GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost, nu recomand, all inclusiveul ala cu care se lauda e o gluma proasta, au fix 3 feluri la fiecare masa, le mai variaza la cateva zile cand isi aduce aminte bucatarul sef, daca se termina ceva nu prea se sesizeaza inainte din oficiu ci trebuie sa-i tragi de maneca, intr-o dimineata uitasera sa puna cafeaua felul cel mai important de la mic dejun smile. gif
Per total la serviciile de masa au fost cam la o stea, parere impartasita si de alti colegi de suferinta (teapa?). Va vine sa credeti ca desert la micul dejun la restaurant 5 stele se dadeau mere jigarite si corcoduse? Mai existau situatii jenante ca ramaneau fara farfurii??? Pentru sucuri, bere trebuia sa prezinti cardul all inclusive (ce denumire pompoasa) in loc puna dracu' dozatoare cu American Cola sau alta posirca ieftina la care sa te autoservesti (scopul era chiar asta). Restaurantul foarte stramt, locul de servire prost ales incomodat de un stalp, cele 2 ore/masa mi se par cam scurte ptr familiiele cu copii care poate dorm chiar si 1h: 30 dar asta e la fel si la alte hoteluri.
Camerele, baia sint OK dar nu 5 stele hai sa fim seriosi, erau sub nivelul Mediterraneo care sint vile de lux cotate la 4 stele. Faza faina e ca stropisera cu ceva puternic pe balcon ca fiecare gandac care aparea cadea instantaneu pe spate cu piciouresele zvacnind spasmodic, nu cred ca era Furadan ca ala e pentru plante smile. gif. Poze n-am facut... de scarba dar gandac era sigur nu dinozaur ca am vazut atatea documentare Discovery ca pot sa-i deosebesc. Le dadeam un bobarnac si mergeau la vecini ca era spatiu sub despartitoarele de balcon.
Scurgerea de la aerul conditonat era facuta in dulcele stil romanesc "Las' ca merge si asa", in loc sa prelungeasca furtunul inca 20 cm pana la scurgerea dedicata din balcon era lasata sa picure in balcon iar scurgerea fiind cu 1 cm mai sus normal ca se aduna in balcon si nu se evapora nici de ciuda.
Curatenie se facea, se schimbau zilnic toate nimic de reprosat.
Aveau 1 singur lift la intreg hotelul, lift care raspundea extrem de lent la comenzi fata de ce-am mai vazut eu.
Piscina in schimb era foarte faina.
Singurul lucru bun din Saturn e apa marii si unele petice de plaja fara scoici. Aaa si pentru piciul meu parcul de distractii amplasat strategic care te usca de bani.
In concluzie tragand linie si adunand am cheltuit 6.500 de lei (cazare mare, pauzele de 1 zi la Sinaia pentru condus, umbrele si sezlonguri, sucuri pe plaja, parc de distractii, 2 plinuri de benzina etc), in Antalya 7 nopti real all inclusive 5 stele a fost pentru soramea 6.000 lei asa ca ghici unde ne vom duce anul viitor?
PS: statiunea era full si ziua pe plaja si noaptea la cascat ochii pe "bulevarde" asa ca clienti de jumulit sint destui.
Trimis de Remicade in 10.06.11 15:11:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SATURN. A mai fost în/la: Olimp, Mamaia
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Remicade); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.82852300 N, 28.58862200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@remicade: Imi pare rau ca ai luat teapa, in schimb review-ul tau e super haios! Faza cu gandacul e chiar de pus in rama. Un vot de la mine!
Au fost introduse coordonatele gps rezultand urmatoarea localizare pe harta interactiva
2010, vad acuma ca am introdus gresit anul, scuze eram la scarbici.
@Remicade
Bun venit în comunitatea AmFostAcolo.
După cum ţi-am zis pe saitu alalalt (nu-i dau numele, nu de alta, da pe saitul ala AmFostAcolo, nu ai voie să-l pomeneşti, că ţi-l şterge imediat şi-ţi iei BAN, aşa că, nu merită pomenit aici), înainte de a merge la Saturn, eu nu ţi l-am recomandat.
Şiam de la un coleg ce condiţii jalnice oferă, precum şi că este în proprietatea directoarei staţiunii (parcă), aşa că, sesizarea colegului la O. P. C. , a rămas fară nici un efect.
Mă bucur că ai împărtăşit pe acest sait impresiile tale de la Saturn, pentru ca orice coleg de sait să fie suficient de informat atunci când îi trece prin cap să-l ia în considerare pentru un concediu.
P. S. : Cu durere trebuie să o spun că şi eu m-am săturat de stilul asta de a face turism, aşa că o iau spre Vest (Ungaria), unde pe banii mei sunt tratat cel puţin corect.
Sincer, te mai aştept şi cu alte review-uri de pe unde ai mai fost.
Stii cum e pana nu simti pe pielea ta nu crezi . Oricum litoralul romanesc e cea mai buna reclama ptr Antalya.
Foarte aventuros ati petrecutara...
Totusi sunt 5 stele fie ele si la Mer Noire, cher ami.
Cand ma gandesc ca voi pleca pentru o scurta intrunire de serviciu chiar la acest Hotel, ma cuprinde oarecum nelinistea.
Nutresc speranta vie ca anul acesta, ma voi "bucura" de cat mai putine dintre insectele taratoare, zburatoare si ecto-parazitii din locatia cu pricina, stropeala cu insecticid din perioada concediului dumneavoastra ar mai avea o oarecare remanenta si pentru mine (ca beneficiar indirect si nu consumator inconstient cu "roatele" in sus)...
Pontul cu aerul conditionat este foarte bun, deci aceasta utilitate de confort intern nu o voi folosi.
N-ati spus nimic despre muzica in surdina, "susurata" cu grija pentru a nu disturba "locatarii".
Totusi au si puncte forte, iar curatenia diurna este unul dintre acestea, asa cum bine ati remarcat.
Pretul, totusi mi se pare grotesc de sus, iar ghicitoare dumneavoastra din finalul postarii, cred ca are un raspuns cat se poate de facil: la Amara. Nu-i de cinci stele, dar ofera si balneoturism care iti va permite sa faci doua concedii intr-unul, pecuniar vorbind...
Cu stima
Z...
Da, drept îi, da nu numa pentru Antalya...
Hai, s-avem noi vacanţe frumoase... iar ei să de-a faliment dacă nu înţeleg nimic (nu mă refer doar la Saturn).
”2010, vad acuma ca am introdus gresit anul, scuze
Rezolvat/schimbat anul sejurului.
Vaai am uitat: langa hotel la vreo 100 de metri era un parc de distractii care avea o instalatie de sonorizare pentru care nu s-a inventat inca aparat de masura, pana la ore tarzii din noapte se auzea prin termopane "Americano"... Eu cum stau prost cu nervii si daca nu dorm a doua zi sint zombi am vrut sa ma arunc de la etaj dar mi-am amintit de gandacii de pe balcon
Stiam ca o sa-ti amintesti, deliberat ti-am inserat aluzia acustica...
haios povestit. un vot si de la mine
pretul sejurului este in ron sau euro? (banuiesc, ca e in alta moneda, decat cea locala, altfel ar veni cam 100 lei/zi la hotel de 5*: D)
dragii mei, voi care dati 6500 ron-asa scrie in text sau nu vad eu bine? (aprox 1600euro) pe asemenea "oferte", ma iertati, dar trebuie ca sunteti masochisti! cu tot respectu'
oameni buni, la 800euro/pers ptr 7 nopti puteti avea parte de concediul vietii! cu tansp. cu avioane low cost sau cu oferte speciale de transp. aerian si cu, cazare in strainatate -uitati-va pe site-uri ca gasiti cond bune de cazare aproape peste tot (mai putin londra si elvetia care sunt mai scumpe) unele la pretul pensiunilor din ro, veti avea cu totul alta viata in acele cateva putine-scurte-rapid terminate zile de co!
ofofof... dne da-ne inspiratie!
p.s. am dat vot maxim! haios povestit!
Singurul motiv ptr care am ales Romania a fost drobul de sare: daca se imbolnaveste asta micu' si sintem pierduti prin strainataturi... Uite ca el nu s-a imbolnavit doar eu in ultima zi dar nu pot zice ca toxiinfectia alimentara a fost datorita hotelului atata timp cat am mancat si porumb fiert pe strada si alte magarii. La Saturn cu o toxiinfectie alimentara tot esti dator.
Cam 3.500 a fost propriu zis la Saturn, restul cheltuieli colaterale, le-am pus pe hartie acasa si am tras linie. Si m-am ingrozit.
pai si asa, la 3500 ron/2 pers rezulta aprox. 420 euro/pers... si cu pretul acesta poti trai boiereste pe alte meleaguri in acele putiiiine-numarate zile de co.
de ex. luna trecuta un coleg a fost in palma de maiorca cu 285 euro/pers (transp. ,cazare 3 stele cu demipens) si a fost f. multumit (din pacate e genul de om de la care nu afu multe nici daca aplic metodele de interogatoriu invatate in facultate .
dar si despre copilas (caz de imbolnavire in co) sau chiar si ptr adulti doream sa-ti spun ce stiu: in locatiile turistice din alte tari sunt hoteluri care au medic gratuit disponibil 24/24 (poti rezerva numai la aceste hoteluri); daca nu are hotelul, atunci colaboreaza cu un medic, si ultima varianta: daca apelezi la servicii medicale prin chemarea unui medic/mers la spital/urgente (dne fereste!!) trebuie sa platesti tratatia, strangi chitantele si le decontezi in tara firmei de asigurari unde ai incheiat polita de calatorie. cost polita aprox. 15-20ron/pers/ sejur.
pacat de potentialul litoralului nostru... in general (or mai fi si exceptii) conditiile (ne) oferite ne obliga sa ne luam lumea in cap...
am votat si ecoul ptr hazul-de necaz
@Remicade te sal' cu respect
) -zambeam ptr ca astazi hotarasem cu sotia (dupa multe investigatii si cautari pe site-uri cu agentii de turism si oferte pe litoralul romanesc) sa mergem si noi la acest hotel ce ne ofera cu "generozitate" tot felul de poze frumoase si ademenitoare cu fatuci la SPA cu meniuri supervariate si sofisticate la all inclusive - sejur care ne-ar fi costat la programul acela "inscrieri timpurii" cam 3500 de lei d-astia noi -ptr o familie formata din 2 adulti si 2 copii (pana in 12 ani)... dar...
in mod sigur maine vom reevalua aceasta hotarare ptr ca se pare ca inca o data in turismul romanesc se aplica zicala "afara-i vopsit gardul-inauntru-i... leopardul ( ("
Stiu ca multi vor spune-"da' bine omule cu banii astia iti poti face concediul lejer (macar) in bulgaria" dar pot raspunde ca am doua explicatii la aceasta remarca:
-una obiectiva-aceea ca avand doi copii sub 14 ani-deci fara buletin sunt nevoit sa le fac pasapoarte (600 ron amandoua)
_a doua subiectiva-eu sunt asa mai "legat" de romanica asta si as vrea cu tot dinadinsul sa imi petrec concediul in conditii decente chiar aici la mine in tara-gresesc cumva ca imi doresc lucrul asta?
Oricum eu ti-am acordat votul meu ptr acest rewiev al tau si ptr ca mi-a fost util in hotararea pe care o voi lua dar si ptr ca e scris cu umor si subtilitate chiar daca impresiile sunt nu tocmai "roz" ceea ce dovedeste inca o data ca romanul stie sa faca intotdeauna "haz de necaz"
cu stima alin _ph
Te salut si eu desi cu intarziere, eu sint ardelean si stii ca noi ne miscam un pic mai incet .
Pana la patania cu Saturn habar n-aveam ca exista siteuri dedicate care prezinta detailat impresii despre hoteluri, mai citeam doar pareri razlete pe alte forumuri. Dupa aia am dat de amfostacolo si n-am mai avut probleme siteul asta e sfant pentru mine cand e vorba de mers in vacante.
Doamne da-i sanatate adminului si cat mai putine enterocolite pentru userii de rand .
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Hotel Saturn statiunea Saturn — scris în 27.07.24 de Cata2024 din PIATRA-NEAMţ - nu recomandă
- Jul.2024 Nu recomand — scris în 12.07.24 de Danve din IAşI
- Jul.2022 Acceptabil, se poate mai bine — scris în 04.09.22 de acronimus din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Dezamăgitor, dezgustător, fără respect. — scris în 21.07.22 de TURIST RO126103 din VALEA DOFTANEI, PRAHOVA - nu recomandă
- Jun.2022 Marea pacaleala de 5 stele — scris în 02.07.22 de ux125698 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2021 Vacanță — scris în 23.07.21 de Vasy031026 din SIGHETU MARMAţIEI [MM]
- Sep.2020 Vacanta 2020 — scris în 09.09.20 de ux117514 din ORADEA - RECOMANDĂ