BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru că am mai avut o gaură în agenda și așa nu prea încărcată, la inițiativa soției, am fost de acord să mai facem o „ieșeală” de câteva zile pe litoral vara aceasta. Am căutat repede ceva oferte, am studiat recenziile unor hoteluri și în câteva ore eram hotărât: Hotel Saturn din... Saturn. Sun la recepție, vorbesc cu o vrăbiuță care foarte amabilă îmi spune că nu mai sunt locuri pentru perioada solicitată de mine. Între timp am mai trimis niște mailuri și am mai verificat unele hoteluri care îmi făceau cu ochiul, sperând să găsesc ceva convenabil. Peste vreo oră mă sună vrăbiuța. Tocmai s-a eliberat o cameră, exact cum am solicitat eu și în perioada dorită de mine. Uraaa! Am și trimis avansul imediat. Asta era vineri și luni m-am pus în mișcare.
CĂLĂTORIA
Foarte obositoare. A2 aglomerată peste poate. Zeci, sute, mii de mașini de toate felurile: turisme, autorulote, dubițe, SUV-uri cu bărci puse pe peridoc, camioane cu cereale sau cu animale vii, cisterne românești, turcești și ucrainene, mastodonți care transportă fier vechi, tot ce are omul pe lângă casă a scos pe autostradă că nu-i mai trebuie. A fost groaznic! De la Pod la Agigea, și mai și, bară la bară până la Tuzla, dar am ajuns cu bine.
HOTELUL
Este un hotel mic, catalogat cu 5* și are două corpuri. Corpul A, unde este recepția și restaurantul, are 4 etaje și corpul B, dispus într-o grădină cu o peluză foarte frumoasă, are parter și etaj. Eu am cerut o cameră dublă economy, 5 nopți cu MD în corpul B.
Fac o paranteză acum. Probabil că ați observat, cei care mi-ați citit postările, că întotdeauna am încercat să scriu cât mai detaliat, dintr-un punct de vedere neutru și fără a încerca să induc niciun fel de emoție cititorului în ceea ce privește informațiile pe care le ofer.
Revin și o iau cu începutul. Domnișoara de la recepție – foarte amabilă și stăpână pe situație. Mi s-a părut că în ciuda tinereții, are experiență și știe foarte bine ceea ce face. În câteva minute am fost cazați. Camera, situată la etaj în corpul B, cu vedere spre nord, chiar că era economy. 5,5 m x 3 m. Baia - acceptabilă, balconul – mărișor. (Vizualizați foto).
Prima impresie: mobilier, lucruri noi și foarte curat. Da, o cameră foarte, foarte curată! Minibar (contracost) cu apă, sucuri, bere, coniac și vodcă. Două scaune confortabile pe balcon și o masă. Șifonier cu umerașe suficiente, compartimentat corespunzător și seif. Pardoseala este din gresie, lângă pat există două traverse. Televizor suficient de mare. Aer condiționat care funcționează foarte bine. Nu există un cuier pe hol, deși este loc, nu ai unde atârna o cămașă, un tricou sau un pantalon, pentru mine lipsa acestuia a fost un inconvenient.
În fiecare zi s-a făcut curățenie în cameră, s-au schimbat prosoapele și s-au completat consumabilele. După două zile s-a schimbat lenjeria. Cameristele făceau curățenie între orele 09.00-13.00, când turiștii erau la plajă.
Nu am idee cum arată camerele din corpul A. Am auzit că există un singur lift care este foarte lent.
În imediata apropiere a corpului A este piscina. Este destul de mare, nu știu cât este de adâncă pentru că nu am stat nici o zi acolo, dar am văzut și copii și adulți făcând baie.
RESTAURANTUL ȘI MÂNCAREA
În niciun caz acel restaurant nu arată ca fiind de 5*. Zici mai degrabă că este restaurantul unei pensiuni mai răsărite, eu așa l-am perceput. Curat, dar cam înghesuit, spațiu mic pentru chafind dish – uri. Echipamentele, tacâmurile și vesela se prezentau într-o stare foarte bună.
După cum am spus, noi am avut doar micul dejun. Deși mâncare a fost suficientă, nu se ridică la nivelul unui restaurant de 5*. În fiecare zi găseai aceleași preparate: omletă, ochiuri, ouă fierte, cartofi prăjiți, cabanos, crenvurști, midii pane, mezeluri, șuncă, plăcinte, zacuscă, brânză, cașcaval, măsline, roșii, castraveți, ardei, gem, iaurt, lapte, cereale, chec. Cafea puteai lua de la două automate, la fel și apă sau sucuri. Nu te ridicai flămând de la masă, dimpotrivă, te puteai ghiftui, dar prin varietatea felurilor de mâncare, amenajarea spațiului, suprafață, niciodată acel restaurant nu poate fi clasificat cu 5*. Aceasta este părerea mea.
Lângă piscină este terasa unde sunt amplasate câteva mese. Lângă terasă este toaleta!!! O fi bine, o fi rău???
Personalul din restaurant este foarte tânăr. Toți sunt foarte politicoși și fiecare știe ce are de făcut. Aceasta este o bilă albă.
PLAJA ȘI MAREA
Hotelul are plajă proprie cu nisip fin la 5 minute de hotel. Strada care duce la plajă (printre hotelul Sol și Bungalow-uri) este vai de mama ei. Plină de nisip, de tot felul de mizerii, pungi, pet-uri și hârtii pe care le bate vântul, este dezastru.
Plaja Saturn este suficient de mare pentru câte camere are hotelul. Fiecare cameră are alocate gratuit o umbrelă și două șezlonguri. Am văzut că excedentul este scos la vânzare de cetățeanul nepalez care gestionează plaja, cu 400 de lei șezlongul. Se pare că primele două rânduri de la apă sunt rezervate pentru cei care vin din afara hotelului și plătesc. Nu m-am interesat și nu știu sigur, dar dacă este așa, este o mare golănie pe care o pot face cei de la hotel.
Nu este muzică pe plajă, nu sunt boxe în care să urle Guță și nici nu am văzut turiști cu boxe la purtător.
Intrarea în apă este foarte lină, marea se adâncește treptat, la 30 m de țărm apa ajunge brâu.
În drum spre plajă, pe partea dreaptă, este o dărăpănătură de baracă, așa zisul bar de pe plajă. Terasa este în pantă, precum terenurile de fotbal ale Elenei Udrea. Nu am fost, nu știu programul, nu știu ce băuturi servesc.
STAȚIUNEA
Prăfuită ca satul lui Moromete. Seara este ceva animație pe strada principală când iese lumea la promenadă și când Vali Vijelie concertează la grădina de vară.
La terasele din stațiune, prețuri acceptabile și la păpică și la berică (vezi foto).
CONCLUZIE
Eu, nemaifiind la prima tinerețe, am căutat ceva departe de balamucul și zbuciumul stațiunilor cu viață de noapte. Noaptea prefer să dorm și de aceea mie mi-au priit aceste zile petrecute la Saturn. Dacă a meritat? Nu știu, aștept părerile voastre. Deci: o cameră cu MD, 5 nopți, 2 adulți = 3300 lei. Aici intră și taxa de stațiune. Dacă doriți și parcare mai plătiți 30 de lei/zi. Eu am găsit un loc pe stradă, la umbră și nu am fost nevoit să parchez la hotel.
Recomand pentru cei care vor cu adevărat să se odihnească. Luați o cameră în corpul B, nu veți regreta.
Tineret mândria țării, voi nu aveți ce căuta acolo, nu este pentru voi, este prea mare plictiseala!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de lulu 90 in 16.08.26 00:09:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SATURN. A mai fost în/la: Hotel Diana, 1989
- Alte destinații turistice prin care a fost: Tot litoralul românesc
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lulu 90); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.82852300 N, 28.58862200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@lulu 90: Dacă ne-ai invitat la comentarii... mă bag și eu ca târtița-n fiertură
.
3,300 de lei, 5 nopți zici? Adică... cam 130 de euro / noapte. Mă rog, pe-acolo. Eu unul, recunosc, n-aș da banii ăștia. Dar nu e despre mine, ci despre tine. Dacă i-ai dat, înseamnă că ai apreciat că merită. Măcar pentru faptul că te-ai odihnit, și că, așa cum spui, ți-a priit acolo.
Ai scris o recenzie corectă, cu plusurile care ai considerat că ți-au făcut șederea acolo plăcută, cu minusurile aferente, referitoare la partea de restaurant și împrejurimile hotelului. Oricine poate trage concluziile pe care dorește să le tragă și decide cu capul și cu portofelul lui dacă vrea să-ți calce pe urme.
Pe mine mă indignează oarecum faptul că oricât s-ar chinui hotelierul să-ți asigure condiții decente, autoritățile și primitivismul altor turiști îți lasă un gust amar. Pentru că nu e vina hotelului că stațiunea arată ca dracu’, cu mizerie pe străzi, cu praf și toate cele.
Mergem înainte. Anul viitor va fi din nou perioadă de vacanțe, până atunci se mai așterne uitarea peste chestiile neplăcute din vacanțele de anul acesta, plus că spiritul de jucător la 6/49 al românului ne va face să ne spunem în gând hai să mai încercăm odată, poate anu’ ăsta” iese” alea norocoase
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@Pușcașu Marin: În ceea ce privește curățenia în stațiune, clar este problema primăriei. Hotelierii fac și ei ce pot ca să trăiască un an lucrând 4-5 luni. Hai cu Doamne ajută, să fim sănătoși și așteptăm cu interes vara viitoare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Hotel Saturn statiunea Saturn — scris în 27.07.24 de Cata2024 din PIATRA-NEAMţ - nu recomandă
- Jul.2024 Nu recomand — scris în 12.07.24 de Danve din IAşI
- Jul.2022 Acceptabil, se poate mai bine — scris în 04.09.22 de acronimus din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Dezamăgitor, dezgustător, fără respect. — scris în 21.07.22 de TURIST RO126103 din VALEA DOFTANEI, PRAHOVA - nu recomandă
- Jun.2022 Marea pacaleala de 5 stele — scris în 02.07.22 de ux125698 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2021 Vacanță — scris în 23.07.21 de Vasy031026 din SIGHETU MARMAţIEI [MM]
- Sep.2020 Vacanta 2020 — scris în 09.09.20 de ux117514 din ORADEA - RECOMANDĂ


Rog așteptați...














