GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O oaza de liniste in tumultul napoletan
Intrarea in oras a fost ametitoare. O groaza de masini si de motociclete, ce circula doar dupa reguli ivite din circumstante, se imbulzesc in jurul nostru. Motoare turate, claxoane stridente…parca am intrat intr-un vartej. Noroc ca in nici zece minute, GPS-ul ne conduce la hotel si scapam din haos.
Foarte aproape de Piata Garibaldi, pe strada Alessandro Poerio (poet si patriot italian cu nume predestinat), se afla Hotelul San Giorgio. Nu e chiar la strada, o alee pietonala duce spre intrare. Trecand prin fata lui, in drum spre parcare, tragem cu coada ochiului si pare a fi dragut. La cate am auzit despre acest oras…rasuflam usurati.
Dar pentru scurt timp.
Cotim la stanga pe o straduta minuscula si ne trezim intr-o cu totul alta lume. Pe partea dreapta, imprejmuita de gard se afla parcarea. In stanga pe o alee ce duce inspre hotel, trei tineri, ce nu-ti inspira prea multa incredere, stau tolaniti pe niste scaune la soare si asculta muzica data la maxim. De jur imprejurul parcarii, exceptand hotelul, sunt blocuri inalte, cojite de vremuri… si cum altfel cu rufe fluturand pe la toate geamurile. Un moment stam blocati in masina, gandindu-ne ca am gresit locul.
Cu-n zambet stramb, ghidul si soferul nostru isi ia inima in dinti si coboara din masina. Noi, gramada, pe la geamuri sa vedem ce se intampla. Incepe sa vorbeasca cu cei trei. Unul dintre ei intinde mana, cerand ceva, ghidul nostru nu e incantat. Discuta un pic, dupa care se intoarce la noi in masina.
"Cica sa-i dau cheile sa parcheze masina, ca asta-i treaba lui. Eu nu ii dau cheile astuia, ma duc sa vorbesc la receptie".
Ramanem, incuiate, in masina, sub privirile amuzate ale celor trei.
In scurt timp se intoarce si intr-adevar aceasta este regula, baietii parcheaza masina si cheile raman la ei, in caz ca au nevoie sa mai mute masina. Coboram din masina si acestia o duc in parcare.
Privind de jos, pare si mai groaznica zona. In fine, ne luam bagajele si ne indreptam spre intrarea hotelului.
Stiti vorba aceea "afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul"?!
Ei, aici este exact invers. Zona, cel putin cea din spate, iti da frisoane. In schimb intrarea in hotel este frumos amenajata, cu vase mari cu plante, cu firma mare luminoasa, totul te imbie sa intri cu incredere.
In interior totul este frumos amenajat si curat.
Cei de la receptie, plini de amabilitate si zambete, intocmesc rapid formalitatile de cazare si ne grabim spre camere.
Suntem contra-cronometru, vrem sa plecam cat mai rapid catre Capri. Timpul e scurt si noi vrem sa vedem cat mai mult din zona.
Ajungem la camera, intram si observam ca nu avem balcon, desi cerusem camera cu balcon. Facem schimb rapid cu unul dintre colegi si intram in noua noastra camera, cu balcon.
Cum intri, drept in fata este baia. Totul este alb, faianta, gresie, obiecte sanitare si toate stralucesc de curatenie. Deasupra chiuvetei, pe o policioara de lemn, este un cosulet impletit, cu cateva cosmetice. Prosoape de trei marimi, albe si pufoase, asteapta sa fie folosite.
Camera potrivita ca dimensiune, este destul de sobru mobilata. Doua paturi, aproape lipite, fiecare cu cate o noptiera si veioza. Cuvertura de pe paturi si draperiile sunt albastre si lucioase. In dreapta camerei, un dulap pentru bagaje si un birou. Pe el avem, asezate frumos, un fierbator, pliculete de ness si ceai la dispozitie.
Intr-un alt coltisor este amplasat minibarul, iar deasupra este asezat televizorul. Pe jos este parchet.
Si acum balconul mult dorit.
Pe sub draperii sunt usi cu geamuri termopan si inca un rand de usi din grilaj de lemn. Le deschidem…si surpriza…avem in fata ochilor aceeasi imagine frisonanta din parcare, dar privita de la inaltime.
Stia baiatul de la receptie de ce ne daduse cealalta camera. Aceea era cu vedere spre partea frumoasa a zonei.
Acum, in timpul zilei, e liniste. In schimb seara…
Ne-am intors tarziu seara si cum am ajuns in camera am deschis balconul.
Nu pot sa descriu in cuvinte spectacolul oferit de cei din jur. Fiind destul de apropiate cladirile una de alta, mi-a fost frica sa ies si sa fac poze. Am ramas doar cu amintirea. Toate geamurile si balcoanele de jur imprejur erau deschise si luminate. Muzica se auzea vuind de peste tot. Peste vacarmul muzical se auzeau franturi de conversatii ce se desfasurau de la un balcon la altul, sau de la un bloc la altul. Balcoanele populate cu o multime de oameni, imbracati lejer si sumar, din cauza caldurii mi-au amintit de filmele italiene ale anilor '50.
Acesta este Napoli! Mi-am dorit sa vad Napoli si iata am avut parte sa fiu in mijlocul vietii napolitane.
Pe la ora 22.30, brusc s-a facut liniste. Luminile s-au stins, muzica a tacut si toata lumea s-a dus la culcare. Chiar si noi.
Dimineata, devreme, am strans bagajele si am eliberat camerele. Pentru ca mai aveam de vizitat, Pompei, orasul, am lasat bagajele la hotel. Intr-o sala de recreere, dotata cu fotolii si canapele din piele am lasat toate bagajele, fiind asigurati ca vor fi in siguranta. Tot aici se afla si un birou cu calculator cu acces liber la internet.
Micul dejun, servit pe graba, a fost indestulator. Mezeluri, branzeturi, omleta, oua fierte, gemuri, cereale, croisante, destule sortimente sa multumeasca pe toata lumea. Cafeaua expresso, ceaiul, laptele si sucurile fresh vin in completarea micului dejun.
In partea dinspre Piata Garibaldi sunt mai multe magazine.
Seara cand ne-am intors din Capri, ne-am facut o aprovizionare rapida de la un magazin arabesc. Desi se pregateau sa inchida au fost amabili si ne-au asteptat pana ne-am facut cumparaturile. A doua zi am descoperit ca imediat dupa colt este un magazin cu produse romanesti. Poti sa te simti ca acasa la Napoli.
Concluzie
Hotelul este foarte bine localizat. Esti aproape de Gara Centrala, metrou si alte mijloace de transport, ceea ce iti permite sa te misti usor in vizitarea orasului si a imprejurimilor. Seara cand ne-am intors din plimbare, am venit pe jos din port si am facut vreo 20 de minute. Desi era cam golas pe strazi nu am avut parte de nici un incident neplacut. Interesant este ca la hotel pentru a intra trebuie sa folosesti soneria. De la receptie ti se permite sa intri…sau nu in functie de situatie.
Hotelul este frumos amenajat, ingrijit si curat.
Personalul este amabil si binevoitor. Ni s-au dat toate informatiile necesare pentru a ne putea descurca in oras si ne-au pus la dispozitie si o harta a orasului.
Micul dejun, servit intr-o sala placuta si curata, a fost diversificat si indestulator.
Parcarea este contracost, dar esti sigur ca nimic neplacut nu i se poate intampla masinii tale.
In concluzie, este un hotel de trei stele in care m-am simtit bine si pe care il recomand celor ce doresc sa viziteze Napoli.
Trimis de nicoletass in 22.11.12 13:14:22
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicoletass); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.85293787 N, 14.26707375 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@nicoletass: Nici nu știi cât de mult mi-a fost de folos reviewul tău. Plănuim să dăm o fugă la Napoli și mă uitam după un hotel nu prea scump dar curat și într-o zonă bună. Am intrat pe saitul lor și am vazut ca si prețurile sunt ok.
Voi merge pentru prima dată la Napoli. Orașul e chiar așa murdar și plin de gunoaie cum am auzit???
Mulțumesc.
@gettutza:
Ma bucur daca iti este de folos review-ul meu. Mie mi-a placut acest hotel. Daca nu plecati cu idei preconcepute o sa va placa si hotelul, raportul calitate-pret il recomanda, dar si orasul.
Napoli este un oras viu, care traieste tumultos odata cu locuitorii sai. Gunoaie... unde nu sunt?!
Seara, cand ne intorceam pe jos spre hotel, erau munti de gunoaie peste tot. Diminineata devreme, cand am plecat de la hotel, totul era curatat. Am fost la Pompei si apoi ne-am intors sa vizitam orasul, gunoaiele aparusera la loc.
Orasul trebuie luat asa cum este, face parte din farmecul lui si te asigur, are mult farmec daca stii sa-l "privesti".
Mie mi-a placut foarte mult si-mi doresc sa-l revad.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)