Saint Brieuc-Franta, acolo unde apune soarele

TIPĂREȘTE

Sant Brieg

Asa i se spune in bretona.

L-am vazut prima data intr-un album. Atunci cand prietena mea de o viata, medic, a venit sa-mi arate locul minunat unde va trai de acum incolo cu familia. Plangea. Si incercand cumva sa-si justifice plecarea, imi arata in album peisajele demne de un SF.

Orasel mic si cochet pe coasta de nord-vest a Frantei.

Nici nu isi aranjese bine mobila in casa si, pe mail, a venit invitatia. "Mi-e dor de voi si de casa, veniti sa stati cateva zile sa vedeti cat este de frumos si sa vedeti ca nu m-am inselat ".

Asa ca, ne-am urcat toti trei in masina, am pus pe GPS adresa ei si am pornit la drum.

Drum lung.

A treia zi, pe la ora trei dupa amiaza, am parcat masina in curtea casutei cochete in care locuia de acum d-na doctor si ai ei. Era liniste. Nu era nimeni pe strada. Oraselul (sau cartier poate, nu stiu exact) Tregueux, la cativa km de Saint Brieuc. Ne astepta cu programul facut pe ore pentru toate cele 7 zile cat am stat la ea.

Intai si intai am facut cunostinta cu vecinii. Bretoni sadea. Se spune despre ei ca sunt la fel de zgarciti ca si scotienii. Autostrada care incepe la intrarea in Bretagne nu se mai plateste. Ne-au povestit ca, bretonii nu au suportat ideea sa dea bani pentru autostrada. Asa ca, au negociat si li s-a indeplinit dorinta. Drumul lor nu apare pe harta ca fiind autostrada. Dar este autostrada sadea.

Apoi, ne-au aratat cum, frunzele uscate din curte si iarba tunsa la milimetru, se strang intr-o groapa de compost. Compost care apoi, hraneste gradina de legume. Voila! Legumele din gradina sunt muuuult mai bune decat cele din supermarket care mai sunt si... foarte scumpe.

Totul era foarte scump. Se facea economie la orice, luminile pe strada se stingeau la o anumita ora. Iar masinile... mici, mici sa consume cat mai putin. Doar la flori si arbusti nu faceau economie.

Apoi, in aceeasi dupa amiaza am facut cunostinta cu... clatitele. Crepes adica (stiti voi sa puneti caciulitele pe litera e, eu nu gasesc pe tastatura). Cele umplute cu ciocolata si gem si unt de arahide. Galettes celelalte, umplute cu sunca de Praga si cascaval.

Am dormit, in casuta cocheta cu obloane groase la ferestre, cum n-am mai dormit de mult. Liniste, putinii oameni care treceau pe strada se salutau incet parca sa nu tulbure cu ceva linistea care iti intra ca aerul in plamani si, in luna august 23-24 de grade. Cei de acasa sufereau cumplit la 35 de grade.

A doua zi, eu si cinci baieti cu varste cuprinse intre 5 si 44 de ani am plecat sa vizitam golful Saint Brieuc declarat rezervatie naturala pentru pasarile unice care traiesc acolo.

Priveliste dezolanta, era prima oara cand vedeam barcute care stateau cuminti in noroi. Pana sa apuc sa ma distrez pe seama francezilor ingusti care isi tin barcutele in noroi, mi s-a spus ca am prins ora la care refluxul este cel mai mare. Si ca, mai tarziu, incet incet apa revine si barcutele plutesc. Am aflat tot atunci, ca acolo, pe coasta de nord-vest diferenta dintre flux si reflux este cea mai mare.

Ne-am imbarcat pe un vaporas simpatic alaturi de cateva zeci de turisti din toate colturile lumii. Am privit, de pe vaporas, cateva insule pe care traiau colonii de pasari unice in lume. Am vazut chiar si o foca la cativa metri de noi. Am vazut chiar si o mamica care-si alapta copilasul pe vaporas, zambind frumos la fiul meu de 18 ani care o privea fascinat.

Am vazut la intoarcere stanci rosietice "sculptate"de mare in forme incredibile, de o frumusete rara, peisajele SF pe care le vazusem cu cateva luni in urma in albumul despre Saint Brieuc.

A doua zi, ploaie. Si vant. Refacem repede programul si hotaram. La piscina!

Despre asta va spun doar ca era un complex imens, cu patru piscine, saune, jacuzzi, si tobogane cu apa. Of... intr-un orasel cat Campina noastra.

Seara, am ajuns intr-un golf, unde pe malul marii, la apus, am mancat scoici cu vreo patru feluri de sosuri si platouri cu branzeturi frantuzesti.

Urmatoarele zile am vazut Mont Saint Michel si Saint Malo despre care deja v-am povestit.

Ziua mea. Ei da, asa a picat, ziua mea acolo in Saint Brieuc. Ploaie, vant. Seara era deja programata masa la un restaurant in centru asa ca, am plecat din nou la piscina. Intrarea 10 euro de persoana pentru toata ziua. Ma credeam mare inotatoare. De unde? Mi-au dat clasa frantuzoaicele trecute poate de 55 de ani care faceau valuri pe langa mine trecand in viteza. Inalte, suple, cu chef de viata.

Seara, rezervare la un restaurant in centru.

Avea, pe pereti, agatate placi de ardezie (cu care au acoperite toate casele) scrise cu tot felul de mesaje care te faceau sa razi cu hohote. De genul " astazi am vazut-o pe nevasta in genunchi in fata mea. Eu eram sub pat si ea ma lovea cu matura ". Si un perete intreg cu placi negre pe care erau scrise impresii ale turistilor ce trecusera pe acolo. Va spun ce am mancat eu, sa nu va fac pofta prea rau: somon pe pat de praz cu garnitura de legume la gratar si profiterol. Si cand eram noi mai veseli dupa vinul alb potrivit la pestii nostri, vine proprietarul reastaurantului - care se ocupa de gratare intr-un colt - si ne intreaba de unde suntem. Ii spunem - cu oarecare teama in glas pentru ca tocmai rromii nostri erau imbarcati in avioane cu destinatia Bucuresti - iar el, cu un suras imens vine cu o placa de ardezie si cu un marker alb si ne roaga sa scriem ceva in romaneste, sa-i ramana ca amintire. Nu mai avusese clienti romani niciodata. I-am scris ca tocmai in ziua aceea, implineam o anumita varsta si am avut bucuria sa sarbatorim acolo. In urmatorul minut au aparut pe masa un tortulet mic cu o lumanarica si, el impreuna cu cele doua doamne care serveau au venit sa -mi ureze "joyeux aniversaire ". Cam asa: joyeeeeeeeeeeeux aniversairrrrrrrrrrrrre!

Toate zilele de dupa petrecute in Franta, eram trezita de cei doi baieti ai prietenei mele cu aceste cuvinte cantate. S-au distrat copios pe seama mea.

Urmatoarele trei zile le-am petrecut in Paris. Parisul despre care s-a scris mult. Si de unde am plecat la aeroport direct. Pentru ca masina, a lor fiind, am lasat-o acolo.

Deci intoarcerea a fost cu avionul.

Iar de acasa primeam mesaje la greu ca rromii vor fi imbarcati in avioane din Paris. Ultimele nopti n-am dormit cu gandul ca vom fi inconjurati de brunetii frantuziti gata nervosi ca trebuie sa se intoarca acasa.

Ne-am linistit doar in avion cand, am vazut ca erau doar cativa. Si linistiti.

---

VIZUALIZĂRI: 3719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI