GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Thank you, but NO, thank you!
Salutare, parerea mea e proaspătă, în sensul că sunt aici, mai am o noapte de stat cu familia, soție și doi copii.
Pe scurt: n-a fost tocmai rău, dar n-a fost deloc grozav. Și le iau, succint, în ordine, încep cu plusurile.
Hotelul e frumos, poate părea kitsch, dar nu e așa, dacă dai 10 euro în pașaport la recepție, la cazare, ai șanse bune să primești o cameră cu vedere la mare. Eu așa am făcut.
Camera e OK, curățenie și mobilier decent, băi încăpătoare și clean room prompt.
Piscina e foarte curată, plaja are puțin pietriș la intrarea în apă, dar apoi e destul de lină și cu nisip, apa cam tulbure, ca la turci, calmă dimineața și mai agitată după amiază. Dacă vrei sezlong la soare, îți iei la piscină, cele de la mare sunt toate sub niște copertine, la umbră. Baldachinul nu merită banii (70 de euro), zic eu, că nu-i deloc romantic.
Mâncarea e destulă pentru toți, cam repetitivă, lipsesc grătarele în aer liber, se gătește pe plite electrice sau arzătoare. N-au servit scoici sau ananas, au doar 3 tipuri de pește, mereu gătite la fel și mereu aceleași.
Masa se debaraseaza greu, îți cam iei tu farfuriile și faci ordine, că dacă stai după ei, ai de așteptat. Sigur, poți îmbunătăți servirea cu un bacșiș, dar ăștia uită repede, și data viitoare așteaptă să le dai din nou, ca să fie mai atenți cu tine.
Am mai fost în Turcia în Belek, anul trecut, la Papillon Belvil, și n-am avut neplăcerile astea. De fapt, mai ales pentru familii cu copii, recomand clar acel hotel.
Puncte slabe sau dezamăgitoare:
- e un hotel plin de arabi, români și alte câteva nații. Românii, unii din ei, gălăgioși, mitocani, neam prost. Însă cea mai urâtă experiență am avut-o cu o familie cu copii, arabă. Pur și simplu ne-au luat sezlongul ocupat cu prosop și o carte. Aveam 4 sezlonguri ocupate, iar după o baie în mare, când să revenim să ne întindem la soare, cartea și un prosop erau aruncate pe un alt sezlong. Nu doar că s-au instalat pe două din sezlongurile noastre, dar au folosit și unul din prosoapele noastre (ale hotelului, luate de noi cu un card și care trebuiau returnate). Muc cel Mic stătea înfășurat în prosopul lui fiu-meu, pe sezlongul acestuia, fără nicio greață. N-aveam chef de ceartă cu arabul, i-am zis că e nesimțit și sa-si scoata plodul din prosop, sa-l pot macar returna, ca de folosit, nici vorbă... sincer, atat de multi musulmani nu am mai văzut la niciun hotel.
O altă chestie pe care nu le-o voi ierta ăstora e că in zelul cameristei de a face curat, individa a luat, nu știu cum naiba, o jucărie de pluș a fetei, un ursulet Winnie, care nu era tocmai micuț de tot. Fata îl avea de la nastere, a dormit cu el ani și ani de zile, deci a fost durere mare, plansete și tot tacâmul. Deși am depus 3 sesizări sau plângeri la hotel, n-am rezolvat nimic, s-ai rezumat să spună că nu l-au gasit nicăieri și basta. Nici vorbă de scuze sau vreo tentativă de reparație morală, nu materială. Nimic. Ba mai mult, au conchis că fata e de vină, că și-a lăsat ursuletul pe pernă. Probabil ar fi trebuit să îl încuie în seif...
Nu în ultimul rând, programul de seară e foarte slăbuț, din 7 seri, doar 2 ai meritat, când au venit din afară niște trupe: o dată circul din Moscova, iar diseară e Michael Jackson show, care e super OK, l-am văzut și anul trecut.
În concluzie, eu zic că hotelul nu face banii, însă încerc să mă consolez cumva cu gândul că putea fi și mai rău :)
Trimis de Teo23 in 03.09.18 16:00:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Belek, Papillon Belvil
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Teo23); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.85739400 N, 30.89070000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Teo23: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
--
”Am mai fost în Turcia în Belek, anul trecut, la Papillon Belvil,
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Mamaia versus Lara — scris în 09.07.24 de ux134741 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2021 Vacanta de 3*** — scris în 17.08.21 de Bardas_tania din BRăILA - nu recomandă
- Jul.2021 Cu mult sub asteptari... — scris în 01.08.21 de fb116078 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2021 Aș reveni cu drag — scris în 09.07.21 de mihaelamacau din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Locație bună ,așteptări putine — scris în 04.07.21 de Alina Miron din IAşI - nu recomandă
- Sep.2020 O vacanta minunata — scris în 13.09.20 de Iuliana Oana din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Cei mai buni — scris în 04.09.20 de monicaboac din SIBIU - RECOMANDĂ