ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.09.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Orăştie [HD]
ÎNSCRIS: 13.09.17
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 4 MIN

Surpriză plăcută la Eforie Nord

TIPĂREȘTE

Am ajuns în Eforie Nord în 16.09.2017, după amiaza, cu aşteptări foarte mici, deoarece pentru noi aceasta era o localitate de tranzit în care speram doar să mâncăm şi să ne odihnim. Veneam după o zi de hoinărit prin Balcic, unde am plâns amar de regret că nu mai e al nostru, şi de rătăcit prin Neptun şi Olimp, unde am plâns amar de regret că sunt ale nimănui. Vag deprimaţi după ce am încercat să ne cazăm la unul dintre hotelurile uriaşe de pe plajă (doua închise, unul funcţionează la 20% din capacitate), am ajuns la o vilişoară mică, cu numele Hotel Roxy şi Mario.

Locaţie - deşi nu e chiar pe plajă, noua ne-a plăcut mult şi vă explic şi de ce. Micul hotel e situat pe o arteră secundară, nu foarte circulată, nu foarte zgomotoasă, între nişte pensiuni abandonate şi clădiri în construcţie, fără dughene cu manele şi fum de mici sub geam, şi toate astea fără să fie "au mere du Diable". O linişte binecuvântata, la 5 minute de mers pe jos de Debarcader.

Cazarea şi camera - Hotelul e de 3 stele. Noi am avut camera 7, dublă matrimonială. Ne-am cazat în 5 minute, holul recepţiei e micuţ şi curat, foarte colorat, decorat, ca şi alte zone comune gen scări sau culoare, cu icoane, piese etno şi flori artificiale, fără să cadă, în mod surprinzător, în zona kitsch. Sigur că părerile pot diferi, dar mie mi s-a părut acceptabil. Camera noastră a fost suficient de mare pentru noi, mobilata funcţional, cu aer condiţionat, cu hol de trecere dublat cu uşă, minibar echipat cu de toate, baie decentă ca dimensiune, obiecte sanitare ireproşabile, 5 prosoape, săpun, şampon, cască de duş şi uscător de păr. În cameră aveam un televizor micuţ, telefon, pături şi perne suplimentare în dulap, un pat de 1.60, cu o saltea dublă (cât apreciez asta!) balcon mare cu suport de rufe, două scaune şi o măsuţă de plastic, plasă de ţânţari la geam şi o draperie cafenie şi grea care făcea beznă, frate! Am dormit ca un prunc, a fost linişte şi întuneric, iar patul-o minune.

Micul dejun şi facilităţi- am mancat pe terasa intimă şi cochetă a restaurantului. Restaurantul e pe două niveluri, o zonă acoperită şi o zonă în gradină. Are balansoare, flori, fântână, felinare din fier forjat, toate într-un spaţiu atât de mic încât ne-am simţit ca în curtea unor prieteni. Micul dejun-modest, dar bun. Am şi cinat la ei şi am mancat foarte bine. Atât seara cât şi dimineaţa, am fost plăcut impresionaţi de atmosfera dată de muzica aleasă (jazz, lounge, chill-out). Am apreciat mult faptul ca 70% din parcare era spre peretele orb al clădirii.

Personal - toată lumea extrem de amabilă şi profesionistă. Jumătatea mea mai bună şi-a uitat (credea el) nişte pantaloni în dulap. Sunăm noi să vedem dacă aşa e, şi ni se zice că da, camerista a raportat că a găsit nişte pantaloni, dar şi o cămaşă şi nişte bani, nu am putea noi să le zicem când suntem acasa ca să ne trimită ei un pachet prin Cargus? No comment. Aşa oameni cumsecade, mai rar.

Impresie generală - pentru noi, a fost un popas în drumul nostru dinspre Bulgaria înspre Valea Oltului, despre care Vale o să scriu după ce îmi trec nervii :) Am avut aşteptări mici care ne-au fost depăşite. Am plătit foarte puţin pentru nişte aspecte pe care uneori nu le gaseşti în hoteluri cu pretenţii. Sunt încântata, şi, dacă vreodată mă mai apucă vreun dor patriotic de litoralul românesc, tot acolo o să revin. Poate dacă hotelul era deghizat în nu ştiu ce Hilton, vă povesteam despre păturile cu dragoni şi tablourile cu anemone, despre berea scumpă şi alte asemenea mărunţişuri. Dar nu e, aşa că îmi pastrez părerea: foarte bine!


[fb]
---
Trimis de DoraExplorer in 18.09.17 15:01:20
Validat / Publicat: 18.09.17 17:08:19
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1315 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DoraExplorer); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 10 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [18.09.17 17:07:51]
    »

    Te-am ruga să (re) verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

    -------

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 38&ridAnt=82110

    DoraExplorerAUTOR REVIEW
    [20.09.17 18:25:31]
    »

    @webmasterX: Am verficat, acolo e

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    DoraExplorer
    Alte impresii din această RUBRICĂRoxy & Mario Hotel:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037981986999512 sec
    ecranul dvs: 1 x 1