Cinci stele, meritate

TIPĂREȘTE

Nu credeam că am să ajung și pe aici vreodată, dar viața îți oferă surprize, iar asta a fost una dintre cele plăcute! :)) (exceptând devansarea sau amânarea zborurilor dus/întors, despre care a scris @msnd aici)

Rezervarea vacanței în insula SAL, arhipelagul Cabo Verde am făcut-o de anul trecut, din vară, iar resortul ales Riu Palace – Santa Maria s-a dovedit a fi unul care ne-a îndreptățit așteptările, hotel de 5* cu all-inclusive. El face parte din grupul Riu Hotels & Resorts și se află în partea de sud a insulei, „Sal” fiind una din cele 10 insule ale arhipelagului, cam a cincea ca mărime. Măsurată pe hartă insula Sal nu depășește, în lungime pe verticală, 30 km, iar în lățime max. 12 km. În prima poză atașată se va vedea că resortul are o suprafață destul de mare și că este – relativ - înconjurat de ocean, iar plaja este foarte lată, de cca 180 - 200 m. Pe net am citit că a fost deschis în plină pandemie, în februarie 2021, și că are un număr de 1001 spații de cazare pentru turiști.

Am ajuns târziu la hotel, în jurul orei 2,00 din noapte, ora locală (la București era ora 5,00), cu un taxi rezervat din țară. Șoferul ne-a luat de la aeroportul internațional „Amilcar Cabral” , (luptător anticolonialist) cel mai solicitat aeroport al insulelor. Am plătit 35 euro pentru 4 persoane, iar 5 euro a fost tips-ul pentru șofer, care ne-a așteptat, chiar dacă avionul a avut o întârziere de aprox. 40 minute.

La intrarea în hotel am avut surpriza să văd un spațiu mai mult decât generos, pot spune foarte mare, luminat „a giorno” , chiar dacă nu era agitație prin jur. Am făcut chek-in-ul (și) la fața locului, am primit două cartele de acces în camera nr. 1180 și un plan pentru orientarea pe întreaga platformă a resortului, foarte util.

Marea surpriză neplăcută ☹ a fost că nu ne-au acceptat plata cazării cu bani cash în euro, pe care-i adusesem din țară. Din acest motiv acord, din start, o bilă neagră Resortului, pentru că la rezervarea „on line” nu au scris și modul în care trebuie să facem plata. Trebuia – musai - să plătim cu cardul. „-Ce facem, Mihai!?” :-?? Aveam amândoi card „Revolut” , dar sumele nu acopereau întregul cost. Era nevoie de 2.108 euro, sumă care includea și taxa de stațiune. „-Stai să văd dacă ajung banii de pe cardul de pensionar!” Noroc că avea suma necesară și-am respirat ușurați! :)) Dacă pe „Revolut” am fi avut suma acoperitoare, am fi plătit mai puțin de 10.675 lei, pentru că echivalentul euro în lei ar fi fost mai avantajos pentru noi. Mă întreb: cum ar fi fost să nu fi avut bani pe card?! :-??

Un bel-boy ne-a luat bagajele și le-a așezat într-o mașinuță, iar noi am urmărit-o și-am ajuns la corpul nostru de cazare, unul din multele de pe marea platformă a resortului. Astfel de mașinuțe aveam să vedem mai tot timpul pe aleile resortului, erau cele cu care se deplasa personalul hotelului pentru toate activitățile de întreținere sau de aprovizionare. Bel-boy-ul ne-a dus bagajele până în fața camerei. Am primit o cameră la etajul unu, cu vedere spre ocean, fără să fi „plusat” cu nimic pentru ea.

Camera ne-a plăcut imediat, atât ca mărime cât și cum era mobilată. Imediat în stânga ușii era montat, într-un spațiu mic, vasul de WC și consumabilele aferente lui. Lângă el era baia, iar pe peretele din fața ei se afla un dulap mare, cu uși glisante, fiecare frumos ornamentată cu câte un „brâu” vertical, sculptat în lemn. Înăuntru era un seif, de care ne-am folosit după ce am citit instrucțiunile găsite lângă el. Sus, pe o poliță se aflau pături suplimentare, iar sub ea, pe o bară am găsit mai multe umerașe decât am fi avut nevoie.

Patul matrimonial avea o lățime cam de 1,80 m, cu saltea înaltă și cu perne pe placul nostru, iar lenjeria albă era impecabilă și de bună calitate. Tăblia de lemn de la capul patului era frumos sculptată, ca și brâul ușilor de la dulap. Pe ambele părți era câte o noptieră, iar veiozele aveau câte două becuri, dintre care unul cu flux dirijabil. Înspre fereastră, în lungul camerei mai era o canapea dublă, iar în fața ei era o măsuță din lemn, joasă și rotundă, cu trei picioare. Mi-a cam dat de furcă ștraiful lat de vreo 3 cm, care era dezlipit de pe diametrul exterior al măsuței, la un capăt, și care mi-a agățat de câteva ori pijamaua, fără s-o rupă, însă☹. În colțul camerei, deasupra canapelei atârna un bec „îmbrăcat” cu un fel de abajur făcut din sfoară frumos împletită.

Pe peretele opus, pe partea dreaptă, imediat ce pășeai în cameră se vedea o oglindă înaltă, în care te vedeai în întregime, fixată într-un cadru de lemn pe care era montat un alt corp de iluminat. Înspre colțul încăperii, pe același perete se afla un alt cadru de lemn pe care era montat TV-ul, marca LG, cu diagonala puțin mai mare de 100 cm, la care am ascultat mai mult muzică, încercând să găsesc un gen de muzică ca al Cezariei Evora, născută în Cabo Verde, dar nu pe insula Sal, ci în „Ilha de São Vicente” . Degeaba am tot butonat, n-am găsit nimic, nici măcar ceva asemănător. ☹

Lângă ușa dinspre balcon și în fața canapelei este un corp de mobilă comun, sub al cărui blat se află: în stânga, ascuns după o ușă cu un brâu la fel de frumos sculptat ca și cel de la dulap, un minifrigider plin cu diferite băuturi (coca-cola, sprite, apă plată și carbogazoasă, fanta și bere la sticlă sau la doză) – și trei sertare mari, iar în dreapta masa pentru bagaj, sub a cărui poliță era un spațiu liber, fără ușă. Pe blatul de deasupra frigiderului am găsit o cană pentru încălzit apa și o tăviță cu tot felul de ceaiuri, zahăr și cafele, la pliculețe, iar lângă ea o altă tăviță cu căni, pahare și un vas cu capac, de tip „termos” , cu cleștișor în el, pentru păstrarea cuburilor de gheață. Acestea erau făcute de o mașină specială, aflată la parterul corpului de cazare.

Deasupra locului cu tăvițele de ceai, pahare și căni, este un „mini-bar” , cred că pot să-i spun așa, pentru că nu am mai văzut până aici așa ceva: într-un spațiu tip „vitrină” cu ușă închisă, erau așezate – cu gura în jos – 4 sticle de băuturi alcoolice: vodcă, whisky, bacardy și o băutură locală – cred – Royal. Toate aveau fixat în gâtul lor – aflat în afara „vitrinei” - un dispozitiv de dozare a băuturii, la care aveai acces pentru a-ți pune în pahar cam 40 de ml de băutură. Nu sunt amatoare de băuturi alcoolice tari, îmi plac mai mult lichiorurile, dar – cum sunt curioasă de felul meu, am încercat toate cele patru tipuri, o cantitate foarte mică (cam 10 ml?!) din fiecare, doar ca să simt dacă sunt „botezate” cu apă și, pot să spun cu mâna pe inimă, că NU, aveau tăria înscrisă pe etichetă.

Fereastra era înaltă cât încăperea, iar canatul ușii spre balcon era glisant. Perdelele erau de două feluri: una transparentă – spre exterior – și o alta spre cameră, dintr-un material gros, cauciucat, pentru a nu lăsa lumina să „intre” în cameră, când dormeai.

Curățenia se făcea zilnic, prosoapele – câte trei pentru fiecare + cel de ieșit de la duș, - erau schimbate în fiecare zi, dar patul a fost primenit după trei zile, iar în ultimele zilnic, chiar dacă nu era nevoie! Asta cred că după ce am lăsat pe pat niște bănuți (euro). Că veni vorba de bani: moneda locală este escudo, CVE – adică „Cabo Verde Escudo” , dar nu cred că vreun turist o folosește la cumpărături, sau pentru tips-uri. Apa plată, în sticle de 1,5 l o luam zilnic, după micul dejun, de la parterul corpului.

Balconul mi-a plăcut mult, pentru că vedeam oceanul și din față și din lateral-dreapta, chiar dacă până la el era o distanță măricică! Era suficient de mare, echipat cu două scaune din schelet metalic, de tip „fotoliu” , cu spătar și șezut dintr-un material plastic ce imită textilul, iar între ele era o măsuță mică, pătrată, fără scrumieră. Pe peretele lateral era montat un uscător pentru costumele de baie, sau prosoape. Parapetul exterior era din material transparent, iar dedesubt vedeam mini-piscinele turiștilor cazați la parter. Acestea erau periodic spălate, chiar dacă n-am văzut pe nimeni să se răcorească în ele, pe perioada cât eram noi în cameră. Seara camera era iluminată, pe lângă corpurile despre care am pomenit mai sus, de niște spoturi ascunse pe laturile camerei, iar aerul condiționat a fost suplimentat cu un ventilator cu elice mari, montat în tavan, care se-nvârtea de zor, dând senzația de frig, mai ales că și aerul condiționat funcționa, fiind setat la 17 °C. Când am ajuns seara târziu în cameră, ne-a luat ceva timp să vedem de la care buton, din multele montate pe pereți, se oprește ventilatorul. Le-am oprit pe amândouă, dar după ce se făcea curat în cameră, mereu găseam ventilatorul pornit!

Baia era destul de mare și am apreciat că lavoarul avea două cuve din faianță albă, despărțite de o zonă unde erau așezate consumabilele de bună calitate, după cum aveam să constatăm, folosindu-le. O oglindă mare, rotundă era montată și iluminată din spate, iar deasupra lavoarelor mai era un corp de iluminat, suficient pentru întreaga baie. Nu lipsea nici uscătorul de păr și nici oglinda pentru „make-up” . Spațiul dușului era și el destul de mare, separat de lavoare cu un perete transparent, montat pe jumătate din lungimea lui și cu un prag suficient de înalt cât să nu lase apa să se împrăștie în baie. Mai erau două tipuri de duș: unul montat în tavan - de care Mihai a fost foarte încântat :)) - și altul mobil, cu furtun. Apă caldă, chiar fierbinte, am avut non-stop. Mi-a plăcut mult geamul mat și gros ce despărțea baia de cameră, cu un model (mai mult sau mai puțin) geometric și colorat, în armonie cu întregul spațiu. :) Și acum,

Câte ceva despre mâncare Pe platforma resortului erau șase restaurante, dintre care trei „la liber” și trei cu programare prealabilă, unde se servea doar cina, cu meniu „à la carte” .

Palmeira a fost restaurantul care ne-a fost indicat ca fiind cel principal de pe platformă, unde puteam să mâncăm toate mesele respectând orarul lor, dar acesta nu era „bătut în cuie” . Ca la toate resorturile de 5* pe unde am mai fost, cu „all inclusive” , ofertele – pentru toate cele trei mese principale – erau din aaaabuuuundeeeență, de la preparate de tip „antreuri” sau gătite, până la deserturi, fructe și băuturi naturale, stoarse chiar atunci. Mi-ar lua mult timp să detaliez despre mâncare, am să las pozele „să vorbească” în locul meu, chiar dacă am triat „la greu” pozele, cele rămase nu cred că reușesc să arate cât de mult și de diversificate erau toate ofertele, atât pentru oameni obișnuiți cât și pentru vegetarieni. Am să spun, doar, că pentru cafeaua - destul de bună și concentrată - de la micul dejun, se aducea la masă o cană fierbinte, însoțită de câte un recipient mai mic cu lapte.

La prânz sau la cină erai întrebat de chelneri ce vrei să bei: vin alb, roșu, rozé, apă sau bere, și veneau să-ți toarne în pahar, din sticle îmbuteliate la ¾ l. Numai berea venea în sticluțe mici, de 330 ml. Cu tot numărul mare de turiști sălile de mese + terasa, erau suficiente, debarasarea se făcea imediat. Erau, totuși, ore de vârf, în care trebuia să aștepți câteva minute pentru găsirea unei mese libere. Dacă veneau grupuri mai mari – de 6 sau 8 persoane, se alipeau mesele între ele și toată lumea era mulțumită! :)

Praia - Snack & SteakHouse era cel de-al doilea restaurant la care aveam intrare liberă la micul dejun și prânz, pentru mesele principale sau pentru gustări, între ele. Este – cred – restaurantul cel mai solicitat pentru cei care-și petrec multe ore la piscină, pentru că este mai aproape de plajă și pentru că are mese și în interior și la terase. Am mâncat și noi de câteva ori acolo, dar am fost și pentru bere sau înghețată, într-o după amiază. Berea de la un dozator era cu autoservire la fel și înghețata. Se mai putea lua și câte ceva de mâncare, din vitrinele interioare ale restaurantului. Într-una din seri am mâncat aici, pe terasa acoperită, în regim „à la carte” , cu rezervare prealabilă, unde ne-a plăcut tare mult, atât felul în care am fost serviți, cât și mâncarea sau băuturile.

Pepe' s Food Snack este cel de-al treilea restaurant unde aveam acces non-stop. Acesta este chiar între cele cinci piscine aflate mai aproape de plajă, în lateralul „Swim-up Bar Aquatico – Murdeira” . Făceau tot timpul cărnuri la grătar (pui, porc, cârnați) și cartofi prăjiți. Aveau și salate de diferite feluri, iar băuturile se luau de la bar. Noi n-am fost acolo, dar era foarte solicitat de cei care stăteau mai toată ziua la piscine.

În afara acestor restaurante mai erau încă trei pe marea platformă a resortului, și anume:

La Pappardella, cu specific italienesc;

Dorayaki, cu specific japonez;

Kristal – cu bucătărie internațională.

Mi-ar lua mult timp să scriu despre fiecare în parte, în ce fel am fost serviți, cât de bună a fost mâncarea și cât de frumos era ambientul. Spun, doar, că servirea a fost de înaltă clasă, cu mult peste ce am primit la alte resorturi (spre ex. în Egipt, în Hurgada, la „Labranda Royal Makadi” ). Îmi pare rău că nici în pozele atașate nu veți putea vedea atât de mult pe cât mi-ar fi plăcut să vă arăt!

Despre un singur lucru vreau să vă povestesc, anume despre ce am pățit la restaurantul cu specific japonez. La aperitivul ales de mine, mestecând încet, am dat de un ciob, nu prea mare, dar suficient pentru a-l depista. L-am scos ușor din gură și l-am așezat pe farfurie. Mă consult cu comesenii mei: „-ce ziceți? :-??” . Nu voiam să stric „feng-shui” -ul locului, mai ales că era decorat pentru „Valentine' s day” ! Am decis – singură - că trebuie să spun acest lucru, ca să fie transmis la bucătărie. Când a venit fata cu sticlele de vin, i-am spus, discret, despre ce este vorba și i-am arătat ciobul. Era și ea destul de mirată, dar nu a putut să comenteze nimic. M-am convins că a fost transmis la bucătărie ce trebuia, pentru că, la finalul cinei, în afara desertului cerut de mine, mi-a fost adus – drept „bonus” , însoțit cu multele scuze de rigoare - și un alt desert, care arăta „trăznet” , dar pe care – din păcate:(– nu l-am putut savura deloc. Mărul glazurat nu a putut fi tăiat decât cu mare efort (de mestecat nici nu putea fi vorba!), iar de mâncat nu am reușit decât să mă bucur de căpșunile de lângă el, pentru că nici de restul nu m-am mai încumetat să încerc să văd cum e. ☹ Am savurat doar înghețata pe care o comandasem. :)

Facilități și distracții. După cum ați văzut în P01, resortul se întinde pe o suprafață foarte mare, iar „all inclusiv” -ul de care am beneficiat cuprinde - pe lângă mâncărurile și băuturile aflate la discreție pe toată platforma - și un număr apreciabil de alte avantaje. Am să spun în primul rând despre spațiul mare de „lobby” , mobilat cu mese și fotolii, unde te puteai relaxa cu un pahar de băutură – de orice fel - sau cafea, luate de la barul recepției sau de la „Capuchino” , de unde puteai lua și produse de patiserie. Apoi, când ieșeai din acest mare spațiu al recepției spre curțile interioare, imediat în dreapta era Lobby Bar Daiquiri, cu mese și fotolii confortabile unde, pe tot parcursul zilei puteai să savurezi băuturi din care doreai! Apoi, tot spre dreapta se afla Teatrul Cimboa, cu copertină și cu scena pe care, în fiecare seară, erau spectacole cu muzică și dans. În seara de 14 februarie am asistat și noi la un spectacol tematic pentru „Valentine' s day” , și am făcut poze pe un postament decorat special pentru această ocazie, cu ghirlande din baloane în formă de inimioare și flori. Vis-à-vis de el era o altă sală de spectacole, în aer liber, tot cu mese și scaune. Pentru iubitorii de jocuri de biliard era o sală dedicată, numită Sports Bar, dar nu erau decât vreo două mese mereu ocupate și mult fum, de la fumătorii care-și savurau băuturile la bar, simțindu-se foarte bine aici! :)

Un alt loc cu mare căutare era Gym & SPA, nu departe de corpul „recepției” , unde am fost și noi de câteva ori. Era la liber totul, mai puțin ședințele de masaj, care trebuiau programate și plătite, în euro. Am făcut și eu în cele șapte zile, în două diferite, un „deep massage” , (60 euro/ședința de 1h) Mie-mi plăcea să merg acolo în timpul mesei de prânz, (la care am renunțat în fiecare zi, pentru că „all inclusiv” -ul îmi dă peste cap „dieta” ). La ora aceea nu era aglomerat, și m-am bucurat de „baia turcească” , de piscina încălzită și aproape goală, de relaxarea pe șezlongurile ei, ce mai încolo-încoace, răsfăț total! După ora 16.00, pentru piscina de aici trebuia făcută programare, dar apa nu mai era atât de caldă ca la prânz! :(

Pentru bălăceală sau chiar înot, se putea merge la cele cinci piscine de lângă plaja oceanului, de forme, mărimi și cu înălțimi diferite, care alternau - ca poziție - cu barurile de lângă ele. În două din ele aveai barul chiar în piscina amenajată cu scaune și mese, zidite. Este vorba de Bar Aquatico Espargos și de Bar Aquatico Murdeira. Prosoapele se puteau lua de la Pool Towels, în schimbul unei cartele primită de la recepție. În piscinele mari erau zidite și șezlonguri, pentru relaxare totală. Tot în zona de lângă piscine se mai găseau două locuri de agrement, pe care nu le-am văzut prea solicitate. Este vorba despre RiuArt Hobby Club și despre RiuFit. Poate că erau amatori, dar nu dimineața, când era vreme de plajă.

Pentru iubitorii de senzații tari, Splash Water World era locul potrivit! Se afla în partea opusă plajei, iar cele patru tobogane mari, cu forme și culori diferite, făceau deliciul iubitorilor de „splash” . Ca și lângă alte locuri de agrement, și aici era un bar.

Copiii aveau, și ei, locurile lor pentru distracție, special amenajate. Pe lângă bălăceala în piscinele mari, unde unii veneau cu părinții, mai puteau merge la Children' s Pool, unde aveau și tobogane, dar și la RiuLand Mini club, un spațiu mare echipat cu obiecte de joacă.

Nu putea să lipsească de pe această mare platformă nici Cabinetul Medical, aflat lângă intrarea în hotel și nici un loc numit Hairdresser, de care nu am avut nevoie.

Plaja de la „Riu Palace” este foarte lată, cu nisip fin, intrarea în apă se face, relativ, lin. Temperatura apei a fost cam de 20 ⁰C, dar valurile mari nu prea te invitau să intri în apă, mai ales că tot timpul cei de la „salvamar” au arborat un steag roșu. Amatori de plajă lângă ocean nu prea au fost, din cauza vântului, cei mai mulți mergeau la piscine. Sunt șezlonguri și umbrele, dar nu și parapete contra vântului, cum s-ar fi cerut să fie! :(

Sporturi nautice. Pentru iubitorii acestora există pe plajă, aproape de malul oceanului o construcție căreia-i spune Water Sports Center, dar nu l-am văzut deschis niciodată, probabil tot din cauza vântului puternic, care a bătut mai mereu în această perioadă. Despre „snorkeling” nu cred că aici, la plaja „Riu Palace” se poate face. :(Am citit pe net, când am ajuns acasă, că există un acces foarte limitat la acest sport în orașul Santa Maria, în jurul hotelului O' djo, unde localnicii fac snorkeling, dar că sunt stânci, iar valurile te pot lovi de ele. Distanța până acolo, (măsurată pe malul oceanului) este de vreo 2,7 km. Nu departe de plaja noastră, spre est, cam la 1,2 km înspre Santa Maria, am văzut mulți amatori de „Kite Surfing” , vremea cu vânt favorizând practicarea acestui sport. Dar nu numai aici am văzut amatori, ci și în excursia programată, făcută cu taxiul, pe insulă. Dacă vreți să aflați mai multe informații despre insulă, vă invit să citiți, după ce-l va publica, articolul lui @msnd.

Ne-am simțit foarte bine aici, și recomand acest resort amatorilor de călătorii lungi, mai ales în perioadele reci ale Europei.

---

VIZUALIZĂRI: 1957 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI