EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După un drum de o oră călare pe cămile, de la corturile din deșert care ne-au găzduit pentru o noapte – către Merzouga, locul în care lăsaserăm mașina, am recuperat minivanul și am plecat „spre civilizație”, cale de peste 500 de kilometri, înapoi peste Munții Atlas. Am oprit în drum pentru a admira plantații de palmieri, pentru a stabili contact vizual cu niște macaci rătăciți la marginea unei păduri (știam de prezența lor acolo), pentru a vizita în fugă Ifrane, stațiunea de schi a Marocului (aici am și mâncat de prânz+cină, că era deja aproape ora 16 când ne-am așezat la masă) și, pe seară, am ajuns în Meknès, unde urma să ne cazăm.
De data asta optaserăm pentru un riad aflat în inima medinei. Deși aveam mașină, ne-am încumetat să facem această alegere deoarece am fost asigurați că urma să beneficiem de loc de parcare. Chiar am insistat cu întrebarea asta: da da, veniți fără nicio grijă, ni s-a răspuns. Eram sceptic, experiența din 2023 vezi impresii îmi spunea că nu vom putea intra cu mașina pe acele străduțe, dar... prietenii cu care călătoream (aflați la prima vizită în Maroc) s-au declarat satisfăcuți de asigurările date de gazdă.
Se întuneca atunci când am intrat în oraș. Meknès-ul nou este surprinzător de modern, de bine sistematizat, cu clădiri monumentale, bine întreținute. Asta – până când am început să ne apropiem de centrul istoric. Care este foarte întins și pe care l-am găsit, practic, blocat: nu se putea pătrunde acolo sub nicio formă. Niciun eveniment ieșit din comun: mii de oameni vindeau câte ceva, așezați peste tot, alte mii forfoteau printre tarabele improvizate, târguindu-se cu sonorul dat la maxim. Credeam că Jemaa el-Fna din Marrakech este supremul Turn Babel; ei bine, nu – balamucul din seara sosirii în Meknès a depășit cu mult orice întâlnisem anterior (și ulterior).
Am ocolit de două ori întregul centru (= o oră), după care ne-am dat bătuți. În zona Bab el-Khemis am găsit o parcare uriașă, plină, gratuită (P44). Am strecurat cumva mașina între alte două și am hămălit bagajele prin forfota târgului, cale de mai bine de un kilometru, până la
Riad Yamcha
Adresa: 2 Zenkat Nouar Maroc, Meknès
Site: riadyamcha.online
Google: 4,7/5 (120 evaluări) maps.app.goo.gl/8GRbjiyozhMnMhbX7
Booking: 9,4/10 (650 evaluări)
Iar aici am uitat instantaneu de toate problemele. Am fost întâmpinați cu un zâmbet cât toată fața de către Saite (sau Saide?), care ne-a oferit o tavă cu produse de patiserie și un ceainic plin ochi, aburind, până când ne-a înregistrat în calculator. Ne-a prezentat apoi camerele, aflate la primul etaj, ne-a sugerat unde să mergem la masă (nu ne trebuia nimic), ce am mai putea vizita la ora aia – a încercat să se facă utilă.
Am întrebat-o care e treaba cu parcarea. Ne-a explicat că, desigur, aceasta nu este lângă riad (vai, ce surprins am fost!), străzile din medina nu sunt accesibile decât riveranilor și celor care fac aprovizionare / serviciilor publice, iar aceștia folosesc scutere, măgăruși sau mașini mini. Dar putem parca gratuit lângă Bab al-Bard’iyin, iar hotelul ne putea pune la dispoziție un hamal care să ne care bagajele până acolo, cu ajutorul unui căruț ca cel din P91.
I-am povestit unde am lăsat van-ul; ne-a spus că nu e prea bine, pentru că, în momentul în care târgul stradal se va închide, acea uriașă parcare se va goli, iar mașinile care rămân acolo peste noapte vor fi expuse și nu vor fi păzite. Și avea dreptate, la ora 20:30 mai erau acolo doar câteva mașini, iar dimineață niciuna (P44).
Ați înțeles, desigur, că ne-am întors în parcare și am mutat van-ul acolo unde ni s-a recomandat să-l ducem. Am dat de un nene ce părea complet beat și care ne-a cerut să-i dăm 50 de dirhami. Am negociat cu el, parcă am lăsat doar 20 sau 30 – cam în asta constă gratuitatea. Nu am folosit căruțul pentru bagaje, dar am citit pe Google că nici serviciul acesta nu este decât teoretic gratuit, de fapt hamalul cere insistent bani în timpul drumului. A, și să mai spun că parcarea recomandată se află la 700 de metri de hotel, nu e chiar așa de aproape.
Unul dintre noi a rămas în cameră în timpul acestui drum, doborât de o răceală care îl chinuia de vreo două zile. Saite l-a aprovizionat cu bunătăți, s-a oferit să meargă la farmacie, pot spune că chiar ne-a impresionat cu grija de care a dat dovadă.
Riadul este destul de mare, cu o curte largă, în care cresc câțiva portocali și plante agățătoare ce se ridică pe clădire, pe care le-am găsit înflorite în luna februarie. Se poate lua cina printre portocali, dacă anunți în prealabil – nu am știut de această variantă. Micul dejun este servit fie în această curte, fie într-un salon de la parter (aici am ales noi să venim, diminețile sunt răcoroase în februarie și unul dintre noi era răcit – Saite ne-a încălzit salonul), fie pe terasa riadului, care arată foarte bine și oferă priveliști spectaculoase (am atașat câteva imagini).
Cu alte cuvinte, hotelul e o adevărată oază în mijlocul medinei, unde balamucul străzilor nu pătrunde. Cred că mi-ar plăcea, dacă mai ajung vreodată prin Meknès, să stau o zi numai în interior, să iau masa acolo, să citesc la umbra portocalilor, să mă uit cum se joacă pisicile prin curte (pe cea din P85, de la care ne-am luat la revedere la plecare, o cheamă Lilou), să fac plajă pe terasă. Deși... știu că nu aș avea răbdare pentru așa ceva, la un moment dat oricum aș porni pe străzi 😊.
Camerele sunt uriașe, motiv pentru care par destul de goale. Am fotografiat trei: una în care tocmai se făcuse curățenie, camera prietenilor și pe a noastră. Ei bine, noi am nimerit cel mai rău. Patul era pe un postament, într-un colț; dimineața, chiaun de somn, era să-mi rup gâtul în drum spre baie, uitasem că trebuie să cobor o treaptă. Dar a fost comod, cu așternuturi moi și curate, cu pernă tare, cum îmi place mie, cu prize de o parte și alta a sa.
O masă și scaune am avut tocmai în mijlocul camerei, la câțiva metri distanță, iar la sosire am găsit pe masă două sticle cu apă. Dulapul nu l-am deschis, pentru o singură noapte nu am mai desfăcut bagajul. Am admirat modul în care sunt decorați pereții, dantelăria zidului, tavanul, lampadarul.
Baia e plină de uși: una la duș, alta pentru cabina WC-ului, alta pentru chiuvetă, plus cea de la intrare. Senzația era că ar fi fost o baie comună, într-un hostel / cămin studențesc. Curată, dar cam friguroasă: fiind așa de mare și izolată de restul camerei, caloriferele nu făceau față.
Cel mai bun lucru a fost micul dejun. Ni s-a spus să nu coborâm înainte de 7:30, pentru că abia atunci ajunge cel care livrează pâinea proaspătă (și produsele de patiserie). Sucurile naturale au fost stoarse în fața noastră, în funcție de preferințele fiecăruia. La fel cafeaua, fiecare a primit ce a cerut. Iar pe masă am avut numai chestii bio, proaspete, cu un gust minunat – cum arată se vede în poze, în privința gustului mă credeți pe cuvânt 😊.
După masă am pornit să explorăm puțin orașul. Voiam neapărat să vedem Mausolée de Moulay Ismaïl, unul dintre puținele obiective de acest fel accesibile nemusulmanilor (cred că mai este unul în Rabat, cel al familiei regale aflate acum la putere, și cam atât). Am reușit, și este absolut fabulos. Apoi am mers către Bab Dar Lakbira (Palatul Imperial era închis, în renovare) și de acolo am intrat în Dar Kebira, o zonă labirintică, unde am admirat mai ales porțile. De altfel, porțile marocane sunt minunate în general, dar cele din Meknès le întrec pe cele din alte locuri. (Există și aici legenda cu arhitectul omorât de sultan, pentru că ar fi afirmat că poate construi o poartă mai frumoasă decât Bab Mansour – care, de fapt, a fost terminată după moartea lui Moulay Ismaïl, cel care în legendă comandă execuția.)
Am intrat apoi în medina clasică, trecând prin souk-uri la ora aia neînsuflețite, prin lungi tuneluri formate de ziduri apropiate, pe lângă riaduri cu porțile ferecate și mici piețe ce începeau să se anime. Am revenit la hotelul nostru, ne-am luat bagajele și am plecat către parcare, pentru a continua drumul spre Volubilis.
A fost, fără doar și poate, cea mai faină cazare din această vacanță. Un loc pe care îl recomand!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 03.11.26 15:06:53
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 33.89587885 N, -5.56825810 W - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Parcarea în care am lăsat până la urmă mașina se află în colțul nordic al medinei, lângă o moscheie cu un minaret foarte interesant (P87-P88).
În hotel am văzut, pe un perete, o poză a acelui loc, nu foarte veche, în care moscheea nu apărea. De fapt, apărea, dar nu avea minaret. Nu am încărcat-o, că e „mișcată” , dar m-a făcut curios. Am căutat detalii despre această moschee:
Lăcașul poartă numele marii porți fortificate din apropiere, Bab al-Bard’iyin, denumire ce provine de la o piață istorică medievală unde se vindeau șei pentru animale de povară.
Ridicarea moscheii a fost finalizată în anul 1709, sub domnia sultanului Moulay Ismail. Inițiativa construirii îi este atribuită soției sale, Khnata bent Bakkar, figură emblematică ce a deținut funcția de vizir și a devenit conducătoarea de facto a Marocului după moartea sultanului.
Clădirea se remarcă prin stilul arhitectural tradițional marocan, fiind ridicată inițial din pământ bătătorit (pisé). Minaretul zvelt este decorat cu firide și arcade oarbe specifice Maghrebului.
În februarie 2010, în urma unor ploi torențiale severe, minaretul istoric s-a prăbușit brusc în timpul rugăciunii de vineri. Ulterior, acesta a fost complet reconstruit în forma sa originală din ordinul Regelui Mohammed al VI-lea al Marocului.
Mutat în rubrica "Riad Yamcha, MEKNES" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: Poziția pe hartă este corectă. Mulțumesc!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
Deosebit acest hotel, pozele m-au facut sa ma gandesc la cartea copilariei, 1001 Nopti!
Iata fondul sonor propus
@webmaster13: Multumesc mult!
Da, si mie mi-a placut acest hotel. De un an si jumatate tot incerc sa scriu despre el
@adso:
Felicitări pentru alegerea inspirată şi pentru articol!
”De data asta optaserăm pentru un riad aflat în inima medinei.
Deşi nu prea este genul meu de cazare, totuşi în cazul Marocului, sunt tot mai convinsă că măcar o noapte sau două într-un riad ca Yamcha ar fi o experienţă în sine, de neratat. Trecând peste minciunica legată de parcare, care v-a consumat timp aiurea, restul au fost conform aşteptărilor.
Îmi place stilul ăsta arab cu holurile deschise, ca adevărate balcoane comune, precum şi curţile interioare, perfecte pentru relaxare sau / şi socializare la un pahar de... ceai marocan
Pe voi ştiu că nu v-a interesat aspectul, dar totuşi întreb şi eu: pe holurile alea de la etaje, din pozele P14-P15, era permis fumatul?
@nicole33: În prima vacanță marocană am stat într-un riad. Fermecător, dar condițiile de cazare nu au fost cele mai bune. Am povestit la vremea respectivă.
A doua oară am schimbat locul de cazare aproape în fiecare zi. Din motiv de mașină (=> parcare), am preferat să stăm la hoteluri clasice. Pe primul l-am prezentat în aprilie 2025 - cel mai „slab”, cel din Ouarzazate. Ușor ușor am reușit să scriu și despre cel din Marrakech (după un an), și despre cel din Fez (după încă o jumătate de an). Sunt harnic, nu? 😎
Cum prietenii cu care am călătorit nu mai fuseseră în Maroc, era obligatoriu să alegem și un riad. A fost acesta, și a fost incomparabil mai bun decât Riad Celia. Sunt mândru de mine, că m-am mobilizat să scriu și despre el. 😇
Nu am terminat. A rămas să povestesc despre noaptea în deșert. Încă șase luni și rezolv și problema asta!
” Îmi place stilul ăsta arab cu holurile deschise, ca adevărate balcoane comune
La fiecare etaj erau amenajate câte două „colțuri de ceai” . Unul era chiar în dreptul ferestrei camerei în care am stat, se vede în P35-P36. Pe măsuța din imagine nu observ nicio scrumieră.
Pe de altă parte, în Maroc nu sunt prea multe restricții privind fumatul. Înclin să cred că, dacă i-am fi cerut permisiunea lui Saite, am fi primit-o.
Mulțumesc „pentru vorbe”, cum spun clasicii. Seară frumoasă!
@adso:
”În prima vacanță marocană am stat într-un riad. Fermecător, dar condițiile de cazare nu au fost cele mai bune. Am povestit la vremea respectivă...
Cum prietenii cu care am călătorit nu mai fuseseră în Maroc, era obligatoriu să alegem și un riad. A fost acesta, și a fost incomparabil mai bun decât Riad Celia.
La Celia înţeleg că poziţionarea ultracentrală a fost principalul criteriu de alegere şi principalul atu, totodată. Dar nu am înţeles la ce vă trebuia piscina?!
Diferenţa de stele între două şi patru trebuia să se vadă şi într-un plus de confort, nu?
”A doua oară am schimbat locul de cazare aproape în fiecare zi. Din motiv de mașină (=> parcare), am preferat să stăm la hoteluri clasice. Pe primul l-am prezentat în aprilie 2025 - cel mai „slab” , cel din Ouarzazate. Ușor ușor am reușit să scriu și despre cel din Marrakech (după un an), și despre cel din Fez (după încă o jumătate de an). Sunt harnic, nu? 😎...
Sunt mândru de mine, că m-am mobilizat să scriu și despre el. 😇Nu am terminat. A rămas să povestesc despre noaptea în deșert. Încă șase luni și rezolv și problema asta!
La câte restanţe acumulez eu an de an, nu sunt persoana cea mai potrivită în a aprecia "hărnicia" altora
Oricum, eu rareori scriu imediat după sejur.
Referitor la noaptea din deşert, intuiţia îmi spune că te vei mobiliza mai repede şi nu vom aştepta alte şase luni până să citim ce şi cum
.
@adso:
”La fiecare etaj erau amenajate câte două „colțuri de ceai” . Unul era chiar în dreptul ferestrei camerei în care am stat, se vede în P35-P36. Pe măsuța din imagine nu observ nicio scrumieră.
Îţi dai seama că şi eu am analizat pozele înainte de a pune întrebarea ![]()
”Pe de altă parte, în Maroc nu sunt prea multe restricții privind fumatul. Înclin să cred că, dacă i-am fi cerut permisiunea lui Saite, am fi primit-o.
Asta este o veste bună pentru cei ca mine. Mărturisesc că sunt deja exasperată de restricţiile tot mai drastice întâlnite prin unele ţări europene. Pare absurd să trebuiască să renunţ la fumat dacă vreau să mai văd şi eu ceva din lumea asta mare...
@nicole33:
” Diferenţa de stele între două şi patru trebuia să se vadă şi într-un plus de confort, nu?
S-a vazut in plus de confort. Dar, curios, nu si in pret, am dat cam tot atat. Si asta doi ani mai tarziu; am constatat ca Marocul se scumpise in acesti doi ani.
”Dar nu am înţeles la ce vă trebuia piscina?!
Nici eu 🤔
Dar nu comentez. Pana la urma, cine a ales Celia a ales si Yamcha. 🫡 Si, de obicei, alege bine.
”intuiţia îmi spune că te vei mobiliza mai repede şi nu vom aştepta alte şase luni până să citim ce şi cum
Ma pui la ambitie? 🤣
Adevarul e ca intentionez sa inchid niste paranteze (pe care nu m-a obligat nimeni sa le deschid, oricum).
Am selectat de asta vara pozele, sa vad cand gasesc putin timp.
@adso:
”Dar nu comentez. Pana la urma, cine a ales Celia a ales si Yamcha. Si, de obicei, alege bine.
M-am prins ![]()
Iar alegerile s-au dovedit bune şi atunci când nu vorbim doar de cazări ![]()
”Ma pui la ambitie?
Sinceră să fiu, nici eu nu mă aşteptam chiar la atâta promptitudine, dar uite că mi-a ieşit
În sfârșit!... am puțin timp să scriu ecoul pe care mi l-am propus de vreo două zile!
Riadul acesta mi se pare „cea mai cea” cazare despre care am mai citit în ultima vreme!
(mă refer la partea de nord a Africii, în special în medine, nu la resorturi de 5*)
Curțile astea interioare au un farmec aparte și oferă multă intimitate, iar arhitectura lor și a camerelor, cu decorurile dantelate, în stil maur, mi-au încântat privirea!
Spui despre porțile marocane:
”De altfel, porțile marocane sunt minunate în general, dar cele din Meknès le întrec pe cele din alte locuri. (Există și aici legenda cu arhitectul omorât de sultan, pentru că ar fi afirmat că poate construi o poartă mai frumoasă decât Bab Mansour – care, de fapt, a fost terminată după moartea lui Moulay Ismaïl, cel care în legendă comandă execuția.)
N-am înțeles exact din text dacă este vorba de comanda execuției porții Bab Mansour, sau de comanda execuției (morții) arhitectului
... chiar dacă este vorba despre o legendă!
Pozele sunt, și ele, foarte binevenite și ne arată confortul de care ați beneficiat! 👍 Despre mâncare, ce să mai spun?!... să bei suc din fructe proaspete, stors în fața ta și să mănânci produse bio
... ce poate fi mai bun, mai sănătos
Felicitări pentru alegere! 👌... și ![]()
![]()
, ca de obicei!
@nicole33: Eu aleg destul de rar hotelurile in excursii. Cred ca ultimul ales de mine a fost cel din Ferrara, in noiembrie trecut. In rest, merg pe mana celorlalti. Cand plecam in doi - te-ai prins, deja. Cand suntem mai multi - atunci chiar ca nu ma bag, si nici nu comentez daca ceva nu-mi place. Dar, daca urmaresti ce scriu, de obicei imi place (iar, in putinele cazuri in care nu, deloc - nu scriu pe AFA despre respectivele experiente). Am ajuns sa am incredere in deciziile grupului.
In Uzbekistan si in Peru am acceptat, in general, propunerile agentiilor cu care am colaborat (cred ca schimband unul sau doua hoteluri). Despre cele din Uzbekistan deja am povestit, au fost grozave toate. In Peru - nu chiar la acelasi nivel, dar bune plus.
Am vrut sa povestesc asta vara despre cazarea in desert, aveam pozele pregatite, iar articolul - scris intr-o prima varianta. De asta am reusit sa fiu atat de prompt ![]()
@doinafil: Intr-adevar, riadul acesta este unul dintre primele locuri despre care imi amintesc atunci cand ma gandesc la hotelurile (deloc putine) prin care am trecut.
Dar am tot amanat sa povestesc despre el. In general, prefer sa scriu articole despre obiective, iar astea imi consuma mult timp. Si, de vreo doi-trei ani, prin noiembrie-decembrie imi dau seama ca m-am intins prea mult si se aglomereaza toate cazarile restante
”N-am înțeles exact din text dacă este vorba de comanda execuției porții Bab Mansour, sau de comanda execuției (morții) arhitectului
Ambele: sultanul a comandat poarta, i-a placut mult ce a iesit, l-a intrebat pe arhitect daca poate construi una mai frumoasa, acesta a spus ca da, sultanul a comandat executia lui. Ca in Legenda Manastirii Argesului, sau cea a orologiului de langa San Marco, sau multe altele - e o poveste pe care o intalnesti aproape peste tot.
E acelasi sultan despre care am mai discutat cu dvs, cel cu 1000 de copii ![]()
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...






















