ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.10.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti-Oradea
ÎNSCRIS: 25.08.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 12 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 14 MIN

    “M-am aia” la Mamaia…italiană!

    TIPĂREȘTE

    P'undeva prin "judeţu" Friuli-Giulia, între Udine şi Venezia, pe lângă alte staţiuni marine ca Bibione, Caorle, Lido de Jesolo, se află şi Lignano. Nu prea aveam chef de Italia ci, de un resort aruncat în deşert, unde să mă scarpin pe buric sub umbrelă, zipp-uind printr-un pai ceva coctail sau un Gin Fizz şi să mă lăbărţez într-o pisicina când turiştii din juru' meu se duc la prânz să mănânce, rămânând numa' eu cu Hatsepsuta, la scăldat!

    Bănuiam însă, că faraoana mea dorea o vacanţă activă, (cred că avea gust de Italia rămas din vacanţele precedente), adicătelea să ne mişcăm posterioru'prin zonele macaronare-Bibione, Caorle şi Venezia, chiar dacă ultima o mai vizitasem şi cu alte ocazii... da'vorba neaoşă italiană: Vedere Venezia e poi morire! (... de fapt... inventez da' deh!!).

    Cu felul ei spumos de a fi, faraoana îmi lasă timid pe birou, un bileţel scris de mână:

    Tati!

    Lignano Sabbia D'oro. Te rog să nu mă chinui în vacanţa de vară şi să brrrram-brrrram în Italia că eu, în avion nu mă mai urc anu'ăsta! Doresc răspuns în 10 minute!!

    Îmi pare cu regret, nu mergem că...

    nu ai scris corect numele destinţiei! ,

    ... scriu eu pe verso

    Evident că, reacţia nu a întârziat, pe un alt “manuscris”:

    Aşa se numea la 1900 si anu' ăsta Egiptu', pentru noi, va purta numele de Sabbiadoro. Acum e corect, banuiesc...

    Am stat în cumpănă... !... pentru mine Italia însemna fără allinclusive. Bufetul "italiez", nu e d'ăla suedez de Turcia sau Egipt şi dacă este, e fireşte mai scump. Plus că eu, în acest caz, nu mai puteam să ies pe terasă şi să-mi... ”întind” lenea că trebuia să gătesc... eu... singur!! Deh... mă rog... tot am “googălit” şi am aflat că tata Hemingway a fost p'acolo pân' anii '50 (... am şi eu nişte... modele în viaţă, ca orice om... Hemingway şi nu numai în literatură, Gaudi în arhitectură, Alvin Tofler în afaceri, Paul Bocuse şi Gordon Ramsay în gastonomie şi în alte domenii vă spun altă dată că acu' nu-i momentu')... şi Ernest, băiat de şpriţ şi de trabucuri fine a definit Lignano ca pe o Floridă a Italiei!... şi-am zis: ia stai nene că asta'i destinaţie de atins: veni, vidi şi vraiştilii!

    Sabbiadoro este un fel de destinaţieee... cum să vă zic... un fel de Mamaie'l'ntâlneşte pe Tataie şi fac amor în fân proaspăt cosit şi se naşte o Mămăiţă “zveltă” şi bine concepută!

    Arhitectonic, Sabbiadoro a fost construită să vezi copacii şi cerul, adică, mai toate casele şi rezidenţele nu depăşesc trei etaje excepţie fiind faleza, unde sunt hoteluri mai înalte. Pe la 1904, au apărut aşa zisele băi şi tot atunci, stră-tataie cu stră-mamaie stăteau la plajă şi făceau baie, el în costum de... nuntă şi ea îmbracată ca... scafandrii (bănuiesc că aţi văzut fotografii vintage din acele timpuri cu primele “modele” de, costum de baie!). Stiţi bine că la vremea aceea o pereche de bikini cu două fese în chip de... "caroserie", ar fi fost de neconceput. În acele timpuri nu existau don'şoare tuningate şi chiar dacă erau... ”aux naturelle”, îşi ţineau tuningarea-de-la-mama-lor, ascunsă privirilor.

    Lignano... o staţiune... ba... e oraş de fapt, că tot Lignano ăsta e împărţit în trei secţiuni: Riviera, Pineta şi “para mălăiaţă” de pe tort, Sabbiadoro. Riviera este mai mult pentru camping şi pentru cei ajunşi la vârsta senioratului, păstrează parfumul anilor '50, frumos “învelită” pe toate străzile în conifere. Pineta şi ea, plină de pini, este un fel de capodoperă urbană, ca aşezare turistică, a arhitectului Marcel Măslină... pe bune, nu glumesc... un mare talent al Italiei, Marcello D'Olivo. Pe vremea când era arătură, a venit nenea D'Olivo şi “a trasat” o spirală şi Pineta s-a construit pe modelul respectiv, in forma de cochilie de melc. Cred că nu are rost să vă spun cât de bine a gândit-o, că realizaţi şi voi. Am împachetat cârpele'n bagaj şi dă-i bătaie cu... ”rotobilu'”pân' la Balaton, ca escală. Puteam face dintr-un şut toată distanţa da', d'aia eşti în vacanţă să te mai şi opreşti. La Balaton, destul de chel şi scump... criza e “altfel la fel” şi la unguri... adica gol, câteva perechi răzleţe şi “propitari” de terase trişti... şi intrarea la toaletă costa 2 euro, de-mi venea să mă întorc acasa şi să-mi car closetul cu mine, în concediu. Prin Slovenia, care e o placere de văzut chiar şi de pe autostradă, niciun petec de pământ nu este lăsat la voia întâmplării şi parcă totul e “pus cu mâna”, în natură! De autobahn'ul sloven nu mai vorbesc, e inutil şi nu am chef sa-mi fac sepukku de oftică, de cât de relaxant e la volan pe... Slovenske avtoceste!

    CULCUŞU'

    O vorbă mare mioritică spune: “Cum îţi aşterni, aşa dormi! ”... eee... păi exact aia am şi făcut... "Io, Mircea voievod" am cautat locu', "Io" am vorbit cu patronu', ”Faraoana” a negociat... as allways! Situată în mijlocul staţiunii, rezidenţa Zaccolo (sună... de parcă ar fi... şampanie!), e la 200-250 m de plajă, ceea ce pare mult de mers pe jos pentru unii dar, având în vedere că urbanistic totul e “aşezat” cu străzi drepte care se intersectează, o plimbare la răsărit şi spre seară nu strică la eventualii colaci din jurul “sacului de bere”, care au riscul de a se acumula de la relaxarea “vraişte-la-soare”.

    Dormitorul suficient (trebuie să-ţi aduci lenjeria de acasă, ceea ce implică bagaj şi te apucă frustrarea că trebuie să cari o sacoşa'n plus cu lenjerie, mai ales dacă la întoarcere mai vii şi cu suveniruri din concediu - noi am luat şi câte o pernă... aşa ştiam o chestie, ca nu amestecăm portocalele cu lămâile!), cu ieşire la o terasă comună, în spatele clădirii, cu termopane, deci linişte... Seif, evident în fiecare apartament, d'ăla mai “eftin”, cu cheie, fără cifru dar, decât deloc... Living obişnuit şi o bed-sofa în perimetru împreună cu bucătăria, câteva oale necesare, tacâmuri, espresso italian şi 2 (două) frigidere: unul şi pentru prunci, dacă eventual se doreşte refrigerare separată. Baie spaţioasă dar cu o chestie care mă deranja: lipsa unei delimitări între duş şi toaletă + bidé, adică, plinta de stop pentru apă nu exista şi de nu eşti atent, dacă cineva a facut duş înainte şi evident, ca foloseşti papuci, nu? ... eee, de nu eşti atent şi vrei sa te aşezi pe tron, vii literalmente'n gură sau îţi rupi vreo mână!! Nici nu vreau să mă gândesc, în cazul în care aveţi copiii cu voi, mişunând prin baie pe o gresie umedă! Din păcate, mai toate rezidenţele au aceeaşi concepţie vis-á-vis de finisarea finală a combinaţiei toaletă-bidé-duş. Acesta ar fi un prim minus referitor la un spaţiu care este, totuşi, de uz intens. Aer condiţionat, existent dar, nefolosit pe toată perioada... aşezarea clădirii şi etajele superioare, meţineau răcoarea de noapte sabbiadoriana şi Italia nu'i Egiptu', unde te sufoci şi la 2 noaptea. Al doilea minus la cazare era... o clopotniţă, două străzi mai încolo, care'mi băngănea'n creieri la 7.30, ora României! Prima dimineaţă, am facut ca Tom când ia o tigaie'n cap de la Jerry! Nici azi nu'nţeleg de ce clopotaru'n'avea... suflet să se trezească... şi el mai... târziu! Cred că singurii care nu-şi iau concediu în august sunt clopotarii italieni!! .

    Terasa făr' de soare la orele amiezii când te bate Ra în ceafă. Fiecare terasă are un gard viu de palmieri şi eşti ferit de priviri chiar şi în momente accidentale, de “cădere a prosopului” de la brâu! Rezervare prin internet, plata la fel, cu parcare asigurată. Câte apartamente atâtea locuri de “caruţe”, ceea ce ţine de logica proiectării în construcţii, adică direct din... blue-print. Altfel parcarea e un iad, scumpă din punct de vedere mioritic şi cauţi de-ţi faci creierii soté, oferind o “preocupare” care-ţi strică concediul dar, majoritatea rezidenţelor oferă parcare'n preţ, ceea ce i'un plus.

    Turiştii veniţi la “hodină”, după numarul de pe... tricou, în rezidenţă erau nemţi, austrieci, belgieni, francezi şi noi doi, singurii mioritici, care iar este un plus având în vedere că scapi de ruşi trotilaţi de licori, tip Săniuţa. Est-europenii mişună în iulie, de obicei.

    Un alt plus era wirelessu', oferit de “maître d'hôtel” în toată rezidenţa. Fiind numai noi de noi, am preferat formula de apartament, tocmai pentru a evita orele fixe de masă... Ciugu-ciugu'n timpul zilei şi spre apus, “cura” de paste al pommodoro, ”al gorgonzzoll-o, al mozzarell-o“!... al... al... whatever vroia “Capa di tutti capelele”, adica Şefa, să silozeze.

    NUTREŢURI ŞI HIDRATĂRI

    La mine'n bucatarie nu intră nimeni să gătească, decât dacă'mi cere voie şi'i văd... ”magna carta” de vizită!

    Eu ca şi Seinfeld, în bucătarie: I'm the king of my domain! Dacă ai cuţite de 80$ bucata si cineva'ţi intră în bucătărie şi încearcă să desfacă cu unul din ele, o conservă de fasole, ”chinuind” cuţitu'... mă apucă amocu' şi'mi vine să-i dau langoşe'n ceafă! Aşa că... bucătaru' de servicu trebuia conectat, că oricum, venisem cu iataganele mele în bagaj şi... “şerpaşu'” găteşte pentru ”faraoană”, nu invers! Vrei teraso-pizzerio-restaurant la un blid de paste şi poate un Prosecco brumat, atunci trebuie să te gândeşti că începe portofelu' să se smiorcăie. Accept o fraiereală când nu sunt în cunoştinţă de cauză dar, să vină un ospatar cu porţii... franţuzite... de paste de oricare combinaţie şi să-mi pună o frunza de laptucă, ca decor, pe marginea gamelei şi să adauge la nota de 40 euro şi o... ”coperta”, (adică dai caşca şi pe tacâm de persoană, ... adică numa' că m-am aşezat la masă mai dau 1,50 euro), îmi pun creierii pe bigudiuri! Deh... e adevărat că e totuşi vacanţă şi nu faci rabat la plăceri şi calitate dar, nici la lejeritatea de a da triplu pe mâncare, de frică că-ţi fug intestinele la psiholog. Evident că, am mai “băgat” câte o terasă, la apus dar, doar pentru platouri pescăreşti la grătar, gastronomic imposibil de realizat în kichinett'a noastră. Dacă stai să te gândeşti la cheltuială, nu mai cumperi nimic dar, puţină atenţie nu strică!... chiar dacă, îmi place să uzitez, în vacanţă, de expresia: It's good to be a King!

    Sunt în staţiune la tot pasu', supermercati Pam, Liedl, Eurospar, IN's şi te şi oftici că pe meleaguri mioritice e mai scump, excepţie făcând muşchiul de porc, vită şi pieptul de pui la tăviţa'n folie. Având în vedere că nu venisem în Italia să balotăm cefe la gratar şi să stăm la picnic amestecând manelele vecinilor cu târtiţe de pui, nu ne-am dat în vânt după“grohăituri”sau“găinarii”! Din“leguma”, obişnuită a românului, adică porcu', ne-am limitat la şuncă, adică la fesa din spate a porcului, adică prosciutto şi speck şi puiul luat pe de-a întregul de pe grill cu 3,50euro, numai dacă vroiam totul... ”la viteză”.

    Brânzeturile, din cele mai fine sorturi, mai ieftine ca în Românica, legumele cam la fel... per total, dacă nu eşti atent în 10-12 zile, mai adaugi doi colaci la talie. La hidratări, singura problemă era... apa, care e mai scumpă dar la ofertă mai găseşti plată-de-la-robinet, îmbuteliată de macaronari. Alcoolul mai ieftin ca la noi, vinurile fiind cireaşa de pe tort, bune, de calitate, din podgoriile siciliene şi nu numai! Am mers pe Prosecco şampanizat care, se amesteca foarte bine cu apusurile blânde şi calde de august, din Sabbiadoro. Berea e pe toate drumurile, de la 0,35-0,50 oiro la infinit... pe plajă, în schimb, e de la 2 euro'n sus. Carbogazoasele colorate, cu un leu mai scumpe decât în Landum Mioriticum dar, cum nu ne potoleam setea cu aşa ceva, dezinteres total.

    PLAJA

    Organizarea unui loc la soare e cu... majuscule, când vine vorba de aţi petrece o buna bucată de vreme întins ca placinta. NU plec fără rezervare facută de acasă... nu mai sunt la vârsta surprizelor neplacute, căutând la pleaznă, umbrelă şi şezlong. ”Îmi” deranjez concediu' şi nu-mi pot bea cafeaua liniştit în zori de zi! Bref, rezervare şi plata prin internet cu amplasament „la botu' calului”, adica mie să-mi bată briza la fese că altfel fac cu nervii dacă e „cuptoru'” prea încins! Aici nu fac rabat la nimic, trebuie să fie - the best place on the beach... sau... the next best -, având în vedere că asta aştept tot anu'. Aşa că sunt doua feluri de umbrele cu chaise-longue-uri: unele de tip mai... liliputan cu distanţă de 3,5m între ele şi cele cu umbrela de terasa si efectiv... paturi unde te poţi lăbărţa în voie la 6m una de cealaltă! Evident, am mers pe varianta a doua şi în primul şir de la mare spre plajă. De cât a costat... nu contează, mintea şi spiritul să fie liniştit. În faţa noastră la 3m era o chestie tip cordon, „lăsat la lejer” ce delimita plaja plătită cu cea la liber. „La liber”, nu însemna însă că, poţi veni ca neamu' prost cu propria ta umbrelă şi pat pliant ca să le iei „faţa”, celor ce sunt cu plată. Îmi pare rău că nu am fotografiat semnul cu interzis, (extrem de explicit pentru orice găgăuţă, de pe orice planetă!), cu o umbrelă şi pat barate de o dungă roşie, pe fond albastru. Se pot folosi doar cearceafuri şi prosoape pentru poziţia'ntins la „out of limits beach”!... ceea ce e NORMAL, pe meleaguri civilizate, precum „Imperiu' Roman”. Adriatica este un vis în luna august cu o mare semi-cristal şi valuri plăcute şi liniştite, fără să-ţi scalpeze freza dacă nu eşti atent la ele. Plaja'n sine cu nisip excelent şi intrare lină în apă. Nu degeaba acest loc a primit Blue Flag, ani de-a rândul, criteriile fiind calitatea apei, grija faţa de mediul înconjurător, siguranţă şi servicii.

    PRUNCI, ENTERTAINMENT SI... AMUZAMENT

    „Plaja de Lignano” se întinde pe 8 kilometri şi chiar lângă faleză, la intrarea fiecarui sector numerotat (ex. plaja 1-9), sunt tot felul de terenuri de sport... volei, fotbal pe nisip, evident. Doritorii pot închiria de toate, de la mingi la cipici, de la surf la hidrobiciclete. Concerte de tot felul, spre seară cu celebri anonimi italieni... pentru mine, cel puţin... dar cântau bine. Pruncii au cu ce se delecta, fiecare sector are „ţarcuri” cu tot felul de...comedii pentru cei mici şi supraveghetori care, chiar se ocupă de ei.

    Ţopârlănia nu este doar... made in Romania, au şi ei ţoapele lor! Italienii au un talent desăvârşit de a vorbi de la distanţă, despre lucruri care nu te interesează dar care, trebuie sa le audă toată lumea... şi... mult!... adică ţipă, nu vorbesc... ai impresia că trebuie să chemi salvarea că poate a aterizat cineva'n gene si şi-a „creat” o nouă fosă nazală, când ei de fapt „vorbesc” despre ce neastâmpăraţi sunt copiii la plajă!

    Entertaiment-ul mâncătorilor de paste şi tumultul guraliv se termină pe la 11.45 când, macaronarii se duc la masă şi la adormit copiii. Eeee, atunci începe momentul plăcerii: se goleşte plaja şi auzi valurile! Şi... ahhhh, ce bine! LINIŞTE... pân' la vreo 3 dup'amiaza, când, apar din nou! Am avut şi norocul să am în dreapta şi respectiv stânga mea, nemţi şi austrieci... până şi copiii lor tăceau, aşa linişte era in jur. De la rândul 2, începea balamucu', unde, ca tot italianu'care se respectă, se vorbea tare... napoletani, sicilieni, mahaburezi d'ai lor de la ţară şi cucoane cu 430 de lanţuri de aur la gât de toate dimensiunile, 822 de brăţări din acelaşi material şi câte-un ceas pe fiecare mână! Pe plajă, by the way, NU sunt difuzoare cu muzică cretină. Deci, difuzoare, marca Deloc... nu tu Sexy Maioneza, Stana Bachelita, Joacăbine Florea sau alţii, ceea ce e un super-plus! Amuzamentu' este întreţinut şi de orezari (chinezi), marochini (marocani) şi Albi-ca-Zăpezile (rudele lu'Coca-Cola... africani de toate sortimentele), care alearga ca găinile zăpăcite, când poliţia în civil, adică'n slip, controlează comerţul ambulant: brăţări, ceasuri, prosoape şi genţi... făcăreţe de Vuitton, Chanel şi Boss. (Acesta este un capitol în sine, fiind unul din subiectele din al doilea review despre Lignano: Aventuri Sabbiadoriene).

    METEO

    Cerul este bun prieten cu Sabbiadoro în luna lui august şi cred că numai atunci... după cum am urmărit, înainte de plecare webcam-ul din Sabbiadoro, live... iunie, iulie sunt luni „oscilante” şi mai primeşti şi câte o furtună'n program... d'aia nu's tâmpiţi italienii când concediul lor din industrie, peninsular începe de la sfârşitul lui iulie, spre august, pentru partea de nord a Italiei. Vreme superbă, cu înclinaţie către 34grade, maxim... dar oricum, în jur de 30.

    CONCLUZIE

    Sunt adeptul „sălbăticiei naturale” în concediu şi în general, dar nu am atâţia bani să „mi-o” procur!! Adică, daca mă duci unde se îmbină Razelmul sau Razim cu marea şi am în jurul meu numai nisip „sălbatic” adus de valuri şi necălcat de nimeni (fosta'i lele...) cu ciulini din loc'n loc şi NIMENI ÎN JUR, nu mai plec de acolo!... sau o insulă sălbatică unde să-mi aud numai respiraţia şi sunetul nucilor de cocos, proaspăt căzute, la atingerea nisipului. Aşa ceva nu mai există azi... sau nu ştiu eu... sau dacă da, ori este un secret, ori e scump, ori a cumpărat-o cineva între timp... insula, evident!

    Dar... dacă tot trebuie să accept crâmpeie de balamuc şi zgomot în porţii civilizate, Sabbiadoro mai are rămăşiţe de imagine şi linişte din anii '60-'70 şi este, pentru mine cel puţin, destinaţia unui concediu fără frecuşuri inutile şi evident cu ştaif vest-european. Pentru cupluri, cu sau fără copiii, este o destinaţie prietenoasă, fie că îţi doreşti să faci băi de soare, fie că vrei să faci câţiva paşi sau mai mulţi ca promenadă, fie că vrei să bagi un ochi şi în celelalte staţiuni ca Riviera sau Pineta şi de ce nu, cum am făcut noi, „vaporettându-ne” prin Venezia. Nu mai vorbesc de libertatea de mişcare de mare largheţe, cu ajutorul automobilului din dotare care este mult mai ofertantă decât într-un...compound de tip: resort egiptean. La anu' nu voi mai avea ce să vă scriu, pentru că deja ne gândim la rezervări în acelaşi loc: Sabbiadoro – o Mamaie care, am fi avut-o şi noi, dacă romanii ar fi fost stăpânii în Dacicum Mioriticum!!

    S'auzim de bine, prieteni!

    P. S. Sper ca validarea pozelor să vină la timp pentru a vă face cât de cât o idee!

    Pe... oricând!

    --

    Continuarea -- recomandari de calatorie din zona - o puteti citi aici click aici


    [fb]
    ---
    Trimis de Alex_Macedo in 22.10.10 10:03:21
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 7949 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alex_Macedo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Harta oraşului...in centru pe Corso-ul Sabbiadorian.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7800 PMA (din 7 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest review

    17 ecouri scrise, până acum

    sev7
    [22.10.10 10:54:38]
    »

    Felicitari... stilul este "demential".

    Sint un fan declarat al postarilor tale...

    bafta!

    ileanaxperta*
    [22.10.10 11:35:23]
    »

    Bine ai revenit, Chef, pe mapamondul AFA!!! Pe cand "un gatit" si pentru marea noastra familie AFA??? poate ne "preparesti" ceva la a doua mare intalnire? ! Hai ca eu merg pe mana ta...

    De luat in seama tot ce ai scris aici, ca sa nu mai zic de savoarea, incantarea randurilor tale care "curg" rauri-rauri spre deliciul tuturor!

    Si eu sunt adepta "salbaticiei naturale" si a unei linisti unde sa-mi aud doar respiratia si, eventual, adierea vantului printre pletele valuroase ale unei mari "virgine"... Dar vorba ta, or mai fi asemenea locuri? ! Pesemne ca aici, la Sabbiadoro ar mai fi ceva din toate astea. Felicitari! si astept alte intamplari marca "Alex Macedo".

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alina Morar
    [22.10.10 11:46:28]
    »

    Superbbbbb! Cu superbonus! Pe bune, ma regasesc perfect in acest review!

    Si eu de 2 ori am fost pe Coasta Adriatica, doar ca mai jos. Deoarece e mult de mers din Venezia pana la Bellaria, ne-am hotarat ca la anul sa mergem in zona asta descrisa de tine. De la Venezia pana la Rimini se mai fac vreo 3 ore...

    PS. Ai o sotie superba!

    Sanziana
    [22.10.10 12:10:19]
    »

    na ca pana la urma te-ai hotarat sa nu ne mai tii pe jar si-ti vazuram si faraona... sa-ti traiasca si sa te stapaneasca multi ani in continuare, sa mai ai ocazia sa ne incanti cu povestiri despre "nutreturi"si altele )))))))

    Si cum nu stiam eu ca esti un James Oliver autohton ca ma inscriam si eu la concedii cu voi...

    david
    [22.10.10 13:23:35]
    »

    Pruncii au cu ce se delecta, fiecare sector are „ţarcuri” cu tot felul de...comedii pentru cei mici şi supraveghetori care, chiar se ocupă de ei.

    Reprezinta unul dintre motivele pentru care la anul, voi veni in statiunea Lignano Sabiadorro. Sper sa intalnim italieni setati pe functia "MUTE' sau sa nu vorbeasca toti in acelasi timp, cum se intampla de obicei.

    Am auzit ca nisipul pe plaja este foarte fin, chiar suparator de fin cand iti intra pe undeva...

    Cris
    [22.10.10 13:55:14]
    »

    Te-ai lăsat aşteptat, dar a meritat aşteptarea. Ca de obicei o plăcere să citesc ce ai scris, mi-ai înveselit ziua.

    valimi
    [22.10.10 14:36:33]
    »

    Apreciez umorul si optimismul ce emana din acest review, jos palaria.

    Andox
    [22.10.10 15:31:06]
    »

    To'asu' Alex, sa traiti, permiteti sa raportez: placut reviewul, placut locul, placut pozele, vreau si cu plaja.

    georgiana
    [22.10.10 15:52:24]
    »

    @Alex_Macedo,

    Cam te lasi asteptat! Din august si pana acum... 2 luni te-ai hotarat daca sa ne scrii sau nu?? ! Esti crud cu noi. Vrei sa ne faci si noua ''creierii sote'' sau creieri pe bigudiuri''... de atata asteptare?

    Ma bucur mult ca ti-a placut si ca ne scrii! Mai vrem!

    chelie_d
    [22.10.10 16:38:54]
    »

    maestre ce destinatie frumoasa ti-ai gasit, nu stiu de ce ai mai stat in cumpana

    de-abia astept si aventurile Sabbiadoriene

    bose
    [22.10.10 23:50:57]
    »

    Bună treaba. Eu aveam o părere nu tocmai bună despre plajele Italiei. După ce am ,,vizitat-o" pe cea de lângă Roma m-am vindecat de litoralul roman (italian). Rar am văzut plajă mai murdară. E drept că se făcea şi curat dar nu ţinea mult. Italienii au şi ei boala asta de a arunca pe jos deşeurile ,,menajere" - picnicoase... Doar că la ei serviciile de curăţenie reacţionează mai repede şi mai eficient. Văzând cele descrise de tine, se pare că au şi plaje mai comerciale, mai bine aranjate, mai cu bun gust. Cred că staţiunea asta de care ne-ai vorbit este o MAMAIE mai spălată, mai coafată şi mai cochetă.

    Poate e o locaţie de văzut şi vizitat dar eu prefer Grecia... o simt mai aproape de stilul meu...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    creivean
    [23.10.10 17:00:36]
    »

    @Alex_Macedo

    Italia-i o destinatie la indemana nostra, a Oradenilor. Mi-am propus-o si eu pentru candva. Pana atunci, nu pot sa nu remarc inca un review de clasa, semnat de tine. Felicitari.

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [08.11.10 14:09:27]
    »

    În nota obişnuită, voi răspunde comunităţii şi prietenilor mei de pe AFA, cu mulţumiri vis-á-vis de “scrierile” mele de'a lungul timpului. Am amânat acest gest, avînd în vedere schimbările din regulament şi de limitarea ecourilor la propriile review-uri care ţine pân'la urmă de common sense. Totuşi, ... am fost dintodeauna preocupat de a răspunde, tuturor, cât de cât, printr-un singur ecou pentru a nu isca discuţii inutile!

    @sev7

    Mulţumesc mult!

    Aprecierile sunt importante pentru că am depus o muncă care, sper, nu se va pierde în... eter şi ca rămâne ceva după fiecare review.

    @ileanaexperta

    Ileana... ca întodeauna... mă bucur că citeşti cu plăcere şi îţi râd ochii!! Dacă voi avea ocazia, poate fac o “găteală” pentru voi, prietenii mei în d'ale călătoriilor, !... cu precădere, într-un loc cât mai “sălbatic”, cu putinţă. Mersi mult!

    @ALINA_MORAR

    Mulţam frumos şi mă bucur că te-ai gândit să faci o încercare cu Lignano la anul! Am avut momente în Sabbiadoro, când simţeam Mamaia noastră a anilor '70, cu plusuri şi minusuri dar, cu ochii adolescenţei!

    P. S. Săru'mâna de laudă... sper ca Hatsepsutei să nu i se urce la... coroană... da', nu cred, ... că e fată de gaşcă!

    @sanziana_m

    M-am gândit să scot... muza de la naftalină că... deh... am tot scris de ea, faraoana fiind în centrul acţiunii de fiecare dată!... cred că asta ar fi un fel de... sinonimă a dragostei, într-un fel! Mersi de gând şi mă bucur că ţi-am adus un zâmbet cu... ”nutreţurile din poveste”. James Oliver este şi el unul din preferaţi, fiind un adept al “sălbăticiei” şi naturalului în gastronomie... şi de ce nu, poate în vreun an facem un concediu cu “gătiri”de tot felul! Mai “fur” şi eu de la tine, ceva reţete de pe frumoasele meleaguri bucovinene.

    Tk's a lot!!

    @david

    Din câte am observat, trecând în fiece zi pe lângă locurile special îngrădite pentru copiii, supraveghetorii aveau în grijă cam 5-6 micuţi cu vârste cuprinse între 5-8 ani. În “desfăşurător” se putea observa formula de program: înviorare de dimineaţă, jocuri cu mingea, cântece la unison, etc. Aş fi dorit să te ajut mai mult dar, nu ştiu cum e cu preţurile, orarul, limitele de vârstă...

    Italieni cu funcţia MUTE sunt păsări rarisime! Macaronarii cred că tac numai atunci când dorm că în rest atât bărbaţii cât şi femeile din această naţie turuie de-ţi micşorează creierul! Cred că e unul din popoarele care, la acest capitol, partea masculină deţine supremaţia în blă-blă-ială!!

    Într-adevar, nisipul e atât de fin că intră cam... “pă-peste-tot” şi dacă nu te... clăteşti bine... pleci... crăcănat de la plajă cu fese de maimuţă!

    @pacurarcris

    Ca întodeauna, un mulţumesc frumos de citire şi mă bucur că am reuşit să-ţi aduc un zâmbet şi pentru câteva minute să dispară culoarea gri a cotidianului.

    Mersi mult!

    @valimi

    E important să mai descreţim şi fruntea căteodata şi ar trebui mai des să fim pe partea optimistă, chiar dacă nu reuşim de fiecare dată!!

    Mă bucur că ţi-a plăcut şi mersi frumos!!

    @Andox

    Toa'şu' Andox! Mulţam mult, prietene!... sper că ţi-ai făcut aşa... al largo... o idee de cum ar fi această destinaţie!!... si ce ziceai de plajă?? ... dacă te pot ajuta cu ceva... ştii tu...

    Pe... Oricând!

    @georgiana

    Georgi! Ştii... că eu le bibilesc până “iese”!... şi mă omoară şi diacriticile ))... şi era păcat să fiu “sumar” în privinţa destinaţiei, care e destul de ofertantă şi lasă'n urmă amintiri care nu dispar cu una cu două!!

    EU, mă bucur că... mai citit!!!... şi evident un Mare Mulţumesc!!

    @chelie_d

    Maestre! Ca de le stelist la dinamovist, microbişti cu bun simţ... elveţian (ca şi amicul Andox, dealtfel!)... adică, civilizat (am vrut să spun britanic dar, ăia găsesc tot timpul ceva ca să mai dărâme vreo peluză!), revenind... am stat în cumpănă pentru ca am realizat că, mi-a “ieşit” în Tarot-ul faraoanei că va fi o vacanţă activă... adică, mă va alerga coana pe toată coasta adriatică!... într-un fel a şi făcut-o, cu moderaţie, dar nu-mi pare rău!!... mă cam lenevisem în ultimul timp şi de când cu... ”Turcile şi Egiptele-le”, chiar că ajunsesem la chestia cu... posmagii!!... sper să termin şi Aventurile...

    Hai România si mersi mult!!

    @bose

    Nu pot saă nu îţi dau dreptate! Am fost lânga Roma, la plajă şi la un moment dat parcă era... Piaţa Matache, meteahna de a arunca tot felul de resturi, o au şi ei. Lângă şezlong, găseam în fiecare dimineaţă, 3-4 chiştoace şi doze de bere, brambura prin nisip... evident că mă enerva dar, le adunam şi la tomberon!!... mai venea nenea ăla cu plasa de prins fluturi şi mai culegea şi el dupa ce-i atrăgeam eu, atenţia... de fapt nu era el de vină... fiecare sector are un singur supraveghetor şi dacă 50 de tolomaci aruncă'n dreapta şi stânga... per total, la atâta lume e foarte curat şi s-a reuşit această menţinere, ... nu mai vorbesc de Adriatică, în care “lipsesc” PET-urile şi alte chestii... plutitoare!

    Desigur, Grecia are farmecul ei aparte şi este cu totul altceva şi mai ales că în Elada, întodeauna ne-am simţit bine, fie în familie sau în caravană cu prietenii!! Am ales Sabbiadoro pentru că “auzişi da' nu văzuşi”!!

    @creivean

    Aşa este! E la îndemâna... ca orădeni (printre care mă numar şi eu, chiar dacă doar prin adopţie), partea de nord a Italiei!!... e mai aproape decât... Constanţa... nu mai pun la socoteală autostrada Ungaria-Italia... în rest... ştii tu: noroc, pită unsă şi noapte verde!!

    Mersi mult pentru susţinere şi felicitari pentru review-urile cu şi despre Oradea şi nu numai!!!

    creivean
    [08.11.10 18:55:47]
    »

    Văz' că ne leagă mai multe decât credeam iniţial. Suntem amândoi măritaţi la Oradea; avem fiecare câte o faraoană de calibru (nu mă refer la greutate; a mea dacă nu era de calibru, nu-mi lăsam eu plaiurile natale pentru Oradea), suntem stelişti (în contra majorităţii dinamoviste de pe sait), ni se par italienii nişte guralivi (eu îi consider mai balcanici decât sunt românii), folosim amândoi diacriticele, plus că ne place oraşul adoptiv. Mă bucur nespus să văd că am atâtea în comun cu un faraon al saitului.

    Te rog, nu ne lăsa să aşteptăm până la anu' pentru finalizarea aventurilor...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sev7
    [08.11.10 20:02:45]
    »

    Alex Macedo... daca mai esti si stelist, iti place si sa "bucataresti"... cu atit mai mult esti de'al meu... !!!

    bafta!

    Ellada_sagapo
    [29.01.11 20:53:10]
    »

    "Sunt adeptul „sălbăticiei naturale” în concediu şi în general, dar nu am atâţia bani să „mi-o” procur!! Adică, daca mă duci unde se îmbină Razelmul sau Razim cu marea şi am în jurul meu numai nisip „sălbatic” adus de valuri şi necălcat de nimeni (fosta'i lele...) cu ciulini din loc'n loc şi NIMENI ÎN JUR, nu mai plec de acolo!... sau o insulă sălbatică unde să-mi aud numai respiraţia şi sunetul nucilor de cocos, proaspăt căzute, la atingerea nisipului. "

    Iti recomand un loc care te-ar putea multumi. El se numeste Insula Lefkada, Grecia. Daca te cazezi in Kalamitsi (o sa scriu un review si despre cazarea pe care am avut-o la niste studiouri de acolo) si mergi la plaja din sat vei trai cu siguranta sentimentul de NIMENI IN JUR.

    Am ajuns pe la 10 dimineata si eram grabita nevoie mare sa nu care cumva sa nu am unde sa imi pun prosopul. Cand colo, ce sa vezi, eram singuri singurei acolo. Si nici mai tarziu situatia nu s-a schimbat foarte mult.

    De asemenea, o alta plaja, Egremni care se afla la capatul celor 350 de scari (la dus e simplu pentru ca, cobori, mai greu cu intoarcerea) este o plaja care iti ofera liniste. Abia la ora 11 am fost deranjati de un singur cuplu, care a cautat pana la urma loc mult mai in dreapta astfel ca poti sta de voie. Dupa amiaza insa devine mai aglomerata.

    Am fost la inceput de septembrie. Vremea este tocmai buna in acea perioada. Nu sfatuiesc sa mergeti in lunile iulie si august in Grecia din motive numite "50 de grade la umbra".

    Singurele inconveniente ar fi serpentinele si dependenta de masina, plajele fiind departe de hotel, care se afla in varful muntelui.

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [31.01.11 08:00:04]
    »

    Ellada! Multumesc de recomandari... habar nu aveam ca mai exista asemenea locuri!!

    Oricum... le-am notat, sa traiti!!

    Mersi mult si de abia astept sa le "incerc"!!

    Pe... oricand!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, Alina Morar, bose, chelie_d, Cris, david, Ellada_sagapo, georgiana, ileanaxperta*, sev7, valimi

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.70725512504578 sec
    ecranul dvs: 1 x 1