ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.01.2013
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.05.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JAN-2013
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
70.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 23 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

In buza Istanbulului modern pentru o portie de shopping

TIPĂREȘTE

Pentru un curs de arhitectura bizantino-otoman, sau pentru pura glorificare personala in fata prietenilor, recomand cazarea in Sultanahmet, orasul vechi. Nu uitati aparatul foto cu rusinos de multi megapixeli si gigabiti, lista cu „alea mai importante” de vizitat, insemnate deja pe harta A4 printata de capul familiei si binenteles aplicatia smartphone care va ajuta sa pronuntati „Tessekur nu mai stiu cum”. Satisfactia turca e garantata.

Pentru un look&feel mai modern si european, pentru umplerea sifonierului cu o garderoba mai stilata, pentru night-life (am uitat ce inseamna de vreo cativa ani), va recomand totusi orasul nou. Adica Taksim pentru oamenii normali si Nisantasi pentru ailalti putrezi. De bogati vreau sa spun.

Necuprins de febra turistica, am cautat de la inceput un punct central de comanda pentru campania noastra de shopping in Istanbulul contemporan. Nu voiam mirodenii, aur sau ghesefturi ci doar ceva textile si incaltaminte, altceva decat mallurile de Bucarest.

Situat ultra-central pe Istiklal Kadessi si disponibil la un pret ridicol de decent, hotelul ne-a magnetizat atentia ca pastila magica de slabit. In 5 minute am spus amandoi un „DA” mai hotarat ca la ofiterul Starii Civile si am parafat angajamentul pe Booking.com. Alegerea a fost fericita, ca-ntr-o casnicie (ne) adevarata.

De la aeroport am luat Havatas-ul direct pana in Taksim Square - 10lire taxa de participare. Pentru grupuri de 4-8 insi (unde v-oti gasiti fratilor, c-am vrea si noi sa va cunoastem), poate e mai recomandat taxiul sau shuttle service. Noi l-am lasat pe JR acasa cu mamaia (sa-i mai faca zile fripte si ei), asa ca pentru un cuplu liber de contract autocarul s-a dovedit un start comod pentru cucerirea la pas marunt a Capitalei Imperiului.

Din Taksim, am urmat un scurt-metraj „Cu trollerul prin Istambul” si dupa 10 minute iata-ne in fata hotelului. Am fost incartiruiti imediat, chiar daca am picat tocmai la apelul de dimineata (nu cred ca au emisiuni gen „Razvan si Dani” care sa-i trezeasca mai devreme). Camera micuta intradevar - dar ce altceva-ti trebuie cand pleci intr-o misiune atat de importanta in centrul civilizatiei otomane? Un comandament decent si sumar mobilat pentru mentinerea spiritului razboinic, dulapuri pentru prada de razboi, oleaca de mini-bar, o conexiune internet pentru legatura cu trupele (JR, mamaia si colegii), si patul confortabil pentru intoarcerea victorioasa din raidurile de prada.

Pe comoda sedea gospodareste un televizor mini, cu afisare in limba rusa, care te impiedica sa-ti dedici atentia mondenitatilor balcanice pe timp de campanie. Normal ca orgoliul masculin si spiritul razboinic si-au spus cuvantul, am pierdut astfel urmatoarea jumatate de ora butonand frenetic pana am gasit interfata in limba romana. Si, la fel de normal, victoria a fost de scurta durata - toate posturile TV se vedeau searbad si teribil de puricos.

Nu speram sa invat limba turca doar privind la TV, insa sporovaiala babiloniana de la TV imi reaminteste de fiecare data ca joc in deplasare.

Locatia e perfecta pentru promenada, aproape de toate cele: restaurante, baruri si magazine, toate insa mai scumpe decat similarele autohtone. Personalul hotelului e serviabil, cu un zambet la fel de stalcit precum engleza, dar gata de ajutor chiar daca nu inteleg ce le spui. Oricum, intentia conteaza, nu-i asa?

Micul dejun este decent cu alura zdravana de indestulator, fiind accesibil chiar si persoanelor cu ritm de viata normal, si rasaritul serbatorit undeva pe la 9:45 dimineata.

O surpriza placuta a fost cafeaua, cea mai buna din tot ce am baut eu prin BB si All Inclusive in Turcia, Bulgaria si oaresice Ungarie. Te ajuta sa incepi ziua cu curaj si pofta de calarit magazinele.

Hotelul are si dezavantaje. Cred ca aparatul de aer conditionat e produs de Boeing sau ceva companii aviatice similare, altfel nu-mi explic zgomotul de turbojet la functionare. Si trebuia sa-i dam cuvantul fiindca el era sigura noastra sursa de caldura. Partea proasta era ca functiona doar in modul intermintent, cand pornit, cand oprit. De-abia atipeam, topit de oboseala si bani, cand huruitul neasteptat ma facea sa-mi caut, instinctiv, centura de siguranta pe sub patura. Cam de 20 de ori pe noapte!

Mai lipsea doar vocea stewardesei „Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, aterizarea a fost anulata. Reincercam in cateva minute cu vantul din spate”

Tot la rubrica „V-am zis eu” vreau sa va anunt ca zona Taksim arata, deocamdata, ca dupa razboi. Nu din vina noastra, noi asa am gasit-o. Era demontata pana la scoarta si urmeaza sa fie replantata cu ceva bulevarde mai acatarii sau cine stie ce minunatii de mileniul 3. Bafta lor si spor la treaba!

Despre shopping -bune si rele - in alt episod - vezi impresii.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de korifeus in 26.01.13 16:53:30
Validat / Publicat: 26.01.13 17:45:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2261 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (korifeus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 23.20 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    Admin
    [26.01.13 17:44:33]
    »

    Excelent scris, alert & "spumant", reconfortant review. Merită remarcat. În fapt (văd abia acum) se-ncadrează perfect în stilul autorului.

    Aferim

    maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [26.01.13 18:00:07]
    »

    @korifeus, am sa te trec la user "urmariti" iar acest review la "favorite" Esti atat de tonic, atat de "haios" ca pt mine nici nu a mai contat daca hotelul avea apa calda sau daca la micul dejun erau si masline verzi!

    Cand o sa am o zi proasta, am sa citesc ceea ce ai scris... e mult timp de cand nu am mai ras in timp ce citeam... si asta nu pt ca citesc romane cu continut dramatic.

    Savuros!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    traian.leuca †
    [26.01.13 19:36:38]
    »

    Haios review-ul. Mi-a placut si m-a distrat. Te-am trecut si eu la "urmariti " si te astept si cu alte "capodopere" Pan atunci un vot maxim de la mine sa poti trece la "GOULD"

    amero
    [26.01.13 20:23:16]
    »

    draga korifeus la viscolul de afara mi-a mers la suflet rew. ai umor de buna calitate si chiar utile informatiile. ai avut si trolere de rezerva? inteleg ca urmeaza sa ne povestesti aventura "investitiilor financiare" pe meleagurile otomane.

    felicitari

    MCM
    [28.01.13 20:06:03]
    »

    @korifeus: recunosc cu mana pe corason ca scriu de pe buda, unde m-am incuiat pentru o clipa de liniste (catelul vrea sa ma joc cu el, fi'mea ma intreaba tipand din fundu' casei cu se se imbraca ea maine la scoala). M-am ascuns ca drogatii si rad pe infundate, ca sa nu-si faca lumea idei, ca de ce rad eu in baie.

    Imi placi! Ai stil! Sa traiesti si sa mai scrii.

    Si cu shopingeala cum a ramas? Dincolo era mai ieftin?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Nasshu
    [28.01.13 20:19:42]
    »

    @korifeus:

    binenteles aplicatia smartphone
    , trebuie sa recunosc ca si eu m-am folosit de o astfel de aplicatie, cand a trebuit sa comunic cu cameristele din hotel.

    A fost in prima zi.

    Restul sejurului cand ma vedeau, le bufnea rasul si se amuzau copios.

    webmaster70
    [30.11.15 17:29:44]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    korifeusAUTOR REVIEW
    [02.12.15 23:02:56]
    »

    @webmaster70 - da. e ok ca si pozitionare. Multumesc mult si sper sa le fi fost de folos si altora

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    amero, korifeus, maria55, MCM, traian.leuca

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038067102432251 sec
    ecranul dvs: 1 x 1