GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Excursia la Marea Moartă ne-a fost oferită „gratuit” de către agenție la finalul sejurului de două săptămâni în Iordania. Ghilimelele nu au fost folosite întâmplător. La vârsta mea am învățat demult că nimic nu este gratis pe lumea asta, orice lucru având prețul lui, chiar dacă adesea acesta este ascuns sub masca unor oferte, care de care mai atrăgătoare. Vrând nevrând am acceptat oferta. Nici acum nu știu care ar fi fost consecințele în cazul unui refuz, dar nu vreau să mă mai gândesc la asta pentru că iar mă enervez amintindu-mi despre experiența extrem de proastă avută cu agenția de turism respectivă, pe care nu aș recomanda-o nici măcar dușmanilor. Aș putea povesti multe despre cum o intenție mai mult decât lăudabilă și în care s-au investit sume importante de bani pentru promovarea în România a Iordaniei ca destinație turistică s-a transformat într-o bătaie de joc la adresa turiștilor, dar nu acesta este scopul articolului.
La ora 12.00, absolut punctual, a apărut șoferul limuzinei, o KIA foarte elegantă, care urma să ne plimbe la Marea Moartă şi puţin prin capitala Amman în drumul spre aeroport. Ne-am pus bagajele în portbagajul maşinii şi apoi am făcut check out-ul de la hotelul de cinci stele din Tala Bay, chiar dacă aveam hotelul plătit până a doua zi la prânz :D.
Drumul ne-a purtat spre Aqaba, traversată de această dată pe la periferie, apoi spre Marea Moartă pe autostrada Jordan Valley. Am mers aproape trei ore paralel cu graniţa cu Israelul. Amuzant mi s-a părut faptul că şi israelienii aveau o autostradă care, tot aşa, mergea paralel cu graniţa. Drumul a fost foarte liber în cea mai mare parte, carosabilul ok, chiar dacă nu impecabil. Cu şoferul, care ne-a fost şi ghid, am purtat permanent o conversaţie plăcută, în limba engleză. Am oprit la un popas aflat pe marginea autostrăzii pentru o cafea şi o ţigară. Aici am băut o cafea cu hel absolut savuroasă. Ne-am continuat drumul prin deşert, printr-un peisaj dezolant, aşa cum este cea mai mare parte a Iordaniei. Ne-am amuzat de indicatorul rutier „Atenţie, cămile! ” =)), la fel de frecvent ca indicatoarele cu vaci sau alte animale prezente pe drumurile publice din România şi pe care nu m-am abţinut să nu-l fotografiez. Şoferul m-a văzut, mi-a arătat un grup de cămile şi un măgar care încercau să pască din nişte tufe risipite prin deşert, ulterior întrebându-mă dacă şi în ţara mea există asemenea animale. A fost rândul lui să râdă atunci când i-am răspuns că în România am văzut cămile doar la grădina zoologică, dar că măgarii sunt mai des întâlniţi în mediul rural fiind folosiţi ca animale de povară și de tracţiune.
În sfârşit, am ajuns şi la Marea Moartă, dar abia la capătul de sud al acesteia. Ne-am continuat drumul încă vreo cincizeci de kilometri paralel cu marea, cu o scurtă oprire pentru câteva fotografii pe malul de unde marea se retrăsese demult, acum plin de sare.
Ce ştiam despre Marea Moartă
Că este o mare închisă, care nu se varsă în alte alte mări sau oceane, fiind, de fapt, un lac. Singurul afluent al acesteia este Râul Iordan, dar debitul acestuia a tot scăzut în ultimii ani din cauza amenajărilor acestuia în scopul folosirii apei pentru irigaţii şi ca sursă de apă potabilă. Se mai alimentează şi din pâraiele formate pe versanţi în urma ploilor şi a topirii zăpezilor, dar precipitaţiile sunt reduse.
Are o suprafaţă de 600 metri kilometri pătraţi şi o adâncime de 377 metri. Se întinde pe o lungime de 65 metri kilometri , cu o lăţime maximă de 16 metri kilometri. Salinitatea apei acesteia este de aproape zece ori mai ridicată decât a apei oceanelor.
Se află la 430 metri sub nivelul mării, iar nivelul acesteia a scăzut îngrijorător în ultimii ani cu aproape un metru pe an, fiind o mare "pe cale de dispariţie" în cazul în care ritmul actual se va menţine. Există o inițiativă de „salvare” a Mării Moarte, de construire a unei conducte prin care să se pompeze apă din Marea Roșie, dar deocamdată rămasă la stadiul de proiect.
Amuzante și extrem de elocvente pentru diferența dintre Marea Roșie și Marea Moartă erau tricourile vândute prin mai toate magazinele de suveniruri vizitate de noi care aveau inscripționată Marea Roșie și un peștișor vioi și Marea Moartă și un schelet de pește, precum cele din filmele de desene animate. Regret și acum că nu mi-am cumpărat și eu unul, dar nu am găsit măsura mea.
Legenda spune că apele Mării Moarte acoperă cetăţile antice Sodoma şi Gomora distruse din cauza modului de viaţă în „păcat” a locuitorilor acestora.
După multe zeci de kilometri de-a lungul Mării Moarte, care ne oferea un peisaj mai degrabă pustiu şi destul de dezolant, am ajuns în sfârşit într-o zonă cu hoteluri, care arăta mult mai bine. Am parcat maşina, iar şoferul-ghid ne-a condus la Amman Beach.
Aceasta este o plajă amenajată, probabil cea mai ieftină din zonă, dar pentru noi acest amănunt nu era important. Important era faptul că, în sfârşit, ne vom bălăci în apa Mării Moarte. Eu speram să şi înot, dar nu prea a fost posibil :D.
Intrarea costă 20 JOD de persoană şi nu este permis accesul cu mâncare sau băutură din afară. Noi nu am plătit nimic, am intrat pur şi simplu în urma unei discuţii dintre şoferul nostru şi cel care păzea intrarea şi nici bagajele nu ne-au fost controlate. Pe lângă prosoapele de plajă şi hainele de schimb aveam şi două sticle de apă, două banane şi două sandvişuri. Având probleme cu stomacul, eu nu plec la drum fără ceva care se poate mânca rapid şi calmează senzaţia de foame, dar aici nu mi-au fost de niciun folos, noi având masa de prânz inclusă.
Am ajuns în zona de piscine, drăguţe, dar pe care noi le-am ignorat total, deoarece nu pentru asta venisem. Am stabilit să mâncăm după ce facem baie, şoferul ne-a aşteptat la o masă pe terasa restaurantului, după ce ne-a tot repetat să nu ne grăbim pentru că avem tot timpul la dispoziţie.
Ne-am îndreptat spre vestiare pentru a ne schimba în ţinuta de plajă. Puteau fi şi mai curate, dar am reuşit să ne punem costumele de baie pe noi fără alte incidente.
Prosoapele de plajă se puteau închiria contra sumei de 3 JOD bucata, dar noi le-am avut pe ale noastre, mai mari şi mai de încredere.
Pentru a ajunge pe malul mării am avut de coborât multe trepte şi apoi o pantă destul de abruptă. Pe malul mării, dar şi pe panta care coboară spre aceasta găseam din loc în loc umbrele şi scaune şi şezlonguri din plastic. Acestea erau cam rupte şi toate murdare de nămol, încât nu-ţi venea să te aşezi pe ele. Am folosit un şezlong doar pentru a-mi ţine bagajele la umbră.
În drum spre mare, am citit pe un panou regulile care trebuiau respectate de către cei care doreau să facă baie în Marea Moartă. Acestea sunt:
-Să nu te scufunzi;
-Să nu înoţi departe de mal;
-Să ai grijă să nu-ţi intre apă în ochi sau în gură;
-Să încerci să înoţi doar pe spate.
Absolut utile şi de bun simţ. Având în vedere salinitatea extrem de ridicată a apei, nu ştiu cum ar fi fost posibil să te scufunzi :D. De înotat prea departe de mal nu era cazul, nedorind să ajung ilegal în Israel :)). Cel mai frică mi-a fost să nu-mi intre apă în ochi. Nu am rezistat curiozităţii de a afla ce gust are acea apă extrem de sărată şi uleioasă. Am gustat şi mi s-a părut mai degrabă amară. Eu am încercat să înot şi pe burtă, dar mi-a fost aproape imposibil. Fundul şi picioarele mi se ridicau la suprafaţă şi aveam senzaţia că vin în nas cu capul în apă, tocmai de ce mă temeam, astfel că am renunţat destul de repede, mulţumindu-mă doar să plutesc pe spate, aşa cum făceau toţi ceilalţi.
Am fost surprinsă de temperatura extrem de ridicată a apei Mării Moarte, mult mai caldă decât Marea Roşie la mijlocul lunii mai. Intrarea în mare este foarte lină. Pe fundul mării erau formate nişte plăci, probabil de sare. Apa mării pare uleioasă, senzaţia pe piele fiind una plăcută, de piele foarte catifelată, dar asta doar cât timp te afli în apă. După ce ieşi, este indicat să faci un duş cât mai repede, înainte ca toată sarea să se usuce pe tine. Erau şi duşuri în aer liber pe plajă, dar aveai ceva de urcat până la ele.
Tot pe plajă mai era un mic magazin cu articole de plajă, şorturi, pălării de soare şi ochelari. Pe noi nu ne-a interesat. Am ajuns la plajă după ora 15.00 şi am stat până la apusul soarelui, dar nu am simţit niciun moment nevoia de a folosi cremele de protecţie. Eram deja bronzaţi suficient după sejurul de două săptămâni la Marea Roşie, dar nici soarele nu mi s-a părut la fel de arzător ca în alte părţi.
Lângă magazin era un recipient cu faimosul nămol de la Marea Moartă, un afiş prezentând şi beneficiile inegalabile ale acestuia în tot soiul de afecţiuni. Am luat şi eu doi pumni din acesta începând să-l întind pe faţă şi pe corp, când a apărut un tip care mi-a cerut 5 JOD pentru nămol. Habar nu aveam că trebuie să plătesc. Credeam că este gratis ca la Techirghiol :D. I-am explicat omului că nu am bani la mine, eram doar în costum de baie, și m-a lăsat în pace. Însă blestemele tipului m-au urmărit, inclusiv în zilele următoare. Mai bine plăteam cât mi-a cerut :D.
M-am mozolit peste tot cu nămolul respectiv, am stat apoi la soare până s-a uscat bine pe mine şi a început să „strângă”, timp în care am tot făcut poze în care eram aproape de nerecunoscut =)), apoi am făcut o nouă baie în mare, de această dată pentru a mă curăţa de nămol şi pentru ultimele poze pe plajă. Se spune că nămolul de la Marea Moartă extrage toxinele din corp, având efecte benefice asupra pielii, inclusiv în tratarea acneei. Într-adevăr, după duş mi-am simţit toată pielea extrem de catifelată, dar, chiar de a doua zi mi s-a declanşat o acnee de toată frumuseţea, cum nici în adolescenţă nu am avut :D. Cu toate acestea, am doar cuvinte de laudă la adresa cremelor pe bază de minerale extrase din Marea Moartă, de foarte bună calitate, cu care m-am întors din Iordania şi de care am fost extrem de mulţumită.
După atâta bălăceală ni s-a făcut foame. Am părăsit plaja urcând la vestiare, unde am făcut câte un duş şi ne-am schimbat în hainele cu care urma să plecăm acasă.
Ne-am întâlnit cu şoferul care ne-a spus că restaurantul se închisese între timp, dar că a aranjat el ca să putem lua totuşi masa gratuită promisă. Mâncarea a fost ok, soţului i-a plăcut mai mult decât mie, care am mâncat doar nişte carne de miel, excelent preparat, şi am ciugulit dintr-o salată. Am plătit doar pentru băuturile comandate, Pepsi la doză, de şase ori mai scump ca la supermarket în Amman.
Am mai petrecut ceva timp la o masă lângă piscină, la o ţigară, admirând apusul soarelui peste Marea Moartă şi peste Israel, apoi am plecat spre Amman, unde, după un scurt tur al oraşului pe timp de noapte, am mai pierdut câteva ore şi ceva bani într-un mall din Amman şi apoi am plecat spre aeroport, având zbor de noapte spre casă.
Concluzie
Excursia la Marea Moartă a fost o experienţă interesantă, merită o dată în viaţă, dar nu am motive să revin. Cu ocazia sejurului petrecut în Iordania am făcut baie în două mări. Marea Roşie este absolut superbă şi voi reveni oricând cu drag, indiferent de malul pe care îl voi alege :D, în timp ce Marea Moartă a fost doar o experienţă, interesantă, dar atât. În mod normal, o oră, maxim o oră şi jumătate sunt suficiente pentru bălăceală, plutit şi poze pentru albumul de familie :)). Noi am stat mai mult pentru că am preferat să stau mai mult pe plajă decât în mall, shopping-ul nefiind sportul meu favorit, mai ales că ştiam şi că preţurile din capitala Amman sunt mai mari decât cele din Aqaba – o zonă fără taxe.
Trimis de nicole33 in 20.11.17 23:48:15
- A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@nicole33: O experiență smilară am avut și eu, dar pe malul israelian al Mării Moarte. Inedită, interesantă, dar o dată în viață a fost pentru mine de ajuns.
Nămolul nu l-am încercat, neavând așa mult timp la dispoziție, însă din cele citite în reviewul tău se pare că n-am pierdut nimic. Chiar dimpotrivă!
Foarte frumoase fotografiile la apus.
O corectură mică cred că se impune: cifrele menționate de tine cu privire la suprafața, lungimea și lățimea mării sunt în kilometri, nu în metri.
Interesant, vorba aceea măcar o dată în viață merită, chiar dacă numai pentru pozele acelea superbe cu apusul!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@nicole33:
”Având în vedere salinitatea extrem de ridicată a apei, nu ştiu cum ar fi fost posibil să te scufunzi
Zău? Eu v-am povestit cum era să mă înec în Lacu Sărat! de ce nu mi-ar ieși și-aici?
Cum ai scăpat de acnee?
Pozele sunt absolut superbe!
@nicole33: Am incercat si eu la Baia Baciului (care banuiesc ca este mai putin salina) sa "inot" stand e burta si ma pomeneam intradevar ca parca nasul imi pica in fata iar fundul se inalta ca o colina, asa ca am renuntat.
Iar despre creme, am auzit si eu ca cele de acolo sunt bune si vad ca tu o confirmi.
Frumoase poze, interesanta povestea, felicitari, votat cu mare drag.
@Carmen Ion:
”O experiență smilară am avut și eu, dar pe malul israelian al Mării Moarte. Inedită, interesantă, dar o dată în viață a fost pentru mine de ajuns.
Ştiu. Am citit articolul tău la vremea când a fost publicat şi am avut o senzaţie de deja vu, experienţele şi impresiile noastre fiind extrem de asemănătoare .
Observaţia ta este absolut corectă. Am solicitat corectarea erorilor semnalate. Oboseala şi/sau neatenţia.
Am mers câteva zeci de kilometri de-a lungul Mării Moarte până am ajuns la acea plajă amenajată unde am putut face baie în mare, având toate facilităţile necesare: în primul rând duşuri, dar şi vestiare, toalete, restaurant, magazin de suveniruri etc. Îmi pierdusem răbdarea mai rău ca un copil, eram extrem de nerăbdătoare să ajungem mai repede şi-l căpiasem deja pe şofer cu aceeaşi întrebare "Are we there yet? " repetată obsesiv.
Mulţumesc pentru vizită şi ecou.
@maryka:
A fost o experienţă deosebită care merită încercată.
Ne-a prins noaptea la plajă, neavând altceva mai bun de făcut. Apusul a fost superb, chiar dacă soarele s-a "ascuns" după Israel şi nu în mare.
Mulţumesc pentru vizită şi ecou.
@Zoazore:
”Zău? Eu v-am povestit cum era să mă înec în Lacu Sărat! de ce nu mi-ar ieși și-aici?
Tehnic este foarte greu, la limita imposibilului chiar, să te îneci în Marea Moartă. Însă în cazul tău special totul este posibil . Ai mai încercat, fără succes , în Lacu Sărat, dar şi la AquaMania în Albena. Odată şi odată tot o să-ţi reuşească, dar mai bine nu mai insista . Poate dacă te sperii şi te agiţi foarte tare, înghiţi apă în cantităţi considerabile, nu ştiu, cred că este foarte foarte greu.
Am scăpat după aproape o săptămână cu răbdare, tutun şi mult alcool camforat .
Mulţumesc pentru vizită şi ecou
@mishu:
”Am incercat si eu la Baia Baciului (care banuiesc ca este mai putin salina) sa "inot" stand e burta si ma pomeneam intradevar ca parca nasul imi pica in fata iar fundul se inalta ca o colina, asa ca am renuntat.
Exact acelaşi lucru l-am păţit şi eu, o confirmare a faptului că nu am fundul greu deloc .
Probleme am întâmpinat şi încercând să înot pe spate. Când mă mişcam, picioarele se ridicau deasupra apei. Cel mai bine era doar să stai şi să pluteşti până te plictiseai.
Mulţumesc pentru vizită şi ecou
@nicole33: O experiență frumoasă, mai corect interesantă pe care am trăit-o și eu în toamna aceasta și tot la Amman Beach.
Acolo veneau autocarele cu turiștii dornici de o baie în Marea Moartă. Mi s-a părut scump pentru ce îți oferă. Omar șoferul nostru ne-a spus că prețul este același, 20 dinari indiferent cât stai. Curiozitatea se plătește cam mult.
Vestiarele nu mi-au plăcut, m-am îmbrăcat ținând ușa cu o mână, erau lockere dar nu se închideau. Am avut ca și tine prosoape aduse cu noi, doar ne-am schimbat la plecare.
Apa mării are foarte multe minerale de aceea pielea pare foarte fină după baie. Am trăit asta...
@nicole33: Doamne ce de peripeții! Păcat că unele nu au fost tocmai plăcute. In schimb plăcută a fost relatarea lor. Votată cu tot dragul!
@mprofeanu:
”Acolo veneau autocarele cu turiștii dornici de o baie în Marea Moartă. Mi s-a părut scump pentru ce îți oferă. Omar șoferul nostru ne-a spus că prețul este același, 20 dinari indiferent cât stai.
Aşa cum bănuiam, Amman Beach este cea mai ieftină plajă. Pentru a intra pe plajele hotelurilor de patru şi de cinci stele se plătea de la 40-50 dinari în sus şi restul preţurilor erau tot de cinci stele.
Mai exista varianta plajei frecventate de localnici, dar parcă nu-mi doream să se uite ăia cruciş la mine doar pentru că intram în mare într-un costum de baie dintr-o bucată, deci mai mult decât decent pentru orice nemusulman.
” Curiozitatea se plătește cam mult.
Merită să vezi despre ce este vorba şi cu celebra Mare Moartă. Auzisem prea multe, eram prea curioasă şi nici în Iordania nu ajung în fiecare zi.
Vestiarele nu mi-au plăcut nici mie. Nu am avut treabă cu uşile, eu nu mă stresez dacă nu se închid, ci cu curăţenia cam precară şi cu duşurile care mai mult nu funcţionau. Mai bune erau duşurile de pe plajă.
Mulţumesc pentru vizită şi ecou
@ioan marinescu:
Totul e bine când se termină cu bine. Una peste alta sunt mai bogată cu această experienţă .
Mulţumesc pentru vizită şi ecou
@nicole33: Ai dreptate, aici era cea mai ieftină intrare. Omar ne-a spus totul, inclusiv prețuri.
Acum o să dau din casă. El se cunoștea cu cei de la intrare, nu ne-au dat bilete cum dădeau la alții dar tot 20 dinari am plătit. Nu i-am mai dat nici noi nimic peste ceea ce trebuia să plătim în acea zi.
Noi am făcut duș afară, nu înăuntru...
Am vrut neapărat să merg acolo, m-am văitat și eu!...
M-a costat cam mult poza, rămâne amintirea...
@mprofeanu:
” Acum o să dau din casă. El se cunoștea cu cei de la intrare, nu ne-au dat bilete cum dădeau la alții dar tot 20 dinari am plătit.
Nici noi nu am primit bilete şi nici nu am fost controlaţi la intrare, altfel paznicul fiind destul de vigilent cu alţi turişti. Dar măcar nu am plătit nimic pentru excursia respectivă, chipurile bonus. A fost o "combinaţie" care nu m-a încântat prea tare, dar nu am avut altă variantă decât să accept. Când voi scrie despre hotel voi detalia toată şmecheria şi cum era să ne uite agenţia pe acolo vreo două zile. Acum mă amuz de situaţie, dar atunci eram plină de nervi.
@nicole33: Uraaaa, vin si eu cu ZUPERBONUSUL Super articol, iar pozele minunate. Culoarea Marii Moarte e de nedescris!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2009 IORDANIA - Marea Moarta, apa, Soare, relaxare — scris în 13.12.09 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Prin Iordania.. prima parte Amman, muntele Nebo si Marea Moarta — scris în 27.07.09 de loj din DEVA - RECOMANDĂ
- May.2009 Marea Moarta — scris în 13.10.09 de lizuk din MARAMURES-CLUJ-BUCURESTI - RECOMANDĂ