EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ramada Plaza Eskişehir – locul unde am încheiat perfect o zi de drum
Drumul de întoarcere din vacanță este întotdeauna diferit de cel de la dus. Pleci cu puțină nostalgie că s-a terminat concediul, dar și cu satisfacția că ai adunat amintiri frumoase. Noi am plecat destul de târziu de la Royal Taj Mahal, fără să ne grăbim, ne-am mai bucurat puțin de hotel, de mare și de atmosfera aceea care te face să tot amâni momentul plecării.
Kilometrii s-au adunat repede și, când am ajuns în Eskişehir, la hotel, se făcuse deja tarziu, cred ca în jurul orei 19. asa că tot ce ne doream era un duș, ceva de mâncare și un pat bun, lăsând pe altă dată (nu știu când...) descoperirea orașului.
Încă de la prima vedere, hotelul lasă impresia unei clădiri moderne, specifice lanțului Ramada. Este un hotel înalt, cu mai multe niveluri, bine întreținut și amplasat în cartierul Tepebasi, zonă aflată încă în plină dezvoltare. În jur se mai construiește, însă accesul este foarte ușor pentru cei aflați în tranzit, fără să fie nevoie să traversezi tot orașul.
Un avantaj important este parcarea securizată, unde ne-am lăsat mașina fără nicio grijă. Pentru cei care călătoresc cu autoturismul încărcat pentru vacanță, acest aspect contează mai mult decât pare la prima vedere.
Intrarea este elegantă și primitoare. Lobby-ul este spațios, luminos și amenajat într-un stil modern, cu zone confortabile pentru relaxare. Totul este curat, bine organizat și transmite acea senzație plăcută că hotelul este administrat cu atenție. Recepția este generoasă, iar formalitățile de cazare au durat doar câteva minute. Persoana de la receptie a fost foarte politicoasă și eficientă, ne-a inteles dorința în privința camerei (am solicitat o cameră pentru nefumatori).
La parter se află și restaurantul hotelului, amenajat modern și elegant, unde dimineața este servit micul dejun. Noi am plecat foarte devreme spre următoarea oprire, la Edirne, așa că nu am avut timp să ne bucurăm de el, însă este un plus că este inclus în prețul camerei
După check-in a urmat și un mic moment amuzant, care ne-a făcut să râdea (de noi) 🙂
Am intrat în lift, am apăsat pe etajul 4 și am așteptat. Liftul, însă, părea că nu este deloc impresionat de dorința noastră de a ajunge în cameră. Am apăsat din nou. Nimic. Pentru câteva secunde am fost convinși că este defect. După câteva secunde de năucială, am observat un cititor montat deasupra panoului de comandă și, mai mult din instinct decât din convingere, am apropiat cartela camerei. Instantaneu liftul a prins viață. Nu mai întâlnisem sistemul acesta până atunci și recunosc că ne-a făcut să zâmbim și să ne punem întrebarea, oare suntem invechiti? Deci, omul cât trăiește, învață...
Camera primită a fost pentru nefumători, așa cum am cerut și diferența s-a simțit imediat. Aer curat, fără mirosuri neplăcute, o încăpere luminoasă și foarte bine întreținută.
Mobilierul este modern și practic, în nuanțe calde de lemn și tonuri neutre. Mocheta era impecabilă, iar întreaga cameră inspira curățenie. Patul este foarte confortabil, extra large, cu o saltea excelentă și lenjerie de calitate, exact ce îți dorești după aproape o zi întreagă petrecută la volan.
În fața patului se află un birou lung și foarte practic, deasupra căruia este montat un televizor generos. Camera este dotată și cu minibar (contra cost), fierbător pentru apă, cafea și ceai, iar prizele sunt amplasate exact acolo unde ai nevoie de ele.
Lângă fereastră există un fotoliu confortabil și o lampă de podea, formând un colț plăcut pentru relaxare. Camera nu are balcon, dar geamurile sunt mari, pana-n podea, luminoase. Pentru o cazare de tranzit acest lucru nu ne-a deranjat deloc, chiar dacă de regulă căutam sa aibă balcon.
Baia este modernă, foarte curată și bine întreținută. Totul funcționa perfect, iar produsele de toaletă și prosoapele erau de bună calitate.
Abia după ce ne-am instalat în cameră, am traversat strada până la mall-ul aflat chiar vizavi de hotel. Acolo am luat cina și am făcut ultimele cumpărături înainte de întoarcerea acasă. Pentru noi a fost foarte comod, deoarece nu a mai fost nevoie să folosim mașina.
Din cauza orei destul de târzii la care am ajuns, nu am mai reușit să vizităm Eskişehir așa cum ne-am fi dorit. Dar poate că este un semn că vom reveni. Orașul ne-a lăsat o impresie foarte bună și cred că merită descoperit mai pe îndelete, nu doar privit intre două opriri.
De data aceasta, hotelul ales, Ramada Plaza ne-a oferit exact ceea ce căutam: confort, curățenie, liniște și servicii de calitate. După un drum lung, acestea sunt lucrurile care contează cel mai mult. Si mai mult, după experiența avută la hotelul ales la dus, aici am avut senzația că diferența de preț este justificată. Uneori câțiva euro în plus nu înseamnă doar o cameră mai frumoasă, ci înseamnă odihnă, confort și lipsa grijilor, toate acestea valorează mai mult decât orice economie făcută pe hârtie.
Dacă aș recomanda hotelul celor care tranzitează Eskişehir în drumul spre sau dinspre Antalya? Cu siguranță da. Pentru noi a fost exact ceea ce trebuie să fie curat, confortabil, bine amplasat și lipsit de surprize neplăcute. Cu excepția liftului, care a ținut neapărat să ne testeze spiritul de observație si priceperea. 😃
Vacante frumoase!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de wasi in 30.06.26 14:41:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Hotel Vendome
- Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia, Croatia, Albania
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (wasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.78354722 N, 30.49699740 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
-
Mutat în rubrica "Ramada Plaza by Wyndham Eskișehir, ESKIȘEHIR" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...









