GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prea scump pentru ceea ce ofera
Am stat la acest hotel o singura noapte fiind invitata la o conferinta si chiar daca nu am platit cazarea, in perioada respectiva pretul unei camere duble cu micul dejun inclus era 120 euro.
Sincera sa fiu, ma asteptam la mult mai mult de la acest hotel, cu atat mai mult cu cat din exterior pare foarte modern.
Este foarte bine amplasat, langa Centrul expozitional Romexpo si cam la 10 minute de Aeroportul Baneasa si 20 de Otopeni.
Parcarea nu este foarte mare (a fost dificil sa gasesc un loc de parcare), dar este pazita.
Partea de receptie este foarte generoasa, insa nu moderna, mi s-a parut chiar invechita. Am vazut si cateva fetze ciudate gen valutisti si 2 fete care erau in cautare de clienti.
Angajatele din receptie foarte "reci" si putin depasite (nu au gasit rezervarea mea decat dupa 10 minute, timp in care au sunat 2 sefi), chiar daca erau o prezenta frumoasa. Lifturile pareau din anii '60.
Camera in schimb arata foarte bine, mare si cu tot ceea ce era necesar. Patul si pernele foarte confortabile; lenjeria de un alb imaculat.
Baia foarte curata, mare si nu ducea lipsa de sapun, sampon, casca de baie.
Chiar daca camera era indreptata spre strada, nu am resimtit zgomotul.
Un alt minus, pe holul etajului mirosea a mancare (eu am locuit la etajul 3).
Micul dejun l-am servit la parter si nu "m-a dat pe spate". Cafeaua parea "un nechezol", omleta, oua fierte, gem, fructe: mere si portocale, mezeluri, toate pe platouri mici... din saracie.
Sala de conferinte (hotelul dispune de mai multe) in care s-a organizat evenimentul la care am participat eu este foarte mare si dotata, avand si intrare separata (nefiind nevoie sa treci prin hotel).
In concluzie, chiar daca este un hotel destinat oamenilor de afaceri, raportul calitate-pret, nu este unul pozitiv.
Trimis de romanitzaa in 04.12.10 12:29:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (romanitzaa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.47583000 N, 26.07056400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@romanitzaa, sa stii ca si eu am stat aici, e drept, cu ceva ani (4) in urma, si impresiile mele sunt similare. Amplasarea hotelului, lobby-ul, camera, baia mi s-au parut foarte ok, insa, raceala receptionerelor si micul dejun destul de banal m-au cam mirat.
Acest review mi-a amintit de ce a patit un coleg de serviciu cazat la Sofitel pentru un simpozion, cum a facut el dus cu usa de la camera si de la baie intredeschise pentru ca nu avea lumina in camera, nu stia ca trebuie sa bage cartela la locul ei pentru a beneficia de curent electric
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Pullman Bucharest World Trade Center — servicii exceptionale — scris în 28.03.23 de raluca banu din GOLEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Un hotel ce isi respecta blazonul — scris în 01.08.15 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Excelent! — scris în 17.09.11 de arianmares din IASI - RECOMANDĂ
- Sep.2009 Ireprosabil — scris în 12.04.10 de alex1968 din BUCURESTI - RECOMANDĂ