ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: bucuresti
    ÎNSCRIS: 16.11.13
    STATUS: GOLD
    DATE SEJUR
    AUG-2015
    DURATA: 7 nopți
    familie cu copii
    2 AD. + 2 COPII -- v: 2 + 8 ani

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    12.50%
    Extrem de nemulțumit
    CAZARE [camere etc]:
    0.00%
    Sub orice critică
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    0.00%
    Sub orice critică
    PLAJA şi MAREA:
    12.50%
    Extrem de nemulțumit
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    21.00%

    AUTORUL NU ar recomanda
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut

    TIMP CITIRE: 12 MIN

    NU, NU, NU si NU

    TIPĂREȘTE

    A 7-a oara pe litoralul bulgaresc si am nimerit cel mai prost din pacate.

    Din experienta stiam de la bun inceput ce ofera Bulgaria, ca platesti mai putin decat in celelalte destinatii, dar pretentiile si asteptarile nu trebuie sa iti fie mari... dar nici chiar asa.

    Personal nu as recomanda acest hotel sub nici o forma, chiar daca pretul e poate cel mai avantajos. Si totodata pe viitor mi-am invatat lectia, mai bine dau 100 euro in plus pentru o stea, conteaza... abia acum am realizat :))

    De obicei incerc pe unde merg sa vad mai mult partile pozitive, pentru restu' sa gasesc tot felul de motivatii de ce e mai putin bine sau sa incerc sa inteleg situatia. Dar la acest hotel din pacate totul este sub orice critica.

    Primul mare NU este pentru curatenie. Si cand zic curatenie ma refer la tot ce inseamna curatenie in interiorul hotelului si piscinele.

    Un adevarat "jeg": in zona receptiei nu am zarit in 7 zile nici macar o data pe cineva sa spele gresia, era plina de pete, murdarie, urme de picioare sau papuci, plus ca in apropiere este barul de unde vrei nu vrei turistii mai varsa cate una alta din greseala. Nu contest ca poate seara se facea curatenie acolo, dar la o zona asa circulata este nevoie si ziua din cand in cand sa treci cu un mop (cel putin asta am vazut noi la alte hoteluri bulgaresti si nu numai). Canapelele de la receptie ingrozitor de murdare, patate, ude, rupte, am preferat sa stam o ora in picioare. Aici sunt ferm convinsa ca este si vina turistilor, dar consider ca inlocuirea, curatarea sau macar atentionarea celor nesimtiti tine de managementul hotelului.

    Holurile hotelului aveau o mocheta care odata fusese probabil crem dupa cum am dedus noi, acum plina de pete, murdarie, praf, la intrarea in fiecare camera era gri-neagra. Nu cred ca nu se putea schimba sau macar trata cu solutii profesionale de curatenie. Chiar si mirosul din holurile hotelului lasa de dorit. La fiecare etaj in fata lifturilor exista niste canapele circulare tot galben - crem. La etajul nostru toata canapeaua era jumulita, decojita, arata intr-un fel groaznic. Si aici tot vina turistilor este poate, ca sunt convinsa ca nu se apuca personalul hotelier sa devasteze canapelele, dar tu ca si manager, ori o schimbi daca vezi ca este extrem de deteriorata, ori pui camere de luat vederi ca sa descoperi si eventual sa tragi la raspundere pe cei care vandalizeaza. Nu iei nici un fel de masura, pentru mine este echivalent cu lipsa de interes si mai ales de respect pentru cel care vine si iti da bani - turistul. Ca si camere de cazare hotelul este impartit in 2: o parte spun ei cu calitate superioara, unde camerele sunt mai mari, balcoanele sunt cele pe care le vedem in pozele de prezentare cu geam de sus pana jos, mai aproape de zona lifturilor, cu mocheta inchisa la culoare si numerotate cu 4 cifre; si o parte de camere duble simple, numerotate cu 3 cifre, situate deasupra restaurantului si mai spre "coada" hotelului - despre care povestesc eu aici :)))

    Curatenia in camere se face doar daca lasi la usa semnul cu doresc sa mi se faca curatenie, altfel nu intra nimeni. In 8 zile nu ni s-a schimbat niciodata asternutul. In conditiile in care pui acel semn pe usa, camerista iti schimba prosoapele doar daca sunt puse intr-un anumit loc - indicat printr-un afis pe oglinda de la baie - respectiv pe jos in baie. Daca de exemplu ai prosoapele pe jos in camera sau in balcon, prosoapele ti se strang doar nu ti se si schimba :))

    Prosoapele si lenjeria sunt albe - in fine... ar fi trebuit sa fie, noroc ca nu plecam niciodata fara ale noastre de acasa :) Pete pe prosoape gasesti de toate culorile: de la rosu la negru (rimel, dermatograf):)) Am aratat un prosop murdar de sange cameristei si mi s-a raspuns ca e doar patat dar ca ma asigura ca a fost spalat si fiert dar a ramas doar pata, nu se ia :) Va las sa trageti singuri concluziile.

    Curatenia in camere se face daca ceri zilnic dar superficial. De exemplu, in micutul balcon nu intra camerista sa stearga pe jos, in baie sterge doar gresia din afara cazii de baie, in cabina de dus nu se baga, nu ia nici parul lasat in urma nici nu sterge usile de la dus.

    In dulap si sertare va recomand sa stergeti initial cu un prosop / servetel de preferinta ud / umed pentru ca este un praf infernal.

    Curatenia la restaurant - am gasit bucati de gresie sparta si lasata la voia intamplarii, am gasit cioburi de la diverse farfurii sau pahare sparte, era cazuta o bucata de plinta, a stat asa vreo 2 zile pana s-a aplecat un turist neamt si a proptit-o de locul de unde cazuse, cineva a spart a 3-a zi un geam de la una din usile restaurantului din greseala, angajatii hotelului au venit au strans cioburile, au pus semne de "atentie podea uda" pe ambele parti si au plecat :)) pana a 7-a zi acel geam a ramas spart si usa nefunctionala.

    Curatenia la piscine - nu se face decat duminica seara. Nu se sterg sezlongurile (sunt pline de praf), nu se sterg saltelele de pe sezlonguri (sunt de culoare galbena si au pe ele de la pete pana la gainati de pasari - alergi dimineata cand iti pui prosoapele si dupa saltele mai curate), gresia de la piscina este in permanenta uda si alunecoasa, nu am vazut nici macar o singura data pe cineva ziua ca umbla cu un mop sa stearga in jurul piscinelor sau sa colecteze apa iesita din bazine. De aici si mari si mici aluneca si cad pe capete. :)) Am avut curiozitate si m-am uitat sub un suport de umbrela, avea "mazga" verde pe el, in afara de faptul ca toate suporturile de piscina sunt sparte, apa nu ramane in ele si zboara umbrelel de colo colo :)) Gresia din piscina - in tonuri de albastru bucati mici nu cred ca a fost vreodata stearsa. Diferenta intre cea aflata deasupra nivelului apei si cea de sub apa e de la cer la pamant.

    Al doilea mare NU este pentru mancare - nu stiu cei care au avut un cuvant de lauda la capitolul asta cum au ajuns la aceasta concluzie :)) cred ca poate au nimerit alt bucatar :)) Mancarea este foarte putin diversificata si pregatita intr-un mod cat mai economic, fara a fi "gatita". Adica: dimineata se dau oua sub toate felurile :)) fierte, ochiuri, omleta (care este mai mult decat groaznica, culoarea ei fiind mai mult spre verde), carnati mari fierti de 2 feluri - nu am mancat ca nu m-a inspirat deloc culoarea lor si 2 feluri de mezeluri - nici din astea nu am mancat datorita culorii - erau rosu aprins - maronii, 3 feluri de branza - doar una era buna, cea bulgareasca care o taiai cu cutitul, se vedea ca e singura proaspata (era foarte alba si se consuma imediat), fructe, rosii, castraveti, clatite.

    La pranz se gatea tot ce ramanea de dimineata. Adica mezelurile se taiau felii si cu ouale fierte ramase, taiate si cu putina maioneza se facea o ditamai salata. Omleta si cu branza ramasa se prepara ca un fel de gogosi - sau le regaseai seara sub forma de salata. Carnea era de porc sau pui dar fiarta doar (negatita cu legume, gratar nu am prins in 7 zile). Cartofi in marea majoritate prajiti, in 2 zile piure, mini pizza zilnic, era ramasa de la late breakfast si reincalzita, un fel de paste - doar fierte, negatite, peste care iti puneai un sos alb sau rosu (nu am vazut in nici o zi paste cu carne, sau cu branza, sau lasagna de exemplu, sau cartofi la cuptor cu branza si ou, sau o mancare de mazare, sau fasole verde sau o varza calita, o mancare ceva... absolut nimic, totul facut in mod economic si repede), legumele erau de 2 feluri: fierte (morcovi taiati sau conopida sau brocoli - doar in 2 zile sau mazare - nu toate odata, doar un singur sortiment per masa) sau pe plita (dovlecel sau vinete sau morcovi - nu toate odata, doar un singur sortiment per masa); rosii, castraveti, salata de sfecla - foarte uscata, ceapa taiata, branza care mai ramanea de dimineata si nu era folosita la salata mai sus mentionata, fructe 3 feluri - pepene sau struguri, piersici (sau prune in 2 zile), grapefruit, prajituri 3 feluri, 2 feluri de supa / ciroba.

    Seara se reprepara toata mancarea ramasa de la pranz: legumele fierte se transformau in salate cu iaurt sau maioneza, cele calite pe plita se reincalzeau cu carnea de la pranz care era taiata de data asta nu lasata bucati mari, sfecla cu cartofii ajungeau tot salata, nou era orezul - fie fiert simpli, fie cu ceva legume dela pranz - pe asta il gaseai si a doua zi la pranz ca si garnitura pentru carne. Daca acum seara era fiert, maine la pranz il gaseai bagat si la cuptor cu carnea.

    Si tot asa...

    Noi am avut pentru fetita de 2 ani mancare la noi, iar de la restaurant a mancat doar carnea la pranz ca se vedea ca era mai proaspata (fata de seara) cu rosie si fructe, iar seara orezul fiert - ca era atunci preparat cu iaurt si fructe. Cea mare de 8 ani a mancat cartofi prajiti cu ketchup, branza, rosii si castraveti, fructe si un singur fel de prajitura, cea rotunda cu crema. Noi cei mari am mancat mai mult salate - ce parea a fi mai nou si nu "transformat" si multe fructe :)) Ceva bun a fost si aici - nu am mai venit cu 4-5 kg in plus ca de obicei, ci am slabit vreo 2 :))) Noroc ca aveai unde sa mananci in statiune cate ceva :))

    Al treilea mare NU este pentru personalul hotelier - vorbesc engleza da, si germana pentru cine stie, si vorbesc si franceza, si rusa chiar, si mai rup si pe romaneste 2 fraze, si in poloneza ceva... si atat :))

    Tot ce am avut de reclamat a primit raspuns un zambet larg, un ne cerem scuze, o sa rezolvam, stiti e hotel de 3 stele... si atat :))

    Dimineata la restaurant, la clatite se statea la coada, si pentru a o ocupa pe cea mare cu ceva o trimiteam pe ea la coada sa ia clatite pentru toate cele 6 persoane cate eram cu copii cu tot. Si se intorcea mititica doar cu cate 3-4 clatite micute. Ne-a spus ca cine face clatitele nu ii da mai multe. M-am dus la coada, m-a vazut cu ea, si persoana care facea clatitele a luat de pe plita clatitele si le-a pus in farfuria celui din spatele meu. Saracu om foarte contrariat i-a spus in engleza ca eu sunt inaintea lui, de ce i le-a dat? Mie mi-a facut semn sa trec mai departe, noroc ca omul mi-a dat farfuria - era neamt. Am inceput sa ii explic desteptei ca noi suntem 6 persoane si copilul statea la coada si lua clatite pentru 6 persoane, teoretic 6*3, macar 18 bucati, si ca nu are rost sa venim toti 6 pe rand la coada pentru 3 clatite. Desi intelegea engleza nici nu se uita la mine, isi vedea de clatite si cand a vazut ca nu tac a inceput sa imi faca semn cu mana sa merg mai departe. Imediat m-am dus la sefa de restaurant, i-am spus despre ce e vorba, si-a cerut scuze si ne-a adus dupa 20 de minute la masa 20 de clatite. De ce minunata angajata nu mi-a raspuns in engleza? ca doar o cunostea da?

    Alta intamplare a fost tot la restaurant cu un ospatar. Am vrut sa folosim lifturile din restaurant nestiind ca ele functioneaza doar in timpul mesei. L-am rugat sa ne lase la lift, a raspuns "no", i-am explicat ca avem camera fix deasupra lifturilor ca suntem cu copii si nu are rost sa ocolim atat, in loc sa ne explice de ce nu putem folosi lifturile, ca doar engleza stia nu? ne-a intors spatele si a bolborosit ceva in bulgara. Acum nu este greu de presupus ce a spus, ca slava Domnului avem si noi injuraturile noastre :)), sotul meu l-a rugat sa se intoarca sa se uite pe ecuson la numele lui, iar ospatarul l-a acoperit cu mana :)) deci de inteles intelegea, de ce s-a purtat asa cu cineva care ii era client? Am mers sa reclamam la receptie, ni s-a cerut scuze si ni s-a spus ca se va vorbi cu el... si gata :)))

    Si exemplele in acelasi ton ar putea continua dar nu are rost sa le evoc pe toate. Eu una m-am convins, sper sa o fi facut si cei care au urechi sa auda. Mereu ni s-a cerut scuze, ni s-a spus ca se rezolva si ca este totusi hotel de 3 stele, dar pe de alta parte au continuat "evenimentele" in acelasi maniera :))

    Al patrulea mare NU este pentru pozitie / securitate - si aici nu ma refer la numarul mare de trepte care este pana in centrul statiunii. Stiam asta. Stiam ca avem alternativa sa o luam pe strada si o mica plimbare nu strica. In trecut am fost la hotel Madara care este in apropierea Sunrise.

    Problema legata de pozitie este faptul ca hotelul este in panta, adica sunt extrem de multe trepte in interiorul hotelului. Unora le-a placut piscina in trepte, noua nu. Nu ne-a placut ca la piscina fiind, pentru un suc trebuia sa urci si sa cobori 30 de trepte, ca sa te duci la baie de la piscina trebuia sa urci 30 de trepte, sa ajungi la restaurant trepte, sa ajungi la receptie trepte, peste tot urcai si coborai trepte si de aici si senzatia de inghesuiala care o ai in aceata locatie.

    In privinta securitatii, scena unde se organizau spectacolele, mini disco si activitatile pentru copii nu avea nici un fel de bare de protectie, practic era o scena la o inaltime de un metru si ceva nesecuritaza unde alergau copilasii de toate varstele. In permanenta statea la margine cate un parinte sa isi pazeasca copilui si implicit ii pazea si pe restu'. :))

    Apoi toate diferentele de nivel, de obicei unde incepeau sau se terminau treptele nu erau securizate cu balustrade sau ceva special pentru copiii mici. Din ce am observat eu fie parintii cu copii mici erau cu hamuri, fie stateau numai langa ei non-stop (cum am facut si noi de altfel cu cea mica :)))) ceea ce este foarte obositor :)

    Datorita pozitiei, piscinele nu mai au soare incepand cu ora 16.30 - 17. Este si o piscina mai mica in fata hotelului dar este foarte aproape de strada si nu iti da sentimentul de intimitate.

    Hotelul este inconjurat de multa verdeata, ceea ce ar fi un lucru extrem de bun daca ar fi si putin ingrijita, amenajata, nu lasata sa creasca in voie.

    Locul de joaca pentru copii este mic si in panta, nu asta ar fi problema, ci faptul ca este complet la umbra pe toata perioada zilei si foarte intunecos.

    Reusesc sa gasesc si un DA dar mult prea putin pentru toate cele mai sus mentionate care ne-au lasat un gust amar.

    Un DA pentru echipa de animatori, sunt copii muncitori care isi dau interesul, bravo lor. In fiecare zi organizeaza tot felul de jocuri, si pentru adulti si pentru copii, seara au mini disco pentru copii si spectacol in fiecare seara de dansuri diverse, saracii stau si topaie in fiecare seara 45 de min pentru tine. Stand ii vezi doar cand mananca, in rest sunt printre turisti tot timpul. Au fost mereu zambitori si pus pe sotii, stiu o gramda de expresii in multe limbi doar sa te faca sa te simti bine. Bravo lor, pentru noi a fost singurul lucru care l-am apreciat, dar stiu totodata ca echipa de animatori nu tine de hotel :)) ei sunt angajati cu contract si se pot schimba de la an la an :))

    In rest, la mare nu am mers la plaja ziua pentru ca este la fel ca la noi: alge si pesti in apa, nisipul cu scoici, mucuri de tigara, resturi de ambalaje, cioburi, aglomeratie etc. Ne plimbam doar seara pe malul marii dintr-o parte in alta a statiunii.


    [fb]
    ---
    Trimis de fara.nume* in 19.08.15 09:38:08
    Validat / Publicat: 19.08.15 10:27:25
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fara.nume*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7198 PMA (din 12 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    webmaster33
    [19.08.15 10:08:20]
    »

    Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=893

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
    [20.08.15 00:00:38]
    »

    @fara. nume -

    Dimineata la restaurant, la clatite se statea la coada, si pentru a o ocupa pe cea mare cu ceva o trimiteam pe ea la coada sa ia clatite pentru toate cele 6 persoane cate eram cu copii cu tot. Si se intorcea mititica doar cu cate 3-4 clatite micute. Ne-a spus ca cine face clatitele nu ii da mai multe. M-am dus la coada, m-a vazut cu ea, si persoana care facea clatitele a luat de pe plita clatitele si le-a pus in farfuria celui din spatele meu. Saracu om foarte contrariat i-a spus in engleza ca eu sunt inaintea lui, de ce i le-a dat? Mie mi-a facut semn sa trec mai departe, noroc ca omul mi-a dat farfuria - era neamt. Am inceput sa ii explic desteptei ca noi suntem 6 persoane si copilul statea la coada si lua clatite pentru 6 persoane, teoretic 6*3, macar 18 bucati, si ca nu are rost sa venim toti 6 pe rand la coada pentru 3 clatite.

    Un comportament tipic românesc. Cum poți avea pretenția să fi luat copilul MINIM OPTSPREZECE CLĂTITE???

    Personalul a procedat absolut corect.

    Bine că nu ați fost mai mulți în gașcă.

    fara.nume*AUTOR REVIEW
    [20.08.15 08:54:25]
    »

    @nicole33 -

    clar

    sa ma obosesc sa si raspund desi sincer nu s-ar merita.

    "tipicul" asta romanesc, culmea ni s-a intamplat doar la acest minunat hotel. la multe altele, tot din Bulgaria nu am avut niciodata aceasta problema (nu mai zic de alte parti). normal ca erai lasat sa iti iei cate vroiai ca doar nu erai tampit sa iei 10 bucati sa mananci 3 si sa arunci 7 )

    am si explicat de ce am lasat copilul la coada, nu este un obicei. a doua zi a stat un adult si lucrurile au fost altfel doar pentru ca i s-a spus ca suntem mai multi si luam pentru mai multi.

    asa este personalul a procedat extrem de bine ). dupa mine asta este tipicul romanesc, sa stai mereu cu capul plecat si sa crezi ca indiferent ce se intampla trebuie lasat sa se intample ca sunt altii oricum mai destepti ca tine si stiu mai bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
    [20.08.15 23:10:44]
    »

    @fara. nume -

    dupa mine asta este tipicul romanesc, sa stai mereu cu capul plecat si sa crezi ca indiferent ce se intampla trebuie lasat sa se intample ca sunt altii oricum mai destepti ca tine si stiu mai bine.

    Nu este deloc vorba de a sta cu capul plecat sau de a te resemna în vreun fel. Este vorba de a-i respecta la rândul tău pe ceilalți turiști. E simplu. Să presupunem că trei persoane așteaptă la rând la clătite, fiecare intenționând să ia pentru alte zece persoane din familie/grup de prieteni. Eu nu am de unde să știu acest amănunt. Aș mânca și eu o clătită sau două și mă așez la rând. Ulterior constat că am de așteptat în realitate foarte foarte mult. Evident, mă enervez, deoarece dacă aș fi văzut un rând de treizeci de persoane (3x10), garantat nu mă așezam și eu la rând, lipsindu-mă bucuroasă de clătitele buclucașe pentru care nu eram dispusă să pierd o jumătate de zi.

    Am afirmat că este tipic românesc, deoarece nici măcar rușii, recunoscuți pentru lipsa lor de educație, nu procedau așa, de nemți sau alte nații nici nu este cazul să amintesc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    fara.nume*, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂPrimasol Sunrise Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050014972686768 sec
    ecranul dvs: 1 x 1