Vacanţă de vis în Tunisia

TIPĂREȘTE

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Tunisia… mă gândesc la mirajul deşertului, la munţii Atlas, la oazele incredibile şi peisajul arid, aproape lunar, din această încântătoare şi primitoare ţară.

Am ajuns în Tunisia în anul de graţie 2006, la sfârşitul lunii august pentru un sejur de 7 zile printr-o agenţie din Bucureşti: transport cu avionul, cazare la hotel cu demipensiune, dacă îmi amintesc bine. Zborul a fost ok, cu o companie tunisiană. N-am avut timp să ne plictisim, mai ales că pentru toţi era prima dată când zburam cu avionul. Emoţii amestecate cu teamă şi încântare. Totul a decurs bine. Până pe aeroport, unde ne-a cam lovit căldura toropitoare de pe meleagurile africane, însă mult mai uşor de suportat decât la noi.

Pentru prima dată în regiune, am fost uimiţi de climă, vegetaţie, arhitectură. Cu alte cuvinte, ne uitam cu gura căscată :) Altă lume...

Drumul – minunat. Adica chiar drumul, şoseaua, la propriu. Fără gropi, fără hârtoape, lucru pe care aveam să-l observăm pe toata durata sejurului în vizitele pe care le-am făcut. Ca să nu mai spun că, la 42 de grade, se turna asflat, fără să vedem muncitorii cum stau la şuetă cu o bere în faţă să se răcorească, ca în România :)

Staţiunea unde trebuia să ajungem era ultima ca destinaţie cu autocarul, Yasmine Hammamet. Ne cazam la Hotel Prima Life Safa, hotel de trei stele. Cam după o oră, ajungem. Stupoare: barieră, garduri! Mă gândeam că am ajuns în vreun lagăr, ceva. Ajutoooooor! Am fost răpiţi! :) Ghida noastră (o fată foarte drăguţă, româncă de etnie maghiară, stabilită în Ungaria, dar speriată mai rău ca noi, dar numai pentru că eram primul grup de români cu care trebuia să colaboreze), ne-a explicat că gardurile sunt ca să delimiteze complexul turistic de restul oraşului. O staţiune constuită special pentru turişti. Ne puteam plimba în voie, fără privirile curioase sau reprobatoare ale localnicilor (mai ales femeile). Aşa că au făcut o chestie deşteaptă: au separat culturile şi civilizaţiile, ca nimeni să nu se simtă stingherit.

Ajungem la hotel. Wow! Asta era tot ce puteam spune. Situat vis-à-vis de plajă, mare şi super plin... Holul de la intrare ne-a lăsat muţi. Foarte înalt, cu balcoane de jur împrejur care dădeau în lobby şi… forfota de pe lume. Am fost întâmpinaţi cu bauturi răcoritoare, cu zâmbete şi amabilitate. Desigur, era şi ghida cu noi, care a rezolvat cu recepţia şi ne-a lăsat să ne acomodăm. Dar, stupefacţie: oamenii îţi vorbeau în franceza, engleză, germană etc?! (Nimic mai normal, după cum aveam să aflu după vreo doi ani dintr-un reportaj realizat cu ambasadoarea Tunisiei în România, întrucât tunisienii studiază cam 6-7 limbi în şcoală).

Lăsând uimirea la o parte, abia aşteptam să ne vedem camerele. Am primit cheile, am fost conduşi noi într-o aripă a hotelului, prietenii noştri în cealaltă, dar ne făceam cu mâna din balcoane. Vedere către piscină.

Camere încăpătoare, cu gresie pe jos, pat mare. Totul curat. Mai curat decât ne aşteptam, întrucât ni se spusese de la plecare că cele trei stele din Tunisia sunt cam de două în România. Nu-i bai! Mobilierul în camera noastră era cam vechiuţ, dar era ok. În stare bună de funcţionare. Totul în albastru şi alb. Încântător. Relaxant. De vacanţă.

Lăsăm bagajele, după o mică atenţie celui care ne condusese în cameră. Nu-mi mai amintesc cam cât i-am dat omului, întrucât abia ne acomodam cu dinarii şi a trecut ceva timp de atunci, dar cred că a fost foarte mulţumit, că ne-a făcut o groază de plecăciuni, de începusem să mă simt chiar prost. Oricum, nu era foarte mult. Cu un dinar îi răsplăteai regeşte. Conversia, pe vremea aceea era de 2 lei la un dinar, parcă.

Încercăm să ne găsim prietenii, şi ia-i de unde nu-s. Mergem la recepţie. Excuse us, we are looking our friends. Desigur, desigur. Au fost mutaţi din cauza unui incident cu apa, care cam curgea pe pereţi. Tot răul spre bine, însă. Au primit o camera în aripa renovată, cu mobilă nou nouţă, la fel de albastră ca şi la noi. Încă ne vedeam din balcon :)

Am plecat împreună să explorăm: restaurant, piscină, plajă, împrejurimi.

Trei paşi şi “Hello. How are u? Where are u from? Rusia? France? Germany? Italy? Şi pe urmă bomba... Algeria? ” Wow. Algeria? Chiar aşa? :) E adevărat că bunul şi scumpul meu actual soţ are, dacă nu trăsături specifice, atunci poate pigmentul necesar unei asemenea confuzii :), dar chiar aşa? Noooo. Romania... “Romania!!! OOO, Romania! Hagi! ” Să auzi şi să nu crezi! Măcar aşa să fim şi noi cunoscuţi în lume :) Deşi am avut parte şi de o surpriză mai mare de atât, dar despre asta pe larg în alt review.

Aşă că ne-am făcut cu un nou prieten, care ne-a întâmpinat zilnic cu “my brother from romania” (cu dedicaţie pentru soţul meu) şi “my friends” şi tot el ne-a îndreptat către excursia cu corabia piraţilor a doua zi (am dat 30 de dinari două persoane pentru câteva ore), unde ne-am simţit fffffffff bine şi am urmărit încântaţi programul de divertisment oferit de nişte animatori. Am şi servit prânzul acolo, foarte gustos, de altfel. Totul inclus în tarif: distracţie, mâncare şi fotografii cu piraţii.

Şi să revenim... Piscina hotelului mare, cu program de aqua gim după amiază, polo sau volei în apă. Ospătari care te serveau la mesele din jur şi îţi răspundeau în aceeaşi limbă în care li te adresai. Erai drăguţ cu ei, erau drăguţi cu tine. Şi, bineînţeles, nelipsitul “Mersi, mon chef” :) Accesul în piscină se făcea până la ora 19.30.

Se vede diferenţa dată de experienţă. Nu era niciun efort din partea nimanui în a împărţi zîmbete, în a intra în vorbă cu tine şi a răspunde la eventualele întrebari pe care le aveai.

Pe plajă program cu animatori, care veneau şi te invitau să participi, după cum îţi era voia, la diverse activităţi. Să mai spun că până şi acolo puteai negocia? Afacerea zilei când 4 şezlonguri le-am primit cu reducere şi pentru un pupic pe frunte? Însoţitorul meu fiind eroul, desigur :), de toată lumea din jur se amuza pe seama lui…

Serile erau încântătoare, dacă alegeai să ţi le petreci în hotel, la piscină. Program de pantomimă sau de dans cu nişte băieţi pricepuţi şi care te făceau să te ridici de pe scaun şi să te amesteci printre petrecăreţi. Ruşi, nemţi, suedezi, foarte mulţi algerieni şi cine ştie ce alte naţii.

Masa o luam la terasele şi restaurantele din jurul hotelului şi pot spune că a fost ok. Nu ieftin, dar nici foarte scump, cu tot cu tips-ul pe care îl meritau cu vârf şi îndesat.

Un punct de atracţie este Medina, construită special pentru turişti, unde găseai de toate şi unde plăcerea cea mai mare a localnicilor era să se târguiască cu tine. Asta daca te ţinea să faci asta şi dacă nu cumva te pufnea râsul (ca pe mine) când vedeai expresiile de pe feţele lor. Puteai citi încântarea în momentul în care îşi găseau un muşteriu capabil să facă faţă provocării lor. Cum ar fi soţul meu, care a reuşit să iasă dintr-un magazin cu o cămaşă tradiţională pe carea scos-o de la 100 de dinari, cum ceruse iniţial vânzătorul, la doar 24 de dinari. Nu ştiu care era preţul correct, dar au fost amândoi la fel de încântaţi de tot procesul, iar noi am rămas cu amintiri de pomină :)

Singurul sfat pe care îl pot da în legătură cu aceste târguri este să nu cumpăraţi aur de aici, pentru că s-ar putea să aveţi surprize. Aşa au păţit prietenii noştri, care s-au încăpăţânat şi au pierdut cam 150 de dinari. Başca că din cauză că ei au vrut să compere aur am pierdut ocazia de a merge să vedem Tunisul, care este cu adevărat minunat. Este singurul regret. Pentru “aurul” acela am renunţat şi noi la excursie.

În ansamblu, pentru anul 2006, cred că hotelul merita patru stele, măcar pentru curăţenie (care se făcea zilnic, plus prosoape schimbate), mâncare (care era atunci mult mai bogată şi variată decât la noi), şi entertainment.

Un sejur incredibil, pe care l-aş repeta cu mare plăcere, dar aştept vremuri mai limpezi, pentru că va fi o experienţă nouă având şi un copil cu noi.

---

VIZUALIZĂRI: 2811 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI