GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După îndelungi căutări în care n-am găsit cazare în Saturn, am reuşit să ne cazăm la Hotel Prahova, de 2 stele. Hotelul am înțeles că este proaspăt renovat, în 2014-2015 şi se află la 3 minute de plajă.
Am ajuns pe la ora 10,00, iar camera am primit-o pe la ora 13,00. Soțul a reuşit să facă rost de parcare datorită faptuli că a găsit pe cineva care pleca, altfel nu aveam loc de parcare. Ni s-a spus că parcarea este gratis, dar i-a lăsat 20 de lei paznicului ca să nu o găsească zgâriată, lovită sau cu pană.
La cazare ni s-a spus ca putem sa primim si racitor pentru ca au disponibile, asa că dra administrator a primit cu 50 de lei in plus fată de pretul de cazare ca sa primim racitor. Răcitorul însă n-a apărut nici în ultima zi de cazare, in ciuda insistentelor noastre.
Camera, la etajul 2, era ok, cu baie, tv mic, balcon. Două paturi mai mici, unite, formau un pat mare, cu lenjerie albă, curată. În dulap existau şi două pilote, dar n-am avut nevoie de ele. În cameră mai existau şi 2 fotolii, un taburet, o măsuță mică şi 2 noptiere. Pe balcon exista un scaun de plastic şi cam atât.
În privința curățeniei, pot spune că înafara faptului că se lua gunoiul, nu se făcea nimic altceva. Când ne-am cazat, cădița din baie era plină de nisip, pungă de gunoi s-a pus doar în prima zi, în următoarele zile am cumpărat noi, iar de măturat nu s-a măturat deloc în 5 zile. Nici lenjeria nu a fost schimbată.
Masa nu vă recomand sa o luati la restauranrul hotelului Prahova, ci la cel al hotelului Saturn, la autoservirea Dunărea sau la Antik, unde au o pizza bună.
Statiunea Saturn este linistita, pentru familiile cu copii, nu este aglomerată, apa este mica, dar statiunea nu prea este îngrijită.
În concluzie, noi ne-am relaxat în statiunea Saturn pentru că este o stațiune liniştită, dar data viitoare vom evita hotel Prahova.
Trimis de Adaflo in 14.08.15 18:36:01
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Adaflo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.82888100 N, 28.59013200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Adaflo - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=857
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Sejur excelent — scris în 28.08.23 de Raluca41 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Mizerabil. Nu recomand. — scris în 18.08.19 de Crina M din IASI - nu recomandă
- Jul.2019 Groaznic — scris în 24.07.19 de aid din SUCEAVA - nu recomandă
- Jul.2018 Hotel Prahova — scris în 22.07.18 de papalito din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2015 Groaznic — scris în 31.08.15 de irina2015 din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2014 Investitie in hotel, nu si in personal — scris în 07.10.14 de elales31 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2014 Hotel Prahova... acceptabil — scris în 14.06.16 de mateut din NEAMT - nu recomandă