ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.03.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Chiajna [IF]
    ÎNSCRIS: 10.10.09
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    MAR-2017
    DURATA: 3 nopți
    prieteni
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    70.00%
    Satisfăcător
    CAZARE [camere etc]:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    70.00%
    Satisfăcător
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    84.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 40 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Roma, 3 în 1!

    TIPĂREȘTE

    Bine v-am regăsit, dragii mei! Am lipsit ceva vreme de pe aici și mi-e greu să-mi regăsesc cadența pierdută cu timpul. Roma, 3 în 1, cum s-ar spune, vizitată din motive medicale, în primul rind, apoi celelalte. În afară de asta, mi-am vizitat un vechi prieten, signore Moretti, pe care l-am regăsit la fel de savuros și de rece ca pe vremuri. Uneori, prietenul ăsta al meu e atît de politicos, că l-am contracarat dimineața cu antinevralgic și apă.

    Am vizitat Roma între 24-28 martie, fix cînd a avut loc summit-ul comemorativ al Tratatului de la Roma, drept pentru care pe străzi a fost o desfășurare impresionantă de forțe de ordine. Aceștia conviețuiau relativ liniștiți cu cerșetorii betegi de pe trotuare.

    Hotel Porta Pia

    Am sesizat că hotelul ăsta năstrușnic în care am stat nu are nici macar un review. Porta Pia, pe numele său, e situat, evident, în Piazza Porta Pia, la care se poate ajunge foarte simplu din Tremini cu autobuzul 60 sau 62. Din stație, pe niște străduțe încîlcite, veți ajunge la hotel în mai puțin de 3 minute. Asta dacă nu vă întîrzie gagicile uitîndu-se după toate cîrpele din magazine. E ciudat că hotelul este la etajul al doilea al unui bloc de locuințe și are o recepție minusculă. Construcția este atît de veche, încît îți vine să crezi că fondatorul ei a vazut Roma arzînd. În fine, nu asta e problema, ci camerele care sînt destul de mici. Un pat matrimonial, un șifonier antic și o masă la fel de veche. Fără balcon. Baia, de asemenea, are un 1,50 pe 1,50, iar cabina de duș este de 70 de cm și trebuie să deții la perfecțiune tehnica de a te spăla ca barza. În schimb au bideu. Ce să-ți spun!? Prevedere și rafinament de orientali!

    Ce mai tura-vura, este curat, ieftin, iar angajații politicoși, însă destul de nepricepuți în a te îndruma pe undeva. Nu au frigidere în cameră, însă italianul de la recepție ne-a lăsat să ne răcim berile în frigiderul din sala unde servesc micul dejun. Cu ocazia asta vă spun că sala este micuță, iar micul dejun ca la italieni. Să nu uit: nu au restaurant, dar la nici 10 metri de intrarea în hotel este un restaurant haios, în care puteți, la ora prînzului, să mancați cu 10 euro de căciulă pe sistemul ăla ”manînci ca boul, cît vrei”. La care se adaugă o apă plată și o cafea. În jurul hotelului, la cinci-zece minute de mers pe jos, multe cafenele, taverne și restaurante drăguțe, cu prețuri, evident, mai mici decît in centrul Romei. Pizza de la 8 la 10 euro, mîncăruri de pește sau vită la 12-15. Berea e cam scumpuță și trebuie să te scarpini de 5-6 euro pentru o sticlă sau un pahar la 330. Dar au vin, alb sau roșu, la carafă. 10 euro, carafa mare, de 1 litru.

    Peste drum de Hotelul Porta Pia este un club deschis pînă dimineața, cu mulți tineri gălăgioși care ocupă, pentru că este mai ieftin, zona din fața barului, iar la mese este destul de liber.

    Dacă m-aș apuca să descriu acum Roma, cu toate obiectivele ei turistice, pesemne că vă voi plictisi, bașca faptul că mi-ar trebui zile întregi să o fac. Inserez doar fotografii și niște ponturi pentru cei care aleg un citty-break în capitala Italiei.

    Vatican:

    -De obicei sînt cozi kilometrice duminica, însă nu s-a ținut slujba afară în duminica aceea, pentru că Papa a fost plecat la șoping la Veneția. Am stat la coadă cel mult 12 minute. Intrarea e gratis, doar la Muzeul din interiorul Catedralei se plătește 5 euro de căciulă. Se pot face poze peste tot cu telefonul sau cu aparatul foto, însă fără bliț.

    Fontana di Trevi:

    -Foarte aglomerat, nu se plătește nimic. Din păcate, Via Corso, strada cu magazine scumpe nu este pietonală și e forfotă continuă de mașini și scutere gălăgioase.

    Aici am avut o problemă. Pentru că acolo se intersectează cu via Corso, așa cum vă spuneam, cu toată vigilența, logodnica mea a scăpat de sub stricta supraveghere și a tras cu cardul trei papornițe, una mai scumpă și mai urîtă decît cealaltă, eveniment trist și reprobabil pe care l-am combătut cu două Nostro Azzuro, la 10 euro sticla de 330, pe malul vestic al fîntînii, după care, de draci, m-am dat în stambă pe feisbuc cu selfie-uri tîmpite, ca pițipoancele.

    Muzeul Vaticanului:

    Foarte aglomerat. Se stă cu orele la coadă. În ultima sîmbătă din lună, intrarea este gratis, dar am evitat coada, spre norocul și rușinea mea, prin metoda ”Maradona”. Se pot face fotografii, cu o singură excepție, în Capela Sixtină.

    Colloseum:

    Eu am avut biletele la toate obiectivele rezervate din țară, de la agenția de turism unde am plătit excursia. La Colosseum, pentru că am avut bilete on-line, am intrat separat și am evitat coada. Atenție, peste tot, biletele din țară, tipărite de cei de la agenție, trebuie transformate în tichete de acces cu cod de bare, chiar de la casele lor de bilete. De asemenea, nu stai la coadă pentru operațiunea asta.

    Restul de obiective:

    Deja m-am plictisit.

    Să nu uit să vă spun cum se ajunge la hotelul Porta Pia din aeroportul secundar al Romei, Ciampino. Se ia un autobuz, cu 4 euro biletul, pînă în Termini, iar de acolo cu autobuzul 60 pînă la hotel. Veți ajunge in circa 50 de minute. La întoarcere, am avut cursă Roma-București din aeroportul Fiumicino. Autobuzul 60, așadar pînă în Tremini, iar de acolo există varianta cu autocarul, la 6 euro de persoană. Autocarul Termini-Fiumicino face o oră pînă la destinație. Există și varianta mai rapidă (jumătate de oră), cu trenul, tot din gara Tremini, la 16 euro de căciulă. Un bilet de autobuz sau de metrou costă 1,50 euro. E valabil 100 de minute, pe orice linie de metrou sau autobuz.

    V-aș mai spune că, fiind una din cele mai importante capitale europene, la Roma se vorbește mai peste tot engleza. Dar nu ar fi rău să învățați italiana de șopingăreală și orientare, care este foarte ușoară pentru noi, românii, pentru că sînt situații în care trebuie să te informezi de pe stradă, de la localnici, de cîte ceva.

    Asta a fost tot. Ciao!


    [fb]
    ---
    Trimis de santana* in 29.03.17 11:50:39
    Validat / Publicat: 29.03.17 13:28:14
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 1693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (santana*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P13 [fără descriere]
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48100 PMA (din 36 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [29.03.17 13:11:32]
    »

    @santana: @santana, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

    S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

    În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

    ===

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Porta Pia Hotel, ROMA" (nou-creată pe sait)

    santana*AUTOR REVIEW
    [29.03.17 14:51:32]
    »

    @webmaster26: N-ar fi rău să despart multe. Nu ai priceput că abia îmi dau seama ce faceți voi pe aici?

    ioana74
    [29.03.17 14:56:31]
    »

    @santana: Bravos! De mult nu m-am distrat asa citind un articol. Racoritor si destins ca un spritz de vara . Sa mai scrii, ai un stil aparte si ne aduci zambetul pe buze. Votat cu mare drag!

    santana*AUTOR REVIEW
    [29.03.17 15:20:56]
    »

    @ioana74: N-ai mata ecouri, cîte reviews-uri am eu. Dar, na, o să mai scriu

    marius gaudi*
    [29.03.17 15:35:09]
    »

    Iata un old entry. Atat de old ca ai uitat sa separi scrierile de cazare de celelalate.

    Sa inteleg ca acum faci din nou primii pasi?))).

    Sigur te vei intoarce la Fontana di Trevi, daca nu tu, macar cardul tau.)))

    santana*AUTOR REVIEW
    [29.03.17 15:51:29]
    »

    @marius gaudi: Sincer, am vrut să găsesc recenzii despre hotel pe amfostacolo. Și cînd am văzut că nu-s, zic ia să scriu eu ceva. Ăsta e și motivul pentru care nu am facut poze în hotel. Bine, de parcă nu ar avea site oficial. De ce nu am despărțit locul de cazare de celelalte? Hm, simplu, nu a vrut mușchiulețul meu. Doar nu mă apuc acum să scriu povești despre Colosseum, par examplu, că nu văd de ce aș face-o. Am scris doar ce e bine să se facă și ce nu.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster26
    [29.03.17 16:01:29]
    »

    @santana:

    Am scris doar ce e bine să se facă și ce nu.

    tocmai de aceea am ''inventat'' rubrica ''Sfaturi utile pentru vacanța la Roma'', pentru astfel de scrieri... Dar când e vorba de un hotel nou, primează rubrica hotelului!

    santana*AUTOR REVIEW
    [29.03.17 16:02:46]
    »

    @webmaster26: Bine, bre, dacă zici matale, așa o să fac pe viitor.

    Andox
    [29.03.17 16:19:42]
    »

    Băi ce piscină faină (aia din P05) la hotelul ăsta!!! Da, de ce nu făcea nimeni baie? Nu aveați șlipu' la voi?

    Flaviu
    [29.03.17 16:27:56]
    »

    @santana:

    Bine ati revenit pe site, domnule Santana!

    Un sfat, daca-mi permiteti: data viitoare sa dati sotiei doar Cardul de Sanatate, va scuteste de multe ''boli''. (Scuze si saru'mana, doamna Valimi!).

    santana*AUTOR REVIEW
    [29.03.17 16:37:03]
    »

    @Flaviu: Raportat lu webmaster zero! Mai exista așa ceva?

    webmaster
    [29.03.17 19:03:51]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)

    — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    adri-nico
    [03.04.17 17:29:28]
    »

    Dragii mei amici de palavrageala, ma bucur sa va vad (fie chiar si numele pe la ecouri) dupa ani si ani!

    Satano, m-am uitat pe "feisbuc" si n-am vazut selfiuri de pitipoanca ci doar din alea de om insetat.

    p. s. Ce mai face "pretina" noastra?

    santana*AUTOR REVIEW
    [06.04.17 12:14:08]
    »

    @adri-nico: Datorită ție (sau din cauza ta, că nu știu cum e bine să mă exprim) am luat cele mai multe cartonașe pe site. Ce vremuri!

    adri-nico
    [06.04.17 12:18:45]
    »

    @santana: Si ce!? Erau meritate cu virf si indesat!

    Bine ai revenit si sa speram ca pentru vreme mai indelungata.

    sirbuvio
    [07.04.17 09:32:09]
    »

    Ej'nebun, a inviat @santana!

    Heeeiii, bine ai revenit!

    santana*AUTOR REVIEW
    [11.04.17 08:57:47]
    »

    @sirbuvio: Bine te-am regăsit, nene Sîrbule. Ideea e că am luat deja alt premiu pe acest site: nu am fost încă suspendat, ceea ce reprezintă un pas înainte. Dar nu e timpul trecut. Indică-mi doar persoana potrivită și se rezolvă și asta.

    valimi
    [11.04.17 15:05:31]
    »

    @santana: Din motive medicale te-ai intors, poate, ca nu ti s-a uscat gura deloc, ti-ar Moretti si Azzuro sa-ti fie... Vezi ca au schimbat astia regulamentul de nu mai stiu nici daca mai am voie sa cer la taoleta nepedepsit, poate de-aia nici nu te-au incarcerat deja - nu au stabilit inca cat bulau meriti pentru faptele tale.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, Flaviu, ioana74, marius gaudi*, santana*, sirbuvio, valimi

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072476863861084 sec
    ecranul dvs: 1 x 1