ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.02.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Mai vreeaaaau!!!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Mai vreaaaaau!!!

Desi am “numai” 36 de ani, nu apucasem sa vizitez niciodata un parc de distractii in adevaratul sens al cuvantului. Dupa o documentare pe net, ajung la concluzia ca Portaventura ar fi o destinatie buna datorita apropierii de Barcelona, un alt oras pe care doream sa il vizitez. Am optat pentru 3 nopti Barcelona si 2 nopti in Salou, deoarece voiam sa dedicam 2 zile parcului de distractii. Pentru un “first timer” acum pot spune ca am avut mare tupeu in alegerea facuta.

Dupa ce am cautat asa-zisa gara Passeig de Gracia timp de vreo ora cu o zi inainte (norocul nostru, un roman care ne-a vazut bananaind prin subteranele statiei de metrou cu acelasi nume si ne-a spus sa iesim si sa urmam linia gablena de pe trotuar), cumparam biletele de tren (8.5 euro/persoana) si plecam catre Salou pe un traseu frumos de coasta, unde ajungem dupa o ora si putin. Din tren vedem parcul si ne incercau deja ceva emotii. Fiind dimineata devreme, am pornit catre hotel (Santa Monica Playa) sa ne lasam bagajele, nu cumva sa ne incurce in ceea ce urma: marea noastra (port) aventura.

Plecam pe jos catre parc, desi aveam cazarea pe faleza. Cred ca simteam nevoia unei pauze sau poate doar trageam de timp. Pe drum am oprit pe la un market sa imi iau o bere, parca pentru a-mi face curaj :)))

Aproape de intrarea in parc am cunoscut ospitalitatea locuitorilor zonei, fiind intampinati cu oferte pentru bilete de intrare la jumatate din pret (sunt bilete luate de la cei care au vizitat parcul cu o zi inainte si care iti garanteaza pretul de 50% daca revii in ziua urmatoare, avand data scrisa pe ele). Noi aveam deja biletele cumparate online (52 euro/persoana/bilet pentru 2 zile) si am fost nevoit sa le resping bunavointa – prima oara in engleza, si mai apoi, auzindu-i comunicand intre ei, in cea mai pura limba romana pe care o aveam la mine.

Ajungem la intrarea in parc… deja se inorase afara destul de tare. Dupa ce ne pozam cu ciocanitoarea de la intrare, ne scaneaza nenea biletele primite pe mail si printate si intram. Deja se inorarse rau si a inceput sa bata un vant nesuferit (cred ca ne-au injurat ospitalierii de mai devreme!), de parca ne parea bine ca nu ne mai dam in nimic. Nu mergem 50 metri si se pune o torentiala de a trebuit sa ne refugiem imediat intr-un restaurant de la intrare, unde am fost nevoit sa incerc din nou o Estrella – de fapt doua, doar-doar s-ar opri ploaia. Trec interminabilele 15 minute de ploaie si ne putem porni – desi as mai fi stat ca berea era buna, dar soarele a aparut de dupa nori si nu pentru asta venisem.

Stiam de pe net ca prima zona de la intrare e Mediterania. Cum trecem de lac, dam de Furius Baco – stiam ca jucaria asta te duce la la 0 la135 km/h in numai 3 secunde, o contemplam frumos de la intrare si plecam, considerand ca am scapat… era inchisa, probabil pentru ca doar ce plouase. Cum eu tin intotdeauna drumul catre dreapta, nimerim cateva magazine si toaleta, dar ajungem repede in…

Polinesia… vegetatie luxurianta, curatenie dusa la perfectie. Mai ales dupa ploaie, totul parea mai frumos, dar noi nu doream ceva ud. Asa ca radem de cei ce se dadeau in Tutuki Splash: o plimbare cu o barca de mai multe persoane ce te face leoarca din cap pana in picioare (mai ales daca stai in fata); frumos traseul, imita un vulcan si are vreo 2 coborari foarte frumoase si spectaculoase. Tot aici gasesti si Marea Odyssey 4D Simulator, o experienta extrem de placuta, pe care aveam sa o incercam a doua zi. Cum spectacolul de muzica si dans specifice polineziene era ceva mai tarziu, ne-am continuat drumul cu ceva emotii, catre…

China, probabil cea mai cautata si cu siguranta cea mai plina de adrenalina zona a parcului. Vazute de la distanta, cele doua vedete Shambhala si Dragon Kahn arata bine, dar sunt pur si simplu inspaimantatoare – mai ales cand stai si te uiti la cei care se dau… brrrr. De aici incep intrebarile:

-“Esti sigur ca vrei sa ne dam in asa ceva? ”

-“Eu pentru asta am venit, eu ma dau” (cu un sfert de gura, ca jumatate e muuult)

-“Si in care ne dam? ”

-“In ala care este primul in drum”.

Si a fost Dragon Kahn. As fi preferat o coada de o ora, dar n-a fost sa fie. Desi batea vantul ceva cam tare, am urcat in al doilea tren, dupa vreo 20 de minute de asteptat. Sincer, nu credeam ca al meu corp poate suporta cele 8 inversiuni la 360 de grade ale rollercoasterului, din moment ce eu daca ma invart de 3 ori ametesc de nu mai pot sa merg drept. A fost o experienta superba, pe care as repeta-o oricand (am si repetat-o a doua zi, de doua ori!!!). Pot sa spun ca nu prea am tipat, straduindu-ma sa imi linistesc jumatatea. La iesire, consoarta abia se tinea pe picioare neputand sa mearga drept, iar eu radeam de ea. Dar ca sa iesi ai la un moment dat o curba la stanga pe care eu am luat-o mai devreme (asa am vazut sau asa mi-a dictat creierul meu propriu si personal) si am tras un cap in perete de am crezut ca lesin instantaneu.

Dar nu ne-a ajuns, mai ales mie. Asa ca am zis sa incercam si Shambhala, aflata chiar langa dragonul ametitor. Aici, alt “noroc”: nu era coada mai deloc si asa am urcat dupa vreo 15 minute. Daca la Dragon Kahn te simti mai in siguranta datorita centurilor de peste umeri, aici ai un soc in momentul in care vezi ca stai intr-un scaun, “priponit” fiind doar de o chestie mica, ce iti vine peste pelvis. Iar daca cei 76 de metri inaltime (cel mai inalt din Europa) si caderea cu 134 km/h la un unghi de 78 de grade nu te omoara, ori te indragostesti de parcurile de distractii, ori te bucuri ca ai scapat si nu mai calci in viata ta intr-unul. Pentru Shambhala nu iti trebuie numai mult curaj... iti trebuie si o doza maaaaare de nebunie. Dar asta afli numai dupa ce ai coborat de acolo, din pacate. Va spun asta pentru ca dupa ce m-am dat de 3 ori in Shambhala (ultima oara "fara maini"), am avut curaj sa zbor cu parapanta, in tandem. Iar Shambhala mi s-a parut mult mai periculoasa decat parapanta, mai ales partea de urcare - dupa urcare, nu mai stii nimic :))) Nu-s femeie si nu pot compara anumite senzatii, dar acum sunt convins ca se pot atinge fara sa ai in apropiere vreun barbat sau un alt ajutor. Am avut nevoie de cateva minute bune de pauza si vreo 2 tigari (eu) ca sa ne revenim.

De precizat ca incepand din aprilie, se va deschide o noua atractie in aceasta zona, Angkor – o calatorie de vreo 10 minute cu barcile printr-un regat pierdut, ceva serpi si o batalie navala la final… mmmmm, suna bine.

Cam asta ne-a atras pe noi in China, asa ca ne-am pornit catre Mexic. Trecand pe langa Huracan Condor, o urcare de 86 de metri (doar 10 metri peste Shambhala!) pentru o coborare in cadere libera si bucurandu-ne ca era inchis, ne hotaram sa incercam ceva mai “light”, si anume El Diablo-Tren de mina, mai ales ca nu era coada deloc. Trenul de lemn te zdruncina tare de tot si nu este deloc o plimbare de relaxare, ba din contra; dezvolta ceva viteza si are cateva coborari extrem de solicitante, poti iesi cu genunchii vineti de acolo. Iar daca i s-a parut cuiva ca aude in momentul in care ne dadeam noi un “’Tu-ti mortii ma-tii de treeeen”… sa stie ca nu i s-a parut :))) A urmat o lunga pauza de masa si hidratare cu Estrella, in niste pahare inalte din plastic, inscriptionate Portaventura (poate o sa spun si povestea paharului mai incolo).

Deja putin obositi ne indreptam catre Far West, cu gandul de a ne da in Stampida – un rollercoaster de lemn foarte interesant, de fapt o intrecere intre doua trenuri ce merg in paralel la inceput si spre finalul cursei. Desi prinsesem liber peste tot pana acum, aici era coada mare si am renuntat dupa vreo 15 minute de asteptare si am plecat mai departe intrebandu-ne daca ne mai dam in ceva sau nu. Cat nu aveam noi chef sa ne udam, ocolim Silver River Flume – ceva gen Tutuki Splash, doar ca barcile sunt de fapt niste busteni scobiti si mai mici – dar nu mai putem ocoli si Grand Canyon Rapids, mai ales ca din nou nu era deloc coada. Ne indreptam noi spre intrare si vedem ca iese o familie atat de uda, ca ne doream sa ne intoarcem. Continuam totusi si cum nu era deloc aglomerat nimerim numai noi doi intr-un colac imens de 9 persoane si incepe plimbarea. Traseul de aproape 500 de metri este extrem de bine realizat, pe tema Marelui Canion si a cautatorilor de aur, numai ca nu prea ai timp sa il admiri din cauza coborarilor rapide prin ape agitate, a numeroaselor curbe, a rotirilor colacului de fiecare data cand se atingea de perete si a cascadelor care iti toarna apa in cap cand ti-e lumea mai draga. Fiind numai noi doi in “barca”, am fugit din stanga in dreapta pana am facut febra, doar sa scapam neudati – si am si scapat, dar nu ne-a ajuns. Cand am ajuns la capatul traseului, nefiind lume multa nici macar nu am coborat si am mai facut o tura. Cum bulanul nu putrea sa tina mult, a dat colacul ala cu noi in toti peretii si in toate cascadele, a luat in plin cele mai mari valuri si cu toata fuga noastra, nu am putut scapa neudati bine. La iesire am apelat la o cabina de uscare (super tare inventia), cabina care pentru 2 euro ne-a rasfatat cu halogenele ei si cu aerul ei cald pana ne-am uscat. Mai iesea lume uda si chemam copii sa se usuce si ei, spatiu fiind suficient pentru 3-4 persoane adulte. Am mai petrecut ceva vreme in spatiul de jocuri, admirand numai si ne-am decis sa ne indreptam spre iesire, deja se insera.

Dar ce ne-am zis noi: “hai sa vedem poate s-a deschis Furius Baco”. Si culmea, se deschisese si cum putea fi altfel, decat liber? La prima tura nici macar nu ne-am dat seama ce se intampla cu noi, abia daca puteam zbiera la viteza aia. Asa ca ne-am mai dat de 2 ori, desi incepuse se se cam adune lumea. Surubul ala de 360 de grade la viteze aia, este pur si simplu demential.

Am admirat spectacolul fantanilor si ne-am indreptat franti de oboseala si ametiti bine catre hotel, dupa o plimbare pe superba faleza din Salou.

A doua zi a fost mai mult pentru mine, jumatatea mea resimtind din plin toate senzatiile din ziua precedenta – chiar si azi ne miram ca s-a dat in toate nebuniile de acolo si ca a rezistat. Cum nicio zi nu seamana cu alta, era mult mai aglomerat decat in ziua precedenta. Asta nu m-a impiedicat sa mai prind doua ture in Dragon Khan si doua in Shambhala fara prea mare asteptare si sa le savurez din plin. Ca si sfaturi, daca nu aveti vreo forma de fast pass si sunteti singur: la Dragon Khan fiti pregatiti sa sariti peste balustrade in momentul in care se striga “solo uno”, iar la Shambhala luati randul pentru “single”.

Ce am mai facut… am mai dat o tura cu trenul din mina (de data asta fara sa mai injure consoarta), am vazut cateva spectacole (polinezian, nenea cu balonasele si ceva musical), ne-am distrat udand lumea care se dadea in canion de sus pe pod (1 sau 2 euro) si ne-am petrecut mult timp la spatiul de jocuri, unde sunt automate pentru schimbat bani. La cursele de cai am fost numai noi doi cand ne-am jucat si sotia (da, radeti, ea a castigat) a primit un calut Ferrari original de plus al carui pret era de 29.95 euro. Pentru 6 euro cheltuiti, chiar a meritat afacerea.

Cum cu o zi inainte luasem paharul de bere cu mine (in geaca pe interior, neavand rucsac la noi) in Trenul minei, in cele doua ture pe Grand Canyon Rapids si in cele trei de Furius Baco fara sa pateasca nimic - dar l-am crapat cand am intrat pe holul hotelului, intrand cu umarul intr-un zid (am zis ca mor de nervi!), azi mi-am cumparat doua pahare si le-am transportat in siguranta in rucsac, pahare pe care le am si acum acasa, ca o frumoasa amintire – in poze o sa vedeti despre ce pahare este vorba si de ce am tinut neaparat sa le iau dupa mine.

Din intamplare am intrat si la Marea Odyssey 4D Simulator si a fost super tare, desi ne cam speriasem in momentul in care podeaua s-a retras, disparand pur si simplu. Ziua s-a incheiat ca si cea de inainte, la Furius Baco si doua ture cu el, de unde ne-am cumparat si filmarea la iesire (16 euro).

Altceva despre parc… Exista un trenulet care inconjoara parcul, dar nu l-am incercat, cautand atractiile pentru adulti. De asemenea, este o plimbare cu vaporasul – la fel, am considerat-o pierdere de timp. La toate atractiile majore exista locuri de lasat bagajele si le recuperezi dupa cursa. Exista multe magazine si restaurante/fast fooduri de unde iti poti cumpara cate ceva. Toaletele sunt multe si extrem de curate. Mare atentie la accesorii (ochelari, sapca, etc), telefoane/aparate foto sau incaltaminte (mai ales daca e vara) in momentul in care va dati in atractiile parcului, acestea pot zbura cu usurinta.

Deja scriu de 2 zile, sper ca nu v-am plictisit. Desi in momentul cumpararii biletelor nu eram convinsi ca o sa ne putem bucura de toate nebuniile de acolo, pot spune ca acum suntem dependenti de parcurile de distractii si abia asteptam sa incercam un altul. Sau, de ce nu, din nou Portaventura?!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de papone in 04.02.14 15:21:33
Validat / Publicat: 04.02.14 18:54:44
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (papone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 shambhala si dragon khan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

21 ecouri scrise, până acum

danamandache
[04.02.14 19:38:08]
»

Primul vot pentru cea mai tare aventura, pentru un bun povestitor si pentru o sotie foarte curajoasa!

cdiana
[04.02.14 20:55:45]
»

Votul 4 vine de la mine... nu am mai avut rabdare sa astept pana la votul 14 sa dau si superbonus-ul

Multumesc pentru impresii, pentru mine au picat ca o manusa. Intentionez sa experimentam si noi, cat de curand, Portaventura. De multa vreme am in plan, sper sa si reusim.

Trebuie sa mai creasca copilul vreo cativa cm

Am inteles ca sunt restrictii clare in privinta asta la copii si ca sub 1,40 m nu sunt acceptati la anumite atractii.

Te rog sa imi spui si mie doua lucruri: dupa parerea ta, sunt suficiente 2 zile pentru a explora toate atractiile din parc, mai ales daca avem si copilul cu noi?

De unde ai luat biletele online?

Felicitari ca ati reusit sa ajungeti acolo, ca v-ati distrat, multumiri pentru impresii!

webmaster13
[04.02.14 21:52:56]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

webmaster
[05.02.14 09:44:58]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Pami* CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA
[05.02.14 09:54:05]
»

Europa Park in Germania te asteapta: -)

paponeAUTOR REVIEW
[05.02.14 10:16:01]
»

@cdiana: biletele online le-am cumparat de pe siteul lor oficial, portaventura. es

sunt restrictii clare de inaltime, pustii sunt masurati la intrarea la atractiile mai periculoase cu un fel de L intors - am vazut multi copii plangand pentru ca nu erau lasati sa se dea.

pentru noi, 2 zile au fost ok, desi ar mai fi mers una ) cu copil nu cred sa fie de ajuns, mai ales daca prindeti si o perioada aglomerata (de evitat weekendurile).

paponeAUTOR REVIEW
[05.02.14 10:19:12]
»

@webmaster: daca se poate, va rog schimbati cu melodia din linkul de mai jos (prima optiune) sau cu Paulina Rubio-Boys will be boys (optiunea 2)

http://www.youtube.com/watch?v=d7Rvl3Xysp

webmaster
[05.02.14 10:34:45]
»

@papone: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

msnd
[05.02.14 12:10:59]
»

Am onoarea să ofer votul 14 unei aventuri rarisime. Dar ca să fiu corect până la capăt, mă cam roade un pic invidia: nu cred că mai am curajul la așa ceva.

Asta nu mă împiedică însă să adresez felicitări și pentru curaj, și pentru experiența trăită și pentru articolul scris.

paponeAUTOR REVIEW
[05.02.14 16:57:40]
»

va multumesc pentru aprecieri. cum eu imi folosesc parerile si expresiile proprii (fara multe epitete, metafore sau alte figuri de stil mai mult sau mai putin laudative), trebuie sa va asigur ca portaventura este mult peste ceea ce am reusit sa descriu aici.

iar pentru shambhala nu iti trebuie numai mult curaj... iti trebuie si o doza maaaaare de nebunie. dar asta afli numai dupa ce ai coborat de acolo, din pacate. va spun asta pentru ca dupa ce m-am dat de 3 ori in shambhala (ultima oara "fara maini"), am avut curaj sa zbor cu parapanta, in tandem. iar shambhala mi s-a parut mult mai periculoasa decat parapanta )

si va spune asta unul pentru care schiul sau patinajul sunt sporturi extreme!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinaro CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA
[05.02.14 18:17:02]
»

@papone: Draga Papone... sa stii ca mi-a placut tare mult aventura voastra si felul in care ai povestit. Si iti spune asta una care se uita curajoasa si rabdatoare (de jos) la cei care se dau in tot felul de chestii. Si Warner Madrid te asteapta cu mare drag! (eu aici am fost la Warner de doua ori si o data in Terra Mítica, Benidorm, iar la parcuri acvatice la vreo trei, dar tot jos imi sta cel mai bine).

Pe curand, te-am citit cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cdiana
[05.02.14 18:17:11]
»

@papone: multumesc pentru raspuns.

M-am gandit si eu ca ar trebui cel putin 3 zile in parc, mai ales cand esti cu copilul.

Voi ati avut noroc si ati prins o perioada in care a fost destul de liber (asa cum am prins noi la Disneyland). Daca ajungi acolo intr-o perioada foarte aglomerata si stai mult la cozi, clar nu sunt suficiente 2 zile.

Vreau sa te mai intreb ceva... este mai ieftin daca achizitionezi biletele online sau preturile de la poarta sunt aceleasi?

Voi cum ati ajuns de la hotel la parc? Pe jos sau cu autobuzul? Cat este biletul de autobuz in Salou?

Hai ca am zis o intrebare si am pus 4

Multumesc anticipat!

paponeAUTOR REVIEW
[05.02.14 18:49:01]
»

@cdiana: nu-s multe intrebari, din contra: ia sa vad cate mai ai? )

anul trecut era mai ieftin daca luai biletele online, scuteai cam 10 euro/persoana la un bilet de 2 zile. asta daca nu apelezi la ospitalitatea de care vorbeam in review...

de la hotel pana la parc (si inapoi) nu am mers decat pe jos, in plimbare. in maxim 25 de minute eram acolo, plimbare lejera cu berea de rigoare pe drum - dar fara copil la purtator.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cdiana
[05.02.14 21:24:30]
»

@papone: multumesc!

Hehe... probabil mai am multe intrebari Ca de, pe masura ce intreb, tot mai apar si altele...

Dar nu vreau sa te sperii cu toate de-odata!

Nu stiu daca am curaj sa merg pe varianta de "ospitalitate" de care spuneai, desi suna mai mult decat tentant. Dar... daca nu vor fi si cand vom merge noi? Daca nu gasesc pentru toti 3? Daca nu gasesc cate zile vreau? ... si lista de "daca" (si de intrebari poate continua...

De multa vreme imi doresc sa experimentam Portaventura (cred ca mai mult pentru mine decat pentru copil iar cele povestite de tine mi-au intarit convingerea ca TREBUIE sa fac tot posibilul sa ajungem si noi.

Un dram de 'nebunie' cred ca gasesc, curaj am... deci pot sa incerc fara probleme shambhala

Apropos, tu cum ti-ai convins sotia sa se dea? Da si tu un pont, o sa am nevoie sigur

paponeAUTOR REVIEW
[06.02.14 12:08:05]
»

@cdiana: nu as merge pe varianta "ospitalitatii" in niciun caz. cel mai bine iti iei biletele de la ei de pe site, ti le printezi si gata - nu mai poti da inapoi )

scopul excursiei noastre a fost portaventura, dar niciunul nu eram convinsi ca ne vom da in draciile alea inainte de a pleca de acasa. vizualizati si voi clipurile de pe youtube (noi le-am vazut pe toate, cred), poate ajuta )

cel mai mult mi-a placut filmuletul din linkul de mai jos, are niste reactii super tari si o coloana sonora superba.

youtube

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Swan1
[07.02.14 11:48:01]
»

Excelent! Am facut o adevarata terapie prin ris. Aveti un talent deosebit in a descrie toate acele situatii si trairi. N-am de gind sa merg - mi-e frica -, fiind unul din turistii care-au nimerit, nu chiar din intimplare, dar pe-aproape, intr-un parc mai mititel- Rimini in miniatura- si mi-am luat portia de adrenalina pe citiva ani buni. Si la Disneyland Paris, unde-am preferat sa merg la restaurant, mi se facuse un mare gol in stomac !!! :-) Mi-a placut sa va ''insotesc'' in aceasta minunata calatorie! Multumiri si felicitari!

MCM
[07.03.14 21:16:52]
»

@papone: Iiiiiihaaaaa!! Asta-i reacția naturală care-mi răsare din creier, după ce am citit rew tău și am accesat link-ul cu filmarea în "panarame". Îmi place felul tău natural haios de a povesti. Ați avut ceva sânge in veioză )) ca să mergeți direct acolo. Și da, nu mai ai cale de întoarcere. Ai să vrei, în fiecare an, să mergi într-un parc de distracții. Bine ai venit în club!

Dabator
[04.09.14 22:11:11]
»

@papone: Cu oi fi ratat eu această minunăție de review nu știu. Noroc cu tine că mi-ai dat cu el peste ochi. Așa că acum te votez nu numai în prezent cât și în trecut.

Eu aveam vreo 41 de ani când am pășit pe tărâmul Port Aventura. Uimirea mea nu a fost mai mică. Doar că am fost mai puțin curajos și am evitat vreo 3 din alea grele. Când am prins curaj s-a închis parcul.

Altadată mi-am spus eu. Să sperăm!

Și că tot vorbeam de Sci-Fi te felicit și pentru articolele viitoare pe care de abia aștept să le citesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
paponeAUTOR REVIEW
[05.09.14 00:06:49]
»

@Dabator: multumesc mult pt aprecieri! este si reviewul meu preferat, imi trezeste amintiri superbe. si ma bucur ca e apreciat - 2100 de vizualizari, 25 de voturi (doar?) si selectat Minighid AFA pt aceasta destinatie...

multumesc inca o data.

webmaster70
[11.01.15 17:44:34]
»

@papone: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Mulțumesc.

paponeAUTOR REVIEW
[12.01.15 01:22:45]
»

@webmaster26 - coordonatele prezentate sunt fix pentru parcarea de la intrarea in parc, pot fi considerate ok - confirmate.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, cdiana, danamandache, MCM, msnd, Pami*, Swan1
Alte impresii din această RUBRICĂPort Aventura (parc de distracții & aquapark):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073493003845215 sec
    ecranul dvs: 1 x 1