Un hotel din alte timpuri

TIPĂREȘTE

În primul rând trebuie precizat că n-am fi ales hotelul Poieniţa dacă n-am fi prins o reducere de 50%, astfel încât camera a costat 75lei, ceea ce reprezintă exact valoarea serviciilor primite. La preţul de recepţie, de 150lei... s-avem pardon! Altfel, aş recomanda oricând o cazare în centrul vechi, în cetate dacă se poate, pentru farmecul şi atmosfera unice ale Sighişoarei.

Despre Poieniţa însă putem spune şi lucruri bune. Pe de o parte localizarea la periferia oraşului conferă avantajul liniştii. Mă rog, o linişte rurală, cu sunete specifice animalelor şi activităţilor din gospodării, întrucât hotelul e înconjurat de case. Partea cu adevărat proastă e starea jalnică a drumului până acolo.

Odată intrat în incintă faci un salt înapoi în timp. Dacă ar exista un concurs de unităţi de cazare cu specific optzecist-ceauşist, cu siguranţă ar fi în top! Nu-mi dau seama dacă decorul a rezistat excelent sau hotelul a fost decorat aşa recent, în mod deliberat. De la lambriurile de lemn în culoare bej-căcăniu, la podeaua cu linoleum, mobilierul greoi, tapiţat stil restaurant din anii 80, până la mirosul de vechi amestecat cu izul de friptură, totul inspiră demodare. Personalul e amabil tot pe stil vechi, un stil care nu poate decât să te amuze.

Camerele sunt mari, mobilate, cum altfel, decât ca-n filmul Nea Mărin miliardar, cu draperii şi perdele înflorate, mozaic în baie şi în general un aer bătrânesc. Curat. Din balcon, vedere în ogrăzile vecinilor.

În restaurantul pustiu am mâncat seara una dintre cele mai gustoase fripturi la grătar, însoţită de nişte cartofi proaspăt prăjiţi şi de murături autentice. Nota 10 bucătăriei. Micul dejun a fost ok, cu nimic deosebit de oricare altul la un hotel de 3 stele.

La minusuri aş mai menţiona faptul uşor halucinant că la momentul cazării am constatat că nu curge apa la robinete şi ni s-a explicat că e pur şi simplu oprită în zonă dar că sigur revine... Sincer, ne făceam planul să ne mutăm în altă parte dacă până spre seară nu apărea. A apărut. Şi o altă chestie neplăcută ar fi izolarea fonică precară a camerelor - se auzeau până şi şoaptele celor de alături, nemaivorbind de zgomotul duşului sau al tv. Noroc că am avut noroc de nişte oameni liniştiţi.

În concluzie: la jumătate de preţ, pentru melancolii comuniste şi o cazare fără mari pretenţii e ok.

---

VIZUALIZĂRI: 1352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI