Poenița

TIPĂREȘTE

Sighișoara e-un oraș frumos, singura cetate medievală locuită în zilele noastre.

Aveam de gând să fie cazare intermediară pentru Oradea dar până la urmă am anulat Oradea și am rămas cu Sighișoara, destinație principală. Oricum n-am mai fost la Sighișoara.

Prin februarie visam circuite prin Ardeal: Cluj, Mediaș, Bazna, Brașov, de-astea. Apoi mi-am dat seama că nici măcar nu știu unde merg, nici nu mai țin minte cazările, destinațiile și planul de activități și totul devine un talmeș-balmeș generalizat astfel, am decis să le iau pe rând cu atât mai mult, nici nu mai știam datele decontărilor la bancă, cu programări de plată cu 2,3, 5 sau 30 de zile înainte de cazare sau, unele, la recepție. Frate, asta nu mai e vacanță, e munca la purtător, cu grafice și timpi. Am anulat.

Singura care a rămas în picioare e Poenița din Sighișoara. De fapt, aproximativ Sighișoara. Sighișoara e-un oraș micuț, considerând că, în realitate, e o cetate cu acareturi. Practic, Poenița ține de Sighișoara, administrativ, în realitate, e printre dealuri și coline verzi – asta e minunat – și, cu adevărat, în livadă. Deci e Poenița din livadă. Adevărat că administratorul se pricepe la afaceri. Mi-a spus să anulez rezervarea pe bkg și face el rezervare, direct la recepție astfel, să fac eu virament bancar că el nu trage bani din contul meu. A doua zi i-am virat 400 lei pentru 3 nopți de cazare care, nu știu cum Dumnezeu, s-au nimerit să fie fix de Paștele ortodox. N-a fost intenționat, așa s-a nimerit. Inițial am rezervat doar două nopți dar când am văzut că mă întorc acasă fix în duminica de Paște, zic – nu face sens să petrecem Paștele pe drum astfel, am mai luat o noapte de cazare.

De ce spun că omul se pricepe la afaceri? Ei bine, dacă nu plăteam, nu știu dacă nu cumva nu anulam și Sighișoara. Așa, mă apucă entuziasmul, fac rezervare peste două luni însă multe se întâmplă în astea două luni și multe idei îmi vin. Trebuia să plec pe 14 aprilie și să mă întorc pe 25. Adică din vinerea Paștelui catolic până a doua zi de Paște ortodox, numai o petrecere prelungită. Cam mult, precum scriam.

Acum văd că pentru camera noastră triplă, prețul este de 200 lei. Deci, practic, am primit o noapte de cazare bonus (poate și cu ocazia Paștelui). Plus, ne așteptau în cameră, protocol, o mulțime de ouă micuțe de ciocolată.

Poenița a rămas câștigătoare pentru că e la loc mai retras, în natură dar totuși, destul de aproape de urbe și pentru că are și restaurant deci treaba cu masa se rezolvă facil. La început nu mi-era clar cum funcționează restaurantul lor. Spuneau că au meniuri. Bune și alea. Important să fie deschis. Dar apoi m-a sunat administratorul și mi-a spus că voi comanda acolo a la carte. Deci au și din astea. Bun așa. Au MD – 35 de lei, parcă, merită să mă trezesc o dată să văd cum e. Deci e locul ideal de petrecut Paștele și abia așteptam surpriza cu masa festivă că nu se poate să nu pună un cozonac pe masă.

Camerele triple sunt doar la etajul 3 și ultimul totodată, cu balcon, frumos, minunat, de era și lift era și mai bine dar merge și așa că ne plimbăm mai puțin și ne odihnim mai mult.

Priveliștea e minunată și, cum scriam, pentru mine asta e musai important și odihna mult mai bună. Și toată ziua ciripeau păsărele fericite, mai ales în ziua de Paște că ieșise soarele și lumina frumos.

Camera are toate cele de trebuință mai puțin frigider, masă și scaune pe principiul că nu servim masa în cameră. Așa a fost, cu excepția a 80% din md care era foarte consistent și nu l-am dovedit în restaurant și a două salate din meniu pe care, la fel, nu le-am dovedit la prânz și a vreo două duzini de ciocolate plus banane de la un market de lângă cetate. Dar ne-am descurcat și fără masă și scaune iar frigiderul l-am înlocuit cu pervazul ferestrei spre balcon ????, amintindu-ne cu drag și dor de studenție. Astfel, am improvizat un mic magazin ad-hoc ????, hlizindu-ne că ne putem trezi cu vizita ursului, făcând alpinism prin balcoanele noastre. Al nostru era la etajul 3, în cocheta clădire roz a hotelului care are în față 3 căbănuțe din lemn pe o platformă betonată mai înaltă și mai este o căbănuță din asta după clădirea restaurantului, peste garaj, sus, la etaj.

Dar revin la camera noastră triplă de la etajul 3, cu balcon spre răsărit unde bătea soarele dimineața deci trebuia să ne mutăm marketul cu dulciuri în cameră. Aveam noptiere și veioze lângă pat, camera era mare și totul era organizat cu simț de răspundere – se vedea gândirea critică nemțească. Chiar a fost o surpriză atenția la detalii, finisajele atent făcute, organizarea dulapului foarte eficientă, cu multe rafturi (de obicei găsesc maxim 3 pe la cazări, aici erau vreo 5), umerașe multe (vreo 7) din lemn de foarte bună calitate (și din astea găseam tot maxim 3 pe la cazări și alea din sârmă, uneori). Până și TV ul funcționa bine și nu trebuia descântat, cablurile erau stabil montate, până și telecomanda funcționa iar pentru internet nici nu a fost nevoie să cerem parolă, am accesat rețeaua imediat și am avut semnal foarte bun chiar și în cameră ba chiar erau două rețele, una în spate, în hotel și alta în față, la restaurant și pe terasa din față.

În baie aveam cabina de duș cilindrică și dușul fixat sus, în perete, nu are cablu să-l iei de acolo.

Țevile de încălzire sunt în podea și gresia e caldă la intrare.

Totul este elegant, consumabile din partea casei, paturi confortabile, destul de late și pilote de calitate, mai erau și 3 pături în dulap pe care le-am folosit în fel și chip. La TV erau canale multe (unora le place, pe mine mă disperă, pot să stau în hol mai mult sau în living că sunt fotolii confortabile, sau în balcon, sau pe terasă, la aer, sau în lumea largă, la crâșmă sau în bar, la parter că noaptea tot reușesc să închid televizorul și să ascult câmpul care spune multe).

Cum scriam, clădirea e mai spre marginea orașului, are triluri de păsări, aer ozonat, trafic zero, totul super minunat. Cred că nu sunt oaspeți prea mulți. Vineri nu am văzut pe nimeni, doar erau niște doamne afară la un pahar de vin, cred, și două copile micuțe care se jucau. La ora 8:00 le-a luat din drum să vină puțin că apoi se întorc la joacă. Eram curioasă dacă le păcălește sau chiar le mai lasă la joacă. Nu le-a păcălit, au stat la o masă și-au mâncat apoi s-au jucat iar. Nu știu dacă erau de-ai casei sau oaspeți sau și una și alta. Noi luam masa alături, pe terasă. Ne-a servit un băiat care ne-a și întâmpinat când am venit, cu jumătate de oră înainte. Ne-a spus din timp că nu au mâncare gătită ci doar grill uri, ceva. Am comandat două meniuri că doar așa se putea: șnițel cu cartofi prăjiți și salate, una de varză și una asortată: varză, roșii, castraveți și ridiche pentru că e sezonul de ridichi. A costat 87 de lei. Cu 3 meniuri mai plătesc o noapte de cazare ????. Deci a fost fix așa cum scrie pe site-ul lor, oferă masă, mai mult meniuri. Am fost întrebați dacă servim micul dejun. Am solicitat doar o porție și apoi cina duminică. Restul zilei aveam intenție să hoinărim mult și așa am și făcut.

Prima impresie, de vineri seară, de la cină a fost că de ce nu m-am născut în Ardeal? Fetele stau la un vin și băieții-s sfârlează cu fofează, servesc masa, preiau cazări și se poartă frumos, cuviincios, din convingere și nu cu ranchiună. Sunt săritori, echilibrați și calmi. De fapt, sincer, nu știu care sunt rosturile pe acolo și cine ce făcea, care ce funcție avea dar la treabă numai băieți vedeam, de fapt bărbați, foarte binevoitori - nu știu, zău, parc-ar fi o altă lume. Micul dejun, a doua zi, tot un băiat mi l-a adus cu două cafele că una nu mi-a fost de-ajuns plus bonus din partea casei, o felie de pască. A fost atât de multă mâncare că mi-au luat ore să-l dovedesc: 4 felii de pâine rotundă, o omletă mare (am mâncat un colț), brânză și legume pe care le-am servit cu plăcere: roșii și ridichi, mezeluri pentru mai târziu, 3 pachețele de unt (model horeca) și 3 doze de dulceață (cred că mai am și acum 2 pe undeva, chiar, să le caut ????...) și un iaurt. Cafeaua, foarte bună, mi-a fost de mare folos. Astfel, am mai cerut una.

Pe lângă hotel sunt mai multe indicatoare pentru orientare. Sunt lângă hotel dar sunt și mai departe, chiar la intrarea pe strada ce duce spre hotel, aproape de centrul orașului și distanțele sunt corect trecute pe indicatoare.

Hotelul nu este la stradă ci într-o buclă de șosea asfaltată ca un fel de intrare privată și care se termină imediat după clădirea hotelului. Șoseaua cu Via Transilvanica este mai jos, preț de câteva case, la oarece distanță deci nu e trafic lângă hotel. Vecini sunt, nu zic, cu clădiri și mai noi și mai vechi dintre care unele sunt pensiuni însă Poenița e unitatea de cazare cea mai vizibilă din bucla aia.

A fost frumos, ce să zic, frumos și pace.

***

Prezentarea de față face parte din programul de premii. Luna ianuarie am câștigat unul dintre cele 3 premii de 600 lei. Astfel, am căutat un loc cu cazare decentă, cu ceva mâncare la locație și cu un mediu înconjurător care merită vizitat. Astfel, a răsărit Poenița, habar n-am de unde. Cred că a fost propunere de la bkg. Eu găsisem ceva ofertă la o cabană cu sumă fixă și servicii incluse, un fel de demipensiune dar era peste lume astfel că Poenița a fost cea mai potrivită pentru accesul facil dar și pentru zona înconjurătoare minunată. La Sighișoara nu am mai fost deși am tranzitat. Evident, aveam ce vizita.

Provocarea maximă a fost să iau mai multe servicii din același loc respectiv și cazare și masă. Eu sunt haiduc: apar – dispar. Dorm într-un loc, mănânc pe drumuri și tot așa. Să aparțin unui loc e o provocare pentru mine. Respectiv, să văd mai multe zile același ofertant de servicii turistice îmi produce stres. Cine știe ce-l apucă? Poate într-o zi comentează, din senin... Ca și cum ar avea legătură cu mine... Cu toate stresurile astea ale mele, Poenița a fost perfectă pentru mine dar și o provocare adică de văzut cum se fac lucrurile. Adevărul este... oameni mai cuminți nu am văzut și demult (sau poate niciodată) nu am avut o vacanță așa cuminte adică gen: totul e perfect. Ce stres am putea avea? Oamenii sunt blajini și nu dau semne să se schimbe. Se poartă frumos.

E drept că aproape mi-au ieșit pe nas atâtea vacanțe și parcă n-aș mai intra în iureș așa ușor. Astfel... să fiu sinceră, a fost locul ideal pentru niște oameni plictisiți de viață.

Totul a fost perfect la servicii. Am făcut formalitățile de cazare pe la 19:30. Am fost informați că se închide restaurantul la ora 20:00 deci să venim la masă înainte. Am venit dar produsele le-am primit după ora 20:00 deci au stat peste program după noi. La celelalte mese a fost la fel doar că am venit din timp. În cameră nu am fost deranjați.

Mi-au dat două facturi: una de 400 lei cazare plătită prin bancă în februarie 2022 și alta de 212 lei pentru mesele servite la locație, plătită parțial cash și parțial cu card.

Tot ansamblul Poenița este foarte îngrijit și, înclusiv, camera. Totul e foarte curat, chiar pare nou, proaspăt amenajat și inclusiv împrejurimile clădirilor. Spațiul mare al camerei ne-a oferit confort.

Oferta era pe gustul nostru și porțiile foarte mari, fiecare conținea câte 2 șnițele. Și bonusul din partea casei a fost bine-venit: ouă roșii, pască, cozonaci.

Fără exagerare, locația este deosebită. E așa pace cum rar găsești. Asta dă confort psihic.

Am avut ceva schemuială cu cele sfinte. Doi oameni ne-au recomandat să mergem la Mănăstirea Sfântu Dumitru - amândoi taximetriști. Btw, serviciul de taximetrie în Sighișoara este bine organizat. Găsești ușor un taxi, dispeceratul funcționează eficient, mașinile sunt rapide și oamenii - în general - foarte decenți și cu mult bun simț.

Am fost informați că mănăstirea se află la 1,5 km de cazarea noastră, printre coline adică pe Strada Cânepii alias Via Transilvanica, adică DJ54 care este un drum foarte puțin traficat (am întâlnit aici un grup de 9 bicicliști). Deci asta s-ar traduce în jumătate de oră de drumeție, maxim o oră. Am decis o încercare.

A fost așa:

după 15 minute de mers am găsit un indicator care zice: 500 de metri până la mănăstire. Zic – bun așa. Deci 10 minute, maxim 15.

După 15 minute apare o fântână (cu apă chiar bună),

după alte 15 minute apare un indicator de interzis aruncat gunoaie,

după alte 15 minute apare o cruce-n drum cu icoană și

după alte 15 minute mă apucă nervii și fac stânga-mprejur că deja... Adică, în definitiv și after all... de ce minți oamenii? Bine, recomandările pot fi subiective dar era indicator în drum: 500 de metri. Și 500 de metri s-au triplat și tot n-am ajuns la mănăstire și m-am enervat.

În final, recapitulând, indicatoarele spun așa:

de prin centrul Sighișoarei sunt 4 km,

după 1 km, mai sunt 4,5 km,

după încă 1 km mai sunt 4 km,

după încă 1 km mai sunt 500 de metri,

după încă 1 km... ????‍♀️, nimic, nada, niente, nothing but nothing at all...

La naiba! Bătaie de joc. Plus, cred că renunț la drumeții. Nu-i chiar așa interesant ba chiar încep să mă plictisească. Deci distracție și relaxare în cetate că acolo sunt destule bodegi. Și, la hotel, absolut minunată era atmosfera, soare, natură, copaci și, cel mai minunat, ciripit de păsărele toată ziua deci relaxare yamiii!

---

VIZUALIZĂRI: 589 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI