Plajele (semi)sălbatice din sudul insulei Santorini

TIPĂREȘTE

Ziua petrecută în sudul Thirei a început dis-de-dimineață și s-a sfârșit seara târziu, după apusul soarelui. Am avut o zi plină, în care am făcut de toate: vizită la situl arheolgic Akrotiri, la farul din Akrotiri, apoi am cutreierat prin sat și am urcat un pic și în castel. Însă, am văzut și câteva plaje deosebite, iar la una dintre ele am și făcut un răgaz bunicel de vreo câteva băi, lenevind un pic la soare printre bălăceli.

După cum am mai spus și cu altă ocazie, Santorini nu excelează la capitolul plaje, acolo mergi doar să admiri peisajele, eventual, nah! , te scalzi și trândăvești nițel pe șezlong, că doar ești la mare, nu?! , dar nu te apuca să faci comparație cu alte plaje din Grecia, că-ți va da cu minus. De ce? Fiindcă plajele, în majoritatea lor, sunt din pietriș de granulație mai mică sau mai mare, sau chiar din pietre, de culoare închisă având în vedere natura vulcanică a insulei, multe cu „bolovani” sau platformă de stâncă la intrare în mare, aproape neprimitoare. Dar, există multe plaje cu Blue Flag, care beneficiază de diverse facilități, tocmai pentru ca turistul să se bucure în voie de mixul: creația naturii și mâna omului.

Așadar, după micul-dejun, cu un bagaj cu de toate aruncat pe bancheta din spate a micului și viteazului Fiat Panda primit de la firma de închirieri, am purces la drum cu destinația sudul insulei, mai precis satul Vlichada.

Vlichada

Prima dată, când intri în sat te întâmpină clădirea Muzeului Industrial al Roşiilor D. Nomikos, găzduită de o fostă fabrică unde o specie locală de tomate foarte dulci şi foarte apreciate era industrializată şi transformată în conserve. Încă nu era deschis la muzeu, aşa că hai la plajă!

Vlichada este o plajă ușor accesibilă cu mașina sau autobuzul, situată pe coasta de sud a insulei Santorini, la 13 kilometri de Fira. Se remarcă prin lungimea sa considerabilă (300-400m), dar mai cu seamă de pereţii stâncoşi înalţi, cenuşii care o străjuiesc în spate, stânci sculptate în mii de ani de vânt, mare şi vulcan. Ai zice că ar fi opera unui sculptor extrem de talentat, dar natura s-a dovedit cel mai bun artist în modelarea diverselor forme.

Este o plajă lungă, cu ape relativ puțin adânci, nisip și pietricele vulcanice de culoare închisă, la fel ca majoritatea plajelor din Santorini. Nu prea aglomerată, dar organizată cu mai multe șezlonguri, umbrele de paie și o tavernă, plaja poate fi aleasă pentru momente de relaxare, iar faptul că deţine Blue Flag nu face decât să fie şi mai atractivă.

Există şi un centru de navigație și iahturi care se găsește în portul din Vlichada, aflat aproape de plajă. Iahturile mici și bărcile ancorează în portul de agrement de acolo și orice turist se poate bucura de o masă, inclusiv pește proaspăt, în tavernele tradiționale locale. Am tras şi noi o raită prin port, dar viaţa în incinta sa încă nu începuse, iar terasele nu deschiseseră. După câteva poze, ne-am repus în maşină cu destinaţia plaja Eros.

Eros

Distanţa de la Vlichada până la plaja Eros nu este mare, poate 2-3 km, mai întâi ne-am întors pe unde veniserăm, apoi am luat-o la stânga, conform indicatorului. Drumul de pământ, în schimb, este absolut spectaculos: flancat de stânci înalte, găurite ca de schweitzer, ce asigură un peisaj selenar. Şi dacă nu prea vezi pe nimeni, te ia cu fiori la gândul că ar putea apărea cineva din cavităţi, noroc că la un moment dat am prins din urmă un grup de trei călăreţi: doi turişti şi un instructor ce aveau aceeaşi destinaţie ca şi noi. Am sfârşit drumul într-o parcare destul de mare, dar cam goală la acea oră.

Eros este o plajă destul de izolată, micuţă, ce nu atinge suta de metri lungime şi are aceeaşi caracteristică minunată a zonei: versanţi stâncoşi, zvelţi, ce o mărginesc înapoia sa, brodaţi de valuri şi vânt. Dacă stăm să ne gândim un pic, este o continuare a plajei Vlichada, deci peisajul seamănă izbitor. Apa mării este destul de adâncă la mal, plaja este bine amenajată cu şezlonguri şi umbrele, cabine de schimb, duşuri şi traverse de lemn pentru un acces mai uşor peste pietrişul brun acoperitor ce se încinge tare la soare.

Însă, cel ce atrage privirile cel mai mult mi s-a părut că ar fi Theros, barul-restaurant exotic de pe plajă, care completează o imagine impresionantă. Este un bar elegant construit din piatră și lemn, în armonie absolută cu împrejurimile, unde musafirii se pot relaxa pe canapele, leagăne și hamace în timp ce se bucură de masă sau de un cocktail răcoritor. La acest lounge bar de pe plajă, atmosfera este total romantică și de vis, cu muzică ambientală, de bună calitate. Pentru cei ce vor să facă şi un pic de mişcare, există un teren de volei unde pot juca o partidă.

Umblă o vorbă precum că Eros ar fi o plajă unde s-ar practica şi nudismul, dar, cum n-am văzut aşa ceva cu ochii mei, nu pot confirma, rămâne doar la stadiul de zvon!

Plaja Roşie sau Red Bech sau Kokkini Paralia

Vedeta incontestabilă din Santorini este Plaja Roşie, un obiectiv turistic în sine, pe care toţi cei ce vin în insulă vor s-o vadă. Se află la 13 km sud de capitala Fira şi relativ aproape de situl arheologic Akrotiri (500 m), aşa că după ce am terminat cu bolovanii preistorici, ne-am dus la maşină, ne-am luat încălţările de trekking şi un bagaj minimal pentru plajă, apoi am purces la drum ştiind că la un moment dat avem de străbătut o porţiune mai accidentată ce aduce cu un traseu de drumeţie. Am trecut pe lângă un şir de taverne, apoi am lăsat pe dreapta frumoasa biserică Agios Nikolaos şi ne-am lansat pe potecă ghidaţi de săgeţile indicatoare. Am mai întâlnit o tarabă cu fructe şi un veşnic cântăreţ la vioară despre care am tot citit că stă acolo cât e ziua de lungă. Acum era în pauză, în schimb un vânzător de cd-uri ne oferea fragmente muzicale din conţinutul acestora, iar noi păşeam pe acorduri spre vedeta Thirei. Pe urmă, a apărut în raza vizuală plaja străjuită de versanţi semeţi din rocă vulcanică brun-roşiatică, de consistenţa zgurei, rezultaţi din frământările pământului greu încercat de vulcanul din Santorini. Toată lumea se opreşte s-o fotografieze de aici, frontal şi oarecum de sus, în orice caz cea mai bună poziţie de a o surprinde în toată splendoarea sa.

Pereţii sunt instabili, se vede că sunt în pericol la eventuale cutremure, oricum din loc în loc indicatoarele ne semnalează că pot cădea pietre, iar turiştilor nu le este permis să se aşeze prea aproape de aceştia, zona fiind delimitată cu un cordon de frânghie groasă, îngustind-o şi mai mult. Nu era amenajată cu şezlonguri şi umbrele decât într-un capăt, adică la celălalt, nu unde eram noi. Ne-am pus prosoapele şi rogojina din dotare, ne-am întins la soare să trândăvim un pic şi, desigur, ne-am bălăcit în apa nu prea adâncă la intrare, dar incredibil de limpede, aşa încât părea şi ea tot roşie.

Este o plajă semisălbatică, nu există duşuri, toalete, cabine de schimb, fiecare se descurcă cum poate, iar în capătul amenajat cu şezlonguri şi umbrele am văzut şi o rulotă de la care se puteau cumpăra băuturi, chestii ambalate sau sendvişuri pregătite dinaninte.

Plaja Roșie merită fără îndoială o vizită având în vedere că oferă o priveliște rară, probabil unică în întreaga lume, unde roșul este culoarea dominantă. Este o plajă la care vii, o admiri, zăboveşti puţin, eventual pentru o baie şi un pic de stat la soare, apoi o iei din loc pentru locuri mai prietenoase.

În timp ce stăteam la soare, dar şi ceva mai înainte, am observat mai multe ambarcaţiuni care circulau contra sumei de 10€/persoană din portul Akrotiri la Plaja Roşie, la Plaja Albă, la Plaja Neagră şi invers, după cum scria pe toate, făcând un fel de hop-on hop-off. Ne consultăm din priviri şi ne hotărâm că nu e rea ideea, mai ales că accesul la Aspri Paralia (Plaja Albă) nu se poate face decât de pe mare, iar la Plaja Neagră (Mesa Pigadia) era păcat să mai pierdem timpul să ajungem cu maşina când totul părea atât de uşor de pe mare. În plus, aveam ocazia să vedem şi plaja Kambia, situată lângă Plaja Roşie, practic despărţind-o de aceasta doar un ţărm stâncos, fără legătură directă cu piciorul, însă cu un ocol bunicel cu maşina, offroad.

La următoarea barcă, de cum am văzut-o că se apropie, strângem repede tot şi ţuşti! sărim şi noi în ea. Ni se pun brăţări care dovedesc că am plătit, ni se explică cum se procedează, suntem invitaţi să folosim dezinfectantul de la bord. Timonierul are o mască pe care o poartă sub barbă, unii dintre turişti da, alţii ba. Ne aşezăm într-un colţ mai izolat al bărcii, de unde avem o vizibilitate bunicică şi de unde putem fotografia.

La plaja Kambia barca nu opreşte, ne este fluturată pe sub nas în timp ce micul vas cu motor se pregăteşte să ocolească blocurile stâncoase ce se iţesc din mare, cu proeminenţele albe, ce „prevestesc” culoarea plajei ce va apărea în peisaj. Kambia este mică, beneficiind de ape cristaline, pietricele vulcanice mari și este înconjurată de stânci care oferă parțial o umbră naturală. Deoarece pe fund este pietroasă, există o platformă improvizată pentru un acces mai ușor la apă. Este o plajă semi-organizată, cu niște umbrele și șezlonguri disponibile pentru închiriere. Există, de asemenea, o mică tavernă tradițională și cu un snack bar lângă mare, unde turiștii se pot răcori și pot savura mâncăruri locale tipice, băuturi și pește proaspăt.

Kambia nu se numără printre plajele populare din Santorini din cauza accesului dificil către aceasta și, prin urmare, este un loc retras, ideal pentru momente de relaxare departe de mulțime.

Curând toate stâncile, fie cele din mare, fie cele de pe ţărm, îşi afişează culoarea albă, fiind o reală surpriză cum la mică distanţă de versanţii roşiatici şi bruni de la Kokkini Paralia, vulcanul a scos la iveală asemenea paletă coloristică, de la roșu la alb, apoi negru.

Ne situăm deci în dreptul plajei Albe, accesibilă doar de pe mare, acoperită de pietre închise la culoare, de diverse mărimi, cu apa mării destul de adâncă la mal, amenajată parțial cu câteva șezlonguri cu umbrele, cu o rulotă mică ce vinde câte ceva. Sincer, cu tot albul stâncilor străjuitoare, peisajul nu ni s-a părut foarte apetisant, drept pentru care am zis să ne încercăm norocul la cealaltă plajă pentru oprire, deși barca noastră a mers până la mal, a lăsat doritorii de plaja Albă, i-a îmbarcat pe cei sătui ce vroiau la cea neagră sau în portul din Akrotiri.

Plaja Neagră sau Mesa Pigadia

După ce timonierul a pornit din nou la drum, nu am mai mers decât câteva minute, şi de după alte stânci ne apare în raza vizuală Plaja Neagră sau Mesa Pigadia, aşa cum o cunosc localnicii. În cmparaţie cu plaja precedentă, accesul către aceasta se poate face şi de pe uscat, pe un drum de pământ care duce la far. A fost botezeată aşa graţie versanţilor semeţi ce o mărginesc în spate, de culoare închisă, aşa cum este şi cea a pietrişului ce o acoperă, lucru deja ştiut pentru Santorini. Nu este prea mică, dar este îngustă, are câteva şezlonguri răzleţe cu şi fără umbrele şi o tavernă care pare să vândă de toate. Sincer nu ne impresionează nici aceatsa prea tare aşa că hotărâm să nu rămânem nici aici, ci să ne continuăm drumul spre portul din Akrotiri. Acolo ne-am gândit să luăm masa la o tavernă adevărată în port, apoi să ne recuperăm maşina din parcare şi s-o întindem spre far şi sat, despre care v-am povestit deja.

Caldera Beach

Se spune că Santorini nu are plaje la Caldera, depresiunea formată prin prăbuşirea şi scufundarea a mai mult de două treimi din insulă, fiindcă versanţii înalţi formaţi în urma acestui proces, sunt drepţi şi au câteva sute de metri înălţime, însă nu este chiar aşa. Pereţii verticali sunt „tăiaţi” în câteva locuri, ce-i drept, acolo unde înălţimea acestora este mai mică, de poteci abrupte spre mare, accesibile doar cu piciorul, sau chiar de câte un drum bătătorit, aşa cum este cazul plajelor din sud-vest, Gialos şi Caldera Beach.

Cum în calea noastră, pornită din satul Akrotiri spre un punct de sunset view, a apărut un indicator spre Caldera Beach, ne-am decis pe loc să coborâm să vedem despre ce este vorba. Se putea merge cu maşina, dar ne-am zis că ar fi mai bine s-o lăsăm în parcare şi o luăm pe jos. Drumul era bunicel, foarte sinuos şi foarte înclinat. Am văzut şi câteva maşini coborând, de sus putând observa că plaja are două porţiuni. Una în stânga unde se află un club de scufundări şi un restaurant cu terasă (pe nume Remezzo), destul de mari, iar cealaltă în dreapta, acolo încă stând la soare câteva persoane. În coborâre, ne dăm seama că ţărmul abrupt era frumos pus în lumină de asfinţitul ce se apropia.

Odată ce am coborât, facem câteva fotografii, evaluăm un pic plajele, la fel ca toate din insulă, cu pietriş şi pietre, nu prea atrăgătoare, neamenajate cine ştie ce, dar pentru a-ţi satisface nevoia de plajă şi baie, treci peste aceste aspecte. La Caldera Beach cel mai bun lucru este frumoasa privelişte oferită către Caldera, insulele Aspronisi, Palea Kameni, Nea Kameni şi ţărmul ce poartă în vârf orăşelele albe Fira şi Oia.

De acolo, ne-am întors în parcare, ne-am repus în mişcare şi am asistat la apusul de soare de la primul punct semnalat prin indicator în acest scop.

Plajele din sudul Thirei, de-o parte şi de alta a semilunei insulei, nu se ridică la aşteptările a ceea ce numim plaje în general, dar îţi faci treaba cu ele. Însă, ele impresionează prin peisajele create de ţărmurile înalte, abrupte, colorate divers, care le mărginesc. Poate nu sunt atât de atrăgătoare pentru baie şi stat la soare, fiind destul de izolate, slab amenajate, dar cu siguranţă merită vizitate pentru a le admira.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=4uJx5rajEFs

---

VIZUALIZĂRI: 1373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI