Lemne și paie, foc în butoaie

TIPĂREȘTE

E vremea colindelor, a împăcării, a gândurilor senine și calde, ce-am găsit la Szeged mi-a depășit așteptările, m-a impresionat până la lacrimi, total inedit pentru mine.

Când gândul se împletește cu închipuirea, când mirosul copilăriei revine ca o mărturie a sentimentelor, eu plec la plimbare să-l descopăr pe Moș Crăciun și mai cu seamă să adulmec, să găsesc Spiritul acestei Sărbători friguroase.

Szeged este un amalgam de imagini de senzație, în piticul orășel se organizează câteva piețe de Crăciun, mai mari sau mai mici.

În piața Klauzal, lângă statuia cu leii înaripați am găsit un brad strălucitor, împodobit simplu. Un nene se străduia cu o a cappella, impresionant glas, colinde internaționale răsunau în piață.

Mese și bănci de berărie, un stand care comercializa vin fiert și ciolane de porc, ceaiuri și cârnați la grătar, nimic chinezesc sau de prost gust. Atmosfera era foarte plăcută, chiar odihnitoare pot spune. Vinul de afine dar și cel de căpșuni a fost deosebit de aromat și total inedit pentru noi.

În fața Universității e piața Dugonics, în locul fântânii era montat un ren sclipitor iar aproape de intrarea în clădire sosise și poposise Moș Crăciun cu sania plină de cadouri, Rudolf stătea mândru în fața saniei. Alături erau câteva standuri cu de-ale gurii, cârnați, fasole, băuturi aburinde și aromate, nu lipsea nici vestitul kurtos kalacs.

În fața primăriei este piața Szechenyi, locul e măricel, aleea ce împarte parcul în două este împopoțonată cu multe beculețe, căsuțe, acolo era al doilea târg ca mărime din Szeged, după cel din piața Domului.

În capătul aleii era Roata orașului, strălucea, era în ton cu atmosfera, caruselul era doar pentru copiii mai micuți, căsuțele erau numeroase și comercializau cojoace, blănuri, șoșoni, bijuterii, bomboane și ciocolată, dulcețuri și rachiu. Ornamente de brad, lumânărele colorate, jucării chinezești, căsuțe în care vindeau șaorme, gyros, pizza, vinuri aromate, cartofi prăjiți tăiați în fel și chip, oferte bogate, prețuri bune, locul în sine era foarte aglomerat, preferat de soțul meu.

Domul și a lui piață

Savurez și acum imaginile, sunetele si mireasma pieței mele favorite.

An de an, înainte cu patru săptămâni de Crăciun, Szeged se pregătește de Sărbătoarea Nașterii Domnului. Noi am fost acolo înainte de deschiderea târgului, am participat cu privirea la amenajarea rurală din fața bisericii.

Era o zi de sâmbătă, pe înserat. La 17:30 eram în catedrală. Mă plimb și admir, mă așez pe o bancă, priveam oamenii, picturile, statuile, schelele. Liniște și reculegere. Vine o tanti și aprinde o lumânare albă, pe masa din fața mea. Un domn îmbrăcat în costum negru intră într-o încăpere, iese îmbrăcat cu ”un cearceaf”. Alb, simplu, modest, fără aur și cruci maneliste. Oamenii încep să se adune în biserică, tot mai mulți pătrund în interior. Noi ieșim, așa dorește C.

Pășim în târgul din fața Domului, cunoșteam deja toate decorațiunile, inedite pentru mine.

Bat clopotele, în interior începe slujba, în exterior oamenii își țintuiesc privirea către biserică. Timpul parcă încremenise, vinul stătuse din fiert, copiii s-au oprit din patinat.

„De ce se uită toți la biserică? Sunt aceleași lumini, nimic neobișnuit, doar bat clopotele. /Habar n-am, s-o întâmpla ceva! ” Îmi văd de langoș în continuare, ochii-mi erau țintuiți la cele două turnuri.

Începe muzica, imediat după clopote, Sonata nr 14 pentru pian, Beethoven, „Sonata Lunii”. Se furnică pielea pe mine, apar proiecții cu milioane de cadouri pe fond roșu închis, pe biserică.

Vocea mi se stinsese, nu-mi mai păsa de gogoașă, alergam spre trepte, prin mulțime, eram șocată. După câteva minute, activitățile „crăciunești” se reiau.

Zeci de baloți de paie formau un labirint, copiii erau înnebuniți de plăcere și-alergau de zor în labirint, părinții îi supraveghau de pe margine sub dulcele glas al pianului din difuzoare, din mijlocul baloților se ridica mărețul brad cu chip de zână. Eu așa-l vedeam, părea o zână cu steluță pe cap și zeci de brațe strălucitoare, parcă veghea întreaga piață.

De jur-împrejurul labirintului era o alee, din loc în loc erau butoaie, cazane din tablă mai exact, în acestea ardeau mocnit lemne, oamenii-și încălzeau mâinile deasupra focului viu. Stiva de lemne era uriașă, am zărit-o în spatele unor căsuțe.

Patinuarul era plăcerea nevinovată a adolescenților, iar caruselul sclipicios îi aștepta pe cei mititei.

O doamnă-și exploata căluții și-i învârtea de zor, un nene își vindea foișoarele și mobilierul de grădină expuse în piață.

Stop joc. Se schimbă luminițele și imaginile proiecției, Domul este acum albastru, mii de decorațiuni împodobesc clădirea măreață. Sonata nu încetează, atmosfera este una de poveste.

Continui să mă plimb printre căsuțele cu turtă dulce, ciocolată de casă, vin și cârnați, plăcinte, ceramică și decorațiuni de sezon. Mă opresc la Baba Cloanța, un moșulică vindea ciucuri sau ceva, niște ațe nedefinite. „Feheres A Fekete Puli”, poate mă lămurește cineva ce sunt alea „puli”, eu știu doar că m-am amuzat și-am pozat cuvintele și baba.

Văd castelul gonflabil, pășesc în interior. Baloți de paie pe post de băncuțe, globuri picate parcă din cer, copiii alergau, mămicile se odihneau. Niște cutii mari, cu diverse imagini și obiecte, puse acolo pentru amuzamentul celor mici și-au meu, normal. Am intrat în cutiile fără uși, o să vedeți în poze.

Ssst... liniște. Pianul a amuțit. Luminile au dispărut. Sute de ochi așteptau flămânzi următoarele culori, urechile se făcură pâlnie. Cu paharele de vin fiert în mâini, așteptăm proiecția. Liniștea e înmormântală. Începe iar Beethoven, Sonata 21, interpretată de Alice Sara Ott. În ritmul sunetelor încep să apară proiecțiile pe fond verde, mii de globulețe, steluțe, fundițe și clopoței. Se aprind pe rând, turnul din stânga, centrul și dreapta, mintea mea o ia razna, eram vrăjită de-a binelea.

Ce colinde? Ce concerte? Ce „vedete” plătite din banii primăriilor? Uite că se poate și altceva, în biserică slujbă și afară o poveste de iarnă cu miros cu kurtos, langoș cu usturoi și vin fiert.

E drept că n-am văzut Căsuța Moșului Crăciun dar sunt convinsă că poate să vină moșulică și-n castelul cu paie, nu cred că l-ar deranja prea tare, Rudolf ar fi foarte fericit. Impresionantă era și coroana din fața scărilor, părea a fi un omagiu celor pieriți în inundație.

Las amintirile să alunece din capul meu blond, vă împărtășesc și vouă uimitoarele momente trăite în Szeged invitându-vă să priviți pozele în timp ce ascultați Beethoven sonata 21 youtu.be/yJOBA-AKoHs

Să aveți sărbători liniștite, binecuvântate!

---

VIZUALIZĂRI: 842 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI