ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.09.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 12.05.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 5 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 65 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Relaxare la Perla Moldovei

TIPĂREȘTE

Vara aceasta am căutat să mergem câteva zile la relaxare & spa, într-o zonă în care nu am mai ajuns până acum. Tot studiind harta, şi preţurile unor hoteluri din staţiuni precum Sovata sau Felix, care au escaladat într-un mod incredibil, mai bine mergi pe o insulă exotică de banii ăştia, am găsit staţiunea Slănic Moldova, şi am zis să ne încercăm norocul. Având în vedere zona în care se află, între munţii împăduriţi, faptul că despre aerul din zonă se spune că este foarte pur, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi, oferta variată de hoteluri şi preţurile accesibile, am pus degetul pe hartă şi am decis: hotel Perla.

Am mers pe traseul Sibiu - Braşov - Târgu Secuiesc - Oituz - Oneşti - Târgu Ocna - Slănic Moldova. Drumul a fost fără probleme, am mers în ritm de concediu, fără stres, am admirat peisajul, am zis să ne bucurăm, să renunţăm la alergătură, că e destul cât o facem pe tot parcursul anului.


despre SERVICII

La recepţie totul a mers strună, am completat formularele de rigoare, am primit brăţări, având cazare cu demipensiune, ni s-au dat detalii despre programul meselor, piscină şi spa, apoi am mers în cameră.

Un singur aspect nu mi-a plăcut, însă nicăieri pe unde mergem nu agreez politica asta: a trebuit să plătim imediat, chiar înainte de a lua camera în primire. Nu mi se pare normal, şi nu văd motivul acestei grabe, în fine, noroc că suntem optimişti şi nu ne gândim niciodată că am putea primi o cameră nasoală...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Am avut rezervare pentru un Junior Suite, deoarece, până să ne hotărâm, camerele duble standard se epuizaseră, însă diferenţa de preţ nu a fost foarte mare, aşa că nu a fost problemă.

Camera, situată la etajul 7, a fost largă, spaţioasă, cu un pat matrimonial şi o canapea extensibilă, plus un balcon cu două ieşiri (ceea ce ne-a plăcut, se aerisea mult mai rapid în felul ăsta). Mobilierul este aproape practic - un dulap mare (în care am găsit halate şi papuci de unică folosinţă), cu oglindă pe ambele uşi, birou, frigider (nu minibar - avea doar 2 sticle de apă plată şi 2 de apă minerală, toate la 0,5 litri, din partea casei, dar pe care nu le-au înlocuit pe parcurs), cuier cu spaţiu pentru bagaj, însă la intrare lipseşte un pantofar sau ceva de genul acesta, cuierul fiind în cameră, lângă dulapul de haine. Camera este mochetată, ceea ce mie îmi place, urăsc să merg pe gresie sau parchet fără covor, chiar şi vara...

Patul a fost comod, pernele la fel - există câte 2 perne mari şi 2 mici, lenjeria de calitate, impecabilă.

Balconul foarte lung are o masă şi 2 scaune, un sistem de uscare a hainelor pe fiecare perete, ceea ce este bine gândit, pentru cei care vin la piscină şi baza de tratament. De altfel, am observat o atenţie la detalii la care nu mă aşteptam, dat fiind faptul că hotelul este unul vechi, renovat, dar care îşi păstrează totuşi un pic din aerul învechit, în sensul că există o listă cu precizări şi instrucţiuni - de ex. eşti îndemnat să foloseşti suportul de uscat rufe, în loc de balustrada balconului (ceea ce este şi inestetic şi neigienic), să închizi plasele de insecte şi să accepţi totuşi faptul că mai pot pătrunde insecte mici, pe care le poţi găsi şi în balcon, având în vedere că eşti aproape de natură.

Baia este potrivit de spaţioasă, cu cadă, chiuvetă mare, potrivită pentru doamnele care îşi înşiră arsenalul de cosmetice, uscător de păr, şi un sistem de filtrare a apei, care este bună de băut. Ne-au fost oferite cosmetice - gel de duş, săpun lichid, de calitate medie. La fel şi prosoapele - calitate medie, puţin uzate, dar curate şi absorbante.

Despre curăţenie, nu pot să spun doar de bine... cam lasă de dorit... camera am găsit-o curată, dar pe durata sejurului de 5 nopţi doar au aruncat gunoiul şi au schimbat lenjeria o dată. Prosoapele se schimbă doar la cerere, iar de aspirat - deloc - nici măcar o mătură pe balcon nu au dat, având în vedere insectele de care am amintit mai sus... E totuşi un hotel de 4 stele...


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Am avut masă în sistem demipensiune, respectiv mic dejun şi cină, ambele bufet suedez. La prânz se putea comanda a la carte.

Micul dejun - ca peste tot - mezeluri, lactate, legume, fructe, cereale, iaurt, dulceaţă, unt, lapte, cafea, ceai, variat şi gustos. Soţul meu a apreciat în mod deosebit că au avut gris cu lapte, orez cu lapte, fidea şi ovăz cu lapte, el este mare amator. Un mare plus pentru cafea, a fost foarte bună, şi oferită pe tot parcursul zilei, însă nu afli acest detaliu până nu întrebi, probabil din motive bine cunoscute de români... ;)

La prânz restaurantul serveşte doar câteva feluri de mâncare - ceva fripturi cu garnitură şi salată, desert, însă au un fel de meniul zilei cu câte 2 variante de supă/ciorbă şi felul doi. Porţiile sunt măricele, noi luam câte o supă/ciorbă de fiecare, apoi împărţeam felul doi, era prea multă mâncare pentru noi.

Cina mi-a plăcut în mod deosebit, în fiecare seară era peşte, de diverse feluri - macrou, hering, crap, fie saramură, fie prăjit, cu mămăliguţă, etc., plus diferite fripturi, garnituri, salate - chiar cu posibilitatea de a-ţi pregăti singur salata. Am făcut o cură de peşte la care nu ne aşteptam;)

În privinţa băuturilor - nu este inclusă decât apă şi suc la dozator, dacă vrei ceva alcool, este contra-cost. Am gustat un vin alb, la pahar, care s-a dovedit a fi foarte bun, peştele a înotat foarte bine;)


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este situat lângă parcul staţiunii, priveliştea este deosebită, parcul este foarte îngrijit - flori, fântâni arteziene, un fel de calendar cu ziua, luna şi anul, din flori suculente, care se actualiza în fiecare zi, un foişor unde în fiecare zi puteai asculta muzică - o fanfară ai cărei membri foarte tineri aveau un repertoriu deosebit - de la populară la pop-rock, chiar ne-a plăcut. În parc există şi un loc de joacă pentru copii cu tobogane gonflabile şi ceva maşinuţe/karturi de închiriat, câteva căsuţe cu îngheţată, clătite şi diverse delicii, precum şi ceva căsuţe cu suveniruri.

De asemenea, zona izvoarelor este deosebită pentru plimbări în aer liber, multă verdeaţă şi aer curat. Izvoarele sunt de diverse tipuri şi compoziţii chimice, pentru diferite afecţiuni, fiecare prevăzut cu un panou cu detaliile necesare. De altfel, şi în cameră am găsit o broşură cu particularităţile fiecărui izvor şi instricţiuni privind consumul. Am încercat şi noi unul dintre ele, dar nu am reuşit o cură, oricum, sejurul nostru a fost scurt, deci am amânat pentru data viitoare...

În staţiune există telescaun, până la pârtia de ski Nemira, dar funcţionează doar în weekend. Am urcat şi noi, merită plimbarea, peisajul este deosebit, am cules mure, am mers şi pe jos puţin, prin pădure, dar cum ştim că urşii mişună peste tot, ne-am limitat... Ăsta este şi motivul pentru care nu am făcut nici traseul celor 300 de scări, care porneşte chiar din apropierea hotelului nostru. De altfel, staţiunea este plină de panouri cu informaţii despre traseele montate care pot fi parcurse, destul de numeroase, însă nu ne-am aventurat, nu aveam nici echipament, nici curajul necesar.

În rest, în staţiune nu prea ai multe opţiuni, nici terase/localuri nu prea sunt, doar la hoteluri, în rest 2-3 terase şi cam atât. Există salina de la Târgu Ocna, şi cred că un ştrand cu apă sărată, însă noi chiar am vrut să nu scoatem maşina din parcare în nicio zi.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Având în vedere scopul acestui sejur - relaxarea - am avut un program zilnic de piscină, saună, bazin sărat, şi am încercat chiar şi masajul lor făcut de celebrele balineze.

Piscina este curată, încăpătoare, sau aşa ni s-a părut nouă, la orele la care mergeam nu ne-am simţit niciodată "înghesiţi", ca prin alte locuri, deşi hotelul este destul de mare şi erau turişti. Prosoapele de piscină sunt gratuite, iar la intrarea în zona spa este un spaţiu în care poţi consuma apă de la 3 dintre izvoarele din staţiune. Mi-a plăcut că are o cupolă din lemn şi sticlă, este foarte plăcut să stai în piscină şi să admiri peisajul!

Există atât saună uscată, cât şi umedă, bineînţeles că le-am încercat pe amândouă, însă pe întreaga perioadă au fost ceva probleme tehnice, remediate până la urmă, însă cele 2 saune nu au funcţionat mereu.

Aş fi simţit nevoia unui jacuzzi, care nu există...

Am experimentat masajul thai, care s-a dovedit foarte relaxant, deşi destul de ciudat, dar a meritat toţi banii... şi nu au fost puţini... :))


[fb]
---
Trimis de elise in 19.09.23 14:47:08
Validat / Publicat: 19.09.23 15:34:19
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SLĂNIC MOLDOVA

VIZUALIZĂRI: 2549 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Calendarul din plante suculente, foarte interesant!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 15 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 65.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [19.09.23 15:07:01]
    »

    Bun revenit pe site, cu impresii -- un review BUN

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂPerla Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053929090499878 sec
    ecranul dvs: 1 x 1