GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Doua persoane
Bună ziua am dorit sa evadez o noapte din București, (unde te topeai de căldură), în Slănic Prahova.
Fiind pe fuga adică chiar vineri după amiaza și dorind numai pensiune nu și hoteluri într-un timp am ajuns sa sun la pensiunea Bordei unde foarte amabila mia răspuns o doamna pe care am și întrebat-o dacă se poate face un grătar și dacă dispune de o bucătărie unde sa fac un ceai sau cafea, mia răspuns ca fără probleme exista aceste facilități, am stabilit ca a doua zi suntem acolo, mi -a zis sa ii scriu în mesaj ziua când vin și când plec, m-am conformat, și am primit un mesaj cu un numar de telefon al altei doamne pe care trebuia sa o sun când ajung sa îmi deschidă și celelalte lucruri care mai TB sa fie făcute, nici o pb am zis. Am uitat sa specific eram doar eu cu soția atât.
Am ajuns a doua zi sâmbăta pe la prânz cu trenul ca pt o noapte sa iei mașina sigur nu apuci sa te de stresezi nici măcar 5 min pe drum. E ceva de mers pe jos de la gara dar este frumos peisajul asa ca uiți ca exista transport local dar la anumite ore.
Am ajuns la pensiune doamna sa scuzat ca are o pb și nu poate ajunge însă camera era pregătită asa ca nu au fost pb din partea noastră.
Pensiunea arata foarte frumos rustic asa exista baie în camera un loc în fata întrării sa poți bea o cafea la are curat are și televizor destul de mare pt camera respectiva, cu curățenia nu prea sta bine cam mulți păianjeni dar am mers pe premisa ca fiind cam imediat după ce sau ridicat restricțiile poate ia luat pe nepregătite și venirea noastră chiar din scurt oricum sa trecem cu vederea.
Pe la amiaza ne întâlnim cu doamna care destul de amabila ne-a încasat banii am dat declarațiile ce trebuiau, la care am transmis doamnei ca dorim sa facem un grătar și ne trebuiesc unelte un vas și alte situații la care doamna foarte mirata și cam supărată a început sa se plângă ca trebuia sa le avem, în sfârșit ii povestesc discuția cu doamna de la telefon și ca să întăresc ii arat lângă noi o camera dotata cu masa scaune și imediat lângă un fel de bucătărie, la care doamna îmi arata ca acolo este o camera care chiar avea un număr și ca si aceea ar trebui sa fie ocupata.
În momentul acela chiar nu știam ce sa mai fac una vorbești alta găsești și în orice site o sa cauți este foarte dotata aceasta pensiune însă la fata locului nu e chiar asa sau când schimbi persoana de contact, oricum pana la urma cădem de acord sa putem utiliza din produsele din acea camera cu condiția dacă vine cineva sa le inapoiem.
În dorința de face acel grătar (sunt foarte pofticios) am acceptat asa cum a zis doamna.
Dimineața am utilizat tot camera respectiva deoarece peste noapte nu a apărut nimeni asta spre norocul nostru nu a apărut nimeni, mai trebuie sa specific ca acea camera era de fapt o sala de mese dotata cu TV, frigider masa de mai multe persoane o camera alăturată dotata cu aragaz chiuveta și o scara unde urcai sa ajungi în camera care era la etaj.
În sfârșit ca să fie totul ok la ora 11 dimineața ne trezim cu doamna la ușa care a crezut ca noi suntem plecați, am explicat acesteia ca la ora 12 TB sa eliberez camera dar ca mai am puțin de împachetat și o sa plec mai devreme.
În concluzie gândiți bine cam câte zile stați și câte persoane ca dacă va duceți cum ne-am dus noi sar putea sa va lase un gust amar care nu trece.
Trimis de stoichita81 in 08.07.20 07:02:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLĂNIC [PH]. A mai fost în/la: Slănic Prahova
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (stoichita81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.21629100 N, 25.93650900 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@stoichita81: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Mutat în rubrica "Pensiunea Bordei, SLĂNIC" (nou-creată pe sait)
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc) Pensiunea Bordei este cumva inclusă în vreun grup de unități de cazare numite „Pensiunile Portocalii” ?
Din câte știu eu nu exista undeva la sosea o asemenea pensiune portocalie
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Pensiunile Portocalii (Bordei & Livada) , SLĂNIC" (deja existentă pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2015 Curatenia lasa de dorit — scris în 28.07.15 de miruna.toma din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2014 Liniste si relaxare in natura — scris în 25.07.14 de dushica din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2013 Experienţă plăcută - Vila Bordei — scris în 09.04.13 de mihaimay* din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2012 O alegere reusita — scris în 23.08.12 de Turistdeplacere din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2008 Alternativa la zona Rucar-Bran — scris în 28.08.09 de Catmar din BUCURESTI - RECOMANDĂ