GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea 'Vila Moeciu - Bucegi' - Impresiile mele
Recent intoarsa din concediu, m-am pus pe scris recenzii despre locurile in care am fost ca sa fie totul cat mai proaspat in memoria mea.
Am fost cazati la pensiunea "Vila Moeciu-Bucegi" din Moeciu de Jos. Site-ul pensiunii este acesta: moeciu-bucegi.ro.
Am rezervat doar o camera dubla cu baie privata si balcon, iar pretul pentru 5 nopti a fost de 450 lei, suma pentru care am primit si bon fiscal la final.
Exteriorul pensiunii arata foarte bine, gradina este ingrijita cu verdeata si flori, bancute de lemn, foisor, loc pentru gratar, un teren de fotbal, o pastravarie, iar prin spatele gradinii trece raul Moeciu.
Doamna Rodica, administratorul pensiunii, ne-a intampinat cu zambetul pe buze, ne-a aratat bucataria pe care o puteam folosi la comun cu ceilalti oaspeti ai pensiunii si ne-a condus in camera.
Camera arata ca in pozele de pe site, insa nu la fel de bine intretinuta ca exteriorul pensiunii. Mocheta era patata, becurile de la veioze erau arse, materialul de pe abajurul veiozei era rupt, peretii nu mai fusesera varuiti de ceva timp, usa la sifonier era sa cada cand am deschis o, usa de la baie nu se inchidea, am gasit fire de par pe perna, dar si in cabina de dus si pe colacul wc-ului, pe cearsaf era o pata galbena mai veche, etc.
Am avut un dezinfectant la noi cu care am dat prin baie, ne-am adus prosoapele noastre de acasa, dar data viitoare cred ca vom lua si o lenjerie de pat la noi.
Pe site scrie ca pensiunea este clasificata cu 4 stele, insa de fapt are doar 3 stele si din punctul meu de vedere nu cred ca merita mai mult. Tot acolo scrie ca pensiunea beneficiaza de sala de fitness, cada cu hidromasaj, sauna, insa noua ne-a fost aratata doar bucataria si sala de mese, nu ne-a fost pomenita sala de fitness sau sauna.
Pe AFA am citit ca poti pescui in iazul din curte, insa noi am vazut o pancarda pe care scria ca pescuitul este interzis. Tot aici am vazut poze cu iepurasi care acum insa nu mai exista.
Una din conditiile necesare pentru noi a fost ca in camera sa fie internet astfel incat sa ne mai putem ocupa si de cateva task-uri de la munca. La telefon ni s-a comunicat in mod expres ca exista wifi in intreaga pensiune. Din pacate, cand am ajuns acolo nu functiona, am rugat-o pe dna. Rodica sa reseteze router-ul, dar tot nu a mers, am sunat-o din nou sa incerce la furnizorul de internet.
Intr-un final am platit 6 euro la Vodafone si am facut hotspot de pe telefon, nu am mai incercat wireless-ul pensiunii.
O alta problema a fost cu utilizarea bucatariei. Noi am avut de gand de la bun inceput sa mancam la restaurante, dar totusi am vrut sa ne lasam la frigider apa, bere si cateva fructe.
Deoarece in pensiune mai erau cazate cateva grupuri de oameni care au venit cu tava de prajitura de-acasa, cu pack-uri de doze de bere, sucuri, apa, pepeni, kilograme intregi de legume pentru salate, salam, branza, carne, etc. etc. etc., noi nu am mai gasit loc decat pentru o doza de bere si pentru o sticla de 1 litru de apa. Pentru noi a fost suficient chiar si-asa desi destul de incomod, iar in prima seara cand am vrut sa impartim doza de bere, am descoperit ca nu mai era.
In alta zi ne am lasat un ciorchine de struguri intr-o pungulita si cineva si-a pus pepenele peste. Va dati seama, cum aratau boabele. In alta zi am mai lasat o doza de bere si o sticla de apa si cineva le-a schimbat locul. Dupa ce ca nu era loc in frigider, unii si-au lasat farfuria cu doua felii de rosii si putin castravete cat le mai ramasese de la o salata.
Nu ne-am plans la dna. Rodica de toate aceste faze pentru ca am considerat ca nu este dumneai de vina ca turistii de-acolo au dat dovada de nesimtire.
Fiind o pensiune mica, noi cand dadeam cu ochii de alti turisti cazati acolo, le dadeam buna ziua, insa "domnii" si "doamnele" nici macar nu se oboseau sa raspunda, dar au avut pretentia sa ne mutam masina de pe locul de parcare ca sa poata sa plimbe caruciorul bebelusului si a trebuit sa suportam la orele 22-23 sa tranteasca usile si sa alerge pe scari. Intr una din nopti am iesit pe hol sa-i rog sa faca liniste deoarece copilul urla ca vrea afara, iar mama urla ca nu are voie afara, iar noi nu ne puteam odihni de atatea urlete.
As recomanda aceasta pensiune unui grup mai mare prieteni, sa mearga impreuna acolo, sa-si gateasca singuri si sa stea in gradina, sa se joace fotbal, ping-pong si sa faca gratare, insa noi nu vom mai reveni in aceasta formula.
Pretul ni s-a parut unul decent pentru un pat si un dus cu apa calda, avand in vedere faptul ca nu prea am stat in camera deoarece ne-am plimbat de dimineata si pana seara.
Niste bile albe ar fi fost internetul si ceva mai mult spatiu in frigider, dar nu le-am putut acorda.
Nu am ce sfat sa dau administratiei pensiunii, poate doar sa aiba mai multa grija de interiorul pensiunii.
Cat despre bunul simt al altora in utilizarea bucatariei si a spatiilor comune, nu stiu cum ar trebui procedat daca acesta lipseste cu desavarsire. Poate doar sa se aplice niste reguli mai stricte.
Atasat gasiti si cateva poze cu gradina si camera in care am stat.
Trimis de alina3 in 26.08.17 10:52:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOIECIU.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alina3); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.49323640 N, 25.32779140 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
As dori sa fac urmatoarea rectificare in legatura cu numarul de stele. M-am intors din concediu cu siguranta ca vila are de fapt 3 stele, fara sa fac confuzie cu vila Rodica despre care stiam de la inceput ca are doar 3 stele.
In recenzie am scris ca vila Moeciu-Bucegi are 3 stele, dar persoana care m-a insotit mi-a zis ca nu am dreptate caci peste tot scria ca are 4 (pe site, la intrare, pe cartea de vizita).
Cu alte cuvinte, vila o fi fost clasificata cu 4 stele deoarece camerele sunt spatioase, la fel si baile. Insa eu totusi consider ca merita doar 3 stele (fiind convinsa ca atatea are).
Ca sa argumentez putin: nu era internet la momentul cand am fost noi, nu are aer conditionat, nu pune la dispozitie papuci, nu ofera decat doua sapunuri mici (fara sampon, gel de dus, etc.), nu exista mini-bar in camera, s.a.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Dezamagitor — scris în 28.10.22 de ux127561 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2021 O mare pacaleala. Si pe bani multi — scris în 12.08.21 de ux121815 din OTOPENI [IF] - nu recomandă
- Feb.2021 Nu recomand — scris în 15.02.21 de ux118702* din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2016 Viata bate site-ul — scris în 12.04.16 de Badu din BUCURESTI - nu recomandă
- Jan.2016 Un weekend minunat — scris în 25.01.16 de BeatriceM din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2013 E frumos dar nu ca in descriere — scris în 24.05.13 de gygynho din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Feb.2013 Foarte placut! — scris în 14.02.13 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ