ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2020
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 30 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 12 MIN

Peisaje de vis, servicii excelente, gazde ospitaliere

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Week-end-ul prelungit de Rusalii ar fi trebuit să-l petrecem —după clasicul tipar „iarna car și vara sanie”—la AI în Bulgaria. Din cele 3 mini-sejururi pe care le-am anulat de la începutul pandemiei și până acum, ăsta a fost primul. Evident, sistemul AI (așa cum îl știm cu toții, pentru că sunt convinsă că în viitorul apropiat vor interveni schimbări radicale) ar fi ultimul model de vacanță pe care să-mi doresc să-l experimentez. Nici înainte nu eram eu foarte prietenă cu mulțimile și aglomerația, d-apăi în situația actuală!... Antisocială, deh!...

Buun!... Ne aflăm încă în Stare de Alertă, dar deplasările în afara localităților sunt de-acum permise și tare ne mai ard călcâiele... Parcă am pleca, parcă nu... După îndelungi ezitări, după studierea a zeci de locații de cazare (cam degeaba, căci trebuie să recunoaștem că review-urile ante-covid nu ne ajută îndeajuns în situația dată, când aspectul siguranței epidemiologice primează asupra multor altora), am decis: mergem! Unde? Munte sau mare? Sau Deltă, sau... În tot cazul, un loc micuț, dispus să ne și hrănească (căci nu concep să venim cu oalele pline de acasă!), plasat cât mai „departe de lumea dezlănțuită”!

Nu mai prelungesc suspansul, a câștigat în final o pensiune („prima cabană boutique din România”, după cum se autointitulează) pe care o urmăream de ceva vreme, dar cu care n-am reușit să ne sincronizăm până acum. Vama54 Boutique a fost deschisă în 2014, mai precis aparține de satul Dălghiu, lângă Vama Buzăului, de unde și numele (de fapt, după cum aveam să constatăm, e în plină Rezervație Naturală Ciucaș).

Este cotată la 3*, deține 14 camere plus un apartament, ce împreună pot primi maxim 32 de oaspeți, are restaurant propriu, o mică zonă spa și o piscină exterioară. Ce mi-a captat interesul și mi-a sporit încrederea a fost pomelnicul de reguli și norme afișate pe site-ul lor (vama54.ro), dar și pe pagina de facebook (pe FB) (eu aici le-am citit întâiași dată), menite să asigure turiștilor ce le trec pragul o securitate epidemiologică optimă.

Am rezervat în final pe platforma booking.com, pentru că diferența de preț față de site-ul propriu era nesemnificativă. În plus, prima opțiune îmi oferea posibilitatea de a anula gratuit până cu 7 zile înaintea plecării, iar în caz de neprezentare mi s-ar fi reținut 50% din contravaloarea sejurului. Am oscilat între varianta cu demipensiune (mic dejun și cină) și cea cu pensiune completă și, pentru a evita orice bătăi de cap, am ales-o pe ultima (și bine am făcut!). Total-general –1500 ron pentru 2 persoane, 3 nopți, de vineri până luni. De menționat că pe booking pensiunea deține calificative excelente (nota 9,5).

Cât pe ce să renunțăm la cei 50% și să ne anulăm plecarea, căci un eveniment neprevăzut avea să ne bulverseze total viețile cu doar câteva zile înainte... Știți vorba aia: „Nu-ți dă Dumnezeu mai mult decât poți duce! ”... Nici n-am bănuit că Doamne-Doamne are o părere așa de bună despre noi... În fine, ne-am socotit și răs-socotit și până la urmă am decis să plecăm totuși, mai devreme sau mai târziu tot trebuia să începem să ne distanțăm de „problemă”.

În ziua anterioară plecării, am primit prin e-mail link-ul pe care puteam să ne facem check-in on-line;de menționat că site-ul este numai în limba engleză, ceea ce pentru noi n-a fost o problemă. Ne-am așternut la drum vineri după-amiază, după încheierea obligațiilor profesionale și după un scurt popas la reprezentanța auto, care ne-a întârziat un pic mai mult decât am estimat. Așa că am sunat la pensiune și am anunțat că vom ajunge probabil în jurul orei 21. Ni s-a spus că nu e nicio problemă, ne vor aștepta cu cina și, pentru a câștiga timp, ne-au trimis opțiunile pe WhatsApp, să alegem de acolo câte un fel principal (din 9 variante), o garnitură (din 3), o salată (din 3), desertul fiind unic.

Drumul a fost destul de aglomerat, lucru de înțeles după atâta „stat la vatră”, dar vremea plăcută (în sfârșit, vară!) și peisajele splendide de pe Valea Buzăului ne-au indus o stare de bine care s-a accentuat pe măsură ce ne apropiam de destinație. Bonus –5 minute popas la barajul de la Siriu, unde am avut parte de un superb apus de soare oglindit în apa lacului! Am părăsit DN10 la ieșirea din Întorsura Buzăului, unde am virat stânga, străbătând mai apoi localitățile Acriș, Vama Buzăului și Dălghiu. Pe ultimii 4-5 km până la pensiune, drumul nu mai e asfaltat și cam plin de gropi, trebuie înaintat cu grijă, de preferat ar fi să nu te prindă noaptea pe-acolo. Cadrul natural –de excepție însă! Pajiști pline de flori, coline împădurite, pârâul Dălghiu susurând vesel la câțiva metri de drum...

La 9 fix opream în parcarea din fața pensiunii, deja aproape plină. Cu mare surprindere am constatat că aveam vecini cunoscuți (tot virtual), Pastel Chalet, o proprietate formată din 2 vilișoare și un mic restaurant. Practic, in the middle of nowhere, sunt doar acestea două, una lângă alta: Vama54 Boutique și Pastel Chalet. Ba, dacă mai mergi vreo 500 m, mai e o pensiune micuță, Moșia Vânătorului, am văzut mașini parcate și în fața ei, semn că avea oaspeți. Până aici se ajunge cum se ajunge, dar din punctul ăsta nu răzbat decât mașinile de teren, după cum ne-au povestit gazdele noastre. Drumul iese, după 20-25 km, la Zizin și Tărlungeni.

În fine, am tras adânc în piept aerul tare de munte și am deschis portița, admirând profilul (binecunoscut din poze) al pensiunii: o clădire cu 3 niveluri, dintre care ultimul mansardat, un pic asimetrică. Ferestrele de la parter sunt bogat decorate cu jardiniere din care râd în hohote superbe mușcate roșii, pe când etajele superioare au balcoane de lemn traforate, în stil rustic. În fața clădirii, pe o imensă platformă de lemn, se desfășoară terasa restaurantului, deocamdată singurul loc unde legea ne permite să măncăm. Am numărat „ochiometric”10-12 mese înconjurate de scaune, câteva din ele erau deja ocupate, am remarcat și vreo 2 bebei așezați pe scaune special croite pentru ei. Umbrelele uriașe erau deja strânse (în zilele următoare le-am prins deseori desfăcute, umbrind eficient terasa sau apărând-o de cei câțiva stropi răzleți ce ne-au amenințat în ultima seară).

Am intrat în holul de la parter, recepția era chiar în fața noastră, în dreapta ușa spre restaurant, în stânga se fac scările ce urcă la etaje. Sosirea noastră a fost probabil remarcată, căci stăpânul casei a apărut imediat, mascat și înmănușat conform protocolului. S-a prezentat drept C, ne-a urat bun-venit, ne-a măsurat temperatura, apoi ne-a înmânat cartelele magnetice, informându-ne că vom găsi camera antamată la etajul al doilea, pe partea stângă.

Am mai schimbat câteva replici cu domnul C, eram curioși despre performanțele rețelei Wi-Fi (căci acelea ale telefoniei mobile păreau aproape decedate), în situația dată era vital să putem comunica acasă măcar din când în când, iar a doua zi dimineață Tati avea programată o importantă întâlnire on-line. În general, încercăm să nu amestecăm biznisu’cu plăcerea, dar nah, de data asta așa s-a nimerit... Domnul C ne-a oferit parola de Wi-Fi „pentru toată lumea”și, cu titlu confidențial, și pe cea de la recepție, cu rugămintea de a o folosi doar în situații excepționale.

Ca să lămuresc acum acest capitol: internet veți avea, nu cine știe ce, depinde câte dispozitive sunt logate etc. Rețeaua de telefonie mobilă funcționează tot prin satelitul de la pensiune, ba se cuplează, ba se decuplează. Totuși, întâlnirea lui Tati a decurs rezonabil, dar numai după ce s-a plasat în micul spațiu de relaxare din holul recepției și s-a logat cu parola specială. Am reușit să comunicăm acasă prin mesaje pe WhatsApp, de sunat era aproape imposibil. Ați înțeles ideea: deși Vama54 Boutique e mai degrabă genul de loc în care mergi ca să te rupi de lume și de tehnologia modernă, la o adică puteți miza pe amabilitatea gazdelor.

Ne-a fost alocată camera 11, zisă și „Bibliotecii”. Așa cum se cuvine într-o locație boutique, fiecare cameră este personalizată și chiar... „personificată”: Echilibrului, Focului, Apartamentul esențelor de lemn etc. A noastră avea o bibliotecă imaginară desenată pe un perete întreg, ba chiar și o scăriță (adevărată), pentru a accede la ultimele rafturi –de-aia se chema așa.

În rest, o cameră destul de normală: pat dublu încadrat de noptiere, un dulap simplu în 2 uși, o măsuță într-un colț cu 2 scaune. Se cuvine să menționez salteaua excepțională, tip memory foam, care a contribuit din plin la odihna noastră (nu-mi amintesc de când n-am mai dormit atât de bine!). Așternuturile au fost albe și discret parfumate, am avut câte 2 perne de fiecare, iar pilota ușoară și-a îndeplinit și ea cu brio rolul pentru care a fost creată. În dulap am găsit câteva umerașe, iar pe raftul de sus ne-am fi depozitat hainele, dacă am fi stat mai multe zile.

Prizele sunt suficiente, iar întrerupătoarele plasate strategic. N-am remarcat aparat de aer condiționat, nu cred să fie nevoie, am remarcat însă calorifere (domnul C avea să ne povestească ulterior că toată energia se produce din surse proprii, lemnele și cele câteva panouri solare, iar pentru electricitate se folosește un generator). Poate de aceea în cameră au fost instalate becuri de putere mică;oricum, nu ne-a deranjat asta. Am avut și televizor LCD, tot prin satelit funcționează, desigur. Când am vrut să-i dăm drumul, a apărut pe ecran un mesaj cum că trebuie să așteptăm până la 30 de minute să se activeze sistemul, așa că am renunțat și altă încercare n-am mai făcut.

Baia este separată de cameră printr-o ușă glisantă din lemn masiv, vopsit într-un gri deschis, în ton cu dulapul. Evident, am găsit-o dotată cu tot ce trebuie: cabină de duș walk-in, chiuvetă, oglindă, vas de toaletă, coș de gunoi. Ni s-au pus la dispoziție câte 2 prosoape de un alb impecabil, plus unul pe care să ieșim după îmbăiere. Drept consumabile, am avut săpunele, gel de duș, șampon și loțiune de corp, toate ambalate în doze mici. A, și hârtie igienică, 2 suluri. Am mai găsit la ușă, în exterior, încă un sul și o pungă pentru gunoi în a doua zi a micului nostru sejur. A propos de asta, serviciul zilnic de curățenie a fost sistat în această perioadă, a trebuit să ne menținem singuri ordinea în cameră (dar știam asta din momentul rezervării), ideea fiind de a diminua contactul între turiști și personal.

Camera noastră, spre deosebire de altele, a beneficiat de un balcon lunguț, ce dădea spre partea opusă intrării. Astfel, când ne odihneam pe cele 2 scaune, puteam admira bună parte din acareturile proprietății, pajiștea înierbată și zona piscinei, înconjurată de șezlonguri și un fel de cortulețe cu saltele. Ba, puteam trage cu ochiul și la vecini, aceștia nu au piscină (sâc!), în schimb au un foișor spațios în care serveau masa turiștilor. În plan secund, puteam admira munții împăduriți și puteam asculta susurul îndepărtat al pârâului. Minunate momente am petrecut pe balconașul acela! Ah, am uitat să pomenesc despre rândunele, cum își întretăiau ele zborul în permanență, de dimineață până seara (vreo două cuiburi erau și sub streașina noastră). Și de minunata lună plină din prima seară era să uit...

Latura gastronomică a fost una dintre cele mai importante ale minivacanței noastre, normal! Micul dejun se servește între 8:30 și 10:30, prânzul 13-16, iar cina 19-21. Pentru masa de dimineață am avut de ales între 2 tipuri de platouri: unul ovo-lacto-vegetarian (3 feluri de brânză, măsline, humus+icre/zacuscă, legume), altul „normal”(la fel cu primul, doar că în loc de humus+icre/zacuscă, avea mezeluri). Opțional, ouă pregătite în diferite feluri. Desigur, pâine, cafea/ceai, suc de fructe, apă –după doleanțe.

La micul dejun, primeam o listă cu meniul din ziua respectivă, din care trebuia să selectăm preparatele dorite pentru prânz (ciorbă, fel principal, garnitură, salată) și cină (fel principal, garnitură, salată, desert). Tot ce-am mâncat a fost bun, unele preparate chiar excelente, porțiile îndestulătoare. Băuturile de la mesele de prânz și seară se plăteau separat, evident. Prețurile rezonabile (voi atașa o poză). Este total interzis consumul băuturilor aduse din afara unității!

Mesele au fost servite super-eficient de cele două doamne ale casei, A (soția domnului C) și I (sora). I-am admirat pe toți pentru energia cu care munceau din zori și până seară, mereu cu zâmbetul pe buze (pe care-l simțeai pe sub pârdalnicele alea de măști...). Dealtfel, la o discuție amicală, am aflat că în urma pandemiei au pierdut 80% din personal (8 din 10?! ne-am întrebat noi;4 din 5?!...).

Facilități: 1. Piscina –am pomenit-o, arăta impecabil, legal încă nu se putea face baie;nu ne-a părut prea rău, căci apa era încă rece, nu apucase să se încălzească. Citisem la un moment dat într-o reclamă sintagma „piscină încălzită”și am întrebat, dar răspunsul a fost: „Da! Dar numai dacă e soare! ”Ne-am petrecut însă vreo 2 plăcute ceasuri pe șezlonguri, în apropierea piscinei, eu citind, Tati sforăind, vegheați de unul din cei 4-5 pisici ai pensiunii... 2. Ciubăr încălzit, jacuzzi, saună, masaj (la un preț suplimentar). 3. Loc de joacă pentru copii –foarte apreciat de mulțimea de oaspeți mititei și de părinții lor (în afară de noi doi și încă vreo 2 cupluri mai... mature, restul erau tinere cupluri cu copii, majoritatea încă purtători de scutece!). 4. Au biciclete de închiriat, puteți face ture prin împrejurimi. Cred că pot facilita plimbări cu căruțele trase de cai, în una din zile s-au strâns mai multe atelaje în fața pensiunii.

Ce poți face la Vama54 Boutique? În afară de activitățile enunțate mai sus... poți, pur și simplu, să stai și să-ți umpli ochii de verde pur, nările de parfumul ierbii proaspete, a florilor de munte și de mirosul discret de lemn ars, auzul de tălăngile turmelor de oi și nechezatul cailor ce pasc în împrejurimi. În prima dimineață, cât Tati a fost prins în „ședință”, mi-am așezat o păturică pe pajiștea de peste drum și am citit până la masa de prânz. După-amiază mi s-a alăturat și Tati, doar că el a tras un pui zdravăn de somn.

Poți să te joci cu pisoii sau cu cățelul Pandele.

Pe o rază de 10-15 km, ar fi câteva obiective turistice de văzut: Casacada Urlătoarea (unde se poate face picnic sau chiar înnopta cu cortul sau rulota), Rezervația Valea Zimbrilor Acriș, Iazul din Vamă (unde se poate pescui), o păstrăvărie etc. Evident, se poate merge pe munte, sunt o sumedenie de trasee turistice de dificultăți diferite. Este o zonă foarte ofertantă, după cum vedeți, nici vorbă de plictiseală la Vama54 Boutique!

În concluzie... Viața merge mai departe, viața reintră într-un altfel de normal, în care e important să fim mai precauți și mai responsabili ca înainte. Ieșirea aceasta ne-a făcut foarte bine, chiar dacă am plecat la drum cu inimile un pic îndoite. Sperăm să ne reîntoarcem cândva, locșorul ne-a pansat delicat angoasele, ne-a pătruns în inimi cu duioșie și a rămas acolo...

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 12.06.20 20:35:46
Validat / Publicat: 12.06.20 21:29:04
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în VAMA BUZĂULUI [BV]

VIZUALIZĂRI: 4795 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Decorațiuni în holul de la parter
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71500 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 30.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    21 ecouri scrise, până acum

    crismisAUTOR REVIEW
    [12.06.20 21:20:51]
    »

    Rog web a atașa următoarea linie sonoră! Mulțumesc mult!

    https://www.youtube.com/watch?v=2nEzfa43VF8​

    webmasterX
    [12.06.20 21:28:41]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    webmasterPHONE
    [12.06.20 21:35:15]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA) -​​

    ​​Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    ​​

    ​​

    krisstinnaPHONE
    [12.06.20 21:44:06]
    »

    @crismis: Excelent! Și locul și articolul și pozele! ​​

    ​​Pusesem și eu ochii pe Pastelul ăla dar n-am ajuns încă, îmi place ca e in pustiul verdelui dar ce mă fac eu cu domnul care vrea animație la ceas de seară ​​​​

    Plus că el vrea mereu FB...

    Ai ales înțelept, încet o să învățam să trăim și printre viruși, nu avem încotro.  

    ​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [12.06.20 21:53:06]
    »

    @webmasterX: Mulțumesc încă o dată!

    @webmaster: Mulțumesc, onorată! Toate gândurile bune!

    @krisstinna: Am ales bine, știam dinainte, iar acum cu atât mai mult! Mă bucur că ți-a plăcut și ție! Sunt convinsă că nici Domnului C (al tău) ​​nu i-ar displăcea, locul are multe opțiuni pentru a-ți ocupa timpul.

    În mod normal, Wi-Fi-ul este o chestie de importanță secundară pentru noi, acum lucrurile au stat puțin diferit, dar ne-am descurcat. Încă o dată : oameni de nota 20, gazdele noastre!

    Mulțumesc pentru vizită și ecou! ​​

    mishu
    [12.06.20 22:12:23]
    »

    @crismis: Cum sa nu iti placa asa ceva? Si cred ca este o alegere perfecta pentru a simti ca revii la viata.

    Mi-a placut tot, mi s-a parut ca intradevar gazdele depun eforturi si sunt atenti astfel incat oaspetii lor sa se simta bine, si pot spune ca mi-a placut mult de tot patul, cred ca as fi putut lenevi acolo, sa am parte de rasfat.

    Sa va fie de bine si sa repetati, felicitari, votat cu mare drag. ​​

    Zoazore
    [12.06.20 23:57:09]
    »

    @crismis: Aici e chiar un loc de ”ZEN”! O imensitate de verde în toate nuanțele, o imensitate de aer pur și curat, neprofanat de manele, grătare și urlete! Un loc în care și ”guvidul” își cere scuze și se retrage în liniște!

    Aș veni aici să uit de tot și toate și tot și toate să uite de mine! Să ascult liniștea și să respir puritate!

    Frumoasă și camera! Simplă, curată, ”intelectuală”, odihnitoare.

    Mâncarea pare bio, curată și sățioasă! Simplă și gustoasă!

    Totul formează un întreg pe care n-ai cum să nu-l păstrezi în suflet!

    Bravo vouă! ​​

    ​​​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [13.06.20 09:23:57]
    »

    @mishu: Mulțumesc pentru vizită!

    Într-adevăr, gazdele depun eforturi constante pentru a ghici și îndeplini doleanțele tuturor, se vede asta ușor, cu ochiul liber. În timp ce serveau masa, de exemplu, se opreau pe la fiecare să adreseze un cuvânt bun, să mai povestească un pic... S-au creat relații de amiciție acolo, nu doar între turiști și gazde, dar și între familiile cu copii mici.

    În mod clar, pensiunea asta reprezintă un exemplu de "așa da"în România și merită promovată mai departe!

    ​​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [13.06.20 09:35:45]
    »

    @Zoazore: Într-adevăr, un loc Zen, așa cum visăm (cu toții, sunt convinsă) din când în când! Mi-am propus să evadam mai des în astfel de locuri, deși... tot la capitolele "arzătoare"ajungem: distanța de străbătut, drumurile aglomerate și chiar periculoase...

    Când ajungi acolo însă, ai toate șansele ca memoria să ți se reseteze substanțial!

    Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! ​​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dan&EmaPHONE
    [13.06.20 10:28:06]
    »

    Arata excelent. ​​

    cu nota de pe booking si aprecierea ta, daca as cauta cazare in zona, ar fi favorita. ​​​​

    ​​In plus, excelenta baza de plecare in Ciucas.  Iar verdele din jurul pensiunii este foarte pe placul meu. si rasfat ciubar. ​​​​

    Excelent! Numai bine! ????

    ​​

    ​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [13.06.20 11:17:35]
    »

    @Dan&Ema: Chiar o recomand din tot sufletul! Pentru că merită! Poate veți ajunge și voi acolo, sunt sigura că ați pleca la fel de încântați!

    Alex_Macedo
    [14.06.20 15:56:13]
    »

    Vizionând fotografiile și evident citind review-ul, se observă... câteva lucruri.Am spus-o, repetat-o și o repet din nou aici : uite că se poate și în România. Vine un nene gospodar și împreună, prin efort și pus-umărul familial, clădește un hotel-boutique. Tu, ... Statule?... Pe unde ești? ... Aaaaa, ești ascuns sub masă? . Nu-i nimic! Las’că zic io’... că’s pățit... Există două boli fundamentale deja cronicizate, la poporul nostru și evident nu vor dispare. De Covid vom scăpa, de cele două nu.

    Numele lor este : Invidia și Suspiciunea. În afară de Garda de Mediu, sunt Garda Hipopotamilor, Comisia Găinilor Pletoase, Consiliul Cocoșilor Excitați și alte tâmpenii din aceeași linie... și TOȚI... dar TOȚI... intră în curtea ta cu sprânceană ridicată : Aaaaaaa... stați Dom’le că nu credem că se poate, aia sau cealaltă. Păi... băh, boilor, ce căutați în curtea mea, dacă nu aveți soluții procedurale?? , Bată-vă focarea să vă bată!!! Și TOȚI... dar TOȚI... se uită pe proiecte, pe ideea de afacere și îi apucă, invidia. Că aia de ce? Că cealaltă, nu se știe dacă se poate implementa...Niște boi ageamii!!...Stați! Intervine pe cealaltă sprânceană, suspiciunea : Băăăh... ăsta sigur e hoț, nemernic, pungaș, zmecher. Vrea să dea țepe... Adică timp de 12 luni, dormi 3 ore pe noapte. Du-te, caută arhitect să îți pună ștampila pe proiect, în valoare de 2000 de euro sau mai mult. Ai frecușuri cu nevasta că nu prea te ocupi de familie, casă. Copiii îți hălăduiesc pe nu-știu-unde, neavând timp de ei și educația lor și SUNT HOȚ ???

    E... e... treaba dracu’n casa popii. Statul ăsta, îți mănâncă sănătatea, nene... Ce vorbim de mic-anteprenoriat în România??? E o glumă la care nici nu mai râzi! Plângi...

    Altă observație a nepăsării... observată în review... și de care ne lovim toți... si vorbesc din experiență. Tu... ca antrepenor... vii și spui : Domnilor! Uitați... eu fac tot pâna în împrejmuirea locației și tot ce ține de aspectul ambiental conform proiectului și în plus mai asfaltez, să leg aleea mea de drumul public, pe banii mei. Voi? Ce puteți face?

    ... Staaaai, Dom’le, că trebuie trecut prin comisii. Trebuie să vină și cu raport scris, Uniunea Chiloților cu Fermoar, Asociația Boschetarilor, ș. a. m. d... Adică... vrei să îți taie cineva aripile, apelezi la Stat!

    În altă ordine de idei,

    Felicitări pentru review, doamna doctor!

    Mi-a plăcut!!!

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.06.20 16:02:32]
    »

    @Alex_Macedo: Cu mare amărăciune în suflet, trebuie să-ți dau dreptate... Cam așa se petrec lucrurile la noi. Și cu mare bucurie, îți mulțumesc pentru că ai trecut prin bătătura-mi pseudo-literară!  

    Alex_Macedo
    [14.06.20 16:09:32]
    »

    @crismis:  

    Mi-a plăcut că ai adus în lumină, cu șarm, micul antreprenoriat autohton... atât cât este și există! .

    Bravo! ​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [14.06.20 16:14:14]
    »

    @Alex_Macedo: Adevărul e că în micul antreprenoriat românesc ne mai e speranța... Pe toate planurile. Că în baza Statului... Doar dat la gioale și pus piedici... Eu mă bucur nespus când văd că un privat reușește să meargă mai departe (numai el știe cum, săracu'!) și, dacă pot să spun și altora asta... Poate îl ajut și eu un pic...  

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Adina - addcont
    [15.06.20 15:41:04]
    »

    Citit si votat cu mare drag

    Locul​ este, asa cum spunea @zoazore, Zen.

    Pentru noi insa, tot Zen-ul s-ar risipi instant prin nelinistea juniorilor din cauza lipsei netului​

    Sa va fie de bine relaxarea si sa gasiti mai multe asemenea locuri!

    ​​

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [15.06.20 16:03:00]
    »

    @addcont: Mulțumesc pentru vizită!

    De obicei, chiar căutăm locuri din astea mai rupte de lume și nu ne deranjează defel deficitul de tehnologie, ba din contra. De data asta, era însă important să putem comunica acasă (lucru care, la momentul rezervării, nu părea să conteze prea mult). Ne-am descurcat totuși destul de eficient. ​

    rentea
    [28.06.20 11:16:30]
    »

    @crismis:  Multumesc pt recomandare. Tocmai am venit de acolo, la indemnul tau, evident. a fost tare frumos, a devenit un loc favorit al meu din zona montana. Are si niste minusuri, pacat, ar fi fost usor sa le indrepte, dar asta este... oricum, confirm ca e un loc super.

    rentea
    [28.06.20 11:18:59]
    »

    @Alex_Macedo:  unele lucruri despre care povestesti tu se pare ca nu sunt "la inima" tuturor patronilor. aici am intalnit pentru prima data opinia patronilor conform careia nu e bine sa se asfalteze drumul pana acolo (care arata si se simte rau) si ca s-au opus oricarei incercari a primariei de face ceva in acest sens. deci... mai exista si de-astia...

    webmasterX
    [28.06.20 11:40:22]
    »

    @rentea

    Tocmai am venit de acolo

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [28.06.20 11:58:17]
    »

    @rentea:  Wow! Mă bucur că ți-a plăcut, știu că standardele tale sunt înalte! Să ne auzim/vedem cu sănătate! Alegeri inspirate în continuare!  

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Adina - addcont, Alex_Macedo, crismis, Dan&Ema, mishu, rentea, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Vama54 Boutique [Dălghiu]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10877704620361 sec
    ecranul dvs: 1 x 1