ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Am petrecut o minunată zi de octombrie în Sinaia

TIPĂREȘTE

Zilele petrecute la Peştişani, la pensiunea, La Moară'' (vezi impresii) nu au fost de-ajuns, deşi sunt destule obiective în zonă, în două zile nu prea poţi să faci mare lucru, ce să vizitezi mai repede? Odată ajunşi acasă, mă uitam la Nina şi ea la mine, parcă ne lipsea ceva, dar nu ştiam ce!

Martin Luther King, marele luptător pentru drepturile cetăţenilor afroamericani din S. U. A., spunea prin 1963: ,,I have a dream! " Omul a avut un vis, dar şi eu l-am avut pe-al meu, ce-i drept la o scară muuuuult mai mică, să mai plec măcar o zi la munte, să profit de aceste frumoase zile de octombrie. Şi unde se putea întâmpla acest lucru? La Sinaia! În 2007 am stat patru zile aici, dar de-atunci, ioc! Doar din maşină am mai văzut acest splendid oraş de munte. După o scurtă trecere în revistă a locaţiilor de cazare, pun mâna pe telefon şi sun la pensiunea Thomas. Discuţia nu durează prea mult, scurt şi la obiect, doamna C. îmi spune că are camere libere, iar eu optez pentru camera dublă de lux. Vremea ţine cu noi, bagaj mare nu avem, doar mergem pe principiul ,,ce e pe noi e şi pe culme'' :), sunt întrunite toate condiţiile, aşa că... hai la drum!

La intrarea în Sinaia, am intrat pe Bulevardul Carol I, şi după ce am trecut de hotelul New Montana, situat pe partea stângă, la sensul giratoriu din imediata apropiere am virat stânga, intrând pe strada Aosta. De aici imediat am făcut stânga, intrând pe Fundătura Leaota. Mare atenţie, din strada Aosta, intrarea pe străduţa unde se află pensiunea este destul de îngustă, un şofer mai distrat sau mai puţin experimentat ar putea avea probleme, mai ales dacă deţine şi ,,una grande machina''! Deşi este situată în centrul localităţii, pensiunea Thomas se află totuşi într-o zonă retrasă, ferită de zgomot, în apropiere sunt doar două case, iar în spate se poate vedea doar pădurea. În faţa pensiunii este amenajată o parcare unde încap fără probleme douăsprezece maşini.

Imediat ce am ajuns, am fost întâmpinaţi de proprietar, doamna C., care ne-a arătat camera nr. 9, pe care o rezervasem, am lăsat bruma de bagaj luat cu noi şi am mers la bucătărie pentru o cafea, nu înainte de a spiona interiorul pensiunii. La parter sunt două camere duble, livingul, cu şemineu, şi bucătăria open space, dotată cu tot ce-i este necesar turistului, pensiunea neavând regim de masă. La etajul 1 sunt două camere duble, trei triple şi o suită, iar la etajul 2 sunt cinci camere duble.

După cum am mai spus, noi am stat în camera nr. 9, mare, foarte mare, cu balcon, cu măsuţă din sticlă şi două fotolii, tv lcd, răcitor, un pat imens, cu saltea confortabilă, de-o parte şi de alta având comode şi veioze. Baia, foarte mare, cu jacuzzi, două chiuvete, curăţenia domnind peste tot. Nu mă-ntrebaţi de wireless, nu am avut laptop-ul la mine, nu m-a interesat acest aspect, dar am observat că în living este afişată parola de acces.

Am fost încântaţi de comportamentul proprietarilor, sociabili, comunicativi, ne-au recomandat câteva restaurante unde putem lua masa, nu avem ce să le reproşăm.

Legat de masă, turiştii au în imediata apropiere a pensiunii câteva opţiuni, restaurantele Bucegi, La Cerdac, Irish House sau autoservirea Mihaela's, dar şi market-urile Mega Image şi Carrefour.

În living am admirat colecţia de cupe şi medalii câştigate la schi alpin de către fiul proprietarilor, Thomas, de la care vine şi numele pensiunii, un sportiv talentat, care se pregăteşte asiduu să devină antrenor de schi.

Pentru că am stat doar o zi, am căutat să profităm din plin de timpul avut la dispoziţie, plecând la plimbare prin staţiune. Ne-am delectat privirile cu frumosul peisaj de toamnă din parcul Dimitrie Ghica, admirând ,,ninsoarea'' de frunze arămii care nu mai contenea, creând o imagine splendidă, pur şi simplu mâinile nu te mai ascultau, mânuind de zor aparatul foto, pentru a imortaliza aceste peisaje. Erau 23 de grade, nu-ţi venea să mai pleci de-acolo!

Timpul petrecut în Sinaia a fost scurt, dar a fost frumos, ne-a plăcut aici, şi vă îndemn să veniţi să admiraţi frumosul spectacol al toamnei, şi bineînţeles recomand cazarea la pensiunea Thomas, o locaţie de top.

Vacanţe frumoase vă doresc!


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 19.10.17 20:33:00
Validat / Publicat: 19.10.17 23:07:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Vedere din balcon.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[20.10.17 07:46:36]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau alte impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

tata123 🔱
[20.10.17 08:53:30]
»

@Safta Radu: Frumoasă unitate de cazare și, mai ales, priveliștea din balcon spre culorile toamnei e la fel de frumoasă. Se pare că a fost o alegere bună și ați petrecut „timp de calitate”, cum se spune mai nou Se adeveresc și părerile privind frumusețea stațiunii Sinaia în orice anotimp. La Mulți Ani soției și călătorii reușite în continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[20.10.17 09:04:46]
»

@Safta Radu: Scump, boierule, dar face! Cum tu esti as in gasirea de locatii de exceptie, nici acum nu te-ai dezis.

E-atat de frumos pe-acolo pe unde-ati fost voi! P11 e superba! La fel si pozele din parc!

Sa va fie de bine, dragilor, si sa va mai plimbati!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[20.10.17 14:27:55]
»

@tata123: Staţiunea Sinaia este frumoasă oricând, nu contează anotimpul, nu mai venisem de mult aici şi am profitat de aceste superbe zile de toamnă pentru o vizită, fie ea şi mai scurtă. Cât despre pensiune, chiar arată bine, e o pensiune selectă, amplasată în centru dar totuşi retrasă.

Mulţumesc mult pentru urări şi pentru vot.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[20.10.17 14:36:00]
»

@Zoazore: Când vrei cu adevărat să faci ceva pentru soţia ta, nimic nu este scump. Sau putem merge şi pe zicala ,,dai un ban dar nu-l mai ai'' . Nu sunt as în găsirea locaţiilor de cazare bune, doar mă documentez bine înainte de a face o alegere, aşa sunt eu, mai meticulos, şi de ce să nu recunosc, rareori am greşit în alegerile făcute.

Sinaia e superbă toamna, după cum ai văzut şi din fotografii. Poate la anul, prin octombrie, o ieşire la Sinaia, de ce nu?

Mulţumesc pentru urare şi pentru vot.

Dana2008
[21.10.17 12:36:42]
»

Minunat! FELICITĂRI! Bine de reținut!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[21.10.17 15:54:40]
»

@Dana2008: Mulţumesc mult!

mishu
[24.10.17 14:19:16]
»

@Safta Radu: Toamna am mai spus este anotimpul meu preferat si vazand pozele atasate articolului nu am putut decat sa ma bucur de ceea ce vedeam, parcul cred ca era de vis.

M-am bucurat sa imi revad si autoservirea in fata careia am si facut poza cand am trecut pe acolo.

La fel si cazarea voastra a fost una minunata si cred ca meritati amandoi sa va bucurati de ceea ce va inconjoara.

Felicitari pentru alegere, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Safta RaduAUTOR REVIEW
[27.10.17 18:39:18]
»

@mishu: Ai dreptate, deşi anotimpul meu preferat este primăvara, nu contest faptul că toamna este un anotimp frumos, cel puţin noi am avut parte de o zi superbă în Sinaia.

Cu privire la autoservirea Mihaela's, nu te contrazic, am intrat să văd ce preparate au şi le-am auzit pe angajate discutând că în zilele următoare trebuie să vină în control patroana de la Bucureşti, o persoană pe nume... Mishu !

Cât despre pensiunea Thomas, numai cuvinte de laudă, se vede că proprietarii au experienţă în turism, ştiu cum să se comporte şi cum să discute cu turiştii.

Mulţumesc pentru vizită şi vot.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, Safta Radu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Thomas:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077465057373047 sec
    ecranul dvs: 1 x 1