Ţara Luanei, o pensiune boierească

TIPĂREȘTE

Conform AFA pensiunea Ţara Luanei este o pensiune controversată. Din şase review-uri cinci o desființează complet, cazarea, masa, personalul fiind considerate la un nivel foarte scăzut. Doar păunul a scăpat de critici, dar probabil nu s-a intrat în amănunte. A şasea impresie, postată de veterana user adri-nico, este diametral opusă. Chiar şi titlul "O pensiune de vis" este foarte departe de precedentele "Înşelăciune de netolerat", "Experiență neplacută" sau "Dezamăgitor".

Considerând că primele patru articole sunt vechi, din 2013-2014, schimbări în bine putând fi făcute între timp, tot mai rămane cel care cu titlul "... Aşteptări neîmplinite", scris în iulie 2015, la două luni de la vacanța petrecută de adri-nico. "Unde este adevărul? " am întrebat-o retoric pe Şefa, căci ea făcuse rezervarea şi plătise, fără să se uite pe AFA. Cu alte cuvinte, am plecat cu inima îndoită, singurele speranțe fiind flerul Şefei care-i infailibil şi adri-nico, în opiniile căreia aveam totuşi încredere.

M-am îmbarcat cu Şefa în maşina feciorului, care venise cu nora noastră, Contessina. Ca să ne simțim cât mai optimişti buletinele meteo au prevăzut ploaie nu numai la Sărata Monteoru, ci şi pe o rază de trei județe, ca să nu greşească.

De cum am intrat în localitate am găsit multe indicatoare conducând către Ţara Luanei, GPS-ul rămânând şomer, iar drumul până la pensiune a fost mai mult decât facil.

Parcarea este în față, de-a lungul gardului, dar la nevoie găseşti loc şi în apropiere. Cum Şefa, Contessina şi Al mic s-au îngrămădit către recepție, eu am rămas planton la materiale, adică închis în maşină.

La revenire erau toți numai un zâmbet şi Şefa nu mai prididea să laude comfortul şi aspectul camerelor. Contessina mi-a declarat, în exclusivitate, că este o varietate culturală şi de culoare, iar Al mic era încântat de peisagistică. Aşa că m-am înhămat la bagaje, noi venind pregătiți pentru supraviețuire în condiții grele, cu temperaturi de la -10°C la +45°C. Doar mâncare nu prea aveam la noi, pungile cu covrigei fiind devorate de mine în timp ce admiram frumusețile patriei prin parbrizul maşinii.

Eu şi Şefa am luat camera "grecească", albă toată, pardosită cu gresie, peste care erau aruncate cu gust câteva covoraşe. Patul era mare şi comod, iar două noptiere şi un dulap cu umeraşe şi rafturi completau mobilierul principal. Ca noutate, adică ce nu am mai întâlnit prin hoteluri, era o bibliotecă, plină cu cărți serioase. Şefa a profitat de ea, fiindcă eu monopolizasem televizorul cu începerea campionatului european de fotbal. Televizorul era mare şi avea canale TV din belşug. Baia ca cea de acasă, doar că duşul părea mai spațios. Împreună cu holul de la intrare aveau o suprafață aproape cât camera mea de la hotelul din Lyon :).

Noi locuiam la parterul unei căsuțe cu arhitectura simplă şi plăcută. Căldura la calorifere venea, dar nu era absolut necesară şi n-am mai deschis robinetul. Apa caldă a venit mai greu, însă bănuiesc că circuitul este lung, nu ca într-un apartament. N-am avut frigider, dar nu i-am simțit lipsa. În hol aveam o plăcuță prin care puteam cere să se facă curățenie în cameră, dar stând doar un week-end n-a fost nevoie. Poate că la 4 stele asta n-ar trebuie să fie ceva opțional, dar nu a fost deranjant. În față, pe o mică terasă, ne aştepta o masă cu patru scaune, de care am profitat într-o după-amiază, până a venit şi soarele să stea împreună cu noi.

Copii au ales altă căsuță, unde se bucurau de ambianță asiatică. Spațiul lor se desfăşura pe două nivele, la parter fiind o canapea şi televizorul mare. De fapt foarte mare, căci mare era cel de la noi. La etaj se dormea la nivelul podelei, pe tatami, tocmai bun pentru îndreptat spatele. Ne-au luat-o înainte, altfel a noastră era locuința japoneză.

Cât am stat în pensiune a fost linişte, doar dimineața păsărelele făceau vocalize ca s-o încânte pe Şefa. Iar la primul mic-dejun un cocoş a ținut să cânte continuu, probabil dând concurs pentru rolul de protagonist în "Piept de cocoş cu măsline pane". N-am beneficiat de zgomot de bormaşină sau manele, dar nişte broaşte veritabile, au cântat pe trei voci aducându-mi aminte de anii copilăriei. Lebada sau lebădoiul nu ne-au vizitat şi păunul nu avea permis de plimbare, prezentându-şi coada de după fileu. Mi-a părut rău pentru el şi mă gândeam la păunii de la castelul Rheydt de lângă Mönchengladbach care umblă de capul lor toată ziua spre deliciul vizitatorilor.

La parterul clădirii principale se găseşte recepția, restransă ca spațiu, şi restaurantul. Decorul este ca la conacele boiereşti, cu mobilă greoaie, de culoare închisă. O pianină parcă o aşteapta pe duduca să îi mângâie clapele cu o nocturnă de Chopin. Mai multe obiecte desprinse dintr-un muzeu de istorie completează atmosfera. Se poate mânca şi afară, mai multe zone acoperite şi adăpostite permițând să te bucuri de specialitațile culinare în mijlocul grădinii. Tot în grădină era pregătit şi un grătar mare.

Piscina era închisă ca şi vremea, dar la câtă ploaie venea la buletinul meteo nu-şi avea rostul. Semnalul wifi a fost OK şi am profitat de el. Semnalul telefonului era cam slab, spre inexistent, cum a precizat cineva intr-un review. Dar dacă pe mine asta m-am lăsat rece, pe Şefa chiar a bucurat-o, că nu mai vroia să audă telefonul de la serviciu sunând.

Am verificat şi bucătăria, fetele rămânând extrem de încântate de măslinele pane. Meniul era divers şi comanda a fost adusă într-un timp rezonabil. La masa noastră nu a existat nici un reproş la adresa calității, cu toții fiind de acord că mâncarea era excelentă. Un superbonus de la mine pentru murături. Poate că ospătarul care ne-a servit putea fi mai zâmbitor, însă nu am nici o idee care era starea lui de spirit. Noi nefiind "de viță veche din întunecatul nord" nu țineam neapărat să vedem chelnerul sobru ca un cioclu, ci mai vesel cum este moda pe la români. Am verificat calitatea produselor şi serviciilor şi la micul dejun şi tot mulțumiți am rămas.

Cât despre prețuri, sunt, aşa cum le descria cineva, "de 4 stele". Dar patronul ştie mai bine cât se poate duce cu prețurile în sus pentru a nu pierde clienții, iar clienții au posibilitatea de a alege dacă intră sau nu în acel restaurant.

În ultima zi, tânărul care ne-a servit micul dejun şi a fost şi recepționer de serviciu ne-a întrebat dacă vrem să vedem şi celelalte camere din corpul central al pensiunii. Bonus pentru profesionalism. Aşa că în frunte cu Şefa am vizitat şi restul încăperilor de închiriat, mobilate elegant şi diferit, cu fotografii de epocă înrămate pe pereți, totul arătând spre o persoană cu gust. Nu pot spune nimic despre nivelul zgomotului din ele, deoarece era dimineața şi liniştea părea suverană.

În partea din spate a pensiunii se afla un loc separat pentru servit masa, cu un perete din piatră care te ducea cu gândul la o cabană de la munte, şi înconjurat de multe cărți, care i-ar putea intimida pe unii. Pe scările spre camerele de la etaj se odihnea o pereche de cizme vechi de călărie, cu nişte şanuri specifice ieşind afară din ele, amintindu-ți că poți să încerci şi o partidă de călărie.

Terminându-ne inspecția ne-am luat rămas bun şi am mers să mai vedem o dată păunul care şi-a prezentat cu onor coada (am aceeaşi poză cu păunul ca şi adri-nico). Cocoşul defila şi el în spatele fileului, semn că nu a obținut rolul. La sondajul de opinie făcut în maşină, pe drumul de întoarcere, a rezultat că pensiunea a plăcut şi că am reveni cu plăcere şi chiar am recomanda-o şi altora.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI