GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru ca era o obisnuinta sa petrecem Craciunul la munte, ne-am decis si in 2010 sa plecam, insa ne-am hotarat destul de tarziu.
Am inceput sa cautam cazare la un pret rezonabil, dar din pacate pentru noi tot ce era bun si la un pret avantajos era deja rezervat.
Dupa cateva zile de incercari esuate, cineva ne da un nr. de telefon de la o pensiune din Azuga unde fusese fetita ei in tabara in urma cu cativa ani.
Am vorbit cu proprietara, iar aceasta ne-a facut o oferta foarte avantajoasa (noi eram 4 familii: 8 adulti si 3 copii si doream sa stam 3 nopti).
Pretul solicitat ni s-a parut foarte mic (aprox. 500 lei/familie) tinand cont de faptul ca ne oferea cazare si masa, dar ne-am gandit ca decat sa stea cu vila goala prefera sa aiba un beneficiu mai mic si ca probabil masa pe care o sa ne-o ofere o sa fie saracacioasa, lucru care nu ne deranja foarte tare. In plus, ne-am gandit ca, conditiile de cazare nu pot sa fie rele atata timp cat organizeaza tabere pentru copii si conditiile de igiena trebuie sa fie la un nivel foarte ridicat.
In concluzie am decis sa riscam si am trimis avansul solicitat.
Astfel, pe 23 decembrie am plecat la drum cu speranta ca lucrurile nu o sa fie rele.
Seara am ajuns la destinatie, dupa ce ne-am invartit putin “ca la brauletul” pentru ca gazdele noastre nu ne-au explicat foarte clar unde este amplasata pensiunea si am intrat intr-un final pe o alee in panta plina de gheata.
Ne tot intrebam unde este parcarea despre care ne vorbisera gazdele (in curtea pensiunii nu era spatiu, iar in fata vilei era imposibil pentru ca blocam circulatia) si ne-au lamurit ca acest lucru este posibil intr-o parcare oarecum publica dar neamenajata ca atare, la o distanta de 200-250 m de locul de cazare.
Chiar daca pensiunea era aproape de soseaua principala (cea care merge spre Predeal si Busteni), partea cu parcarea masinilor pe partea cealalta a drumului principal nu ne-a incantat, deci: prima bila neagra!
Ne-am propus sa nu ne necajim pentru un lucru atat de putin important si am asteptat sa ne cazam.
Proprietara a intrebat care este cuplul fara copii (eu si sotul eram impricinatii) si ne-au oferit camera. Initial am crezut ca glumeste si ca n-a observat ca suntem destul de inalti, iar sotul este si solid! I-am spus ca ne este imposibil sa stam intr-o camera de 2.5 pe 2 in care se aflau 2 minicanapele subrede de cate o persoana plus un soi de vitrina si ca n-am venit la munte sa dorm chircita 3 nopti.
Doamna s-a aratat iritata si mi-a spus ca au mai dormit si altii acolo si nu au fost probleme si ca daca nu acceptam nu are o alta camera disponibila pentru noi. I-am spus ca o sa fim nevoiti sa refuzam, sa ne restituie avansul si sa plecam.
Una din familiile cu care venisem s-au oferit sa stea in camera respectiva fiind mai mici de inaltime, dar avand si un copil. Le-am spus ca o sa le fie imposibil, insa au zis ca incearca. Dupa cateva minute au constatat si ei ca le este imposibil sa ramana in camera respectiva si au solicitat schimbarea acesteia. Proprietara s-a enervat si a inceput sa reproseze ca i-au fost sifonate lenjeriile. I-am reamintit ca vrem sa plecam, sa nu o mai stresam si nici noi sa nu ne stricam sarbatorile de iarna si din senin a mai gasit o camera la parter pe care le-a oferit-o prietenilor si pe care o pastra pentru alti turisti care urmau sa apara. Camera era de dimesnsiuni normale, dar neincalzita.
In final, toti am primit camere normale cu cate un pat pentru 2 persoane si cu 2 paturi de cate o persoana, suprapuse.
Toate camerele aratau rau: mobilier vechi, distrus, cu mucegai, infiltrari de apa, usile se inchideau cu greu; salteaua din camera noastra parca era in forma de barca; mochetele murdare.
Televizor exista in sala de mese, iar frigider pe hol.
Baile erau comune (o baie la doua camere), dar nu acesta era inconvenientul ci faptul ca nu aveau sursa de incalzire, nu aveau suport pentru prosop si nu erau prea bine curatate.
Eram socati de conditii gandindu-ne ca aici sunt cazati frecvent copii care vin in tabara si nu prea am inteles cum au obtinut autorizatia sanitara.
La parter se afla bucataria (culmea era foarte curata), sala de mese si un mic magazin.
Din nou spre surpriza noastra, mancarea a fost foarte gustoasa si diversificata, nu au lipsit produsele traditionale facute in casa: de la toba si salata pana la sarmale, friptura si cozonac.
In ajunul Craciunului, gazda ne-a oferit echipamentul necesar si unul dintre barbati s-a echipat in Mos Craciun, le-a adus daruri copiilor si nu numai; s-au cantat colinde, s-au spus poezii, a fost o mica petrecere pe cinste.
Ca o concluzie:
-pensiunea este amplasata central, langa gara si biserica, dar departe de partie
-conditiile de cazare sunt la un nivel foarte slab
-mancarea servita a fost de buna calitate.
De retinut ca atunci cand se plateste un pret mic pentru un serviciu, sigur vor exista ceva inconveniente care trebuiesc asumate.
Trimis de romanitzaa in 28.12.11 10:34:59
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (romanitzaa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Uite niste puncte pentru ca mi-a placut cum ai scris.
Nu mi-a placut saracia din camere... dar tot e mai bine daca spui ca v-a placut macar mincarea, decit cum am patit-o eu la Bradul Alb... Caldura ati avut pina la urma? Sau ati dormit in pozitia lingurite?
@adri_nico
Caldura a fost in camere, insa tot chirciti am dormit pentru ca paturile erau curbate, deșelate sau suficient de uzate cat sa-ti "rupa" spatele.
Repet, vina ne apartine pentru ca stiam ca am platit un pret mic, insa ne asteptam ca mancarea sa lase de dorit si cazarea sa fie in niste limite normale.
Ma bucur ca ti-a placut aceasta relatare!
500 de lei /3 zile nu mi se pare un pret chiar atit de mic. Daca era la 50 lei/noapte, mai ziceam sa inchizi ochii. dar sa iti strici cocoasa si sa dormi ca in barca, la atitia bani, nu cred ca a fost prea bine pentru voi.
Dar bine ca a trecut...
Data viitoare mai intrebi si tu in stinga-in dreapta...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)