GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns si la Turda pentru ca nu mai fusesem la salina si ne-am propus sa o vizitam. Sotul meu stia de aceasta locatie Pensiunea Sarea-n Bucate, cu situl oficial aici sarea-nbucate.ro, si am platit o noapte de cazare datorita amplasamentului din imediata apropiere a salinei si a cramei ce apartine de pensiune (cramalasalina.ro)
Locatia se afla in mijlocul unei podgorii din care gazdele produc de 2-3 ani si o marca proprie de vin pe care am savurat-o pe indelete pe terasa pensiunii.
Pensiunea este cocheta si de aici poti merge pe jos pana la Salina. Drumul pana la pensiune nu este asfaltat dar se ajunge ok, problema lor este ca nici parcarea nu au betonat-o si fiecare masina care intra lasa un nor de praf care deranjeaza oarecum atmosfera terasei. Se rezolva simplu, macar sa o stropeasca cu putina apa...
Camerele nici mici nici mari, a noastra cu o baie generoasa si balcon care dadea spre vie. Frumos amenajata, design modern.
Patul nu a fost comod. Amplasarea nefericita a unui convector de aer cald/rece, exact langa pat, imposibil de folosit pentru ca ingheti si face zgomot foarte tare. Am dormit cu geamul deschis si n-am inchis un ochi deoarece a latrat un caine jumatate de noapte.
Personalul este amabil si am mancat ok la restaurant, doar ca putin cam scump.
Micul dejun, un dezastru din punct de vedere prezentare. Locatia are o problema generala cu mustele. N-au facut nimic ca sa scape de ele (macar cateva capcane electrice). Asadar, la micul dejun mancarea era acoperita cu servetele de hartie si trebuia sa te uiti sub fiecare ca sa vezi ce e acolo. Inutil de spus ca intrase hartia prin zacusca, de exemplu. Cat o fi de greu sa cumperi cateva recipiente cu capac de sticla (se gasesc cam peste tot) si sa prezinti un mic dejun decent? Eu sincer nu pot sa inteleg aceste locatii care au atata potential si se impiedica de nimicuri.
Le recomand sa tina cont si de aceste aspecte. Eu de exemplu nu m-as intoarce acolo ca sa stau in concediu.
O noapte de cazare datorita salinei, a fost ok. In rest nu prea ai de ce sa revii deoarece nu prea ai alte activitati si nici de relaxat nu m-am relaxat din cauza celor de mai sus.
Trimis de Noha in 09.08.16 14:51:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Noha); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.59013430 N, 23.78619370 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Sarea-n Bucate, TURDA [CJ]" (nou-creată pe sait)
Sunt de acord in ceea ce priveste recomandarile privind bucataria, oricat de aratoasa ar fi camera sau de minunat peisajul, acest aspect al hranei strica totul.
Cat despre cainele buclucas, nu mai comentez nimic, al meu latra in fiecare noapte si acum vara cat dormim cu geamurile deschise nu exista seara aproape in care sa nu-mi doresc fie sa-i dau drumul pe strada fie sa-i fac orice doar doar o tacea.
Felicitari, votat cu placere.
@mishu - Eu am avut Husky 15 ani, a invatat sa latre abia cand s-a mutat la casa si imita cainele vecinilor-un ciobanesc-. Acuma am pisica, case closed; -)
@Noha - Din pacate (pentru somnul meu) stau la curte, asta inseamna ca virgula cainele stie sa latre, e ciobanesc mioritic deci varianta pisica e exclusa. Also case closed
@Noha - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster26 - Multumesc, da este ok.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2021 Nici urata nici frumoasa... — scris în 15.02.21 de ceasornicarul din BUCURESTI - RECOMANDĂ