Pensiunea Sami - Voroneț

TIPĂREȘTE

Review-ul “Iași - oraşul studenţiei noastre (2) ” îl încheiam cu câteva versuri în care ne exprimam dorința ca periplul nostru prin Moldova să cuprindă atât Iașiul cât și Bucovina, dacă vremea ne-ar fi permis:

„Iașiul este ținta noastră, un oraș cu străzi iubite,
Și apoi în Bucovina, dacă vremea ne permite. ”

Din păcate atunci, în săptămâna ceea, vremea nu ne-a permis ca să legăm cele două destinații. La finalul sejurului în Iași vremea s-a stricat și am plecat puțin supărați că nu ne-am realizat dorința, cu atât mai mult cu cât eram foarte aproape de Bucovina, netrebuind să să mai facem, altă dată, în plus câteva sute de km. Am plecat năcăjiți, dar hotărâți să revenim cât mai iute cu putință.

După o deplasare de o săptămână “în interes de serviciu la București” :) pentru a sta cu nepoata noastră în prima ei săptămână de vacanță (unde n-am stat degeaba, reușind să vizităm câte ceva și prin Capitală – am scris două review-uri despre ce am văzut în preumblările noastre: “La pas pe Calea Victoriei... de odinioară și de azi” și “Muzeul Național Cotroceni”, urmând a posta și altele), am revenit la “patria mumă” (acasă) pregătindu-ne în voie, inclusiv urmărind mereu cum va fi vremea, pentru deplasarea în nordul țării.

Și am mai făcut ceva. Am citit review-uri pe AFA pentru a găsi o cazare bună prin acea zonă. Ne-am fixat ca loc de tabără Voronețul, localitatea fiind amplasată într-o poziție ce ne-ar fi permis să plecăm în preumblări spre diversele locuri pe care ne-am propus să le vizităm. Și am vizitat ceva...

Am ales Pensiunea Sami, cele 3 articole pe care le-am găsit pe AFA (în special cele ale colegilor @tempesta55 și @gradinaru2004) dar și recomandările și notele bune de pe alte sait-uri de turism (nu ascund faptul că am tras cu ochiul și pe la “concurență”), determinându-ne să rezervăm cazarea pentru 3 nopți aici. Aveam să ne convingem ulterior că decizia noastră a fost foarte bună.

Cei aproape 400 km ai drumului de acasă și până la locul faptei, i-am făcut cu mici pauze (mâncare, apă, una-alta...), prima oprire mai lungă fiind aproape de destinație, la Mănăstirea Humorului, aflată pe lista noastră “de văzut” (urmează review), îndreptându-ne de aici către locul ce avea să ne fie “casă” pentru 4 zile: Pensiunea Sami.

Aflată pe DJ177D, la mai puțin de 1 km de Mănăstirea Voroneț, pensiunea, construită sub o poală de munte, mobilată generos cu diverse conifere, îți oferă ceea ce-ți dorești într-o astfel de deplasare: liniște (n-am auzit muzică ascultată la max. ci doar ciripit de păsărele), aer curat (aproape că te dor plămânii respirând aerul acela nepoluat, cu care ești obișnuit de acasă), curățenie, amabilitate dar și mâncare bună. Șoseaua DJ 177D, ce pleacă din celebrul DN 17, este asfaltată până la pensiune.

Ajungem la destinație și prima impresie, bună, este dată de parcarea mare, pavată cu dale de beton și de un minunat și îngrijit spațiu verde cu flori și copaci ornamentali.

Pensiunea, clasificată la 3*, are la parter recepția și un restaurant, cu anexele sale, camerele fiind situate la cele 3 etaje și mansardă. Aproape toate camerele au terasă unde îți poți bea în tihnă cafeaua, sau un pahar de vin fiert iarna, admirând încântătorul peisaj înconjurător.

Camera în care am stat era situată în partea din spate a clădirii (inițial nu prea ne-a convenit poziția), însă când am intrat și am văzut de pe terasă că muntele și brazii aproape ne intrau în cameră, sătui de vedere spre o șosea de asfalt și betoane, nu am mai regretat deloc.

Odaia, generoasă ca mărime, ne-a încântat prin curățenie, confort, așternuturi albe, nu din cele cu desene, modele sau colorate ce pot ascunde eventuala murdărie necurățată suficient de bine. Mocheta moale, groasă, ascundea posibilul zgomot făcut de papuci (toc-toc sau lipa-lipa). Televizorul era un model ceva mai vechi, însă acest lucru nu ne-a deranjat pentru că noi venisem la munte pentru plimbări și vizite nu pentru talk-show-uri (la care nici acasă nu ne prea uităm), sau alte emisiuni mai mult sau mai puțin agreate ori agreabile. Paturile confortabile te îmbiau la odihnă, lucru la care am și procedat după drumul lung și un duș bun.

C-am vorbit despre duș. Baia este suficient de mare, te puteai învârti în ea fără să-ți lovești coatele de cine știe ce dotare a incintei, cu cabină de duș și cu toate cele necesare: săpun, șampoane, prosoape, etc.

Însă ceea ce ne-a încântat în mod deosebit a fost terasa, atât pentru că era suficient de mare ca să poți scoate acolo, dacă vroiai, două paturi pliante și să dormi la aer curat odorizat cu miros de brad, dar mai ales prin priveliștea ce ne-o oferea, spre munte și pădure sau spre sat. Ne-a plăcut și imaginea curții plină de lemne, pentru iarna ce urma să vină, stivuite sau pregătite pentru a fi tăiate și puse-n stivă, curte populată de un om care de dimineață până seara tăia, crăpa și stivuia lemnele. La modul cum muncea, avea un spor nemaipomenit, cred că și-a terminat treaba până spre toamnă (într-una dintre fotografii se observă cam ce a muncit gospodarul și cât mai avea de lucru).

Curățenia era prezentă oriunde te duceai: în holul de la recepție, pe holurile de pe etaje, scări, restaurant sau terasa de la parter. Amabilitatea și discreția personalului îți dădeau, de asemenea, o stare de bine.

În afara corpului principal, pensiunea mai dispune de încă o clădire pregătită a fi dată-n funcțiune cu alte locuri de cazare, de o terasă construită din lemn (păi cum altcumva într-o zonă unde pică pădurea pe casă) mobilată cu tot ce trebuie pentru a lua masa și un spațiu cu dotările necesare pentru a-ți pregăti un grătar.

Și pentru că am ajuns aici să amintesc și de alte facilități: un frigider mare în holul recepției unde-ți puteai ține mâncarea, berea sau alte alea ce se folosesc pentru domolirea foamei și setei. Nu este chiar rău că-i un frigider comun (putea să lisească și ăla), dar faptul că trebuie să te deplasezi din cameră (cum ziceam odăile sunt la et. 1,2, 3 și mansardă) pentru a-ți lua ceva din frigi, nu-i chiar comod. Sau poate că-i bine așa că dacă ți-e lene să te deplasezi pentru mâncare faci ceva cură de slăbire. Treaba nu-i valabilă și dacă ți-e sete de-o bere - te duci urgent. Lăsând gluma la o parte, lipsa mini-frigiderului din cameră, cu toate că nu-i musai să-l ai, este un minus și o trec la rubrica “ar trebui de remediat”. Prezența internetului wireless este o altă facilitate pusă la dispoziția turistului.

Stând atâtea zile acolo nu puteam pleca fără să gustăm din bunătățile gătite de cuharul (dacă tot suntem în Moldova hai să-I zicem așa bucătarului) localului. Așa că într-una din zile, când o ploaie torențială (fără șagă, nu vedeam din mașină la nici 20 m cu ștergătorul la max.) ne-a alungat din peregrinările noastre pe la mănăstirea Moldovița spre Sucevița, ajungând “acasă” pe la 3 – 4 d. a., ne-am hotărât să luăm prânzo-cina la “crâșma” pensiunii.

Pentru poftă de mâncare, nu că ne-ar fi trebuit la foamea ce-o aveam, n-am luat ceva tărie de la ei, că aveam noi în dotare ceva tare bun (nu era “febră” ca-n bancul acela cu ardeleanul și olteanul – dacă nu știți bancul vi-l spui mai târziu).

Ca demâncare am luat la început o ciorbă rădăuțeană, caldă spre fierbinte, dreasă binișor cu smântână groasă de casă, mujdei de usturoi și, cine a vrut cu puțin oțet și ardei iute. Ciorba, bună, am mâncat-o repejor și după ce ne-am mai ostoit puțin foamea, am putut aștepta liniștiți felul doi. Care fel doi a constat din două feluri de mâncare, fiecare dintre noi, comandând altceva. Io (ca să încep cu șoferul că el era mai leșinat de foame) am luat un păstrăv la grătar cu garnitură de hribi, smântână și mămăliguță, iar a mea consoartă o ciulama tot de hribi cu pui. Desertul (nepozat) a fost și el de două feluri și anume papanași cu dulceață de afine și tradiționala plăcintă cu brânză dulce. Desertul, bun și el, n-a rămas neîngurgitat.

În concluzie sejurul petrecut în Bucovina ne-a priit, cu atât mai mult cu cât am vizitat câteva locuri ce trebuiau văzute.

Până la următorul review vă urez:

“Drumuri bune și excursii frumoase! ”.

---

VIZUALIZĂRI: 2148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI