O iesire minunata

TIPĂREȘTE

Pentru cei care doresc o scurta iesire pe munte in vederea reincarcarii “acumulatorilor”, cabana Poiana Neamtului poate fi punctul de plecare spre cabana Barcaciu, situata la 1550 m altitudine.

Acelasi lucru si-a dorit si obtinut si micul nostru grup de 8 persoane.

Aventura a inceput odata cu efectuarea rezervarii: cabanierul, surprinzator de rezervat si “suspicios” in privinta a ceea ce ne dorim: cine suntem, cati suntem, ce cautam pe acolo. Mai mult, interlocutorul nostru a tinut mortis sa ne prezinte din start regulile casei – fara mancare si bautura din exterior, si, mai ales, ca trebuie sa-i spunem rapid daca vrem sa mancam la restaurant, ca sa poata pregati pastravul cu mamaliguta.

Diplomatia si experienta de varsta (a noastra, cel putin) a ajutat, astfel ca rezervarea a fost efectuata cu brio, intr-un final, fara multe alte discutii.

Porniti din Sibiu vinerea dupa-amiaza, am ajuns usor la cabana, drumul fiind asfaltat pana la vreo 3-4 km de locatie. Ultima portiune, desi neasfaltata, a fost din drum pietruit, destul de bine intretinut.

Odata ajunsi la cabana am dat si de nea Ilie cabanierul, gazda noastra pentru doua zile. Au fost reiterate regulile si din nou am fost solicitati sa comunicam daca vrem sa mancam la restaurant. Intrucat devenise un pic agasanta discutia, am lamurit-o urgent, explicandu-i clar ca… am mancat acasa.

Noi, cu masina plina de cele necesare efectuarii unui gratar in natura, am fost deranjati vizibil de abordarea directa, putin neinspirata, dar am reusit sa ne abtinem de la comentarii.

Cabana Poiana Neamtului este complet schimbata fata de ceea ce imi aminteam eu, de la ultima vizita.

Renovata, eleganta, bine intretinuta, curata, impecabila chiar.

Camerele noastre, desi nu foarte mari, aveau acces la un balcon cu vedere spre spatele cabanei, si ofereau o priveliste superba asupra muntilor.

In fiecare camera se afla cate un televizor conectat la televiziune prin cablu si… un mic racitor (dar, parca nu aveam voie sa aducem ceva din afara…).

Baia, ingrijita, cu cabina de dus si cu prosoapele aferente.

Dupa o scurta despachetare si pregatire, am sarit din nou in masini si am coborat cateva sute de metri mai jos de cabana unde, pe malul raului, am incropit rapid o masa copioasa – clasicul gratar al romanului inconjurat de prieteni.

Afara, zapada din jurul nostru, inca destul de mare, ne reamintea ca suntem la munte.

Dupa cateva ore bune petrecute aici, la lasarea intunericului am strans tot-tot, ca niste adevarati iubitori de natura, si am revenit la cabana.

Singurii turisti care mai aparusera intre timp era o pereche din Bucuresti, cazata tot pe palier langa noi, dar in capatul opus.

Una dintre camere, ce avea doua dormitoare si un mic living a fost stabilita ca loc de adunare pentru trupa. Aici, la un pahar de… oarece (sic!) am depanat clasicele povesti cu intamplari hazlii. Nu tu galagie, muzica tare, zgomot sau zarva. Cu toate acestea, la ora 21.58, nea Ilie, cioc-cioc, la usa. Cu solicitarea sa o lasam mai usor, ca este tarziu, sa nu deranjam. Din nou am rezistat tentatiei de a-l lua peste picior, i-am explicat ca doar povestim, ca nu putem deranja pe nimeni si ca oricum o sa dam stingerea curand, caci a doua zi trebuie sa urcam la Barcaciu.

S-a retras fara alte obiectii, iar noi, surprinzator, am lasat volumul mai usor, desi… nu era cazul.

Dimineata, totul in jur devenise mai alb. A nins superb si totul era acoperit cu un strat gros de zapada, iar cabanierul dezapezea de zor.

Ne-am prezentat la restaurantul pensiunii, unde se putea servi micul dejun, inclus in pretul cazarii.

Restaurantul, spatios, frumos aranjat, cu gust, cu un mix elegant intre modern si rustic.

Micul dejun a fost foarte bun, variat, cu produse de buna calitate, majoritatea produse in casa. Dupa savurarea cafelei, ne-am stabilit planul de bataie – urcarea la Barcaciu. Pana sa coboram din camere, nea Ilie a mai “lovit” inca o data: desi nici macar nu am plecat, ne-a recomandat pe un ton imperativ ca la intoarcere sa nu venim plini de namol si zapada si sa facem bine sa ne spalam afara echipamentul.

Tentatia de a-l pune putin la punct a fost din nou mare, dar… toti am trecut peste.

Odata porniti spre Barcaciu, traseul bine marcat, de aproximativ 2 ore 30 minute (pe timp de vara) s-a dovedit a fi unul foarte greu, de 4 ore.

Cauza principala - zapada proaspat asternuta, ce devenea tot mai groasa pe masura ascensiunii, fusese din fericire “deschisa” de un turist plecat inaintea noastra, echipat cu schiuri de tura. De mare ajutor aceasta partie, caci altfel urcarea ar fi devenit aproape imposibila. Frecvent, cate un picior se scufunda pe nepusa masa, pana la brau si astfel lupta cu nametii pentru a te extrage era istovitoare.

Ajunsi in apropierea varfului, cerul a inceput incet sa se curate lasand loc soarelui si privelistii superbe.

Ajunsi la Barcaciu, ne-am revazut cu nea Petre, cabanierul, care parea neatins de anii petrecuti de la ultima vizita efectuata aici.

Dupa o scurta spalare cu zapada si un “intaritor”, ne-am delectat cu o savuroasa ciorba de legume – creatia lui tanti Mariana, sotia cabanierului. Festinul a fost incheiat cu o cana mare de cafea si, dornici de a profita de soarele superb, ne-am pus in miscare.

Coborarea a durat doua ore, fiind mult mai usoara dupa ce tot noi, dar si alti cativa turisti am facut poteca mai accesibila.

Ajunsi la Poiana Neamtului, am executat un dus rapid si ne-am regrupat cu cei trei prieteni care nu au putut urca cu noi – acestia ne asteptau deja in acelasi loc din seara precedenta, cu gratarul facut. Din nou ne-a prins seara, din nou aer curat, sursur de apa si povesti cu amintiri comune.

Intre timp am aflat ca nea Ilie, cabanierul a mai avut o mica discutie in contradictoriu cu una dintre doamnele grupului nostru, motiv pentru care aceasta a avut ocazia sa-i explice ca nu vorbeste cu copii, ca nu poate impune anumite reguli, ca, desi ambianta locului este superba, iar pretul pe masura, atitudinea gazdei ar putea fi imbunatatita, si ca nu poti pune toti vizitatorii in aceiasi oala, chiar daca ai avut poate cu unii experiente anterioare mai putin placute.

Din fericire, e pare ca discutia a fost constructiva si cu efect pentru ca, odata reintorsi la cabana, si atitudinea lui nea Ilie a fost mult mai primitoare, mai deschisa. A stat la povesti cu noi in timp ce am savurat cate o bere la barul restaurantului si in timp ce am jucat table in fata semineului in care focul duduia.

Asadar, un om cumsecade care poate doar a vrut sa ne puna la incercare rabdarea.

Atmosfera din pensiune s-a mai animat si prin venirea unui alt grup care s-a cazat. Bineinteles, si acestia si-au savurat “discutiile” din proviziile personale.

In dimineata urmatoare micul dejun a fost servit in sistem bufet suedez de aceasta data, dar cu aceleasi produse de calitate si cu aceiasi serviabilitate din ziua precedenta.

La invitatia lui nea Ilie, dupa micul dejun, ambele grupuri s-au deplasat vizavi de cabana unde am putut admira caprioarele ce se afla, se pare, in administrarea cabanierului.

Acestea, impreuna cu un cerb de vreo 12 ani, traiesc intr-o semi-libertate si sunt destul de sociabile. Le-au fost oferite mere, morcovi, si au stat nestingherite la fotografii.

Dupa achitarea cazarii si eliberarea camerelor am pornit catre casa, cu promisiunea de a reveni si pe timpul verii, pentru o noua plimbare catre cabana Barcaciu.

---

VIZUALIZĂRI: 3342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI