EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru prima data la Pensiunea Pestisorul, dar nu si pentru ultima
După cum am menționat anterior, la prima mea deplasare în Deltă, excursie spontană, de altfel, am căutat de azi pe mâine posibilitatea de a ne caza la pensiunea Pelicanul. Intrând pe site-ul oficial, am putut observa că locația face parte dintr-un complex-Complexul Pelicanul-Peștișorul. Tot pe site am găsit o cameră liberă, dar la telefon am aflat că s-ar afla la Pensiunea Peștișorul, situată la câțiva zeci de metri de Pensiunea Pelicanul.
După ce am primit răspuns la toate întrebările pe care le-am adresat, cu privire la serviciile pe care complexul le oferă, am rezervat o cameră pentru două nopți, la prețul de 450 lei/noapte, cazare pe timp de week-end, în cameră triplă, cu demipensiune, pentru doi adulți.
Am pornit din Focșani pe la 12:00 și am ajuns în Dunavățul de Jos în jurul orei 15:15. Am mers direct la pensiune pentru a face formalitățile de cazare. Întâi am mers la recepția pensiunii Peștișorul, însă am găsit un afiș care ne anunța că recepția s-a mutat în clădirea Pensiunii Pelicanul. Ne-am îndreptat pașii către aceasta, doamna de la recepție ne-a înregistrat și pentru a se asigura că găsim camera rezervată, ne-a însoțit. Am aflat ulterior că aceasta, împreună cu soțul, deține complexul despre care vorbesc.
Camera noastră se afla la etajul 1, fiind ultima cameră de pe palier. Toate camerele au intrare din exterior, parcurgând un mare balcon comun, însă a noastră, fiind ultima, beneficia si de o măsuță și două scaune, unde ne-am putut bea liniștiți cafeaua, când am ales să o bem în cameră. Măsuța avea și scrumieră, deci se putea fuma pe balconul acesta.
De cum am intrat, camera ne-a plăcut, era generoasă, curată și mirosea ca acele unități hoteliere care se respectă. La intrare, după ușă, se găsea un dulap cu uși culisante, compartimentat în zona cu rafturi și zona de pus hainele pe umeraș, cu 4 umerașe disponibile. În fața ușii de intrare era baia, destul de mare, cu cadă și paravan de sticlă, în capăt, pe un postament, lavoarul și toaleta. Totul era foarte curat și toaleta avea banda care atesta că a fost dezinfectată. Am găsit și consumabile: 2 săpunuri solide și 2 geluri de duș/șampon (2 în 1), absolut suficiente pentru 2 zile de cazare. În partea stângă era camera cu pat extra large, aproximez 1,8m, noptiere, toaletă cu scăunel, fotoliu pliant, minifrigider, draperii black-out și cuier.
Deși totul era funcțional și comod, camera ar avea nevoie de un refresh la capitolul mobilierului, deoarece se observă că timpul și-a lăsat amprenta.
După ce am urcat bagajele în cameră, am mers să mâncăm, restaurantul fiind tot în incinta pensiunii Pelicanul. Acesta are două intrări, din strada principală, prin clădirea pensiunii, se coboară o scară din zona recepției, dar și prin lateral, pe aleea ce duce către canalul din spatele complexului. Restaurantul este amenajat foarte frumos, predominând culorile alb-albastru, are câteva mese rotunde și câteva dreptunghiulare, de 6 persoane, un bar, o zonă de terasă, care momentan era închisă cu geamuri culisante și grupuri sanitare. În zona de terasă se servește masa în regim de bufet suedez, la mic dejun și cină.
Am comandat un storceag, o saramură de sturion și sturion la grătar. Mâncarea a venit destul de greu, cam în 45-50 de minute, dar nu eram singuri în restaurant și poate că mi s-a părut mult timp pentru că eram înfometată. totul a fost absolut delicios, curcubeu pe cerul gurii, iar prețurile modeste. Servirea a fost ok și ea, personalul este alcătuit din tineri de 18-22 de ani, care fac tot ce pot să fie mulțumiți clienții. Pe toată șederea, tot ce am cerut ni s-a adus. Adoua zi la prânz, după ce am făcut plimbarea cu barca despre care am povestit aici, ce să vedeți, tot storceag am comandat, să mă încălzesc puțin, după atâta vânt în nas :)).
Mesele în sistem bufet suedez cuprindeau urm[toarele preparate: la mic dejun - ouă ochi, omletă, platouri reci cu preparate din pește (icre, scrumbie sărată, zacuscă de peste, hamsii), mezeluri și brânzeturi calitative, unt, dulceață, roșii, castraveți, pâine, cateva foitaje dulci și rulade care nu m-au atras deloc, sucuri la 2 dozatoare, de portocale sau de ananas, 2 espressoare pentru cafea, la buton, cu cafea măcinată pe loc, apă caldă pentru ceai și pliculețele aferente de ceai și zahăr; lacină - platou rece cu preparate din pește (icre, scrumbie, hamsii), salată coleslaw, chefal în sos, saramură de crap, caras prăjit, știucă, macrou, care grătar, care cu sos, salată de sfeclă roșie, pui cu ciuperci și sos alb, ceafă de porc, cartofi prăjiă dobrogeană, negresă) sucurile din dozatoare. Băuturile de la bar erau contra cost.
Serviciile restaurantului le-as fi punctat cu 100% grad de satisfacție, dacă la comandarea unui mousse n-aș fi constatat că acest tip de păjitură este congelat la bucătărie, apoi când este cerut de client, acesta este lăsat să aștepte timpul necesar decongelării. Și chiar și cu timpul acela, prăjitura tot înghețată la mijloc a venit, lucru total neprofesionist, din punctul meu de vedere. Deh! Cine m-a pus să comand fonfleuri franțuzești, când în Deltă de mănâncă plăcintă dobrogeană?
Există o vorbă cunoscută, cum că Delta este foarte scumpă, proprietarii profitând de faptul că turiștii nu au variante de servire a mesei și de deplasare, aceștia practicând prețuri nejustificate. La Complexul Peștișorul-Pelicanul (care acum cuprinde și Pensiunea Pescărușul) nu ne-am confruntat cu o asemenea atitudine din partea proprietarulor, aceștia ne-au primit cu căldură, au fost respectuoși și la cerere ne-au oferit recomandări cu privire la modalitățile în care să ne umplem zilele la pensiune. Ba mai mult, la final, chiar am primit cadou din partea acestora o carte pe care o alesesem dintre cele de la recepție, o începusem, dar nu o terminasem de citit. La capitolul prețurilor practicate în Deltă, la acest complex, atât pentru cazare, cât și pentru preparatele din meniul mesei de prânz, prețurile sunt mai mult decât rezonabile.
Pensiunea Peștișorul se află în Dunavățul de Jos, ultima localitate din Murighiol în care se poate ajunge cu mașina. Aceasta este localizată cu fața la drumul principal, fiind mărginită la spate de Canalul Dunavăț.
În spatele Pensiunii Peștișorul se află o insulă, la care se poate ajunge cu un pod plutitor, acționat manual, ajutați de un sistem tip scripete. Pe insulă este amenajat un spațiu de petrecere a timpului liber. De moment, acesta era închis, vremea fiind nefavorabilă petrecerii timpului în aer liber, însă se puteau observa cateva foișiare și o construcție închisă, toate fiind din lemn și acoperite de stuf. Mi-am imaginat că vara zona servește drept bar și loc de servit ceva de băut. Locul acesta este împrejmuit cu un gard rudimentar, restul insulei fiind împădurit.
Din păcate, peisajul acesta este umbrit de faprul că atât în partea împădurită a insulei, cât și in canalul din spatele Pensiunii Peștișorul sunt multe reziduuri, imagine dezolantă care te face să îți pară rău că această planetă frumoasă este locuită de oameni. Cu siguranță nu proprietarii sunt vinovați de aceste gunoaie, multe dintre ele fiind aduse de apă, însă consider că ar fi potrivit să existe la pensiune o persoană responsabilă cu spațiile exterioare, care să se ocupe de toate aspectele, nu doar de tunsul gazonului, zona de piscină și alei.
Pensiunea Peștișorul, la fel ca Pelicanul și Pescărușul, are piscină proprie, cu șezlonguri amplasate în jurul acesteia. Vara este un mare plus, pentru relaxare și distracție. Tot aici se află și o sala de jocuri unde turiștii pot juca biliard, ping-pong, table, etc. Încăperea aceasta se află cumva la demisol, cu intrare dinspre terasa piscinei și din interiorul pensiunii. Fiind la demisol și fiind luna octombrie, incăperea avea un grad mare de umiditate și un miros specific camerelor neaerisite și neîncălzite. Soțul&co (gașca de băieți cu care s-a întâlnit la pensiune) păreau că nu sunt deranjați și au stat până noaptea târziu la biliard. Mie îmi părea că miroase a mucegai și nu am putut să stau mai mult de 30 de minute. Vara e posibil să fie altceva.
De la pontonul pensiunii se poate pleca cu barca pe canale. Am făcut o astfel de plimbare, a fost o alegere foarte bună pentru a-mi umple una dintre zilele în care soțul meu a fost la pescuit și pentru a descoperi frumusețea Deltei. Excursia a fost intermediată de patron, plata am făcut-o la acesta, am fost plecați timp de cateva ore, cu oprire la Plaja Perișor și într-o zonă unde stăteau nestingheriți caii sălbatici.
Soțul meu a pescuit în fiecare zi, a fost plecat cu o barcă închiriată, însă detaliile nu le cunosc prea bine. Știu doar că cel care” conducea” barca i-a dus dimineață într-o zonă și i-a adus seara înapoi la pensiune.
Recomand cu mare drag să ajungeți în zonă și să alegeți să vă cazați la Complex Peștișorul-Pelicanul, în oricare dintre cele trei locații ale acestuia. Noi ne-am simțit foarte bine, ne-am relaxat, ne-am distrat, s-a pescuit, am mâncat preparate foarte bune și am trecut cu vederea anumite aspecte care erau mai puțin plăcute și care se pot remedia fără prea mult efort.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de raluca banu in 21.10.25 14:03:29
- A fost prima sa vizită/vacanță în DUNAVĂȚ
- Alte destinații turistice prin care a fost: In Romania am mai fost in Brasov, Predeal, Sovata, Busteni, Eforie Nord/Sud, Costinești, Mamaia, Targu Ocna, Ieud, Jupiter, Maramures, Buzau, Sibiu, Prahova. In strainatate: Spania, Italia, UK.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raluca banu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.98274800 N, 29.22555800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
O cazare bună, la un preț asemena
În caseta tehnică prețul este scris 1230 lei; diferența de 330 de unde vine?! Bănuiesc că ați mâncat și prânzul tot acolo!
”Serviciile restaurantului le-as fi punctat cu 100% grad de satisfacție, dacă la comandarea unui mousse n-aș fi constatat că acest tip de păjitură este congelat la bucătărie, apoi când este cerut de client, acesta este lăsat să aștepte timpul necesar decongelării. Și chiar și cu timpul acela, prăjitura tot înghețată la mijloc a venit, lucru total neprofesionist, din punctul meu de vedere. Deh! Cine m-a pus să comand fonfleuri franțuzești, când în Deltă de mănâncă plăcintă dobrogeană?
Nu știam că prăjiturile se pot congela. Posibil să fie o practică uzuală pentru cei ce lucrează în domeniul HORECA.
Referitor la gunoaiele din jurul pensiunii,
”Cu siguranță nu proprietarii sunt vinovați de aceste gunoaie, multe dintre ele fiind aduse de apă, însă consider că ar fi potrivit să existe la pensiune o persoană responsabilă cu spațiile exterioare, care să se ocupe de toate aspectele, nu doar de tunsul gazonului, zona de piscină și alei
Posibil ca cei ce tund gazonul să ceară bani în plus pentru strângerea, arderea sau transportul lor în locuri special amenajate.
Delta este frumoasă, dar eu m-am jurat că nu mai merg acolo
Când am fost la Sf. Gheorghe, în urmă cu ceva ani - prin 2018
- m-au chilărit țânțarii!
Să ai un an 2026 bun, așa cum ți-l dorești!
... și ![]()
![]()
![]()
@doinafil:
Buna, Doina si la multi ani!
Pretul din casetă conține, într-adevăr și 2 pranzuri servite la pensiune si băuturile de la bar, altele decât cele cuprinse în demipensiune.
Plimbarea cu barca a fost separat și nu este inclusă în total.
Noi am fost în octombrie și nu era nici urmă de țânțari, dar nici de broaște, marea mea spaimă. Într-adevăr, văzusem una înecată, dacă vă vine să credeți și a fost suficient cât să ma cutremur de fiecare dată când treceam prin zona ei.
Am observat că site-ul nu mi-a încărcat toate cele 45 de poze selectate, așa că voi reveni cu încărcarea celorlalte, dar și cu un scurt articol despre plimbarea cu barca pe canalele. Dacă intrați din nou, vă veți delecta cu frumusețea zonei fără să fiți pișcată de țânțari
.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2021 Vacanta la superlativ! Nota 10 la examenul pt Turism! — scris în 23.05.21 de GeorgeCT din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Un loc unde te simti ca acasa — scris în 06.08.16 de Oana si Cris din BUCU [IL] - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Weekend mai mult decat placut — scris în 03.08.16 de ioppo din PRAHOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2015 De revenit! — scris în 05.08.16 de cris1982 din TURNU MăGURELE - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Altadata nu mai venim aici — scris în 04.07.15 de Maria78 din IAşI - nu recomandă
- Aug.2014 O experienta foarte placuta — scris în 27.08.14 de Marin Mirela din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- May.2014 O experienta placuta...... — scris în 02.06.14 de ancadumi4 din VALCEA - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















