Lac, mâncare și tihnă la Panaghia. Pensiunea, spui.

TIPĂREȘTE

Plecarea într-o excursie va fi mereu un motiv de nerăbdare. La urma urmei, ne place să ieșim din rutina zilnică, să ne prefacem că viața noastră nu înseamnă doar muncă, facturi și întrebarea existențială „ce mai mâncăm azi?” . Ne facem planuri, speranțe, ne imaginăm ce și cum va fi. Și asta-ți dă o stare de bine, cumva. Un fel de fericire din aia în avans, pe datorie emoțională.

Doar că, în cazul ultimei mele ieșiri, asta din perioada 21-24 mai, n-am avut nicio problemă din astea. Prietenii din grupul de ne-am unit rezolvaseră ei toate cele legate de cazare, mâncare și alte alea, atât de necesare de le-a trecut Maslow în piramida sa. Eu am venit practic ca boierul: fără stres, fără rezervări, fără „cine sună la pensiune?” . Aproape suspect de relaxat.

Că spusei de piramidă, anul trecut, exact în perioada asta, îmi luceau ochișorii prin Egipt. Atunci mă uitam la piramidele alea adevărate, acum mă uitam la piramida nevoilor: la bază mici, bere și cafea, iar în vârf… Wi-Fi-ul de la pensiune. Evoluăm.

Rolul meu în grup era acela de a-i plimba, găsind locuri și locații cu povești, că doar de asta veniseră oamenii din București și din Iași. Și am livrat! Le-am arătat drumuri de ziceai că intrăm în „Stăpânul Inelelor” , cârciumi unde ciorba vindeca și păcate vechi și locuri atât de frumoase încât până și telefoanele făceau poze mai inspirate.

Singura dramă reală a fost că excursia s-a terminat prea repede. Și că, întorși acasă, iar ne-am trezit în rutina zilnică. Cu alte alea. Până la terminarea excursiei însă să vorbim, un pic, despre locul unde aveam să ne cazăm, pentru că, nu-i așa, frumusețea locurilor te poate obosi suficient de mult încât, noaptea mai ales, să vrei să dormi. Și, eventual, în aceeași locație să poți să-ți mai rezolvi și probleme legate de pâinea cea de toate zilele și de încă ceva pe lângă acea pâine. Că omul, după ce admiră munții, lacul, brazii și toate minunățiile patriei, parcă tot la o ciorbă bună și la un pat zdravăn îi stă gândul. Spiritul de aventură e foarte frumos până pe la ora zece seara; după aceea începe să negocieze cu șalele și cu oboseala.

De regulă, când ajungeam la Lacul Izvorul Muntelui de la Bicaz, mă cazam doar la „Cristina” , campingul de știe toată lumea de el. Asta era alegerea mea. Știam locul, știam oamenii, știam până și scârțâitul porții. Era genul acela de cazare unde ajungi și parcă te salută și câinii din curte ca pe un client fidel. Nu mai stătea nimeni să mă întrebe cine sunt; după față probabil mă confundau deja cu inventarul.

De data asta a ales altcineva cazarea și asta a fost Pensiunea „Panaghia” .3 margarete. Numele nu-mi spunea nimic, iar margaretele erau cam puțintele, mă gândeam. Sincer, la început am crezut că e ori numele unei nave grecești, ori al unei mătuși foarte credincioase. Dar mi s-a explicat că se află chiar pe malul lacului. Asta da motiv de ținut cont. Dintr-odată, urechile mi s-au ciulit instantaneu. ”Pe malul lacului” sună cu totul altfel decât „la trei kilometri de lac, cu puțin noroi și două serpentine între ele” .

Și chiar pe malul lacului era. Dimineața, când ieșeai afară, aveai impresia că apa începe direct din pridvor. Dacă mai făceai doi pași adormit, riscai să te trezești pescar fără să fi avut această intenție în viață. Aer curat, liniște, brazi, munți și o apă care stătea atât de calmă încât îți venea să vorbești în șoaptă, să nu deranjezi peisajul.

Iar partea cu „pâinea cea de toate zilele și încă ceva pe lângă acea pâine” era rezolvată foarte omenește. Nu trebuia să pleci flămând în explorări eroice prin împrejurimi. Găseai acolo câte ceva bun de pus înaintea omului obosit de atâta frumusețe. Și, până la urmă, exact asta contează într-o excursie reușită: să vezi locuri frumoase, să dormi bine și să ai ce povesti după aceea, eventual la o masă zdravănă. Hai totuși să ne așezăm.

Că cum ajungem la această pensiune nu e deloc complicat. Ieși din Bicaz spre Baraj, pe care-l și treci și, ce să vezi, la vreo 4-500 de metri dai de pensiune. Adică n-ai timp nici să te întrebi dacă ai ratat drumul, că deja ai ajuns. Dacă ești genul acela de șofer care întreabă din cinci în cinci minute „Mai avem mult?” , aici conversația moare rapid din lipsă de subiect.

Parcare așezată în curtea cabanei, curte la care încă se lucrează, ori asta se vede. Pe ici, pe colo, mai observi câte o lopată, niște materiale, semn că oamenii încă sunt în plină prietenie cu amenajările. Dar, sincer, asta îi dă și un aer din acela viu, de loc care încă se pune la punct și nu de muzeu unde ți-e teamă să calci mai apăsat.

Oricum, parcarea este decentă, încap acoloșa cinci mașini, pe ușor. Iar dacă vrei să faci pe aventurierul și să cobori mai aproape de apă, cobori pe drumul de acces și ajungi la parterul pensiunii. Practic, locul îți oferă mai multe variante de leneveală organizată încă din momentul în care oprești motorul.

Mă rog, am rezolvat problema găsirii pensiunii. Pensiune care este de fapt o foarte mare cabană, cu vreo trei niveluri, la fiecare nivel fiind vreo șase camere. Destule cât să fie animație, dar nu atât de multe încât să ai impresia că te-ai cazat într-o gară. Iar jos, o mare sală de mese, de se poate folosi și pentru nunți, botezuri și alte chilambale de le facem noi, românii, din orice motiv. La noi e suficient să se întâlnească două rude și deja există riscul să apară un taraf și trei tăvi cu sarmale.

Că ce găsim aicișa.

Camerele sunt destul de mari, cât să nu te simți apăsat de pereți. Poți să te învârți liniștit prin ele fără să dărâmi mobilierul cu genunchiul. Mobilier simplu, cu tentă de rustic, exact cât trebuie ca să simți că ești la munte și nu într-un birou corporatist mutat accidental lângă lac. TV există și el, pentru cine simte nevoia să afle urgent ce mai face planeta în timp ce afară stă o asemenea priveliște.

Balcon mărișor, dai de-o miuță dacă te organizezi puțin și accepți câteva victime printre ghivece. Iar baia, lărguță și ea, utilată cu tot ce cere asemenea încăpere. O singură problemă: apa de la robinet este nepotabilă, așa cum te anunță un anunț :)). Foarte cinstit din partea lor. Practic, hârtia aceea îți spune politicos: „Spală-te liniștit, dar nu transforma dușul în izvor de băut.”

În schimb, curățenie era. Și încă una din aceea care se vede imediat, fără să intri în rolul inspectorului sanitar. Asta contează enorm, mai ales după o zi de umblat prin atâta frumusețe de locuri, când tot ce-ți dorești e să te întinzi liniștit și să nu mai faci absolut nimic.

Din balcon vezi lacul, adică dai direct spre el. Nu trebuie să ieși în vârful picioarelor, să te apleci peste balustradă și să întrebi pe cineva: „Unde-i apa?” Nu. Lacul se vede de peste tot și, credeți-mă, este un view. Genul acela de priveliște care te face să uiți pentru câteva minute și de telefon, și de politică, și de toate nenorocirile cotidiene. Apa aceea întinsă, munții în jur, liniștea… aproape că-ți vine să devii poet. Aproape.

Pensiunea e chivernisită, are și-un ponton unde găsești mese, scaunele respective ba chiar și un grătar. E un loc unde poți să stai cu gașca sau doar cu tine, zăcând în lenea ta. Admiri lacul, barajul pare că-l atingi cu mâna, vezi dealurile și munții din jur, deci, pe scurt, este și “peisage”. Lângă ponton stă ancorată o hurdubaie, un vaporaș de se intutilează “Phonix” de care am și abuzat, dar asta-i altă poveste, n-o divulg, încă.

Așa cum ne-nețeleseserăm, la cazarea de-am împăcat-o am inclus și serviciul de mic dejun și masa de prânz, pe care, în cele trei zile, am mâncat-o mai ales după ora 18, atunci când ajungeam la cazare din peripețiile de le-am ales. Practic, masa de prânz devenea cină, dar una zdravănă, moldovenească, din aceea de te face să taci respectuos câteva minute după prima lingură.

Moldovenii sunt recunoscuți ca fiind halimoși, mâncarea, în cazul nostru, e extrem de importantă. Iar moldovencele s-au adaptat perfect la așa cerință. Dacă micul dejun este cumva obișnuit — ouă, șuncă, salamuri, gem și ce-o mai fi — la masa de prânz am beneficiat de adevărate demonstrații culinare.

Gazda a confecționat o ciorbă de perișoare de te ridica cu moralul instantaneu de stricai circulația aeriană și o alta de legume cu hribi, de ziceai că pădurea s-a mutat disciplinată în farfurie. Apoi păstrăv ca la mama lui — chiar așa era! În lac se află o păstrăvărie, deci peștii ăia de i-am păpat s-au despărțit de familie pentru a ne îndestula pe noi. Sacrificiu piscicol făcut cu demnitate.

Cât am stat acolo am mai primit: un mare platou cu obleți, cartofi și friptură de porc, ceafă mai exact. Și aici mi-a venit o idee care probabil ar putea revoluționa zootehnia mondială: dacă încrucișăm o mangaliță cu o girafă, vă dați seama ce obținem? Un porc cu gât de cinci metri! Gândiți-vă numai câtă ceafă afli acolo! Practic, hrănești un botez întreg dintr-un singur exemplar și-ți mai rămâne și pentru pachet. Ce, nu credeți? Ia gândiți-vă ce poate genetica în ziua de azi?

La toate astea am agățat și câte un grătar, că vă spuneam la-nceput de text, la baza nevoilor stabilită de Maslow stau micii și berea. Mă rog, în ADN-ul de român, aici îi de discutat.

Ca activități de recreere, unii dintre noi s-au dus să pescuiască. N-au prins nimic din lac și nici la șosea nu cred c-ar fi încercat, erau cu soțiile. Așa că s-au întors cu experiență, aer curat și povești despre „cum a tras una mare și s-a rupt firul exact atunci” .

Altcumva, de-acolo ne-am deplasat spre locurile de interes turistic, de abundă locul de ele : plimbare pe lac, cu vaporașul, drum la Lacul Roșu și Cheile Bicazului, apoi la la Tg. Neamț, de i-am dus la Cetate și la Humulești, unde i-am deranjat casa lui Creangă, la Mănăstirile Sihla, Agapia și Văratec sau la Peștera Sf. Teodora de la Sihla, sau, la Curtea Domnească din Piatra Neamț, voi să fiți îngroziți, vă dați seama că voi scrie review-uri despre toate astea locuri de le-am văzut. Oricum, vă promit că vă las în pace în week-end, sunt plecat la mare!

V-am spus că pensiunea s-a dovedit a fi un loc foarte bun de plecare pentru toate aceste plimbări.

Că cât a costat

Cazarea este 200 de lei/noapte, pentru mesele de le-am avut am plătit 318 lei/familie, care vă pricepeți la matematică faceți voi adunarea și p-ormă-mi spuneți și mie, da?

Recomand?

Categoric, da! Am fost tare mulțumiți !De tot ce ni s-a oferit. În plus, am avut cu ce umple timpul iar gazdele au fost primitoare și amabile! Acuma, gata, până oi mai îndruga câte ceva pe-aici, vă lăs , închei, ați scăpat, haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 23 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI