GRAD SATISFACȚIE
Initiativa lui Ovidiu (@pepsi70ro) colegul nostru continuata de Claudiu (@Clau70), mi s-a parut inca de la inceput una demna de luat in seama, pentru ca acasa am discutat de multe ori despre posibilitatea de a ajunge in Delta, acolo unde eu nu mai fusesem de copil iar Nina nu ajunsese niciodata. In afara de asta, fiica-mea spusese ca ar merge si ea, asa ca deja devenise o problema ‘globala’. Dupa ce am trecut prin numeroase probleme de toate felurile care se ivisera in ultimele luni, vineri 08.06 la ora 6:30 plecam in tromba din fata blocului cu destinatia Murigiol. Am setat waze ul si cel mai bun drum mi s-a parut cel pe A2 –A4-Babadag-Enisala- Murigiol, chiar daca este mai lung decat cel prin Slobozia cu vreo 42 de km. A fost un drum frumos, cu o lungime de 376 de km, (cred ca sunt mai multi decat arata altora, datorita pozitiei fiecaruia in interiorul Bucurestiului) pe care l-am parcurs lejer, dupa ce am reusit (nesperat de repede) sa iesim din Bucuresti, drum pe care l-am parcurs, cu tot cu opririle de tot felul in patru ore si ceva.
Despre Laguna albastra nu stiam mai nimic, cu exceptia review-urilor, ultimul din 2016, dar parea a fi o destinatie buna care sa nu rezerve surprize neplacute iar seriozitatea pe care o avusesera proprietarii in discutiile pe care clau70 le purtase de-a lungul celor doua luni (daca nu ma insel) de cand rezervasem o camera dubla si un apartament mi-a intarit convingerea ca totul va fi ok.
Ajunsi asadar in jurul orei 11, dupa ce ne-am salutat (pupat) cu Cami roth, Criss, sotul ei, si prietenii care ii insoteau, am facut acelasi lucru cu rommy si sotia sa, dupa care ne-am asezat la o masa rotunda maare (la propriu) pentru 8-10 persoane din lemn masiv pentru acomodarea cu locul si berea draft Ciuc care mi s-a parut a fi foarte buna, mai ales dupa drum. Am mers dupa cateva minute la receptie si mi-am anuntat prezenta. Domnisoara de acolo (Mariana daca nu gresesc) a fost deosebit de amabila, desi o ora matinala, am primit cheia de la camera 7, rezervata pentru fiica-mea si prietenul sau, urmand ca apartamentul nr 9, destinat mie sa ne fie pregatit in cel mai scurt timp. In tot acest timp am vazut ce agitatie era in cladirea pensiunii, 4 cameriste si d-ra receptionera straduindu-se sa termine pregatirile cat mai curand. Am iesit din nou in exterior si am inceput sa trec ‘in revista’ mediul inconjurator. Pensiunea Laguna Albastra detine un spatiu exterior foarte generos, folosit foarte judicios de catre administratori, si foarte bine ingrijit. Din drumul principal pe care l-am urmat, cu circa 50-100 m inainte de a trece pragul resortului Puflene, se vireaza la dreapta si imediat la dreapta. Asa intrati pe domeniul Lagunei. In partea stanga, pe un drum amenajat din pietris marunt se ajunge in parcare. Aceasta este destul de mare, insa atat drumul de acces catre ea (destul de lat) cat si o portiune aflata exact in fata intrarii ofera destul loc pentru a parca. In situatia extraordinara in care masinile nu ar avea locuri suficiente am observat destul loc si in exterior, pe langa gardul pensiunii.
Am sa vorbesc intai de curtea acesteia care ne-a impresionat prin gustul cu care a fost amenajata. Garduri din trandafiri, gazon impecabil, alei de jur imprejurul sau, piscinele, prin forma si intinderea lor, baldachine multe la numar, sezlonguri, un pool bar frumos amenajat si bine pozitionat, apoi alte alei printre portiuni de gazon si trandafiri care duc catre ansamblul de camere (tot ale pensiunii) separate de cladirea etajata, bancile de la umbra salciilor umbroase, pozitionate pe partea laterala a pensiunii, niste barci pescaresti vechi, asezate ca décor pe o portiune mai mare gazonata spre exterior, pe gardul marginas al drumului, toate acestea separat, sau luate cu toate la un loc te ‘rup’ instantaneu de realitatea din care vii, iar aceasta impresie o vei avea pana la sfarsitul sederii aici. Spun asta pentru ca, daca nu veti mai folosi masina pana la plecare, veti ramane izolati in atmosfera Deltei, . De la pensiune pana la debarcaderul unde se afla barci care pleaca in explorarea numeroaselor canale nu sunt decat maximum 25 de metri, parcursi tot in natura, asa ca nimic nu va va mai ‘rupe’ de visul pe care il veti trai in zilele petrecute in Delta Dunarii.
Intrarea care se face din parcare va va introduce pe larga terasa a pensiunii, unde sunt amplasate mai multe mese rotunde asemenea celei despre care v-am povestit. Prima intrare se contureaza a fi cea care duce in restaurant, Intrarea este strajuita de doua figurine reprezentand un barbat in haine vanatoresti (presupun) si un bucatar. Apoi in partea stanga, terasa se prelungeste cu mese, iar pe partea stanga se afla mai intai o alta intrare in restaurant, cea folosita in primul rand de ospatari pentru aducerea comenzilor, apoi intrarea propriu zisa spre receptie si o alta care duce tot in incinta hotelului dinspre partea piscinelor. Impresionanta multitudine de muscate asezate in aceasta portiune, splendide si de diverse culori. Receptia este micuta dar cocheta, cu o canapea si doua fotolii pe stanga cum intrati, apoi un mic front desk pe partea dreapta, o alta intrare in restaurant si apoi un hol care duce in partea stanga catre camerele de la parter si in dreapta catre scarile de acces spre camerele de la etajele superioare. Pe pereti trofee cu capete de stiuca impaiate, o placa pe care se afla impaiat un cap de somn deasupra careia este inscriptionat numele pensiunii si jos localitate, apoi harti cu zona in care ne aflam, toate astea pentru a creea o atmosfera calda si destinsa.
Apartamentul pe care l-am primit la circa 30 de minute de la sosire se afla exact in capatul scarilor de acces catre etajul 1. Dupa ce veti deschide usa si veti intra, in cazul in care nu aveti niciun fel de card pentru a-l pune in dispozitivul aflat imediat ce intrati in hol pentru a activa energia electrica, va trebui sa separati cheia de cardul camerei, asta pentru ca usa se poate deschide si din interior, daca nu este incuiata. Patrundem intr-un hol de circa 3 m lungime, pe partea dreapta aflandu-se o usa de acces in baie, iar pe partea stanga un dresing generos si bine compartimentat.. La intrare in living pe stanga se afla suport pentru valiza. Mobilierul de aici era compus dintr-o canapea mare si foarte comoda , o masuta din lemn, pe dreapta un ansamblu de mobilier unde se afla, in partea superioara un televizor lcd akai cu diagonala mare, un receiver penru programele tv, apoi o portiune de depozitare in dreapta, un spatiu care adaposteste un minibar in stanga, si din nou o portiune de depozitare. Din living se iese intr-un balcon foarte mare unde este instalata pe un perete instalatia de aer conditionat, apoi un aranjament de flori artificiale, insa dragute si doua scaune. Ar fi foarte bine sa fi fost pusa si o masuta, ca sa poti sta dimineata sa iti bei cafeaua, pentru ca balconul este foarte spatios si ar mai estompa din goliciunea spatiului.
Livingul comunica cu camera printr-un spatiu fara usa, ceea ce il face ideal pentru cupluri, pentru un confort sporit. Pentru parintii cu un copil este destul de ok (pentru o mai buna supraveghere), dar atat, trei adulti resimtind cu siguranta lipsa de intimitate creeata de lipsa unei usi despartitoare.
Dormitorul are un pat matrimonial mare, foarte comod, doua noptiere stanga-dreapta, iar in fata patului, intr-o firida a acestuia este amplasata o noptiera, cu o oglinda mare. Parchet peste tot.
Baia, destul de mare, dotata cu feon, are cada si suport pentru para de dus, si o perdea de impiedicare a apei sa cada pe gresie, un suport pentru prosoape din inox vasul de toaleta, o chiuveta cu oglinda, si o polita pe care se aflau doua cutii cu sapunuri de toaleta, doua plicuri cu sampon/gel de dus si doua cutii cu casti pentru par, prosoape albe de calitate, cate trei pentru fiecare persoana, prosoape de iesire din baie/dus, care au fost schimbate a doua zi, cos de gunoi in baie, golit si el dupa prima zi de sedere si ceea ce de la o vreme este foarte important si necesar a fi peste tot unde mergem, multe prize disponibile. Ce nu m-a incantat a fost pozitionarea aerului conditionat din dormitor, acesta fiind amplasat deasupra patului, total nepotrivit in opinia mea. Daca exista aer si in living, sincer nu am observat. Insa daca ar fi existat ar fi fost excelent pentru ca folosirea lui ar fi asigurat o temteratura optima pentru ambele camere . S-ar putea totusi sa existe pentru ca unitate amplasata in balcon era una mare .Noi nu am folosit ac-ul pentru ca noaptea temperatura a fost foarte placuta, iar usa cu plasa impotriva insectelor din living ne-a permis sa lasam usa deschisa . Stati linistiti, nimic nu va poate tulbura somnul, este o liniste desavarsita tot timpul .
Pretul platit de noi, cel negociat de Claudiu de fapt, de 140 lei/noapte a fost excelent pentru ceea ce am gasit. Diferenta la ‘oficial’ nu este tousi foarte mare, ceea ce ma face sa vi-l recomand, impreuna cu toata pensiunea, cu caldura. Am facut destule poze care sa intaresca recomandarea mea.
Trimis de iulian68 in 11.06.18 13:28:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MURIGHIOL.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.03838900 N, 29.18182300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmasterX: este vorba de un apartament, nu despre o camera dubla, deci o alta forma de cazare. Un precedent a fost si la Cincis .
@iulian68: Asta este! Dac-ați ajuns mai devreme, ai avut timp să faci mai multe poze. Și mie mi-a plăcut pensiunea. Totul a fost super ok, mai puțin... dar voi veni și eu cu articolul! Acușica!
Ti-am mai spus de câteva ori că îmi place cum scrii, frumos, fluent, normal, fără farafazlâcuri. Votat pe drept.
@Michi: Sărut mâna mamă Michi, iți multumesc pentru aprecieri și mai ales pentru sfaturile și imboldurile date la inceputul anului!!! ????
@iulian68: bine mai omule si de orhidee nu pomenesti minic? asa o frumusete de floare ce te lasase fara glas intr-o profunda conteplare..., asa cam cum aratam si eram eu cand a aparut tortul din congelator la Cincis!!!
Corect, cazarea este una ce merita pretul cerut oficial, mai ales zona de casute, cop B si C. Zona dusurilor, piscinele si tot ce este intre gardurile proprietatii arata intr-un mare fel. O mana de mare gospodar tine haturile si merita promovat/respect si binenteles sa ii mai treci pragul.
Ma bucur ca ti-a/va placut si mai vrem, nu este asa???
@roth: Desigur! Oricum, oriunde si daca se va putea in aceeasi formatie, adica sa vina si Marian ca m-am topit de ras in ultima seara! ????????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Evitati Laguna Albastra — scris în 31.08.22 de ux127064 din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2019 Un sejur de 'neuitat' — scris în 19.08.19 de carmencojo29 din BUZAU - nu recomandă
- Jul.2018 Pensiunea Laguna Albastră de la Murighiol - condiții bune de cazare — scris în 15.11.18 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Nunta de argint — scris în 13.06.18 de icata24 din RUGBY
- Jun.2018 Laguna Albastră, castelul Zânei Zbanghii și-al dragilor ei prieteni — scris în 11.06.18 de Zoazore din BRăILA
- Jun.2018 O locatie deosebita — scris în 11.06.18 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Concediu aproape reusit cu mici inconveniente — scris în 13.07.16 de Loren din PLOIEşTIORI [PH] - RECOMANDĂ