Pensiunea In Poiana - Glod, Maramures- - ospitalitate, mese imbelsugate, relaxare

TIPĂREȘTE

Cand am auzit unde voi fi cazata in Maramures, iute am luat harta. Dar localitatea Glod, unde se gaseste Pensiunea In Poiana, n-a fost de gasit! Atunci, am dat fuga la cel care ma scoate din multe “incurcaturi”, bunul meu prieten, Google. Si, chiar si cu el, am avut ceva de furca pana am aflat. Pentru noi, bucurestenii, oricum Maramuresul e acolo unde se agata harta-n cui!

Se poate ajunge dinspre Sighetul Marmatiei, care e la vreo 30 de km. De acolo se “apuca” drumul care duce spre Sacel, pe Valea Izei. Dupa iesirea din localitatea Barsana, cam la un km, este indicatorul care-ti arata drum la dreapta, peste Podul Slatioarei, spre Glod.

Dar noi am mers pe traseul: Bucuresti- Brasov- Sighisoara- Targu Mures- Bistrita- Sacel- Dragomiresti- Bogdan Voda- Stramtura, unde, la un moment dat, este un indicator care arata drum la stanga spre Glod. Trecand imediat Podul Slatioarei, se merge pe o sosea ingusta, dar asfaltata, circa 7 km. Apoi, in sat, dupa niste magazine aflate pe dreapta, undeva, pe un stalp, o pancarta nu prea mare te anunta ca trebuie sa cotesti la dreapta, pe o ulita. Acolo, dupa cateva case, se zareste intrarea in curtea mare a Pensiunii In poiana. Prima senzatie e c-ai ajuns “la tara”. Caci, asa si este! Pensiunea se afla intr-un sat, printre gospodariile taranilor. Deci, pe ulita, cand pleci sau cand vii, cu siguranta te vei intalni cu gaini, rate, gaste, poate si cu vaci, capre, oi. Si, bineinteles cu cai, pentru ca aici se folosesc vehicule “eco”- carute trase de cai.

Noi am ajuns tarziu, in noapte, dupa un drum de vreo 14 ore, caci am mai si vizitat ceva pe traseu. Fiind vorba de un autocar intreg, cand am inceput sa ne apropiem cat de cat de pensiune, am luat legatura cu gazdele, care au tinut sa stie exact unde suntem, ca mancarea sa fie calda si numai buna de mancat.

Am mancat supa de gaina, cu taitei, pusa intr-un castron, pe masa, asa ca fiecare si-a pus si repus cat a poftit. Apoi o friptura de pui cu piure si o prajitura. N-am crezut in viata mea ca pot manca supa, la ora 11 noaptea! Dar stiti cat de binevenita a fost?!?! Au stiut ele, gazdele, ca dupa un drum asa lung si obositor, avem nevoie sa ne “hidratam” cu o supa. Se vede ca au experienta in lucrul cu turistii, desi, judecand dupa varsta lor, mai degraba te uiti la ei cu neincredere. I-am cunoscut bine in cele sase zile cat am stat acolo. Mioara si Dragos. Ea morosanca, el “adoptat” in Maramu, caci a strabatut tara-n lung si-n lat, cu serviciul, dar cand a ajuns aici, i-au placut locurile, i-a placut fata si... aici a ramas. Amandoi tineri. N-au nici treizeci de ani. Dar impreuna, sprijinindu-se unul pe altul si, fiind ajutati si de parintii ei, fac tot ce le sta in putinta ca noi, turistii, sa ne simtim bine si sa dorim sa ne intoarcem acolo.

In prima seara, pe masa, ne-a asteptat sticla de palinca, din partea gazdelor. Am privit-o cum face “margeluse” cand e turnata in pahar si am stiut ca-i ceva bun, tare. Cand o dai pe gat, simti ca iei foc. Apoi, altfel privesti viata! :)))

Am mers in camere. Nu prea mari, dar curate, cu mocheta si mobilier nou (pensiunea e noua; nu are mai mult de patru ani). La dus, apa calda ne-a relaxat dupa drumul de-o zi intreaga. Apoi... liniste. Si... somn usor!

Dupa ce-am dormit “ca pruncii”, a doua zi am coborat la masa. “Patroana” ne astepta, ca sa ne intrebe cum am dormit, daca ne-a fost cald sau frig etc. etc. Micul dejun- suedez. Gustos, variat, suficient.

Fiind o zi ploioasa si fiind “rupti” de oboseala drumului facut cu o zi inainte, am preferat sa fim “casnici” si am ramas la pensiune, sa ne odihnim. Am fost, doar, sa vizitam biserica din sat, care era aproape de noi. Eu, care sunt foarte credincioasa, dar nu le prea am cu bisericile, am ramas, totusi, impresionata.

Nu departe de pensiune, am trecut peste un podet, peste Slatioara, afluent al Izei si am apucat-o pe o ulita ce urca domol printre case mai noi sau mai vechi. N-am mers mult si am ajuns la o poarta maramureseana simpla, veche. Cand am pasit dincolo de ea, eram, parca, intr-o alta lume: un taram al linistii, plin de verdeata. Multa multa verdeata si liniste. Asa cum se cade sa fie intr-un astfel de loc- curtea bisericii si a cimitirului satului.

Bisericuta de lemn, cu hramul Sfantul Nicolae, a fost construita pe la 1700 si este monument istoric. Am dat un ocol in jurul ei. E impresionant sa vezi toate acele barne de lemn, imbinate fara cuie, care de trei sute de ani sunt martore ale bucuriilor si tristetilor celor care locuiesc in acest sat. Dar nu am putut sa ma bucur in voie de vechimea acelui salas. Privirea mi-a fost “zgariata” de “termopanele” albe puse la ferestuicile bisericii, semn al unei modernizari “ca nuca-n perete”, in acest caz.

Am intrat in biserica. In primul rand m-a frapat multitudinea de stergare cu motive florale si bisericesti si de scoarte (pe jos si pe bancute) cusute si tesute de mainile mestesugite ale femeilor din sat. Apoi am admirat pictura veche cu care e impodobit altarul si toate icoanele. Un loc unde am pus genunghiul jos si am multumit ca ne-a fost dat sa ne putem bucura de asa minunatii.

Am iesit din biserica si am mai zabovit putin privind spre mormintele ingrijite care se aflau in jurul ei. Apoi cu greu am parasit acel loc unde am simtit cum pacea a coborat peste noi.

Trecand inapoi podetul si indreptandu-ne spre pensiune, am vazut “masina de spalat” a batranilor de aici. O batrana-si spala rufele la rau, intr-o valtoare. Toti ne-am oprit si am privit minute in sir “operatiunile” pe care le facea. Nu puteam sa ne dezlipim de acolo. O interesanta intoarcere in timp! Ce mestesug sa construiesti valtoarea! Sa stii exact cum sa asezi bucatile de scandura, in asa fel incat apa, cand cade cu putere de sus, de pe jgheab, sa se angreneze in acea miscare circulara, care invarteste rufele!

Ne-am intors la pensiune, unde la pranz am servit ciorba, friptura, prajituri gustoase. Portii mari. Seara la fel.

Si tot asa am tinut-o cu mese imbelsugate in fiecare zi. Daca vreunul nu manca tot, imediat venea “patroana” si se interesa ce ai, cumva nu ti-a placut? ... Si o vedeai cate griji isi face. Iar tu, bietul, nu mai mancai pentru ca era prea mult. Parca ne dusesem in Maramu ca sa ne indopam cu mancare si palinca. Morosanca vroia sa ne simtim bine, sa nu zicem ca am flamanzit la ea.

De cate ori soseam, apareau imediat si “patronii” care se interesau cum ne simtim, cum a fost drumul, ce am vizitat. Doamna a fost cea care ne-a ajutat sa obtinem un pret bun la biletele la Mocanita. Iar unele dintre obiectivele vizitate le-am vazut la sugestia lor.

In ultima zi de sedere acolo, ne-au dat un “ghid”, pe Eugen, un baietan de scoala primara, dar care era respectuos si serios mai ceva ca un adevarat ghid. El ne-a insotit la “borcut”, un izvor cu apa minerala. Interesant sa vezi cum iese apa la iveala din pamant. Am zabovit ceva pe coasta din jurul lui. Fiind o zi calduraosa de vara, satenii mergeau spre gradinile lor, la coasa sau la fan. In drum, se opreau, beau din apa rece si-si umpleau sticlele, apoi, dupa ce ne salutau respectuosi, plecau mai departe.

Dupa amiaza ne-am balacit ore in sir in piscina de la pensiune. Seara am avut parte de un foc de tabara, ca in copilarie.

A doua zi, cu noaptea-n cap am purces spre casa. Cu greu am plecat din acea zona minuata. Cu greu ne-am despartit de oamenii aceia tineri, inimosi, ospitalieri- gazdele noastre de la Pensiunea In Poiana, Glod, Maramures.

Acolo, o camera costa 80 de lei, iar apartamentul (sunt trei) - 130 lei.

Mancarea e multa, dar nu te rupe la buzunar. Accesul la piscina e gratuit.

De acolo puteti vizita:

- manastirea BARSANA (8km),

- atelierul de prelucrat lemn- traditional specific zonei

- CIMITIRUL VESEL, manastirea PERI (45km)

- MEMORIALUL DURERII si Muzeul TARANULUI SIGHET (30km)

- Manastirea BUDESTI-com Budesti (20km) - aici de gaseste camasa lui PINTEA VITEAZU)

- Cascada Cailor din Statiune Borsa

- Monunentul din Moisei

Se poate merge cu Mocanita, de la Viseul de Sus: vezi impresii.

Am vazut ca pentru Craciun si Revelion au oferte speciale. Ma bate gandul sa strabat tara sa merg din nou la ei in vacanta aceasta. Si, cine stie? Poate ma intalnesc si cu vreunul dintre voi. Sa vedeti atunci, intalnire AFA cu palinaca si sorici proaspat.

---

VIZUALIZĂRI: 9477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI