Acasa la o sora buna

TIPĂREȘTE

Asa m-am simtit acasa la Ileana Teleptean. Am ajuns in fata casei pe la 16.30, fara sa stiu mai nimic despre ce ma asteapta. Sotul meu s-a ocupat de rezervare si am avut incredere in alegerea lui. La cat eram de obosita de drumul lung si anevoios, nu-mi mai doream decat sa ma dau jos din masina, sa ma spal si sa am un pat curat.

Am intrat in curte, am trecut de fata casei, cu flori si cu ornamente specifice zonei, cu copacul cu oale si am ajuns intr-un loc care mi-am inchipuit atunci ca este toata curtea. Mi-am spus atunci ca este cam prea multa inghesuiala. Nu prea imi suradea ideea, dar, pana la urma, imi ziceam eu, sunt cu sotul meu si vedem noi cum ne descurcam impreuna.

Gazda ne-a intampinat si ne-a spus ca va trebui sa ducem masina sus, unde avem camera. Ma gandeam unde sus, credeam ca iesim din curte si mergem mai sus, pe strada, cu masina. Ametita de calatoria lunga si, desi frumoasa, cu peisaje impresionante, grea, m-am lasat condusa spre locul unde aveam sa stam.

Abia atunci am constatat ca ceea ce eu credeam ca e toata curtea era o curticica interioara, care aducea laolaltă casa veche, camerele in care sta gazda, bucataria, o magazie de alimente. Trecand din mica curte in gradina si apoi inspre livada, in sus, pe deal, mi s-a luminat totul si m-a cuprins incantarea vazând frumusetea din jur.

Era cald tare cand am ajuns noi, soare, iar gazda ne-a asigurat ca ne vom simti bine in camera (si a avut dreptate), ne-a vorbit de problemele cu seceta, ne-a spus, pentru ca i-am cerut, pe scurt, povestea casutei din deal si mi-a placut mult aceasta femeie frumoasa, curata, echilibrata. Mai tarziu aveam sa costat si alte calitati, ca: putere, simt al umorului, sensibilitate, generozitate. Dar nu e locul aici sa vorbim numai despre asta.

Casa cea noua, terminata de Craciun, anul trecut, este tare frumos lucrata, in lemn, cu piatra. Este inveselita de ghivece mari de muscate ce atarna la balcoane.

Totul este impresionant prin frumusete si naturalete.

La inceput nu-mi venea sa calc pe covoarele tesute manual, din lana, in stil popular, asezate pe holul de la intrare dar si in camere. Stiu de la bunica mea ce munca inseamna sa tesi un asemenea covor si stiu sa apreciaz munca cuiva. Un astfel de covor am cumparat, destul de scump, cu ani in urma din Grecia si il tin cu mare grija, sa nu il stric, asa ca faptul ca intram incaltati pe ele l-am considerat aproape un sacrilegiu.

Camera este micuta dar suficienta, pentru ca nu ai nevoie de ea decat ca sa dormi, sa iti depozitezi bagajele. Are si televizor, dar noi nu l-am deschis, era pacat sa pierdem timpul cu el. Baia era curata, ca si camera, si cu toate in functiune, fara probleme cu apa rece sau calda, (sau cu scurgerea de la dus, cum se intampla pe la hotel), cu toate ca ni se spusese de necazurile cu seceta. Dar gazda se aproviziona la cateva zile, aveam sa aflam, cu apa din Sighet.

Inainte sa ne lase sa despachetam ne-a anuntat ca masa de seara e pe la 19.30, dar noi am sarit ca arsi si am spus ca ne e foame rau de tot, de, acum se trezisera si alte nevoi in noi. Ne-a spus sa coboram atunci cand suntem gata, ca ne aduce un platou cu gustari.

Am coborat repede, nu inainte de a inspecta balconul de la etaj, pe care il imparteam cu turistii cazati in camera alaturata. Totul foarte frumos: peisaj, liniste, dar nu liniste de mormant, ci liniste impanata zgomote care chiar imi placeau, specifice activitatilor gospodaresti din sat.

Preferatul nostru pentru masa a fost un butuc mare, invelit frumos, inconjurat de mai multe buturugi mai mici, pe post de scaune. Dimineata imi placea sa imi beau cafeaua si sa mananc in foisorul cel mic iar seara am mai mancat, atunci cand ne-am apropiat de o familie draguta din Constanta, in foisorul mare.

Seara mirosea imbatator fanul din sura, ziua te incantau tufele de flori si dimineata te inveseleau pisicile jucause albe ale gazdei. Mai erau doi caini ciobanesti, unul pui, dar mare, in fata si celebrul Codrut, in spate. Langa foisorul cel mare era un leagan de lemn iar mai incolo, erau gazduite un miel ajuns cam oaie si doi pui de caprioara, care fusesera gasiti la marginea padurii si luati in grija, hraniti cu biberonul cu lapte, spre incantarea copiilor care se nimereau pe acolo, dar nu numai a lor. Alaturi se construieste o incapere mai mare, care sa fie folosita pe timp rece ca sala de luat masa pentru turisti.

Sunt foarte multe lucruri de spus. Nu stiu ce e mai relevant, pentru ca de exemplu, pentru mine conteaza atmosfera generala, curatenia, peisajul, nu in ultimul rand oamenii, dar si mancarea, cu toate ca incercam sa imi mentin regimul de acasa. Mancarea este gustoasa si mai mult decat suficienta, noi am fost foarte multumiti, dar asta este relativ, pentru ca unii oaspeti incepusera sa comande fiecare altceva de mancare, in acelasi timp, uitand ca nu sunt la restaurant, altii au intrebat chiar de pizza. Te intrebi ce e cu oamenii astia?! Din ce lume veneau?

Ce m-a impresionat definitiv a fost echilibrul, bunul simt al oamenilor. In gospodaria Ilenei Teleptean domneste curatenia, echilibrul, masura, naturalul. Ileana Teleptean nu a creat un mediu fals popular, pe care sa il serveasca, asa cum se obisnuieste, turistului dornic de kitsch. Nu iti ofera mancarea, asa cum marturiseau unii ca ar fi asteptat, in vase de lut, cu linguri de lemn, pentru ca …cine le mai foloseste in mod curent?! Te primeste cinstit in casa ei si iti ofera conditiile in care traieste si ea, in anul 2012, nu forteaza nota cu elementele populare, iti ofera posibilitatea de relaxare, de linistire a sufletului si a mintii iar pentru cine poate si vrea sa vada si sa simta, deschide o poarta spre o lume inca nealterata de artificialul urban, o lume curata, in care ritmul vietii este unul natural, in care relatiile dintre oameni sunt sanatoase, in care nu criza mondiala este problema majora ci faptul ca Dumnezeu nu a mai dat ploaie de mult timp. Oamenii din zona poarta cu mandrie costumul popular la sarbatori, stiu sa se distreze dar si sa munceasca. Ma gandeam ca este posibil ca afluenta mare de turisti ar putea sa afecteze aceasta stare actuala a lucrurilor, imprimand locurilor si oamenilor cate ceva din ceea ce le este specific si astfel ar putea urati ceea ce inca se pastreaza aici.

Am intrat de multe ori in bucataria Ilenei Teleptean si mi-ar fi placut sa zabovesc mai mult, era si aici un loc primitor si imbietor, dar mi-era teama sa nu le deranjez in treburile lor sau in linistea lor pe gazda sau pe fetele care faceau treaba acolo. M-am simtit bine in compania lor, pe care o cautam cu placere, dar, asa cum mie imi ofereau discretie, nu se bagau in sufletul meu, nu am dorit sa fiu indiscreta si prea bagacioasa, cu toate ca intrebam deseori despre lucrurile noi intalnite si despre modul de viata si de fiecare data am primit raspuns. Peste tot domnea o atmosfera intima, placuta, calda.

Nu am simtit aici relatia dintre client si cel ce ofera servicii de cazare si masa ci m-am simtit, nu ca la mine acasa, caci acolo port eu grijile pe care le avea aici gazda, probabil. M-am simtit ca un copil rasfatat si libera sa fac orice imi doresc, fara griji, pentru ca o sora mai mare si alte verisoare imi erau alaturi daca le-as fi cerut. Asa le-am simtit pe fetele de acolo.

Seara cu ceterasii a fost mai spre sfarsitul sejurului nostru si mi-a implinit o dorinta neimpartasita, aceea de a ma imbraca in costumul lor popular, pe care il consider deosebit de frumos si care avantajeaza mult femeia. Iar faptul ca am mai si dansat cu cetarasii a fost cireasa de pe tort.

Pentru mine, singurul lucru care a facut sa imi umbreasca starea de bine si de placere a fost intalnirea prin curte, la masa sau in drum spre casuta de pe deal cu alti turisti care se inchipuiau stapanii lumii, nu stiau sa salute, de parca erai invizibil pentru ei, sau care te revoltau cu ifosele lor. Pacat pentru ei ca au ratat momentul de frumusete.

Multumesc Ilenei Teleptean ca mi-a aratat ca mai exista un colt de lume in care viata este idilica, oamenii si locurile sunt frumosi si frumoase, si ca pot sa ma gandesc la ea, chiar daca nu am vorbit niciodata despre asta, ca la o sora buna, asa cum si-ar dori oricine sa aibă. Am plecat mai bogata in ganduri si in suflet decat am venit si acest lucru s-a intamplat datorita celor care mi-au oferit ocazia petrecerii acestei mici vacante in Vadu Izei.

Intentionam sa revenim la iarna si cu copilul nostru.

---

VIZUALIZĂRI: 1402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI