ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2009
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 07.01.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2009
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 adulti ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
25.00%
Foarte nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
0.00%
Sub orice critică

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
47.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Nu ne mai trebuie litoralul romanesc !

TIPĂREȘTE

Dupa 8 sejururi petrecute pe litoralul turcesc si dupa 7 ani in care nu mai vazusem litoralul romanesc, am hotarat sa petrec cu sotul un weekend la marea noastra. Proasta inspiratie am avut, pentru ca e clar pentru noi acum, ca poate peste 20 de ani sa ne mai prinda cineva acolo. Este drept, ca hotararea de a pleca am luat-o vineri seara brusc si nu ne-am interesat de o zona anume, dar poate asa a fost mai bine, ptr. ca tot cautand dupa cazare, am reusit sa vedem aprox. toate statiunile din sud. Horror!!!

Dar sa o iau cu inceputul! Deoarece anul asta nu ne-am permis sa lipsim de la servici nici eu nici sotul, am hotarat sa plecam vineri noaptea, sa ne recreem si noi macar 3 zile la mare. Drumul la dus a fost oarecum liber, ceva aglomeratie incepand dupa ce se termina autostrada si in zonele Constanta, Eforie, Mangalia.

In anii anteriori, cand aveam copilul mic, am facut vreo 3 concedii la Mamaia, unde la vremea respectiva ne-a placut, aceasta ramanand statiunea noastra de suflet. Acum ne-am gandit ca fiind week-end va fi f. scump la Mamaia, asa ca am zis sa cautam o pensiune (hotel) in statiunile din Sud. Dezolant! Am avut un soc sa vedem aceleasi cladiri comuniste, peste care nu era data nici macar o mana de var, cojite, paraginite, care iti dadeau din start impresia de vechi si innauntrul carora nu ma puteam gandi decat ca e plin de igrasie. Si cred ca nu ma inselam, ptr. la cateva hoteluri in receptia carora am intrat, te intampina un miros greu inca de la receptie. In Venus, la un hotel dragut care era de 3 stele si care mi s-a parut mai ingrijit ne-a cerut 3 mil camera/noapte. E drept ca nu am intrat la hoteluri de 4 stele, dar nu vroiam decat o camera decenta, curata, fara mirosuri, aproape de plaja in care sa pot dormi 2 nopti si o terasa la care sa pot manca linistita fara sa ma aleg cu vreo toxiinfectie alimentara. Am ajuns la concluzia ca ceream prea mult, eram de-a dreptul pretentioasa! Pentru aceste lucruri care tin de bun simt si civilizatie trebuia sa scot bani grei. In Saturn ne-a placut plaja ptr. ca era lata si cu nisip bun, dar inconjurata de buruieni, ciulini si mizerie. , Ma uitam la terasele pe langa care am trecut ca n-as fi avut curaj sa iau masa la niciuna. Mizerie, ingalaciune si atmosfera de birt. In Mangalia, la fel, nu am gasit nimic sa ma tenteze de cazare. Nu contest faptul ca poate erau si locuri bune si nu le-am stiut noi, dar e clar ca pana la ele te oripila toata acea atmosfera de vechi. Sotului meu ii cazuse deja fata (si inca nu vazuse tot) si nu a avut decat o singura expresie: “ Simt ca m-am intors in timp! ”.

Am mers fara sa mai fim in stare sa schimbam o vorba, in urmatoarea statiune, 2 Mai. Acolo, pe doua laturi ale soselei cateva case-pensiuni inghesuite, cu iesire la o plaja mica, infecta, plina de pietre si alge in apa. Eu imi aminteam ca vazusem pe internet niste pensiuni pe malul marii. Intreb o bastinasa despre ele si im raspunde ca ala e tot satul, de unde pensiuni pe malul marii. Am ramas consternati in mijlocul drumului si tocmai ce vedem un indicator pe o ulicioara plina de praf si hartoape: “ Pensiunea Hellios Inn-3 * “. Ne hotram sa incercam si dam de aceasta pensiune la care ne intampina un tip extreme de jovial si binevoitor, dar nedumerit saracul de figura de killer pe care o avea sotul meu. Asa ca m-a intrebat daca “prietenul” meu este asa nemultumit de felul lui. I-am raspuns ca “prietenul” e sotul meu de peste 20 de ani, dar ca a avut ghinionul sa revada litoralul romanesc dupa ce a avut sansa sa vada ce turism stiu sa faca altii pe care-I credeam inapoiati, iar acum bietul de el e in transa, constatand cum au lasat astia in paragina litoralul nostru, cu plajele lui minunate si unde nu ar fi fost nevoie sa aduca nisipul cu basculantele ca turcii. Ulterior s-a imprietenit cu sotul si ne-a dat dreptate, mai ales ca el era grec la origine. Ne-a prezentat pensiunea si ne-a spus printre altele ca este un loc care te imbie la dragoste lucru de care aveam sa ma conving imediat ce mi-a aratat camera, ptr. ca intr-adevar, de cum deschideai usa, trebuia sa te arunci direct in pat, asa de micuta era. Cu toate astea, ne-am hotarat sa ramanem acolo (150lei camera pe noapte) ptr ca macar avea o curte maricica, in spate o gradina si o piscina si dupa ce intrai pe acele porti erai rupt de toata mizeria pe care o vazusem pana acolo. Era curat, avea un restaurant rustic unde se manca bine, gradina in care puteai servi masa, personalul dragut, camerele micute, dar curate. Ca sa fie totusi de 3 stele, ma gandesc ca ar fi trebuit un pic mai bine finisat si ingrijit totul, in baia canalizarea era infundata, iar peretii despartitori cred ca erau din rigips ptr. ca noaptea am avut parte de un show erotic cu strigaturi din camera vecina. Era intr-adevar un loc care te imbia la dragoste cu nabadai. Drept ptr. care le-au batut alti colocatari la usa, le-au explicat ca au copii si ca ar vrea sa presteze pe muteste daca s-ar putea. S-au potolit, dar din gospodaria vecina un magar a simtit nevoia sa le faca concurenta si s-a apucat de ragit toata noaptea din ora in ora. Voi ati auzit cum face un magar? ! Doamne! Ce sunete scoate! Iar in linistea noptii era de-a dreptul romantic sa-l asculti.

Cam asta ar fi cu pensiunea. La plaja a fost foarte frumos…. am ascultat muzica de la terasa de pe plaja…. dar cred ca au uitat sa schimbe caseta de vreo 15 ani ptr. ca ne-au delectate numai cu Coco-Jambo, Lasa-ma papa la mare si alte hit-uri perimate. Chiar ca ne simteam intorsi in timp. Dupa plaja am mers sa mancam la o terasa in apropiere. A venit o fatuca si ne-a adus comanda. 3 bucatele de pui pe o frigaruie imensa in care predominau din belsug rosii, ceapa, ardei, etc. Frumos a fost ca am cerut ardei copti si mi i-a adus intr-o farfurie de ciorba plina de zeama, care zeama mi-a varsat-o fix pe pachetul de tigari si pe tel. mobil. S-a uitat, a zis “pardon”, a facut stanga imprejur si a plecat. N-am avut timp nici macar sa-i cer un servet sa sterg masa. A doua zi am descoperit Terasa Dinamo unde intr-adevar se manca super de super. Si am aflat ca aveau si o pensiune superba in spate. Dar, deh, cand nu stii rostul…iei intai tepele de rigoare. Drept ptr. care, de la atatea surprize, de la alge, de la soare, nici eu nu mai stiu de la ce, am facut si alergie pe picioare. Ar trebui sa pun in costul acestei escapade si costul tratamentului. Chiar avem prieteni, care atunci cand ma intrebau cum a fost la mare le raspundeam invariabil: “ Excelent, dar ma mai scarpin si acum! ”

Drumul de intoarcere a fost apogeul cosmarului, desi era luni, nu va mai explic, ati vazut si voi cozile alea la TV bara la bara. Portiunea intre Mangalia si Cernavoda, vreo 70 km, parka i-am facut in 5 ore. Nu mai am ce sa comentez, noroc ca ne mai salveaza simtul umorului ptr. ca altfel iti da bucuria in scarba instantaneu ce vrei si tu ca tot omul muncii sa petreci un week-end in care sa te relaxezi.

Scuze ca m-am intins cu aceste comentarii, dar n-as fi stiu cum sa scurtez aceasta povestire. Mai usor a fost sa scriu despre concediul in Turcia, ptr. ca acolo un singur cuvant –EXCELENT- explica totul.

Va urez concedii placute, oriunde alegeti sa mergeti!


[fb]
---
Trimis de michaela_1961 in 12.09.09 15:24:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA VECHE / 2 MAI. A mai fost în/la: munte, mare
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (michaela_1961); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11400 PMA (din 21 voturi)

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

dumidalba
[06.03.10 08:23:59]
»

Dumidalba.

Am fost curios sa vad parerile de la diverse sejururi.

Desi reviewul parea lung si era vorba despre litoralul romanesc, din respect am inceput sa-l citesc.

M-a bucurat talentul cu care ai facut haz de necaz.

Despre litoral... mai facut sa aman un eventual sejur in zona.

Multumesc.

Puteti adauga la tarile vizitate si Egiptul. Desi este o tara a marilor contraste, merita un sejur intr-un hotel bine ales, obligatoriu 5*, cat despre istorie nu am cuvinte.

Daca sunteti pasionati de istorie poate un circuit ar fi mai nimerit.

Noi suntem mai comozi si mergem in sejururi de 14 zile cu 2-3 excursii optionale. In Egipt am fost la Hurghada hotel Steigenberger si anul acesta mergem la Albatros Palace.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
michaela_1961AUTOR REVIEW
[06.03.10 10:36:13]
»

Da, intr-adevar, m-am lungit cu impresiile de la 2 Mai, nici nu meritau atata "cerneala", dar te rog sa ma crezi ca am fost socati. Si daca 3 zile m-au costat 10 milioane, fara extravagante de niciun fel, atunci sejurul in Turcia isi merita banii.

Daca totusi va hotarati sa mergeti pe litoralul nostru, cred ca Mamaia arata oarecum altfel, cu costurile de rigoare.

Multumesc ptr. sfatul de a vizita Egiptul, inca nu l-am luat in calcul, dar cine stie, poate ii vine randul. Noi am facut intr-adevar niste circuite prin Europa cu masina si mi-ar place in continuare varianta asta, numai ca nici noi si nici masina nu mai suntem ce am fost....

Astept impresii de la sejurul vostru din Egipt !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Djbobo*
[04.07.10 14:04:36]
»

Excelent comentariul!

Chiar imi faceam cautarea ptr concediul de anul asta si am ajuns si la 2 mai, dar m-am linistit citind si mi-a trecut de excapade in in doi mai.

Aici era capatul traseului, vin din nordul litoralului cu studierea, si constat ca practic nu am unde sa merg la mare.

Nush ce sa fac, sa-mi mai aloc trei zile si s-o iau de la capat cu cititul, poate mi-a scapat ceva, sau sa renunt si la studiu si la litoral...

michaela_1961AUTOR REVIEW
[04.07.10 14:54:41]
»

Nu renunta la litoral!!! Dar mergi la greci sau la turci! Este mai ieftin, mai frumos si nu te simti jecmanit. Am cheltuit anul trecut 10 milioane cu drum cu tot in aproape 2 zile si jumatate pe litoralul nostru si m-am ofticat grav de tot. Anul asta am dat 1500 euro in Antalya, 2 pers/9 nopti (avion, taxe, hotel, tot, tot), nu-mi pare rau de niciun banut, desi mai platesc inca datoriile. Si nu e nevoie sa te duci pe atitia bani, sunt hoteluri de 3-4 stele rezonabile la pret, iar in Grecia e si mai ieftin anul acesta. Deci, reorienteaza-te si citeste impresiile de la care litoral vrei tu, dar nu de pe cel romanesc.

Succes in alegere si daca te mai pot ajuta cu ceva o fac cu placere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Augustin
[24.04.12 12:10:05]
»

@michaela_1961: Vezi... imi pare sa vad dezamagirea dvs cu privire la litoralul romanesc. In mare aveti dreptate, dar mai exista si ""öaze""... Hotel Club Tismana... dar este o locatie pentru familii cu copii mici, pana in 10 anisori, in regim all inclusive, asemanator, si spun asemanator ca in Turcia. Noua, chiar ne-a placut aici si venim pentru a doua oara. Mancarea este super ok, gatita in fiecare zi si nu am auzit vreun caz de intoxicatie alimentara mai ales la copii. Oricum este chiar o oaza fata de alte hoteluri cu fite si figuri in cap la preturi foarte mari.

PS- Hotelul Tismana din Jupiter nu lucreaza cu nici o agentie. Rezervarile se fac pe site-ul hotelului si va raspunde Managerul General.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
michaela_1961AUTOR REVIEW
[24.04.12 12:16:11]
»

Multumesc pentru informatie si ma bucur mult sa aflu ca avem si noi macar "oaze". Probabil ca mai sunt si alte exceptii, dar ca privire generala ramii consternat ; acum nu ne mai putem compara nici macar cu bulgarii... este dureros.

calatorul
[04.10.15 00:10:04]
»

Din pacate situatia nu s/a schimbat prea mult de atunci. Eu sunt mare iubitor al Dobrogei si litoralului, mai nou si al zonei dinspre Balcic vazuta si revazuta. DAr litoralul romanesc a devenit o mare de tarabe, kitsckuri si aglomerare, preturi nejustificat de mari si jecmaneala pe fata. De fiecare data cand pot sau am drum trec pe la noi pe la mare si ma opresc macar o zi sa vad cum mai arata. Acum vreo 2 ani am ramas ingrozit de Mamaia, pe care nu am mai recunoscut/o, in loc de statiune si hoteluri am gasit o mare de blocuri, plaja era invadata de sezlonguri si baldachine de nu mai vedeai nici marea nici nisipul.

Vara asta am fost de 2 ori prin zona si odata am intrat la Costinesti sa/l vad dupa 20 de ani ca muschetarul, si am ales ori zona ori ziua proasta, pe celebra faleza de la steaguri nu mai vezi marea, e flancata de chioscuri cu suveniruri de plastic, parcul din zona a disparut iar lumea s/a schimbat mult.

O singura surpriza placuta am avut, in Constanta in piata Ovidiu, unde se renoveaza cu incetul toata zona spre faleza si care arata chiar frumusel, cu terase, cafenele, zona pietonala etc.

Din pacate am ajuns sa merg cate 1.000 de km ca sa gasesc o statiune comoda si confortabila la o mare frumoasa si curata. Ramane speranta unor vacante la Marea Neagra, pe altadata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
michaela_1961AUTOR REVIEW
[04.10.15 15:36:07]
»

@calatorul50 - Buna si bine ai poposit pe la review-urile mele! Da, imi pare rau despre ce se intampla cu litoralul romanesc, drept pentru care m-am tinut de cuvant si nu am mai calcat pe acolo. Am mai avut tentative de week-enduri la marea noastra, dar citind impresiile altora constat ca nu s-a schimbat nimic.

Am ajuns in schimb in alte locuri din tara unde chiar ne-am simtit bine. Sper sa si ajung sa scriu despre ele.

Eu ti-am tot citit scrierile, mai ales ca ne tot batea gandul de Grecia, dar nu a fost sa fie nici anul acesta.

Iti urez concedii frumoase din care sa ne inspiram si noi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[04.10.15 18:58:48]
»

@michaela_1961 - Multumesc pentru raspuns si alegeri inspirate in viitoarele vacante, asteptam cu bucurie sa citim si despre ele cand vor fi gata.

turistul_mihnea
[13.12.15 18:44:03]
»

@michaela_1961 - Acest review este minunat prin detalile lui si modul de povestire. Michaela-1961 iti multumesc ca ai incarcat acest articol. O zi buna!!!

michaela_1961AUTOR REVIEW
[14.12.15 08:50:25]
»

@turistul_mihnea - Esti foarte amabil, a fost un review scris la nervi! )

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Augustin, calatorul, Djbobo*, dumidalba, michaela_1961
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Hellios Inn:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.03868293762207 sec
    ecranul dvs: 1 x 1