DEZASTRU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cele mai proaste condiții si servicii le gasim la Hanul Curtea Veche
Cu ocazia botezului bebelușului nostru, am vrut sa sarbatorim intr-un cadru intim, departe de agitația urbana, in familie, in numar de 19 oameni in total (14 adulti, 2 copii 6+ ani, 2 copii 12+ ani, bebe 6 luni) așa ca am ales sa petrecem un weekend in Pensiunea Hanul Curtea Veche. Proastă decizie! Așa că am decis sa fac public întreaga mea experienta.
Estetic, pensiunea Hanul Curtea Veche arata frumos in poze, insa nu doar comunicarea dintre turisti si proprietari scartaie, ci întreaga pardoseala. Per total consider ca i-am deranjat mult cazandu-ne acolo pentru ca asta ne-au transmis, ne-am simtit urmăriți, spionați, luati de proști. Se plang ca nu au clientelă... Asta pentru ca oferă cele mai proaste servicii posibile, pentru ca fură, spionează, preturile nu sunt in raport cu serviciile oferite si pentru ca educatia proprietarilor LASA DE DORIT din orice punct de vedere.
Proprietarii sa modifice anuntul - preturile sunt la suprapret strict pentru 4 pereti si un pat intr-un imobil frumos, dar cu o conducere [... ], iar anunturile lor sunt cel putin mincinoase din punct de vedere al serviciilor oferite.
Recomand celor ce vor sa se aventureze sa se cazeze in acest imobil sa faca inventarul tuturor lucrurilor personale in dublu exemplar, cu semnatura proprietarului.
Ni s-a spus sa nu ne mai întoarcem - oricum NU ne vom întoarce si vom depune plangere împotriva lor. Pentru absolut tot ce s-a discutat si ce s-a intamplat noi AVEM dovezi (video, audio si poze). Inclusiv conversatiile de dinainte de cazare, si toate vor fi folosite in scopuri legale.
Noi am refuzat sa platim o asemenea sumă, insa ne pare rau ca am achitat chiar si jumatate. De acei bani, ne-am promis ca ne vom ocupa personal sa le lasam recenziile de rigoare, pe viitor sa nu isi mai ia si alții teapa. Din cate citesc acum recenzii, se pare ca nu suntem deloc singurii ce constatăm aceste nereguli. Vom aviza toate instituțiile competente asupra acestor aspecte.
Mentionez ca nu am beneficiat de vreun mic dejun sau pranz. Am beneficiat de masa festiva (săracă si arsa) din prima zi si cazare in conditii mizere.
despre SERVICII
Intimitate. Nu a existat. Gazda aparea si disparea non stop, pe oriunde eram, aparea de nicaieri. Ne-a întrerupt toate discutiile, chiar si daca eram in vreun dormitor cu usa intredeschisa. Daca nu era el, era sotia lui ce nu a stiut sa salute pe nimeni, trecea prin salon pe langa noi fara nici macar o vorba adresată cuiva.
Ne-au disparut: un sfert din tortul copilului, painea noastră, aperitivele, inclusiv din laptele copiilor pentru cereale, din zaharul nostru, bani, etc - chiar si din camerele incuiate. Chiar si după ce am atras atentia ca ne dispar lucrurile, a doua zi ne-a disparut din nou painea.
Cazati dupa petrecere am ramas 7 adulți si 3 copii, restul preferând sa plece datorita serviciilor oferite. Vorbind de drepturi si intimitate incalcate: Filmulete cu noi si ursitoarele noastre au aparut in spatiul media fara a ni se cere aprobare!
Ni s-a reprosat ca am ajuns tarziu si ca ne-au asteptat, in condițiile in care s-a anuntat acest aspect dinainte, si am fost de acord să plătim oricum pentru acea zi.
Mentionez ca s-a incercat sa se discute amiabil cu proprietarii despre aceste aspecte, insa s-a ajuns la scandal. Atat sotul cat si sotia au fost neprietenoși, [... ]. Insinuau ca noi suntem absurzi, ca serviciile lor sunt impecabile.
Ba chiar pentru ca am avut proasta inspirație sa platim dinainte sa plecam, dimineata sotia s-a crizat aducandu-ne injurii, strigandu-ne sa plecam din casa ei, punand mana pe lucrurile noastre in mod agresiv si ostentativ pentru a ne grabi plecarea.
Bon fiscal / Factura. A trebuit sa ne rugam de el o zi intreaga sa ne spuna cat avem de plata si sa ne dea bon fiscal / factura la final, iar totalul?! Extrem de piperat pentru serviciile oferite!
despre CAMERE & COND. CAZARE
Nu au existat perne si plăpumi suficiente, caldura nu a fost pornită pentru dormitoare pentru ca "este iunie", dar pe timp de zi erau 13°C, pe timp de noapte 6°C. Si adultii si copiii au racit dupa doar 2 nopti petrecute in pensiune.
Am precizat faptul ca este frig a doua zi si, desi am spus ca vrem sa luam mirul copilului, nu s-a pornit nici atunci caldura, in salon toți am stat cu gecile pe noi. Căldura s-a pornit in dormitoare abia in dimineața în care noi plecam, in rest am avut parte de frig, minciuni, pretentii si bataie de joc! Apa calda nu era pornită in toate camerele, presiune la apa nu exista - cu un pistol cu apa reuseam mai repede sa fac dus.
La prima vedere, pare curat, insa in detaliu, nu. Faianta, gresia se vad amprente, covoarele neaspirate, prafuite, in colturi pânze de păianjen. Pensiune in regim "hotelier"... asa ni s-a spus.
Nu exista sampon hotelier, balsam de par hotelier, masca de par. Baile nu au fost dezinfectate. Nu exista personal pentru servire din bucataria lor imputita (mirosea oribil, chiuvetele murdare, vasele spalate prost si depozitate dezorganizat). In baia de la parter, disponibila pentru petrecere, nu exista nici macar săpun.
Nu exista nicaieri un cos de gunoi pentru resturi. Atât gunoaiele cat si resturile ramase in farfurii, tacamurile folosite, paharele, canile, farfuriile ni s-a spus sa le asezam pe masa unde era bufetul suedez, in mijlocul camerei, in timpul petrecerii.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Am închiriat INTEGRAL pensiunea, am anuntat gazda pensiunii ca suntem cei 19 confirmati, dar dorim 22 de meniuri, sa ne asigurăm ca avem si in plus. Ni s-au pregătit mai puține faptic, dar ni s-a spus ca au fost toate facute pentru 30 de persoane, dar fiind bufet suedez nu s-au putut numara fizic, dar pe 2 farfurii intinse nu aveau cum sa încapă atatea meniuri! Precizez ca nici 10 jumătăți de rosii umplute nu erau pe platou, 10 chiftelute, o manuta de masline...
Bineînțeles, s-a avut pretenția sa achitam 30 de meniuri - ca cica si personalul mananca... Noi nu am vazut personalul menționat de gazda - dar presupun ca se refera la sotie (ce nu s-a prezentat si nici nu a salutat pe nimeni vreodata), copilul lor si domnul de la Mega Image pe care l-am vazut doar in primele ore de cazare.
Ni s-a promis inclus in aperitive visinata si palinca... pentru toata lumea. Calculat macar un shot de fiecare (25 ml) macar pentru 22 de persoane cat am cerut noi inseamna minim 550 ml de palinca, minim 550 ml de visinata. Au fost 2 carafe a cate nici 250 ml fiecare: 1 de palinca, și 1 de visinata. Bineînțeles, nu ne-au ajuns, iar gazda statea langa bufet, mancand și bând din bufetul nostru. In jurul orei 22, proprietarul deja era vizibil ametit.
La locatie ni s-a refuzat accesul în bucătarie, nu am avut cum sa incalzim o cana de lapte pentru copiii nostri, nu am avut unde sa spalam un pahar, si nici nu am avut suficiente farfurii, cani, pahare, tacâmuri puse la dispoziția noastra.
Noi am ales sa ne asigure proprietatea si mix-grill asa ca proprietarul a chemat un domn de la Mega Image sa ne faca gratarul respectiv, dar au avut nesimțirea sa ne ceara noua mangal si sa roage ca nasul si tatal copilului sa stea pe langa el. Mixul respectiv continea: cativa carnati subtiri taiati in 3, cateva bucati mici de carne de porc, cateva fâșii de pastramă (fâșii ca la shaorma) si cativa mici. Majoritatea au fost arse, carbonizate. Nu au fost disponibile scobitori, si nici servetele suficiente.
La petrecere, noi nu prea am mancat, am preferat sa bem bautura noastră personala! Dar totuși dimineata, aperitivele nu mai erau. Stim ca au fost duse in bucatarie intrucat noi toti am văzut asta, iar cand noi, oameni simțiți, am spalat toate vasele dupa petrecere, am verificat ce a mai ramas si-am calculat daca mai este necesar micul dejun.
Am anuntat ca nu vom mai dori micul dejun (bilet si mesaj scris), petrecerea s-a incheiat dimineața, asa ca, la ora stabilita de gazda (ora 10) toti dormeam. Ni s-a atras atentia ca trebuie sa platim oricum micul dejun, desi nici preparat nu era sa fie considerata vreo pierdere.
Si nici apreciere nu am primit pentru ca am strans si curatat in urma noastră, dar ni s-a reprosat ca am aruncat sticlele noastre goale, ca gazda voia sa le recicleze.
Ba chiar ni s-a pus in vedere faptul ca suntem pasibili de amenda intre 3 si 6000 lei pentru ca am intrat in bucataria lor, conform legii, dar ei NU purtau nici bonete, nici uniforme conform legii fiind de domeniul sanitar alimentar, motiv pentru care ajungem la... Micul dejun. A fost refuzat de catre noi. Ni se oferea pentru 30 lei / persoana... omleta de oua categoria 3 aproape de termenul de expirare (le-am vazut personal)... Ma gandesc acum daca nu cumva ne oferea si din aperitivele ramase din prima zi ce "nu au mai ramas", conform spuselor lui. Cand am intrebat de ouale pe care le folosesc pt noi, mi s-a raspuns ca sunt oua de gaina, ca nu inteleg ce vreau sa știu. Mi s-au promis produse bio, taranesti, pentru susținerea consumului local - nu oua calitatea 3 din Mega Image, nu lapte marca 365, deci tot Mega... Mi s-a spus ca ei nu inteleg de ce sunt nemultumita pentru ca si ei mananca acelasi lucru. Sunt nemulțumită pentru ca nu asta mi s-a comunicat si nu la asta ma asteptam!
Ni s-a reprosat ca avem pretentia de cafele, in condițiile in care ne preparam singuri cafea la cafetiera disponibila in living, din cafeaua luata de noi, cu zaharul nostru, laptele nostru, apa plata tot a noastră.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Buruieni cat cuprinde, raul secat, pastravarie nefuncțională. Mega Image si restaurant in zona. Chiar si cazari mai bune cu oameni calzi găsiți in zona la preturi mai decente, cu mai multe facilități REALE.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Gazda si-a amenajat un birou in living, aproape de semineu, la căldură si pentru a putea supraveghea mai bine intreaga pensiune. Pleaca de la birou doar daca exista persoane si pe afara, sau pe terasa. Deci non stop urmărește!
De asemenea, exista N intrari si iesiri ascunse pe care le foloseste constant - nu stii niciodată unde merge, daca urca / coboara etc.
Nu exista foisor. Exista o masuta cu 2 bancute acoperite, in dreptul caruia exista un jaf de gratar ce sta sa se dezmembreze.
Locul de joaca pentru copii inseamna un leagan, un lighean plin cu nisip si o trambulină defectă. Biliardul a fost interzis tuturor copiilor inca de la intrare, iar masa este veche, neechilibrata corespunzator, zgâriată si tacurile sunt efectiv de jucărie. Ping-pong nu a fost la dispoziția noastra. Terenul de sport inseamna un fileu mobil mic pentru badminton / volei printre buruieni.
Dând ocol imobilului se pot observa munti de gunoaie aruncate in demisolul imobilului - unde cica ar fi pub.
Trimis de Stefania BCC in 15.06.21 16:57:15
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Stefania BCC); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.53449400 N, 25.37756900 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Stefania BCC: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Conform politicii site-ului, reviews-urile cu evaluari „zero peste tot” sunt publicate FARA NOTE, fiind considerate scrise (prea) la supărare, lipsite (probabil) de minima obiectivitate așteptată.
Dacă dorește, autorul poate reveni asupra evaluărilor, încercând să fie mai obiectiv — fie prin intermediul linkului EDIT IMPRESII, fie scriind un ecou (dacă timpul alocat editării a expirat)
-
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 103350&hid=7567.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
@webmasterX: coordonatele sunt ok.
Am reeditat, si mi-am calcat pe suflet sa pot da cat de cat niste note. Insa experiența in sine a fost oribila, si cand ma uit acum ca bebe e răcit cobză, jur ca nu pot sa ma calmez deloc.
Este efectiv ireala toata experiența traita, un cosmar. Pe oriunde am stat... hotel sau pensiune, nu mi-a fost dat sa trăiesc macar o clipa o astfel de experiență!
Dumnezeu e sus si vede si cu siguranta vor plăti pentru toate aceste nereguli intr-un fel sau altul! Am scris mult... si inca îmi vin multe lucruri de mentionat!
Nu recomand nimanui sa le calce pragul!
@Stefania BCC: Trăi-v-ar copilașul o mie de ani, sănatos și frumos! Păi nu puteai tu mai bine ca înainte să faceți antamarea, deplasarea și cazarea, să intri și să citești impresii despre acest "han cu hani haini"?
Din 2010 au fost postate impresii amestecate, dar făcând o analiză pe texte, rezultă că în anii impari e posibil să se promoveze țeapa cu succes. Un pic de justificare ar fi pentru modul cum ați fost tratați, dar ține de conjunctura globală, "foametea"din' 20, țepele date de turiști în trecut (sunt impresii postate cu drept la replică- o încântare literar artistică). Se pare că o vizită, mai lungă sau mai scurtă la acest han e o loterie, sub auspiciile stelelor și hachițelor magilor. Pe acest raționament tembel, m-aș încumeta să fac o rezervare la hanul cu hani haini în 2022, preconizat a fi anul când va curge laptele și mierea, din țâță de mâță și faguri la streașini.
Pune-ți obida într-o piatră și azvârle-o pe gârlă, zâmbește și treci mai departe!
@zapacitu: multumesc din suflet, Doamne ajută, la toată lumea!
Mi-ar fi placut sa vad recenziile inainte sa apuc sa rezerv sau sa platesc, dar din nefericire, cautand pe google am vazut multe recenzii pozitive si un scor in jur de 4.4 din 5. Asta pentru ca desi au fost grupuri, recenziile au fost oferite de către 1 din grup, nu de catre toti. La cele pozitive se observa similitudini in perioade sau nume ca fiind vorba de aceasi cazare. Eu nu cred in basme, cred ca oamenii sunt prea permisivi cu ei sau nu au avut suficient timp pentru socializare pentru ca au mers poate la plimbare.
Noi am inchiriat pt petrecerea de botez si mirul copilului. Vremea a fost mohorâta si ploioasa. Nu aveam cum sa plecam prin ploaie cu copiii, asa ca am fost nevoiti sa stam in pensiune mai mult timp. Avand si copii mici, nu ne-am permis sa ne imbatam niciunul dintre noi, comunicarea este litera de lege intre noi... si la fel si corectitudinea.
Daca ar fi fost serviciile pe măsura așteptărilor, cu siguranta as fi platit nu doar suma cerută de ei, ci si peste.
Mai planuim o cununie civila si 2 botezuri in acelasi format, insa clar nu ne vom intoarce aici. Hanul Curtea Veche este o locatie potrivita doar prin toamna, cand e Halloween.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Drept la replică — scris în 23.06.21 de Hangita din TOHANU NOU [BV]
- Feb.2019 Un Sf Valentine PERFECT — scris în 18.02.19 de SanMiguel din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Drept la replică - TEPE DE CRACIUN sau hotul striga hotii — scris în 09.01.19 de Hangita din TOHANU NOU [BV]
- Dec.2018 Crăciun nefericit la Hanul Curtea Veche — scris în 04.01.19 de ale.alexandr din MIERCUREA-CIUC - nu recomandă
- Aug.2018 Gazde adevarate! — scris în 24.01.19 de Gica53 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Feb.2018 Drept la replică - „Nemultumita de serviciu” — scris în 03.02.18 de Hangita din TOHANU NOU [BV]
- Dec.2017 Revelion printre zgarciti la Hanul Curtea Veche — scris în 23.01.18 de AdrianaGrimi din BUCURESTI - nu recomandă