GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O locatie medie in Voineasa dar care isi merita banii ceruti
Asa e cand sunt sunt multi si te hotarasti greu: unii la mare, altii la munte iar cei din urma nehotarati.
Eu vroiam la mare si chiar gasisem o locatie beton intre Varna si Burgas, altii vroiau la munte in Romania, altii "bai, noi venim oriunde, ocupati-va si gasiti".
Si cum semnalele care veneau erau "acolo e ocupat si acolo este ocupat, la fel si acolo, e tot ocupat" si enervat fiind ca mai aveam doar 3-4 zile pana sa plecam (e vorba de week-end-ul de pana in Sf. Maria), imi trece ca glontul prin cap: Voineasa. Dau mai departe, o prietena cauta si gaseste pensiunea Giulia, suna si i se confirma ca au camere pentru toti: family de 4 persoane, triple si duble.
Din poze, mie mi s-a parut cam de buget, mai ales fata de ce gasisem la mare prin BG, dar asta e, majoritatea decide, asa ca rezervam 5 camere: 1 family, 2 triple si 2 duble, unii pentru 4 nopti si noi pentru 3.
Spre deosebire de grup, noi am ajuns in Voineasa duminica seara si am gasit pensiunea foarte repede: este situata la intrare in sat, pe partea stanga, pana in "centru" si pana sa faceti dreapta spre "statiune". Dupa pensiune, faceti stanga la prima ulita (asfaltata de curand) si ajungeti in spate, la parcarea destul de incapatoare - intra 8-10 masini fara sa fie mutate si dublu daca sunt inghesuite).
Din parcare coborati direct in curte, unde veti gasi 2 corpuri de cladire - primul mai vechi si cel de la strada, mai nou. Dat fiind faptul ca am luat mai multe camere, noi am stat in corpul de la strada.
Curtea
Curtea este incapatoare, cu 2 foiosoare maricele, fiecare cu gratarul lui, gazon, sezlonguri si cateva jucarioare pentru copii.
Retineti ca tot terenul este in panta, asa ca oaspetii cu probleme de mobilitate ar putea avea probleme legate de deplasare.
Foisorul mai mare este imediat in stanga, cum intri in curte dinspre parcare, are 2 mese mari cu banci de lemn, gratar si masa de ping-pong.
Al doilea foisor este situat un pic mai jos, tot in stanga, este mai micut si are, de asemenea, gratar.
Curtea are gazon integral, sunt si cateva sezlonguri (mai firave dar sunt) iar in fata pavilionului de la strada copiii vor gasi un balansoar, un mic tobogan si o constructie mica din lemn.
Pavilionul
In ceea ce priveste corpul de cladire in care am stat noi, din cate am vazut era organizat bine, astfel incat toti oaspetii sa aiba cat de cat intimitate si loc de relash: la parter bucataria mare, cu o masa centrala cat o zi de post negru, coltar pe 2 pereti si scaune pe celelalte laturi, frigider, aragaz, cuptor, tacamuri, vesela, etc. O nota medie pentru curatenie, chit ca ce e lasat in urma e lasat tot de turisti dar omul sfinteste locul: mana gazdei trebuie sa se simta, astfel incat urmatorii clienti sa nu gaseasca tacamuri cu urme de mancare pe ele.
Tot la parter este situat un wc de serviciu, o camera family de 4 locuri, un mic living cu canapea, masuta, mobila si TV, casa scarii, intrarea din fata vilei si cred ca apartamentul gazdelor. La etaj, accesul se face pe o scara de lemn si sunt 3 camere - 2 triple si una dubla, cred - un mic living in casa scarilor cu un coltar, frigider si masa, iesire intr-un balcon mic cu banca si masa si o chicineta. La mansarda nu am urcat pentru ca erau clienti si nu am vrut sa deranjez.
Camera
Noi am stat la et. 1, deasupra camerei family intr-o camera tripla (asa am fost si taxati) insa am avut 2 paturi de 2 persoane, ceea ce a fost foarte bine, avand in vedere ca am calatorit cu cei 2 seripisori (7 ani si... 7 luni).
Camera este dotata si utilata basic dar basic-ul ala placut, cat de cat rustic. Cam totul era din lemn: lambriu, paturi, dulap, cuier, etc. si chiar daca nu se vedea calitatea, macar nu dormeai pe pat de PFL. Asternuturi ok, saltele tari, asa cum ne place noua, perne cam moi dar gusturile nu se discuta.
Baia nu e chiar mica, e o baie obisnuita si beneficiaza de cabina de dus. Nu aveti asigurate obiecte de toaleta sau prosoape, cu exceptia unui micut sapun.
Gazdele
Noi am interactionat foarte putin cu ele, doar la plata si cu vreo 2 intrebari, dar nu ne-au deranjat cu absolut nimic.
Ce mi-a placut:
- camera mare, chiar daca e basic, a avut mai mult lemn;
- curtea cu iarba, sezlongurile, linistea si proprietarii neintruzivi, chiar daca noi am lalait-o pe afara (cu bun simt, desigur) pana pe la 2 noaptea;
- parcarea incapatoare;
- faptul ca pe fiecare etaj era ori un mic living / chicineta / baie de serviciu / frigider / balcon, etc. astfel incat fiecare sa se poata descurca;
- catelul care a facut deliciul copiilor - bine, ca a si fost hranit pe alese;
- tariful practicat, care justifica pe deplin conditiile de cazare.
Ce nu mi-a placut:
- cam multa lume in acelasi loc, cu atat mai mult cu cat proprietarii mai ridica un corp de cladire. Cred ca niste precizari de bun simt, la check-in, ar trebui facute, astfel incat turistii sa nu se calce pe bataturi la gratare si foisoare;
- lipsa curateniei, indiferent ca este vorba de camere, bai, bucatarie sau spatii comune. Un aspirator bagat in graba prin camere nu rezolva problema. Tacamurile si vasele erau unsuroase, musamalele de pe mesele din balcoane si foisoare de-a dreptul murdare;
- TV-ul plat noname, care a pornit de unul singur de 5-6 ori in fiecare noapte;
- ale naibii usi de termopan alb, care nu au nimic de-a face cu o pensiune rustica;
- senzatia de ieftin care te urmareste peste tot, incepand cu sezlongurile care se deschioleaza cand ti-e lumea mai draga si terminand cu hartia igienica de la baie.
Sintetizand, nu este tocmai rau pentru tariful practicat dar noi avem alte standarde, asa ca nu ma vad revenind aici, in acelasi conditii. Reiau si spun ca omul sfinteste locul, mai ales ca vorbim Voineasa, care nu este chiar Valea Prahovei si nici Ranca, astfel ca se pot obtine rezultate foarte bune cu eforturi minime.
Vacante frumoase va doreste black_mamba!
Trimis de black_mamba in 24.08.18 21:17:17
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (black_mamba); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.41293030 N, 23.96296140 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2015 Un loc primitor şi curat — scris în 19.08.15 de anka_stefanescu din BUCURESTI - RECOMANDĂ