GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Elza, Corbeni Argeş, a doua alternativă.
Coboram pe lângă barajul Vidraru şi abia aşteptam să ajungem la pensiunea Belvedere la Cristina la care ne reţinusem cameră pe booking.com.
Ziua fusese destul de obositoare pentru noi pentru că am plecat din Porumbacu de Sus, am dat o raită prin oraşul Victoria în care înainte de 1960 mi-am făcut stagiatura, am mers pe transfăgărăşan, am încercat câteva sute de metri să urcăm spre Capra după care am renunţat că începuse să-mi bată inima tare şi am început coborârea spre Curtea de Argeş. Dacă pe versantul nordic al munţilor Făgăraş drumul e bun, de cum treci de tunelul Paltinul începe să se strice, nu că n-ai putea trece de gropi dar e loc şi de mai bine.
Ne reţinusem cameră în Corbeni situat la 18 km de Curtea de Argeş din cauză că in oraş preţurile erau aproape duble. La pensiunea Belvedere la Cristina ne-ar fi costat 90 lei/ noapte deşi, cu toată titulatura pompoasă, scorul comentatorilor era doar 6.5. În fine, o noapte n-ar fi fost foc. Am ajuns spre seară la adresa respectivă, numai ce să vezi? În faţa străzii pe care era amplasată vila câţiva muncitori săpaseră un şanţ şi blocaseră intrarea cu un morman de pământ înalt de peste un metru. Cu vreo săptămână înainte fuseseră marile inundaţii din iulie şi ploile şi viiturile afectaseră conductele de apă. Am plecat repede de la locul faptei să mai prindem o cazare pe lumină. Tare nu-mi place să cobor din maşină, să bat la o poartă şi să întreb de cameră. Prima reacţie a proprietarului văzând în faţa lui o bătrânică mică, de vreo 80 de ani, ar fi că este ˝dusă˝ şi nu mai ştie să ajungă la casa ei. Aşa aş gândi şi eu dacă aş păţi la fel. N-a fost necesară proba pentru că de cum am oprit maşina, în faţa noastră a apărut un tânăr de vreo 30 de ani care ne-a întrebat dacă dorim cameră? Vrei calule ovăz? Am văzut camera şi am bătut palma la 70 lei, avantaj noi 20 lei.
Pensiunea nu avea niciun client pentru că fuseseră inundate câteva camere iar saltelele şi pernele erau puse la uscat şi mobilierul deplasat ca să se usuce podeaua. Totuşi, curtea mare plină de flori, pridvorul, sufrageria erau într-o ordine perfectă şi nu lăsau să se vadă că acolo a ajuns furia apelor.In curte era instalat grătar, scrânciob, amenajat loc de joacă iar parcarea putea primi mai multe maşini. Casa are un pridvor lung în faţa camerelor fiecare cu intrare separată. In faţa fiecărei uşi se afla câte o masă lungă de lemn şi două bănci. In caz de timp urât puteai mânca într-o sală în care erau aranjate mai multe mese de patru persoane.Sala avea un TV mare, frigider şi alături o chicinetă să-ţi faci o cafea sau un ou fiert.
Camera avea tot ce trebuie. În cameră tot mobilierul avea culoarea wenge şi era complet. Un pat dublu comod cu aşternut curat, o măsuţă, sifonier în două uşi, oglindă mare, TV, scaune.Pe jos era gresie asortată la culoare. Camera de baie avea cabină de duş, câteva prosoape şi un flacon cu săpun lichid. Apă caldă non-stop iar apa de băut era rece, numai bună.
După ce ne-am instalat, am mâncat afară şi ne-am dus destul de devreme la culcare.Proprietarul ne-a spus că mai are treabă la camerele inundate după care va pleca la casa lui. Nu l-am auzit când a plecat dar probabil m-am trezit după aceea, pentru că imediat mi s-a făcut frică. M-am gândit că doi oameni bătrâni, izolaţi într-o casă vraişte ar putea fi pradă uşoară. Nu se dă la stirile de la ora cinci că unei babe i s-a luat gâtul şi pentru 10 lei. Mi-am adus aminte cum cu zeci de ani în urmă ne-am cazat la Gârda de Sus în şopronul unei case. Eram tineri bucureşteni şi eram mari amatori de rural autentic. Peste fân gazda a întins o pătură soldăţească, o alta am pus-o peste noi si am adormit buştean în parfumul florilor de câmp uscate. Spre dimineaţă am simţit că cineva mă strânge de gât. Nu am avut curaj nici să mă mişc, nici să deschid ochii. Am stat aşa cu respiraţia oprită minute bune, după care, fie ce-o fi!, am deschis ochii să-mi înfrunt soarta. Când colo, un pisicuţ mic mi se cuibărise pe piept şi cu lăbuţele zgâriind gâtul meu îşi căuta locul cel mai potrivit. Aceea şi o altă întâmplare pe care am să v-o povestesc cândva, au fost cele mai mari spaime prin care am trecut în sejururile noastre turistice.
Ne-au trezit razele soarelui. Curând a venit proprietarul care ne-a deschis poarta pe care o încuiase peste noapte (deci frica a fost nejustificată) şi ne-a urat drum bun.
În caz că vreţi să vă cazaţi la această pensiune pe care v-o recomand şi la care şi părerile celor care au vizitat-o se urcă la 9, coordonatele ei sunt N 45.3048669, E 24.640932
Trimis de Michi in 13.09.14 09:39:45
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2006 Omul sfinteste locul - Pensiunea ELZA Arges — scris în 23.09.14 de Dan Georgiu din BRASOV - RECOMANDĂ