GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu pot să mă opresc cu un review al locaţiei la care am fost deja de 3 ori (iarna, primăvara, vara) şi care are doar cuvinte de laudă din partea mea.
Aşezată în satul Sadova, coborând pe drumul spre Suceviţa după ce ieşi din Câmpulung Moldovenesc, această pensiune are tot ce îţi trebuie pentru a te simţi excelent în această locaţie. Cel mai mult am stat 6 nopţi, anul trecut de Paşti când m-am simţit foarte bine pe tot parcursul şederii. Partea grea este să găseşti loc la astfel de ocazii căci pensiunea are deja simpatizanţii ei care nu renunţă uşor la ea.
Camerele sunt frumoase, mari, dotate cu tot ce ai nevoie, inclusiv internet wifi, singura lipsă fiind aerul condiţionat, dar având în vedere aşezarea pensiunii, nu ai nevoie de aşa ceva.
Există şi un corp separat, ceva mai modern, care în general se închiriază grupurilor dar dacă nu mai găseşti loc în clădirea principală, poţi să te cazezi şi în acea vilă.
Baia oferă facilităţile uzuale şi normale în zilele de azi, nelipsind uscătorul de păr şi priza pentru aparat electric de ras.
Restaurantul bate totul în această unitate, meniul foarte variat şi bogat făcându-te să te ridici cam greu de la masă :). Noi am avut plăcuta surpriză de Paşti, fiind un cuplu singur, să stăm la masă cu... Nicu Alifantis şi soţia domniei sale, fiind repartizaţi de organizatori astfel şi întrebaţi dacă ne convine (bineînţeles că am fost încântaţi). Programul zilei de Paşti a fost atât de încărcat încât nu ne-am ridicat de la masă... Program artistic, mâncăruri peste mâncăruri, nu ştiu cum de am reuşit să rezistăm :).
Personalul extrem de amabil, nu poţi să nu îl remarci.
Curte foarte mare, cu mult spaţiu verde, tobogan, balansoar şi alte utilităţi pentru joacă a copiilor.
Curăţenie domneşte peste tot, iar dacă nu poţi mânca tot ce ai comandat poţi lua liniştit farfuria în cameră, sau, ai posibilitatea să comanzi ce doreşti pentru o anumită oră şi să ţi se aducă ăn cameră comanda spre fi servită în balcon, la măsuţa aşezată acolo.
În concluzie, aveţi foarte mult de pierdut dacă nu încercaţi această pensiune, sau măcar restaurantul ei.
Trimis de adrian_28_1977 in 13.08.13 09:41:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SADOVA [SV].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrian_28_1977); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.54726300 N, 25.49896400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: Da, este corectă poziționarea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2017 Revelion 2017 — scris în 04.01.18 de Carmen1234 din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Trandafir de la Moldova! — scris în 13.08.18 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Sejur Revelion 2014-2015 de nota 10! — scris în 05.01.15 de sandumihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Un loc binecuvantat de Dumnezeu! — scris în 19.09.14 de chiar eu din GALATI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Rasfatul papilelor gustative ...!!! — scris în 14.04.13 de iunie12 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Super miniconcediu — scris în 06.09.11 de loreda din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 O pensiune fara cusur intr-o locatie de vis — scris în 21.09.10 de Georgian79 din SLOBOZIA - RECOMANDĂ