ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Chiar dacă nu e în Bavaria, pensiunea Curtea Bavareză este de nota 10

TIPĂREȘTE

În octombrie anul trecut am avut un drum care trecea și prin Târgu Mureș. Cum nu ne grăbeam, am decis să ne oprim pentru o noapte și în acest oraș, pe care eu nu-l mai văzusem de multă vreme.

Am găsit pe booking.com o cazare convenabilă, despre care mi-am amintit zilele astea și m-am gândit să vă povestesc și vouă câte ceva.

Pensiunea

Pensiunea are drept sediu o casă cu un design mai ciudat, mai ales la interior, situată pe strada Cuza Vodă, la numărul 68. Clădirea, cu etaj, este compusă din două părți. Partea din spate este pensiunea propriu-zisă, în partea de la stradă aflându-se recepția, barul și restaurantul, care include și spațiul pentru micul dejun.

Cine se uită pentru prima dată pe hartă s-ar putea să aibă impresia că pensiunea este localizată excentric, dar distanțele sunt mici și se ajunge în centru foarte repede.

Prima impresie și care rămâne și cea definitivă, este a unui loc foarte primitor, plăcut, curat, poate nu chiar în stilul nemțesc, dar cu siguranță civilizat. Personalul este foarte amabil.

Curtea hotelului este destul de largă, astfel că cei ajunși cu mașina (cum am fost și noi) au unde să o parcheze, în spațiile prevăzute special pentru acest lucru.

Formalitățile de cazare au durat foarte puțin și am primit cheia camerei aflate la etaj.

Am plătit un preț foarte bun, 108 lei pe noapte camera dublă, la care s-a adăugat micul dejun, 15 lei/persoană.

Camera

Am intrat în cameră și am constatat că aceasta era mare și cochetă, dar mobilierul cam eclectic și prost aranjat (așa cum veți vedea în fotografii). Dar eu nu sunt un estetician perfecționist și, dacă nu mă deranjează în mod evident, nu mă formalizez în privința unor astfel de aspecte.

Camera era de tip twin, cele două paturi fiind aproape lipite unul de celălalt. Chiar în fața paturilor, la perete, era plasat chiar în mijloc un șifonier, care nu prea și-ar fi avut locul acolo. La dreapta lui era o măsuță foarte joasă, practic inutilă, iar în stânga, mai întâi un fotoliu și imediat lângă el o combinație ciudată: o altă măsuță joasă, pe care era plasat un mini-frigider, cu câteva PET-uri de 0,5 l cu răcoritoare, două doze de bere și o pungă de ceva gustărele. Acest mini-frigider constituia, la rândul lui, suportul televizorului LED cu diagonală mare.

Spre exterior, camera are un intrând, care dă într-un balcon destul de mărișor, unde se află o masă și două scaune. Acesta e locul de fumat.

În intrândul dinspre balcon se află și o măsuță cu oglindă, ce poate fi folosită drept toaletă. Deasupra acesteia se află și aparatul de aer condiționat, pe care nu l-am folosit, având în vedere perioada vizitei noastre.

Baia

La baie se intră pe ușa aflată în stânga intrării în cameră. Baia este destul de mare și plăcută ca aspect. Am găsit produsele consumabile obișnuite, precum și prosoape albe și pufoase.

Baia este prevăzută cu cabină de duș cu hidromasaj.

Există și un uscător de păr la dispoziția doritorilor, iar la chiuvetă lângă oglinda mare, este și o oglindă mică, care oferă o imagine mărită.

Alte aspecte

Conexiunea Wi-Fi funcționează foarte bine.

Când am sosit, am rugat-o pe domnișoara de la recepție să ne recomande un restaurant bun. A făcut-o fără să ezite, deși hotelul are și el restaurant.

Recomandarea, pe care v-o transmit și vouă, chiar nu trebuie să o ratați, este pentru restaurantul Laci Csárda, unde am ajuns și noi spre seară și care este situat la vreo 5-10 minute de mers de la Pensiunea Curtea Bavareză. Taverna lui Loți este un restaurant rustic, cu specific local, și deși destul de mare, pare a fi mai mereu plin. Când am ajuns noi, foarte multe mese aveau deja pus un cartonaș cu mențiunea „REZERVAT”, așa că am găsit loc destul de greu, într-un colț, lângă o masă la care stăteau deja un grup de cinci pensionari, români și unguri, ce depănau amintiri din vremea tinereții, când în românește, când în ungurește, într-o atmosferă relaxată și veselă.

Ne-am amuzat și noi de poveștile lor, în timp ce consultam meniul.

Am ales, nu se putea altfel, un papricaș cu găluște, din care nu mai mâncasem de mult și trebuie să spun că alegerea nu a fost nicidecum nepotrivită, am regăsit o mâncare pe care o știam de când eram la mama acasă … :)

Poate că restaurantul ar merita un review separat, de fapt, cu siguranță merită, dar din păcate nu prea am fotografii cu care să-l susțin, așa că mă mulțumesc să povestesc despre el aici. Cei care doresc să ajungă aici, îl pot găsi pe Strada Morii, la numărul 27 (coordonate GPS: 46.549170,24.556455)

Dacă ajungeți la Târgu Mureș, nu ratați o vizită la proaspăt renovata Cetate Medievală, care arată foarte bine și, bineînțeles, centrul, între Biserica Buna Vestire și Catedrala Înălțarea Domnului.

Merită și o plimbare în Parcul Municipal, situat pe malul Mureșului, foarte aproape de Casa Bavareză. Când am fost noi, acolo se desfășura cea de-a șaptesprezecea ediție a Festivalului Vinului: mâncare, vin, bere și un frumos spectacol de muzică populară românească și maghiară, cu interpreți cunoscuți, unii veniți chiar din Ungaria.

O ultimă mențiune mai pot face: în apropierea pensiunii (cam 500 m), sunt două supermarketuri: Lidl și Darina. Am trecut pe lângă ele cu mașina, venind dinspre Reghin.


[fb]
---
Trimis de Costi in 23.07.18 13:44:06
Validat / Publicat: 23.07.18 14:35:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU MUREȘ.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Holul de la etajul I, cu scara în spirală ce coboară la parter
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[23.07.18 14:33:54]
»

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Pensiunea Curtea Bavareză, TÎRGU MUREȘ" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[23.07.18 15:12:09]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

CostiAUTOR REVIEW
[23.07.18 20:18:56]
»

@webmasterX:

Da, coordonatele sunt corecte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Curtea Bavareză:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049282073974609 sec
    ecranul dvs: 1 x 1