ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.03.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 5 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pensiunea Cristian - o locație frumoasă aflată la poalele Făgărașului

TIPĂREȘTE URM de aici

Vara trecută am ajuns după mulți ani pe Transfăgărășan (vezi impresii). A fost un minisejur de două zile, astfel că am avut nevoie de o noapte de cazare aproape de intrarea pe DN 7C; am vrut să parcurgem frumosul drum fiind odihniți, pentru a ne bucura cât mai mult de frumusețea sa. Nu am avut rezervată cazare dinainte, doar ne hotărâsem să căutăm o locație în stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus; nu am mai mers anterior acolo, doar citisem înainte câteva informații despre această micuță stațiune și ne-a plăcut poziționarea ei chiar lângă munți, destul de aproape de intrarea pe Transfăgărășan.

Am ajuns la Sâmbăta de Sus după-amiază, cred că era aproximativ ora 16.30. Am fost încrezători totuși că vom rezolva repede cu locul de cazare, întrucât eram în timpul săptămânii, iar zona nu părea foarte aglomerată. Și această părere a noastră s-a confirmat. Am întrebat întâi la pensiunea Miruna (prețul unei camere era de 140 lei/noapte), dar și la hotelul Diana (130 lei/noapte), însă am ales cazarea la pensiunea Cristian, întrucât ne-a convenit prețul (ni s-a solicitat 80 lei pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă cu baie proprie, fără balcon).

Pensiunea Cristian se află destul de aproape de Mănăstirea Brâncoveanu, cunoscutul lăcaș de cult din centrul stațiunii; am ieșit de pe drumul principal, am parcurs câteva sute de metri spre stânga pe un drum pietruit și am traversat podețul peste un pârâu, ajungând apoi imediat în parcarea pensiunii.

Pensiunea Cristian este o construcție cu parter, etaj și mansardă. Camera noastră a fost la etaj; acolo ajungeam pe o scară exterioară aflată în partea stângă a clădirii. Gazdele noastre, un cuplu comunicativ, ne-au făcut un tur al locației și au răspuns la toate întrebările noastre cu privire la facilitățile pensiunii sau la obiectivele din împrejurimi. La parterul pensiunii se afla o sală de mese pusă la dispoziția turiștilor, dar și o bucătărie utilată. Întrucât noi am petrecut puțin timp la pensiune nu am folosit aceste facilități, însă ne-am servit de un frigider aflat pe holul de la etajul unu, lângă camera noastră. Tot aici la etajul unu era o altă sală de mese mai mică, pe care am folosit-o și noi a doua zi dimineață, când am încropit un mic dejun din ceea ce luasem cu noi de acasă în lădița frigorifică. Pentru un singur mic dejun aici noi ne-am descurcat, totuși ar fi bine ca într-un colț să se instaleze o chiuvetă.

Camera dublă în care ne-am cazat nu a fost foarte spațioasă, însă nu ne-a interesat acest aspect, întrucât a doua zi dimineață am mâncat și am plecat. În cameră am avut un pat dublu cu saltea și perne confortabile, astfel că ne-am odihnit bine; lenjeria a fost curată. Lângă pat se afla o noptieră cu o veioză pe care am scos-o din priză pentru a încărca o tabletă peste noapte. În partea opusă patului era televizorul, un lcd cu diagonală medie, suficient de mare totuși pentru dimensiunile camerei. Într-un colț, în apropierea ușii de la baie, se afla un dulap în două uși destul de încăpător; am găsit aici o pătură groasă, care însă nu ne-a trebuit. Un scaun de lemn aflat în vecinătate completa inventarul camerei noastre. În cameră era instalat un calorifer, ceea ce înseamnă că unitatea de cazare este disponibilă și în perioada rece. Un punct negativ al acestei camere era ușa din lemn de la intrare, care se deschidea destul de greu și scârțâia zdravăn.

Camera noastră nu avea balcon.

Baia camerei – nu foarte spațioasă, prevăzută însă cu ceea ce este necesar. Chiuveta, vasul de toaletă și dușul erau curate și am avut la dispoziție prosoape albe. Apa caldă curgea cu presiune, iar dușul era bine izolat, astfel că nu s-a prelins apă pe gresia din baie când l-am folosit. Am aerisit baia prin rabatarea unui geam micuț, așa că nu am avut probleme cu aburii.

Consider că punctul forte al acestei locații este curtea foarte spațioasă, de care ne-am bucurat și noi pe înserat. În curtea locației se mai află o altă unitate de cazare, o construcție mai nouă, aparținând acelorași proprietari – este vorba despre pensiunea Ioana. Din discuțiile cu proprietara, prețul unei camere duble la pensiunea Ioana era de 100 lei pe noapte în acea perioadă. În ceea ce privește spațiile de cazare, pensiunea Cristian are zece camere cu două și trei locuri, plus două apartamente, iar pensiunea Ioana pune la dispoziția turiștilor zece camere duble.

Lângă fiecare pensiune era amenajată câte o terasă exterioară; se putea face și grătar, era unul lângă cele două pensiuni, dar și altul în parcare, acesta din urmă fiind folosit în acea seară de către alți turiști cazați aici. Gazonul din curte era îngrijit, iar din loc în loc se aflau tufe de trandafiri, brăduți mai mici sau ceva mai mari, ghivece cu flori sau alte ornamente care evidențiau grija deosebită a proprietarilor pentru acest spațiu. Nici copiii nu au fost uitați, exista un loc de joacă amenajat într-un colț al curții. Cel mic a găsit aici tobogan, leagăn, balansoar, dar și un spațiu cu nisip, ”dotări” pe care le-a apreciat din plin cât timp noi am luat loc la o masă de lemn din apropiere.

În ceea ce privește parcarea, consider că ar fi spațiu suficient pentru toate mașinile, chiar dacă cele două pensiuni ale proprietarilor ar fi ocupate în totalitate. Parcarea continua cu o zonă aflată pe marginea pârâului, unde erau amenajate câteva mese și un foișor pentru ca turiștii să poată mânca în aer liber. Ne-a plăcut mult curtea aceasta, îți dădea senzația de libertate, parcă nici nu te aflai la o pensiune, ci erai undeva la iarbă verde, la un picnic.

Internetul wireless avea semnal destul de bun în cameră, dar și pe terasa exterioară a pensiunii Ioana; în restul curții semnalul nu ajungea.

La capitolul distracție și relaxare o să punctez vizita noastră la Mănăstirea Brâncoveanu, dar și la izvorul părintelui Arsenie Boca, obiective aflate în apropiere (sper să revin cât mai curând cu prezentarea lor). Noi am plecat acolo cu mașina după ce ne-am cazat și cred că nu ne-a luat mai mult de o oră pentru a le vizita pe ambele. Există indicatoare prin stațiune, așa că nu ne-am rătăcit și am ajuns fără probleme la obiectivele amintite. Nu am avut timp să explorăm mai bine zona, însă pe AFA există câteva articole bune referitoare la alte posibilități de relaxare existente aici.

Ajuns la final de review, recomand cazarea la pensiunea Cristian din stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus! Consider că raportul condiții oferite/preț achitat a fost unul bun.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 07.03.16 14:31:13
Validat / Publicat: 07.03.16 15:56:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂMBĂTA de SUS [BV].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Alături de pensiunea Cristian se află pensiunea Ioana (în partea stângă a imaginii) - locațiile au același proprietar.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

BEBEPETRESCU
[07.03.16 16:20:29]
»

@Crazy_Mouse - Imi pare atat de bine ca intr-un fel ai impartasit pe propia experienta ceea ce am trait si noi "pe viu" (vezi review-ul nostru). Daca imi amintesc bine, exista un + pe care l-am observat in pozele tale > scara exterioara care duce in pensiune este acum "ACOPERITA". (parca in 2011 nu era?!). Noi ne-am reintors la Cristian in 2013 si ne-am cazat in vila cea noua unde ne-am simtit la fel de bine. In continuare recomand cu caldura aceasta locatie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[07.03.16 16:53:16]
»

@BEBEPETRESCU - Această pensiune este într-adevăr o locație de luat în seamă pentru o cazare în acea zonă. Am citit review-ul tău și ca o diferență mi s-ar părea că atunci curtea era mai bogată în diverse forme vegetale, în timp ce acum pare mai îngrijită. Și da, pensiunea cea nouă - Ioana - arată foarte bine și ne-ar plăcea și nouă să ne cazăm pentru două-trei nopți acolo atunci când vom reveni la Sâmbăta. Pentru că DA, este o zonă unde merită să revii...

Mulțumesc pentru ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
puiutea
[07.03.16 20:04:33]
»

Un review concludent, fotografii reprezentative (sunt mare amator de spații verzi!), o locație - și preț - ce trebuie luată în considerare la următoarea vizită la Sâmbăta de Sus! Chiar am căutat pensiuni în zonă, poate aceasta mi-a scăpat, dar ... am trecut-o pe listă! Felicitări pentru review!

Floryn81AUTOR REVIEW
[07.03.16 20:05:25]
»

@puiutea - Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
BEBEPETRESCU, puiutea
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Cristian:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046759128570557 sec
    ecranul dvs: 1 x 1