GRAD SATISFACȚIE
Aflat în Sibiu, fix în parcarea cu plată din piaţă, am ales ca loc de odihnit oasele Casa Romană 1. Normal că nu am citit opiniile de pe acest site, ce, eram prost?! Am preferat o plimbărică de 7 minute, către pensiune...
Dragii mei, site-ul lor e foarte bine realizat şi structurat, ai acolo toate informaţiile necesare. Da, şi preţul este listat acolo, 110 lei/noapte. Din păcate, doar site-ul e de ei...
La recepţie ne-a întâmpinat o duduie de vreo 30 şi ceva de ani, clar trecută prin greutăţile vieţii. I-am cerut o cameră, a verificat disponibilitatea şi mi-a dat un preţ decent (pentru ea): 140 lei. A fost simpatică, oferea şi reducere de 10 lei, în caz că ne hotăram să rămânem. Pe bune?
Neştiind dacă să râd sau să mă enervez, am fost drăguţ şi am întrebat dacă am nimerit unde trebuie. Senină, a spus că acela este locul corect. La fel de senin (deşi fierbeam de nervi), am cerut să vorbesc cu managerul unităţii. Nefiind prezent/ă, am solicitat un număr de telefon. L-am primit (singurul plus al pensiunii) şi am ieşit din recepţie pentru a vorbi cu o doamnă la fel de sictirită ca şi pensiunea. Prima întrebare a fost, logic, costul unei nopţi de cazare. Mi-a confirmat preţul de 110 lei. I-am povestit toată păţania, calm, elegant, fără ameninţări cu poliţia sau OPC-ul (pe care ar fi trebuit să le sesizez înainte de toate) şi tot ce am primit a fost un molcom "voi verifica"... C'mon!
Am plecat fără să privesc în urmă, ceea ce vă recomand să nu faceţi. Vă sfătuiesc să nu mergeţi acolo!
Trimis de Coni FotoMedia in 29.10.16 10:53:10
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Coni FotoMedia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.79864720 N, 24.15649380 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul va fi publicat FĂRĂ NOTE, cf. Regulamentului - nu aţi fost cazați efectiv la această unitate.
@webmasterX: E ok. Nici nu aş încerca să mă cazez, cu asemenea servicii! Sper să îşi revizuiască atitudinea!
@CDStrong:
”Nici nu aş încerca să mă cazez, cu asemenea servicii! Sper să îşi revizuiască atitudinea!
Nu-ti bate tu mintea! Ei pierd! Sau nu! ca s-or gasi destui care sa nu stie de sait si sa plateasca pretul cerut, nu cel real!
Eu as fi intrat si i-as fi spus domnisoarei asa:"A zis patroana ca 110. Daca nu ma crezi, sun-o! " Pe bune! La pariu ca n-o suna si va caza cu 110?
Să nu uităm totuși că majoritatea unităților de cazare practică alt preț (mai mare) la recepție, față de cel cu care te poți caza acolo prin agenție sau sait de booking.
Așadar, eu nu i-aș fi acuzat de nimic în condițiile în care nu aveai o rezervare confirmată pe prețul menționat pe sait.
@Zoazore: Cu siguranță, dar riscam altele: oprit căldura, cântat pe la ușă, mutat mobila prin pensiune... Mai bine 120 lei în buzunarul altcuiva serios!
@Dragos: Serios? Dacă şi patroanca mi-a confirmat preţul de pe site, altul faţă de cel afişat la recepţie... Să nu acuz?! Nuuu, trebuia să spun că e lapte şi miere.
Oare afişarea unui preţ şi practicarea altuia la ce articol din codul penal se încadrează? Cumva la 244? Să zică "mulţumesc! ".
pretul de 140 era afisat? daca da nu e nici o inselatorie, cam toate hotelurile au un pret mai mare la receptie. chiar pe site am citit cum cineva a economisit 100$ rezervand pe booking din receptia hotelului pentru ca asa era mai ieftin
@nrs: Nu aţi înțeles: prețul afișat era 140. Am pomenit de site, recepționera a spus că nu e valabil, în schimb, patroana, că e valabil. De aici întreaga poveste. Dacă patroana îmi spunea că nu a apucat să modifice, pe site, eram împăcat. Dar aşa...
1. aici ne tutuim deci poti renunta linistit la formula de politete
2. eu am inteles ca 110 e pe site, adica daca rezervi acolo si 140 la receptie daca nu ai rezervare. se poate si nu este nici o inselatorie e foarte practicat.
@nrs: Este înșelătorie atunci când îţi este recunoscut un preț, de către manager, dar angajatul îţi vinde gogoși.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2013 De evitat pensiunea Casa Romana I Sibiu - Magheru — scris în 14.08.13 de adi_bucuresti din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2013 Evitați la maxim!! — scris în 24.07.13 de ionescu82 din BUCURESTI
- Jan.2013 Pacat de locatie — scris în 25.06.13 de MarianSim din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2012 De evitat — scris în 06.10.12 de scobai din PITESTI