BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Pescarilor – o casă pentru relaxare
Prin martie ne-am gândit să mai mergem în Deltă, să ajungem cu mașina la cazare și să ne plimbăm prin zonă și după ceva căutări și mai multe analize :p... ne-am oprit la Casa Pescarilor, întrunea condițiile noastre... așa că am sunat direct la pensiune și am rezervat o căsuță pentru 3 nopți în luna mai, pentru care am achitat avans 300 lei, c/v unei nopți de cazare.
Eram nerăbdători să mergem la plimbare, între timp s-au mai relaxat și restricțiile, noi ne-am vaccinat și vremea a ținut cu noi chiar dacă ne amenințau cu niște coduri de ploi prin sudul țării...
În ziua plecării ploua torențial în București, traficul era infernal... nu știu de ce aveam senzația că nu mai ajungem la A2 >:(... dar cu cât ne apropiam de Dunăre era doar înnorat și nu a mai plouat.
Bun drumul E60 pe Hârșova, iar peisajul de primăvară este superb, o mare de verde... sau de galben... mărginite de râuri roșii de maci... o încântare când totul este înverzit în jurul tău...
Ne-am mai oprit pe drum pentru mici cumpărături, pentru poze sau pentru vizite la mănăstiri și în jurul orei 16 intram în curtea pensiunii...
Casa Pescarilor se găsește în marginea satului Lunca, pe strada Lacului nr. 25, înconjurată de canale ce ajung în Lacul Golovița.
Wow... prima impresie... totul era proaspăt după ploaie... verde crud, curat... am parcat mașina lângă clădirea principală și efectiv m-am învârtit prin curte, atât de mult mi-a plăcut cum arată totul.
Pensiunea este un complex ce deține camere și apartamente în clădirea principală, 6 căsuțe, restaurant cu terasă, foișoare, piscină exterioară, loc de joacă pentru copii, loc pentru grătar... toate acestea sunt mărginite de canale cu pontoane pentru pescuit sau plimbare.
Atât clădirea principală cât și căsuțele sunt zidite în alb cu înveliș de stuf pe schelet de lemn vopsit în albastru. Aleile sunt mărginite de ronduri cu flori de toate felurile și culorile, iar pe marginea apei sunt sălcii pletoase la umbra cărora se poate sta la mesele amenajate...
În clădirea principală este recepția și după formalitățile de cazare am primit cheia de la căsuța 6.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Căsuța 6 – condiții ca pentru o cameră normală cu diferența că eram pe pământ... intram din curte și ieșeam pe ușa opusă intrării direct pe terasă pe malul apei :p. Pe holul de la intrare, pe dreapta este un dresing open-space :p... adică niște rafturi, o bară cu umerașe, minibarul și un coș de gunoi.
Camera - este destul de încăpătoare cu mobilier simplu... pat matrimonial, 2 noptiere cu veioze și un blat pe toată lungimea camerei. Patul cu saltea confortabilă, îmbrăcat în lenjerie albă cu pilotă și două perne, decorat cu un pled verde și 2 pernuțe decorative în aceași culoare iar în mijlocul patului stăteau 2 lebede făcute din prosoapele noastre. Una din noptiere am folosit-o pe post de măsuță atât în cameră cât și pe terasă :p.
Un LCD este fixat pe perete vis-a-vis de pat. AC este fixat deasupra ferestrei. Telecomenzile acestora le-am găsit într-un coșuleț alături de o priză triplă.
Gresie peste tot și traverse în jurul patului. Draperii groase albe și plase impotriva insectelor atât la geamuri cât și la ușa de la terasă.
Două panouri fixate pe tavan cu termostat pot fi folosite pentru încălzire... o instalație pe care acum am văzut-o prima dată...
Noi nu am jolosit nici un aparat pentru încălzire sau pentru răcoare... nu a fost nevoie.
A fost curat în cameră iar pe parcursul șederii noastre era nevoie să mai treacă cineva doar pentru ridicarea gunoiului, în rest nu am avut nevoie de nimic.
Baia - din hol, în partea stângă... pare mică dar este surprinzător de încăpătoare. Cabină de duș fără ușii :p... wc, chiuvetă, boiler electric, o mică etajeră, coș de gunoi... și din nou acel panou electric pe tavan... aici dacă nu era pornit nici nu am fi realizat ce sunt aceste panouri, l-am oprit nu era nevoie de el. Doar săpun lichid am avut atât la chiuvetă cât și la duș, hârtie igenică în suportul acela din care tragi câte o bucățică :p... și două cuiere foarte utile. Important este că totul a fost funcțional.
Fereastra cu geam mat și cu o draperie groasă din stânga ușii de la intrare este a băii...
Pe terasă am avut 2 scaune de nuiele numai bune de stat la cafea dimineața sau seara la un pahar de vorbă... aici a fost o încântare să stăm să ascultăm liniștea locului... sau mai exact trilul și ciripitul păsărilor... cântecul cucului și al pupezei sau un scurt concert al broscuțelor...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Restaurantul – asigură cele trei mese începând cu ora 8 până la ultima comandă la ora 20,30 cu respectarea restricțiilor din această perioadă și se poate consuma în salonul interior, pe terasa semiacoperită, în unul din foișoare sau la una din mesele de lângă piscină... în funcție de vreme și de gradul de ocupare...
Noi am avut mic dejun inclus în preț și în prima dimineață am primit meniul pentru mic dejun din care ne-am ales câte o variantă plus cafea iar în celelalte două dimineți micul dejun a fost pregătit în regim de bufet suedez, cu de toate... mezeluri, brânză și cașcaval, roșii și castraveți, ouă ochiuri și omletă, crenvuști, dulcețuri, miere, unt, lapte, ceai și cafea.
Am apreciat că în dimineața când ne grăbeam am primit caserole pentru a lua mic dejunul cu noi iar cafeaua am primit-o în cana noastră pentru cafea, pe care le-am consumat la Gura Portiței.
Am consumat și alte mese din meniul restaurantului, preponderent cu preparate din pește. Platouri pescărești, ciorbe și pește preparat în diferite moduri.
Prețurile mi s-au părut măricele... eu gândind că suntem acolo lângă pește... dar asta este :p, am mâncat mult pește gătit în diferite feluri... totul gustos nimic de zis.
Ca să vă faceți o idee de prețuri... storceag /40 lei porția, saramură de crap cu mămăliguță/45 lei porția... dar cel puțin nu se mai plătesc separat pâinea, mămăliga, ardeiul sau smântâna... iar la capitolul băuturi, vinul casei alb/ 35 lei litru iar o bere mică 9 lei.
Ce pot spune e că tinerii ospătari au fost foarte amabili și atenți la solicitările noastre.
Pentru nici o masă nu am primit bon fiscal doar notă de plată :( în schimb am putut achita cu cardul.
Am primit factură fiscală pentru serviciile de cazare pentru că am solicitat noi.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Agrement – turiștii cazați la pensiune beneficiază de șezlong și umbrelă la piscina exterioară, barcă cu rame, caiac, canoe, biciclete și lansare barcă la apă.
Beneficiază de serviciile de agrement și turiști din afara pensiunii achitând taxele aferente serviciului solicitat.
Wi-fi este la liber și a funcționat fără probleme.
Noi ne-am simțit foarte bine, condițiile de cazare sunt bune, mâncarea a fost gustoasă și personalul foarte amabil. Nu suntem amatori de pescuit în schimb suntem mari consumatori de pește.
Și foarte important, nu am avut nici o problemă cu țânțarii... :p
Recomand cu mare plăcere Casa Pescarilor tuturor celor ce doresc o vacanță sau un sejur așa cum am avut noi, pentru liniște și relaxare.
Toate cele bune.
Trimis de ANILU in 25.05.21 14:16:44
- A fost prima sa vizită/vacanță în JURILOVCA
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.72487100 N, 28.77723000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
@webmasterX: Este ok poziția pensiunii pe hartă.
@ANILU: Bună alegere! Totul arată ok, mai ales... peștii din farfurii.
Și ce plăcut este să stai pe malul apei, să asculți liniștea și să savurezi o cafeluta bună!
Nu mă mir deloc că v-a plăcut.
La cât mai multe ieșiri frumoase!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@ANILU: Da, într-adevăr prețurile la papa/drink sunt destul de rotunjoare... pentru o zonă în care materia primă este la distanță de un băț în apă Dar nah... ce să mai zici! Pentru tihnă în vacanță, te mai faci că nu vezi!
Mi-a plăcut cazarea: intimă, drăguță, curată, cu vedere la apă. Pensiunile/hotelașele de genul ăsta sunt pe gustul meu! Nu știu însă cum era cu cele două uși în aceeași încăpere... nu era deranjant? ... sau holul avea închidere către cameră?
Felicitări pentru alegere și pentru sejurul plăcut!
@Carmen Ion: Mulțumesc Carmen pentru ecou și aprecieri.
Așa sperăm și noi anul acesta la cât mai multe plimbări, sejururi, vacanțe, orice numai să plecăm de acasă... sănătoși să fim, ceea ce vă dorim și vouă.
Nu știu de ce am senzația că anul acesta este mai greu cu plecatul în vacanță undeva prin Europa, dar vom trăii și vom vedea.
Toate cele bune.
@k-lator: Păi, stai să-ți explic cum este cu cele două uși... la fel ca la orice cameră de hotel cu balcon, cu diferența că aici ești pe pământ și trebuie să le închizi cu cheia pe amîndouă. Pe una intri din curte și pe cealaltă ieși pe terasă spre apă...
Ahhh... corect era să mă exprim că am primit cele două chei ale căsuței!!!
Noi ne-am simțit bine, a fost chiar fany... inedit și pentru noi!!!
Mulțumesc pentru ecou și aprecieri!
Toate cele bune!
@ANILU: Excelent! O cazare pe care am notat-o deja, mi-ar plăcea să ajungem și noi acolo! Are de toate: dormitorie, mâncătorie, Dunăre, piscină, activități. Și, cel mai important, "spune o poveste"!...
@crismis: da, chiar așa Casa asta are de toate... știi ce atmosferă frumoasă era sâmbătă prin curte. Copii la locul de joacă... adulții pe la mese la un pahar de vorbă... pe terasă, pe ponton... curtea fiind destul de mare nu te împiedici de nimeni. Sau poți sta pe terasa căsuței tale... deci neapărat casuță!!!
Să fim sănătoși și să ne plimbăm pe unde dorim!
Toate cele bune!
@ANILU: Mmm, căsuțe, o reală surpriză plăcută, căsuțele sunt preferatele mele, le ador
Locul ăsta are de toate, e pe gustul meu: are apă, are verde, căsuțele sunt de poveste, nu lipsește nici cârciumioara, curățenie este, pește din belșug... ce ai mai putea să îți dorești?
Excelenta alegere, felicitări!
@krisstinna: Mulțumesc mult pentru ecou și aprecieri.
Am petrecut câteva zile superbe prin Dobrogea iar căsuța 6 a fost o gazdă numai bună pentru odihnă și relaxare.
Toate cele bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 Casa Pescarilor - un colt de Rai! — scris în 04.11.19 de luna din BUCURESTI - RECOMANDĂ