GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, după mulţi ani, am hotărât să vizităm din nou Valea Prahovei pe timp de vară (iarna mai dăm o fugă la ski!), după ce am citit pe AFA nişte review-uri favorabile despre şoseaua Transbucegi, Mănăstirea Caraiman şi Canionul 7 Scări – pe de altă parte vroiam să profit de faptul că ne-a însoţit şi nepoţeii, pentru a le arăta Cascada Urlătoarea, Valea Cerbului şi platoul Bucegilor, locuri pe care le-am colindat la rândul meu în copilărie şi adolescenţă şi de unde aveam amintiri foarte frumoase!
Pensiunea ,,Casa Maria” din cartierul Valea Albă, Buşteni – amplasament şi structura de cazare.
Pentru ca toate aceste obiective să ne fie cât mai la îndemână, a rezultat necesitatea unei cazari în staţiunea Buşteni, iar cum ne-am simţit bine anul trecut în cartierul Valea Albă (la pensiunea D&D, care era însă ocupată în acel moment), ne-am orientat la o pensiune cu un scor foarte bun pe booking – !b]Casa Maria, o locaţie de 3* situată pe strada Morarului nr 20, cam la jumătatea distanţei dintre pârtia Kalinderu şi intrarea pe Valea Cerbului, chiar lângă Căminul Alpin – mai există o pensiune Casa Maria, de 2* însă, situată în Buşteni – Poiana Ţapului dar şi pensiunea Maria, situată mai în centrul staţiunii – aceasta din urmă are rubrică pe AFA unde, din greşeală, au fost postate şi 2 review-uri despre pensiunea de care fac vorbire (simplă confuzie!).
Din punctul meu de vedere, cartierul Valea Albă are cea mai privilegiată poziţie din Buşteni, fiind foarte solicitat atât pe timp de vară (Valea Cerbului reprezintă o zonă foartă căutată de petrecere a timpului în aer liber dar şi un important punct de plecare în drumeţii!) cât şi pe timp de iarnă, dat fiind prezenţa pârtiei de ski – ,,Casa Maria” se află la cca 50-60 de metri de pădurea de la poalele muntelui, loc unde mai vine din când în când şi ,,moş Marin”, din spusele localnicilor!
În ziua sosirii, până să plecăm din Bucureşti, am fost sunat de proprietar şi întrebat cam pe la ce oră ajungem, dacă avem nevoie de ceva la sosire şi să îl anunţăm dacă intervine ceva neprevăzut – am considerat că e o măsură suplimentară de precauţie vizavi de rezervare, dar când am ajuns acolo am avut plăcuta surpriza să constat că proprietarul, Răzvan pe numele lui, se implică în mod direct atât în ceea ce priveşte cazarea cât şi servitul mesei – am luat prânzul aici iar el ne-a servit personal la masă!
Pensiunea reprezintă o clădire relativ nouă, cu 2 etaje şi o mansardă, are camere de 2,3 şi 4 locuri (sau apartamente cu terasă), în total o capacitate de cazare de 50 de locuri.
La parter se intră direct din stradă, mai întâi într-o terasă micuţă, apoi într-un living proiectat probabil să fie o recepţie dar care acum este folosit pe post de salon pt servit masa, în dreapta un micuţ restaurant şi un bar, iar în spatele acestuia, bucătăria; tot la parter găsim un grup sanitar şi o cameră pt depozitat diverse.
Camerele şi terasa
Noi am rezervat o cameră de familie (un fel de apartament cu 2 camere) şi o triplă, aceste tipuri de camere împreună cu apartamentul de la mansardă fiind poziţionate pe partea din faţă a pensiunii, cu o privelişte superbă spre Caraiman, Coştila şi pârtia Kalinderu – mai mult, camerele de familie şi apartamentul de la mansardă beneficiază de câte o terasă superbă, pavată cu piatră de râu, împodobită cu ghivece cu flori agăţate de o balustradă metalică (care începuse să cam ruginească!) şi dotată cu o masă şi câteva scaune (taburete) micuţe, cam incomode. Această terasă este piesa de rezistenţă a acestor camere comunicante, panorama Bucegilor văzută de aici fiind una senzaţională!
Livingul este mai mic decât dormitorul (plăteşte tribut faptului că a cedat din spaţiul său pentru holul de la intrare şi baie!), este mobilat foarte sumar (pe lângă cele 2 paturi mai găsim o măsuţă, 2 scaune şi un cuier!), nu dispune de tv sau frigider iar de aici se iese pe terasă.
Dormitorul în schimb este mult mai spaţios, iar ca mobilier găsim 2 paturi, un şifonier, o măsuţă gen birou simplă, o comodă pe care se află un led tv Samsung şi un frigider – personal consider că locul acestora din urmă ar trebui să fie în living, dar acolo nu prea aveau loc!
Mobilierul din acest micuţ apartament este simplu dar nou, zugrăveala impecabilă dar aş adăuga la minusuri faptul că uşa dintre cele 2 camere nu se închide, păturile sunt foarte mici (cam un metru lăţime!), lumina de la terasă nu funcţiona iar regulamentul intern, foarte restrictiv, era afişat ostentativ mai peste tot!
Baia este medie ca mărime, are o cabină de duş cam înghesuită, instabilă şi cu scurgeri de apă, o chiuvetă micuţă deasupra căreia este oglinda iar dedesubt un dulăpior, un vas wc al cărui capac era spart (din cauză că nu se potriveau!), un suport de hârtie igienică căzut (fusese lipit cu silicon dar degeaba!) şi consumabile ieftine – dealtfel acesta este cuvântul care defineşte cel mai bine mobilierul şi obiectele sanitare cu care este utilat acest miniapartament! Compensează, în schimb faptul că acestea sunt noi iar curăţenia este desăvârşită, lucru primordial pentru mine şi familia mea!
Restaurantul şi meniul
Este impropriu să fac referire la restaurant deoarece toate mesele pe care le-am luat aici (5 mic dejun, un prânz şi 2 cine), am preferat să le servim în salonul de la intrare, dotat cu 3 mese şi un televizor, deoarece puteam să supraveghem copiii care se jucau împreună cu băieţelul proprietarului în terasa închisă de la intrarea în pensiune, singurul loc din pensiune unde cei mici puteau să se desfăşoare.
Micul dejun, inclus în preţ, avea 3 variante de meniu, la 2 dintre ele diferenţa făcând-o oul:
1) Salam, şuncă, caşcaval, roşie, unt, gem, ceai sau cafea.
2) Omletă, unt, gem, ceai sau cafea.
3) Ouă fierte, unt, gem, ceai sau cafea.
Meniul pentru celelalte mese nu este unul variat, dar tot ce se pregăteşte aici este de calitate, produsele sunt aprovizionate chiar în ziua respectivă de către proprietar, care, aşa cum v-am spus se implică personal în toate activităţile pensiunii – pentru unii poate fi deranjantă omniprezenţa lui dar nouă ne-a conferit o mare linişte în privinţa mâncării cel puţin, având 2 copii mici pe semnătură!
Masa de seară se serveşte de regulă până la ora 20.30 şi este de preferat să spui în prealabil, dimineaţa dacă se poate, dacă doreşti ceva mai ,,special”, gen peşte, vită sau pastramă – ceafă de porc, pulpe şi piept de pui se găsesc de regulă pe stoc!
O altă problemă pe care o întâmpini la această pensiune este lipsa spaţiului în curtea exterioară, inclusiv a unui loc de joacă pentru copii, nemaivorbind de parcare (se parchează pe stradă!), lucru întâlnit la mai toate unităţile de cazare din acest cartier atât de căutat al Buşteniului.
Una peste alta, aş recomanda această pensiune cuplurilor fără copii, în general celor care caută linişte, odihnă şi peisaje de poveste!
Sărbători fericite!
Trimis de marocanu21 in 27.12.14 17:39:43
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.42197800 N, 25.53453000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@marocanu21 -
Un SB de... Sarbatori! Zile minunate iti doresc, alaturi de cei dragi!
@Dan&Ema - @Marian Preda - Mulţumesc domnilor, multă sănătate vă doresc şi eu!
Se pare că există mai multe Mării, posesoare de pălării diferite! Dacă dvs. v-a plăcut pensiunea, musai trebuie să o pun pe lista de Bușteni! Vă doresc LA MULȚI ANI și concedii multe și frumoase!
Foarte util ce sa spun "scrie foarte bine marocanu".
Vacante reusite va doresc!
@adrianbogdan: Mulțumesc pentru apreciere! Asemenea iți doresc și ție!
Extrem de placut si odihnitor
Am venit cu familia intr-un week-end la munte sa facem niste trasee si niste miscare. Am avut noroc de o vreme superba si de o gazda minunata care ne-a facut sa ne simtim minunat.
Am fost la Canionul 7 scari intr-o zi, am fost la Pestera Ialomicioarei si canionul Zanoaga in alta zi si duminica am urcat cu masina pana la Cabana Piatra Arsa si de acolo pe jos la Babele si la Sfinx.
Am exclus urcatul cu telefericul pentru ca este scump si se asteapta 3-4 ore la urcare (si DA inca 3-4 ore la coborare).
Am mancat la Casa Magica in Busteni o mancare nemaipomenita la niste preturi extrem de rezonabile.
Categoric voi reveni aici la iarna.
===
BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2015 Revelion sub Caraiman — scris în 04.01.16 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Liniste aproape de brazi — scris în 17.07.14 de ZGeorge din CALARASI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Mergeti cu incredere!!! — scris în 20.08.13 de Monix din BUCURESTI - RECOMANDĂ