Casa Lux si Festivalul verii - Botosani

TIPĂREȘTE

Botosaniul este un oras cu o istorie bogata, fondat in urma cu mai bine de 600 de ani. Prosper centru comercial medieval, unde se adunau targovetii armeni, evrei sau moldoveni, a fost candva al treilea oras al tarii, dupa numarul de locuitori, la primele recensaminte organizate in Principatele Unite, dupa 1859. Putini sunt cei care stiu ca este un oras incarcat de o spiritualitate deosebita. Am fost impresionat la primul contact cu el, cand un fost coleg de serviciu, nascut in zona, mi-l ridica in slavi, comparand scoala de aici cu cea de la Iasi. Poate exagera, poate nu, nu stiu cum mai stau lucrurile in ziua de azi. In perioada moderna si contemporana insa, orasul a dat culturii romanesti o seama de nume mari, personalitati pe care Botosaniul le respecta si cu care se mandreste o tara intreaga. Intr-o ordine aleatoare amintesc aici pe Mihai Eminescu, nascut la cativa pasi, la Ipotesti (n-am ajuns, mea culpa), matematicianul Octav Onicescu, intemeietorul scolii roamnesti de teoria probabilitatilor, Grigore Antipa, fondatorul Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, Nicolae Iorga, titan al istoriei romanilor (la a carui Casa Memoriala am reusit sa ajung), pictorul florilor, Stefan Luchian (nascut la Stefanesti), compozitorul George Enescu, a carui Casa Memoriala face Dorohoiul cunoscut pe harta turistica a judetului. Ca monument istoric deosebit va pot sugera o vizita la biserica Uspenia din centrul orasului (la care am ajuns si eu), ctitorie a Doamnei Elena - sotia voievodului Petru Rares, de la jumatatea secolului al XVI-lea. Impresionant si Palatul Primariei - cladire de patrimoniu cu o arhitectura deosebita.

Nu de foarte multe ori, drumurile mele prin tara au intersectat si Botosani-ul. De obicei insa, daca am reusit sa cuplez mai multe activitati in aceeasi tura, am cautat sa ajung sa stau peste noapte in Suceava, oras cu un mai mare potential turistic, s-o recunoastem, implicit cu mai multe posibilitati de cazare. Asa ca, indiferent de ora la care imi terminam (sau nu) cele propuse pe ziua respectiva, cei 55 de km intre Botosani si Suceava nu constituiau un impediment pentru a ma intoarce “la baza” in Suceava.

Cu acea ocazie, destinatia finala nemaifiind alta, a trebuit sa ma orientez spre ceva posibilitati de cazare in Botosani. Cum nu cunosteam pe nimeni in zona, nu am avut de la cine cere una-doua recomandari pentru o cazare decenta. Nu caut luxul, dar nici n-as mai fi indraznit sa stau unde ajunsesem cu cativa ani buni in urma - fostul hotel al partidului din centru. Unul care-si dadea obstescul sfarsit incet-incet atunci si nimanui nu parea sa-i pese. Fusese declasificat la o stea, desi cred ca macar doua avusese si el pe vremuri - ca doar oamenii aia aveau niscaiva pretentii... Pacat de el, desi avea o pozitie ultracentrala, ritmul in care se degrada era alarmant, iar inchiderea iminenta. Sper ca intre timp s-au gasit resusele necesare renovarii si c-a fost repus in circuitul turistic, ma gandesc ca si altele au trecut prin clipe grele, dar au supravietuit (de exemplu, hotel Dumbrava, din Bacau).

Internetul fiind actualmente cel mai bun instrument de cautare in astfel de situatii, am dat un “search” rapid si am gasit repejor Pensiunea Casa Lux. Parea in regula, o pensiune mica si cocheta la marginea orasului, am sunat si am facut rezervare. Si nu m-am inselat. Pensiunea este situata pe Calea Nationala la nr. 167, este foarte usor de gasit, cum veniti dinspre Bucuresti, pe partea dreapta, are firma mare la drum, n-o puteti rata. Dar atentie, este situata in zona de case, inainte de intersectia cu strada Petru Rares (iesirea catre Stefanesti), cea de la care Calea Nationala se desface in sensuri separate cu scuar pe mijloc, cu trei benzi pe sens. Drumul de intrare in oras coboara destul de accentuat si, daca viteza e prea mare, s-ar putea sa treceti pe langa ea, iar de intors masina acolo nu poate fi vorba, traficul e destul de aglomerat.

Pensiunea este una dintre cele mai elegante posibilitati de cazare din oras, am mai aflat apoi si de altele, dar nu mi-a ars nciodata de experiente noi. Daca locul unde trag o data ma satisface, apai ii raman fidel cu orice ocazie. Camerele sunt bine aranjate, se vede ochiul si mana unui arhitect specialist in decoratii. Mobilierul este nou, in stil clasic, o idee spre masiv, de culoarea nucului (in sfarsit altceva decat wenge, mai exista si alte idei), asortat placut cu zugraveala camerei intr-un orange pal, parca. Nu sunt sigur din ce esenta este facut, dar asa pare. Un sifonier mare, generos, doua paturi frumos aranjate, cu noptiera si veioza langa fiecare, iar pe peretele care separa baia, o comoda faina, cu oglinda mare si un scaun dedesubt. Serveste foarte bine ca masa de lucru sau poate ca masa de machiaj pentru doamne, de ce nu? Baia este curata, dotata cu cele necesare, placut parfumata, prosoape albe si curate, se vede ca cineva se ocupa temeinic de intretinere si curatenie. Toate obiectele sanitare functioneaza perfect, cabina etanseaza bine, cand iesi nu curge Gangele pe podea :). Pretul unei camere a fost de 120 lei pentru cea dubla, dar, dupa parerea mea, este chiar unul just; am stat la hoteluri mai cu pretentii (si mai scumpe too) la care nu am beneficiat de astfel de conditii. Am vazut ca pretul actual este o idee mai ridicat (130), pentru conformitate se pot verifica tarifele pe site-ul pensiunii www.pensiuneacasalux.com.

Micul dejun a fost bogat, diversificat, in regim de bufet suedez, in cantitati suficiente. Platourile erau completate discret, fara ca nimeni sa se uite chioras la cei care trec de doua ori pe langa mesele cu bunatati. Nici nu trebuie sa vii cu noaptea-n cap, de teama ca au trecut “lacustele” inainte si nu mai ai ce gasi pe masa. Nu stiu daca mai este la fel acum, criza a cam ucis bufetul suedez. Eu, de exemplu, nu pot manca la fel in fiecare dimineata, cateodata cu-un singur sandvis m-am saturat, alteori mai iau si-o omleta sau un unt cu gem; prefer insa sa beau si-un ceai si-o cafea, poate si-un suc (plec bine hidratat la drum), chiar daca trebuie sa platesc ceva in plus. Mic dejunul este servit intr-un salon discret, nu foarte mare, la subsol, langa crama. Decoratiile interioare sunt deosebite, un tapet fin pe pereti, cateva aplice de efect lumineaza perfect, iar pe o latura sunt lipite cateva afise prezentand imagini de epoca ale orasului din vremurile de infloritoare viata comerciala. Tot aici am luat si cina, intr-o seara, cand am ajuns mai tarziu si probabil numarul de clienti era redus. Pentru ca restaurantul propriu-zis este situat la parter si este de dimensiuni mult mai generoase. Placut, mobilier din scaune gen ratan (sper sa nu gresesc), culoarea predominanta este albul fetelor de masa. Tacamurile stralucesc, paharele de asemenea. In partea stanga, cum intri de-afara, se afla barul, garnisit cu toate cele, cu nimic mai prejos fata de cele din cluburile de noapte din Mamaia, sa zicem (vazute la tv, parol), de la care rasuna in surdina o muzica placuta. Recomand puiul cu sos de ciuperci si smantana, o minunatie, dar nu cred ca celelalte produse va vor dezamagi. De cateva ori, am luat numai masa la Casa Lux si credeti-ma, la plecare cu greu m-am saltat de pe scaun.

Cand am stat prima data la pensiunea Casa Lux am prins in oras Festivalul V(B)erii, organizat de Primaria Botosani, sponsorizat de Timisoreana. Calea Nationala era inchisa de la intersectia de care pomeneam mai sus pana spre centru, iar pe ambele sensuri era un furnicar continuu de oameni, iesiti cu totii la plimbare, cu catel si cu purcel, la un mic si-o bere (Timisoreana, normal) sau doar la cascat gura; pentru copii, tot felul de comedii erau prezente, printre care si arhicunoscutele ciocane duale ce te rotesc prin aer pana gravitatia iti pune in miscare cam tot ce ai prin stomac (nu le-am incercat, s-a cam dus curajul...). O mare de oameni care se distrau, fara griji, inca nu incoltisera temerile crizei ce urma sa ne izbeasca in plex (sau in moalele capului, daca vreti). Spre centru era amenajata o scena mare pe care se tineau spectacole in aer liber, fara intrare cu bani. Seara despre care mi-amintesc era prima a festivalului si era dedicata trupelor de dans popular din mai multe regiuni ale tarii si artistilor populari. M-au impresionat tare mult cantecele si jocurile lor, am trecut repede de tarabe si am asistat cu placere la show mai bine de doua ore... parca pe viu e mai frumos decat la tv! Un announcer tipa in gura mare ca de-a doua zi se va transmite festivalul live pe internet si va mixa nu-sh’ ce digei celebri (Vasile sau Paolo, nume grele, oricum :)) M-am bucurat enorm ca festivalul n-a inceput cu ei, ca ma pierdeau de musteriu. Si mi-am adus aminte ca am mai prins asa un festival fain prin 1999, in Timisoara, la inceput de toamna, frumos intitulat “Ruga Banateana”. O mai si-acum? Sau criza...

Cele bune tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI