ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Pensiunea Casa Bianca, o locaţie în care aş mai reveni

TIPĂREȘTE

Ne hotărâsem să mergem în Apuseni şi cum drumul era lung, cu o seară înainte de a pleca am reţinut o cameră pentru o noapte în Sibiu. În ziua aceea aveam să mai vedem una-alta şi să facem o vizită scurtă unei vechi cunoştinţe mai în vârstă decât noi (există şi aşa ceva) care stătea în Turnişor. Este o săsoaică bătrână care m-a ajutat până ce fetiţa a mers la şcoală cu cheiţa la gât, deci acum vreo 50 de ani. Soţul ei murise, unul din copii a fost cumpărat de RFG, al doilea a emigrat după ´90 dar ea n-a vrut să plece. Are aproape 90 de ani, se ţine bine şi nu mai are pe nimeni decât mormintele părinţilor.

Am reţinut cameră prin booking.com chiar în Turnişor care este un cartier din Sibiu la ieşirea spre Cristian, respectiv Sebeş. Turnişorul este o veche colonie săsească înfiinţată în 1336 cu numele de Neppenderf. Numele românesc de Turnişor provine de la turnul înalt al bisericii evanghelice. După război, comuniştii au înglobat comuna în oraşul Sibiu pentru a-i putea controla mai bine pe saşi. Configuraţia cartierului s-a schimbat după demolarea a zeci de case vechi şi construirea de blocuri. În Turnişor astăzi există o comunitate puternică de rromi. În 1997 într-o casă de rugăciune penticostală, Florian Cioabă s-a autoproclamat regele internaţional al rromilor.

Pensiunea Casa Bianca de două stele este situată pe o stradă principală paralelă cu DN1 şi are coordonatele N 45.7873153 şi E 24.1163918. Este o casă de culoare roz-ocru mărginită de o poartă înaltă de tablă care nu permitea să vezi în curte.

Am ajuns târziu dar încă era lumină şi am sunat la soneria amplasată destul de sus, astfel că dacă aş fi fost singură nu aş fi ajuns la ea. Proprietarul care vorbea rar dar gramatical (impresia mea era că îşi traducea răspunsurile în cap, din germană) ne-a explicat că a pus soneria sus pentru că sunt copii de români care se joacă sunând şi îl deranjează.

Bingo! Parcarea mare de câteva zeci de maşini era vis-a-vis de casă dar proprietarul ne-a sfătuit să nu lăsăm bagajele în maşină. Cum ne dăduse cameră la etaj, nu îmi surâdea deloc ideea ca bărbatu-miu să urce greutăţi pe scară, eu având sarcina exclusivă şi de merit să mă car pe mine. Parcă mi-a ghicit gândul sau a fost un fin psiholog care mi-a citit pe faţă, că proprietarul ne-a oferit pentru bagaj camera de la parter cu cheie cu tot. În Turnişor n-am observat dar în alte localităţi golite de saşi, în faţa porţilor, indiferent de oră, de regulă stăteau la taclale şi fumau femei cu fuste înfoiate înconjurate de puradei, aşa că omul a fost prevăzător dându-ne şi cheia de la poartă.

Pensiunea are şase camere, sală de mese încăpătoare, bucătărie, acces la frigider, încălzire centrală, WI-Fi, cablu TV, grătar, curte. În perioada 01.10-22.12, două dintre camere au preţ de 90 lei / noapte, două 80 lei şi o suită cu 140 lei, în total se pot caza 12 persoane. Pe noi ne-a costat 88 lei şi m-am crucit că din 14-15 cazări pe care le-am avut vara asta, a fost singurul care ne-a dat factură şi chitanţă. O fi fost prins cu mâţa´n sac sau este o rara avis adică un om corect?

Am urcat la etaj pe o scară împodobită cu plante, la capătul ei fiind un dulap mare, centrala termică şi un frigider.

Camera în care am locuit era tip garsonieră era foarte curată şi avea un mic vestibul din care se intra fie în dormitor, fie în baie. Balconul era închis cu plăci de plastic, probabil pentru a bara accesul hoţilor. În cameră era un pat dublu cu aşternut alb ca zăpada, pilotă, pe pat două garnituri a trei prosoape albe, TV mare, o servantă care putea fi folosită şi ca masă pentru că avea două taburete. Pe servantă era o tavă cu două pahare acoperite cu şervet, o bombonieră cu bomboane în ţiplă, mai erau covoraşe în faţa patului, dulap cu umeraşe, cuier, noptiere mari cu sertare, ce mai vrei?

Baia avea cabină de duş cu flacon de săpun luchid, la cuvetă era alt flacon, două pahare învelite în punguţe de plastic, calorifer. Nu reţin dacă avea uscător de păr, probabil da, pentru că era în prezentare.

Nu am înţeles de ce pensiunea este cotată la două stele şi nu trei? Ce lipsea?

Dimineaţa, proprietarul care nu era un om tânăr s-a oferit să ne ajute la bagaje dar am refuzat, doar nu căram pietre de moară. La plecare ne-a oferit cafea şi câte un croissant pentru drum. Excelent: curat, discret, corect, amabil, vom mai reveni când vom mai avea treabă în Sibiu.


[fb]
---
Trimis de Michi in 26.10.14 11:38:15
Validat / Publicat: 26.10.14 13:46:40
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea Casa Bianca din Turnişor Sibiu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.10.14 16:22:16]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

danadana*
[26.10.14 16:37:09]
»

CA de obicei un rewiu cu mult suflet! felicitari!

MichiAUTOR REVIEW
[26.10.14 19:42:57]
»

@webmasterX - OK!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danadana*, Michi

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.79539608955383 sec
    ecranul dvs: 1 x 1