ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.12.2011
DE bose
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 30.07.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
3 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pentru noi a fost foarte bine

TIPĂREȘTE

Pe la mijlocul lunii August, anul acesta, împreună cu un grup de prieteni, numai familii cu copii, ne-am organizat în ideea de a face o ieşire la munte să mai stăm de vorbă şi cu ocazia asta să facem şi o petrecere decentă (sau de ce nu, mai multe). După căutări asidue pe internet şi după mai multe variante discutate am ales ca destinaţie Cheia şi nu avea să ne pară rău. Pensiunea era greu de stabilit pentru că noi aveam multe pretenţii, îndreptăţite ce-i drept, având în vedere că eram mulţi, că aveam şi copii cu noi şi că intenţionam să ne şi distrăm puţin.

După îndelungi negocieri şi după dicuţii la telefon cu mai mulţi proprietari de pensiuni din staţiunea aleasă, am decis să ne cazăm la pensiunea ,,CASA ALEXIA”, situată în Cheia, undeva pe partea dreaptă cum te duci către munte, nu departe de intrarea în staţiune, mai precis, chiar înainte de intrarea pe podul de unde se face bifurcaţia aceea de drumuri (unul mergând în staţiune şi celălalt către Braşov).

Am plecat de la început cu ideea de a petrece trei nopţi acolo. Drumul până la Cheia e destul de bun şi cred că nu e nevoie să insist asupra acestui aspect pentru că s-a scris destul de mult pe această temă. Se merge bine chiar până în staţiune şi doar acolo, către capăt, adică mai aproape de Hotelul Zăganu, şoseaua are avarii serioase.

Pensiunea Casa Alexia este situată chiar la strada principală, dar în ciuda acestui lucru nu o veţi găsi din prima încercare, pentru că este bine mascată de gardul înalt şi de poziţia discretă. Are parter, etaj şi mansardă. Mansarda este făcută din lemn dând un aer intim locaţiei. Pensiunea oferă pentru cazare 8 camere duble, dar cele mai multe au şi un pat pliant, suplimentar, fapt ce s-a potrivit foarte bine grupului nostru destul de numeros. Camerele sunt de mărime medie, cele mai multe, cinci, având baie proprie. Două dintre camere au un hol şi o baie comune. O cameră are baia pe hol. Toate camerele au televizor şi sunt mobilate simplu dar plăcut cu strictul necesar. Băile au duş şi sunt foarte bine întreţinute. Unele camere au balcon dar nu ştiu exact câte dintre ele. Noi am stat la mansardă şi am avut balcon închis. Totul este curat şi din punctul ăsta de vedere nu este nimic de reproşat.

La parter pensiunea are un living mărişor şi o bucătărie mare deschisă. Mai are o anexă lângă bucătărie, o antecameră şi o toaletă. Bucătăria este utilată cu tot ceea ce este necesar pentru prepararea bucatelor, având şi două frigidere de mari dimensiuni, la dispoziţia turiştilor. De altfel toată bucătăria poate fi folosită de turişti, angajaţii pensiunii fiind foarte săritori. La nevoie te ajută la preparatul hranei sau la spălatul vaselor fără nicio plată suplimentară. Sala cu mese este suficient de mare raportat la numărul camerelor, mesele şi băncuţele fiind făcute din lemn masiv, lăcuit, în nuanţe naturale. Este de asemenea dotată şi cu două televizoare. Mi-a plăcut foarte mult sala de mese pentru că avea geamuri cât era de lungă şi era orientată către munte.

Pentru petrecerea plăcută a timpului la pensiune, proprietarul pune la dispoziţia turiştilor jocuri de Table şi Rummy.

Deoarece venisem la munte, amiaza ne prindea de fiecare dată undeva pe traseu şi masa de prânz o luam pe la vreo cabană sau pensiune cu restaurant. Pentru masa de dimineaţă adusesem cu noi tot ce este necesar iar seara făceam câte un grătar, acolo în curte, foarte bogat şi săţios, stropit din plin cu bere şi vin tradiţional, de calitate.

Pensiunea are chiar în faţă un mic platou betonat, unde poţi parca maşina (încap 3-4 maşini) dar unde se află si marele grătar din cărămidă, acoperit, precum şi celelalte două grătare mobile, suficient de mari şi pe care le-am folosit noi în fiecare seară. Tot acolo în curte este şi o masă mai lungă de 2 m şi o ghiuvetă chiar lângă ea, foarte utile dacă vrei să guşti imediat pastrama aburindă, abia luată de pe cărbunii încinşi.

Maşinile, dacă sunt mai multe, pot fi parcate şi în curtea de peste drumul de lângă pensiune (în faţa sălii de mese), curte mare, acoperită cu iarbă şi în care încap fără probleme şi 10 maşini. Curtea aparţine aceluiaşi proprietar. Nu este asfaltată sau betonată astfel încât dacă plouă sau dacă se topeşte zăpada (atunci când e cazul), această ,,parcare" devine cam mocirloasă. Dar nici asfaltată, curtea respectivă, nu s-ar fi potrivit în cadrul natural înconjurător.

Zona este foarte frumoasă. Cred că foarte mulţi cunosc Cheia, staţiunea de la baza Ciucaşului şi împejurimile. De altfel, această zonă a mai fost prezentată. Prin staţiune curge râul Cheiţa. Râul, la ieşirea din staţiune, către nord, trece câţiva kilometri prin nişte chei numite Cheile Cheiţei, traseu turistic marcat, de o frumuseţe aparte. Tot de aici, chiar de la Hotel Zăganu, pleacă mai multe trasee, dintre cele mai importante pot aminti traseul către cabanele Muntele Roşu şi Silva, traseul către cabana Babarunca, traseul prin rezervaţia Ciucaş de unde se poate ajunge la cabana Ciucaş sau la cabana Muntele Roşu. De undeva din dreapta staţiunii se poate pleca spre creasta Zăganu-Gropşoarele cu vârfurile cu acelaşi nume, locuri turistice foarte pitoreşti. Tot de aici se poate ajunge pe un alt traseu în munţii Siriului.

Oricum muntele Ciucaş se vede excelent din staţiune şi foarte bine de la pensiunea Casa Alexia. Când am fost noi acolo vremea era foarte frumoasă, astfel încât privelişta era minunată. O să vă convingeţi din fotografii.

În concluzie nouă ne-a plăcut pensiunea. Oferă o cazare bună şi este potrivită mai ales pentru grupuri medii. E bine să fie închiriată toată de un singur grup dar nu e mare problemă dacă mai sunt şi alţi turişti acolo. Se pot organiza şi petreceri dar mai micuţe, pentru că spaţiul de dans e redus.

Mergeţi cu încredere, proprietarul e un om cu bun simţ! Şi asta se cunoaşte!


[fb]
---
Trimis de bose in 02.12.11 22:31:37
Validat / Publicat: 03.12.11 08:11:41
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5448 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bose); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Camera de la mansardă unde am fost cazaţi. Avea şi un pat pliant din acela foarte rezistent, cu saltea şi cu tot ceea ce era necesar. Uşa pe care o vedeţi dă în balconul închis.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

Chloe
[03.12.11 12:23:36]
»

Si noi am fost la casa Alexia de vreo 2-3 ori si ne-a placut; chiar daca unele camere nu au baie proprie, baile comune sunt extrem de curate; la fel si restul pensiunii;

In bucatarie am fost foarte placut impresionata sa gasesc 2 combine frigorifice si vesela sclipind de curatenie.

De cite ori am fost, am fost primiti de o doamna care administreaza pensiunea, foarte amabila.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
RazorRad
[07.08.12 19:47:23]
»

Dna Mariana foarte primitoare!

Pe noi ne a convins ospitalitatea dnei care avea grija de pensiune. Foarte primitoare! Am primit numai raspunsuri pozitive la toate solicitarile noastre. Recomand cu caldura!

===

NOTA WM: acest text a fost inițial trimis spre publicare ca articol, fiind mutat aici de echipa tehnică.

vulpe mihaela
[12.06.14 20:13:17]
»

Neseriozitatea la ea acasa

Am avut proasta inspiratie sa vrem sa petrecem o noapte la aceasta pensiune. Am facut rezervare telefonica ferma din Bucuresti cu o saptamana inainte, fiind asigurati de catre persoana de la celalalt capat ca nu trebuie sa platim in avans si ca este ok.

Am plecat linistiti, si, dupa o noapte in Crasna, ne-am indreptat spre Cheia.

Acolo am tras, normal, la pensiune, sa lasam bagajele si sa plecam in plimbare…. Ne-a intampinat o tanti cu atitudine de tata, cu mainile in solduri, care ne-a taiat-o scurt: "ca nu avem nicio cazare acolo, ca ea nu are nimic scris despre noi…. ca ea nu este patron acolo, ca patronul este la Bucuresti, si ca ce sa ne faca ea, ca nu-l poate suna pe patron sa-l deranjeze! "

Noi sunasem si in cele 2 zile anterioare, tocmai sa verificam daca este ok cu cazarea, dar la nr de telefon pe care facusem rezervarea, nu ne-a raspuns nimeni.

Mai tarziu am reusit sa prindem totusi patronul la telefon, care a zis ca da, ne-a trecut in caietul lui cu rezervare o noapte, pentru 2 camere, dar ca e vina noastra ca nu l-am mai sunat sa confirmam. Degeaba i-am explicat ca noi sunam de 2 zile si nu-l gaseam!!!

Ne-am edificat pana la urma de ce rezervarea noastra a disparut ca prin farmec, cand un prieten de-al nostru, cu care ne intalneam in Cheia, stiind ca o sa stam acolo, a incercat sa se cazeze la aceeasi pensiune. I s-a spus ca nu mai sunt camere, ca s-a cazat un grup mai mare care a inchiriat toata pensiunea. Deci, noi, cantitate neglijabila, 5 fete in 2 camere, am picat la…. scoring!!!

In interior nu am ajuns, asa ca nu stiu daca era ca in pozele de pe net, dar curtea era aproape inexistenta, iar parcarea se facea in panta, intr-un spatiu foarte restrans!!!

Asa ca, datorita atitudinii de indiferenta fata de clientii lor a patronilor acestei pensiuni, in loc sa ne bucuram de traseele din Cheia, de aerul racoros si curat, am stat sa alergam toata statiunea sa cautam cazare.

Pana la urma tot raul spre bine, pentru ca in final, ne-am cazat la Pensiunea Casa Ardeleana, unde am gasit altfel de oameni.

===

NOTA WM: acest text a fost inițial trimis spre publicare ca articol, fiind mutat aici de echipa tehnică.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crislu
[18.08.14 11:33:41]
»

In data de 15.08.2014 am ajuns la aceasta pensiune dupa 4 ore de condus si cu doi copii minori, rezervarea la aceasta pensiune facand-o cu zece zile inainte la telefon iar la intrebarea daca trebuie sa depunem un aconto ni s-a comunicat ca nu trebuie si numai daca ne razgandim sa sunam, am fost intampinati de o domna spunandu-ne ca nu avem cazare si camera a fost data pe un ton de o rara nesimtire si cu cel mai famat caracter, zicand ca de ce nu am sunat sa confirmam pentru cazare sau de ce nu am sunat-o (nr. de telefon al dansei nu este specificat in datele de contact pe site-urile de prezentare). In acest caz am sunat si persoana la care facusem rezervarea dar nu a mai putut fi contactat, asa ca am plecat inapoi acasa stricandu-ne aceste persoane fara caracter sejurul. NU RECOMAND NIMANUI ACEASTA LOCATIE.

===

NOTA WM: acest text a fost inițial trimis spre publicare ca articol, fiind mutat aici de echipa tehnică.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alexia1086
[27.03.16 16:59:35]
»

@crislu - Draga domnule/doamna. Rezervarea dvs a fost anulata deoarece nu ati confirmat telefonic ca veti ajunge in acea data la pensiune. Rezervarile se fac telefonic si se confirma cu 2-3 zile inainte de sosire. Dvs nu ati facut acest lucru. Casa Alexia nu are camere pentru 4 persoane, doar pentru 2 pers adulte si un copil. Copii erau adulti. Concluzia este ca trebuie comunicat dinainte nr persoanelor care vor sa se cazeze intr-o camera. Daca camera are 2 locuri si un pat pliant pt un copil, dvs nu puteti fi cazat 4 pers adulte in aceasta camera. Multumesc.


NB alexia1086 este (sau a fost) reprezentant al unității
alexia1086
[27.03.16 17:10:15]
»

@vulpe mihaela - Draga doamna/domnisoara Vulpe Mihaela. Imi pare rau pentru cele intamplate. Rezervarea a fost anulata pentru ca nu ati confirmat aceasta rezervare.

Proprietarul v-a contactat telefonic 3 zile la rand si dvs nu ati raspuns. Nu este vorba de indieferenta proprietarilor ci de indiferenta dvs.

Pozele de pe site reflecta realitatea sa stiti.

Multumesc!


NB alexia1086 este (sau a fost) reprezentant al unității
webmaster26
[27.03.16 17:13:37]
»

@alexia1086 - nu cumva ați incurcat ''borcanele''?

Aici e vorba de Casa Alexia - Cheia. Mai exista o Casa Alexia și în zona Moeciu!

alexia1086
[27.03.16 19:47:08]
»

@webmaster26: Da, despre CASA Alexia din Cheia vorbesc. Dc vi se pare ca am încurcat borcanele?


NB alexia1086 este (sau a fost) reprezentant al unității
webmaster26
[27.03.16 20:18:15]
»

@alexia1086 - Îmi dădea mie ceva cu ''virgulă'' și am vrut să fiu sigur!

Mulțumesc pentru clarificare!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alexia1086, bose, Chloe

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04534912109375 sec
    ecranul dvs: 1 x 1